Lucruri amuzante pe care copiii le spun despre alăptare

16 March 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovAlaptare, Blog, In brate la mami No Comments

Dr. Jack Newman a dat unul dintre cele mai interesante răspunsuri la întrebarea “până la ce vârstă ar trebui alăptat un copil?”. “Alăptarea se încheie când copilul și mama sunt pregătiți. Copilul o va spune în cuvinte”. Ce le spun copiii mai mari, mamelor lor despre durata de alăptare? Vedeți mai jos. Sunt copii reali, ai unor mame reale, cititoare ale blogului. “Mama: vei primi lapte cât dorești și când dorești. Da? P: da, bine mami, am înțeles! Mama: câți ani vrei să bei lapte? P: 100! Mama: tu vei avea 100 de ani și eu 128? P: da! Mama: bine, puiuț!” (4 ani) “Vreau să fiu bebe, să am doar doi dinți și să pap doar țiți!” (1 an și jumătate) “M. 6 ani către fratele ei, l. (aproape 2 ani) : tu o să sugi până te însori? Și vii și cu soția să bea și ea lapte? El: da” N. despre fratele ei:”Mama, V. o sa se ducă la școală cu țiți în ghiozdan.” “Eu o să pap țiți până devin tătic” (2 ani și 8 luni) “Mami promite-mi că îmi vei da țiți până cer eu” (2 ani și 8 luni) Și vă las în încheiere și părerea copilului meu cel mare. T. alăptat până la autoînțărcare (el chiar a spus cu cuvintele sale că nu mai dorește), despre fratele său, R (1 an și 5 luni), cu coazia primirii de către acesta a unei perechi noi de papucei. “R. nu mai trebuie să pape țiți dacă … Citeste mai departe

De ce m-am oprit la doi copii

6 March 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, In brate la mami, Parenting 1 Comment

Îmi aduc aminte că la nunta mea, unul din invitați m-a întrebat câți copii îmi doresc. I-am răspuns fără să stau pe gânduri că plănuim să avem cel puțin cinci. Într-un fel nu eram departe de adevăr. Urmăream în adolescență un serial simpatic, cu o familie cu nouă copii. Aveau provocări, viața lor avea o anumită dinamică dar la finalul zilei toată lumea era fericită, mai ales părinții. Veneam și eu și soțul meu din familii de copii singuri la părinți. Și asta ne-a făcut să preluăm asupra noastră, inevitabil, toată presiunea și așteptările mai mult sau mai puțin realiste, toate neîmplinirile ridicate la rang de dorință ale părinților noștri. Tânjeam copii fiind, la cel puțin un alt partener permanent de joacă, cu care să ne împărțim singurătatea. Așa că o familie mare cu mulți copii care să alerge prin casă într-un haos organizat nu părea deloc ceva utopic. Între timp am renunțat la idee, ba chiar m-ar speria gândul să am mai mult de doi copii, pentru că efectiv nu știu cum aș mai putea să fac față. Nu simt nevoia să justific cuiva de ce am decis să mă opresc aici, însă am avut ocazia să privesc în mine, de fiecare dată când am citit povești ale mamelor cu mai mulți copii, de fiecare dată când prietenele mă anunțau că se gândesc serios și la un al treilea copil. Pentru mine viața cu doi copii a fost plină de provocări pe care le resimt abia acum. Poate că … Citeste mai departe

Cea mai frumoasă poveste de parenting

18 February 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, In brate la mami, Parenting No Comments

Citesc foarte puține postări despre copii și părinți (în mod paradoxal) pe bloguri, dar întâmplător am dat peste ceva ce m-a emoționat până la lacrimi, una din cele mai frumoase povești citite veodată. M-a emoționat pentu că m-am revăzut pe mine în momentele în care eram însărcinată, singură cu un copil mic și depășită de situațiile în care ne aflam și din care mi-aș fi dorit să vină cineva să mă salveze sau măcar să mă mângâie să îmi spună că înțelege… M-a emoționat pentru că am revăzut multe din situațiile în care mamele pe care le întâlnesc sunt singure și fără ajutorul real de care au nevoie. M-a emoționat pentru că mai există speranță. Mai jos este traducerea unei povești relatate de o bloggeriță din SUA: “Eram la poarta de îmbarcare, așteptând să mă urc în avionul spre Portland. Zboruri către două orașe diferite se îmbarcau de ambele părți ale porții spre Portland. Un copil ce părea a avea aproximativ 18 luni avea un tantrum, alerga printre scaune, dădea din picoare și țipa, apoi se trântea la pământ, refuzând să se urce în avion (care nu mergea spre Portland). Tânăra sa mamă, vizibil gravidă și călătorind singură cu fiul ei, era copleșită de situație…nu reușea să îl ridice de pe jos pentru că era foarte supărat, fugea de ea, apoi se trântea la pământ lovind din nou cu picioarele și țipând. În cele din urmă, mama s-a așezat pe podea, și-a pus capul în palme, cu copilul lângă ea … Citeste mai departe

Când mi-am ținut prima oară copiii în brațe

9 February 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovAlaptare, Blog, In brate la mami No Comments

Cele mai puternice amintiri pe care le am sunt de la naștere. Nașterea, un moment atât de puternic din punct de vedere emoțional, moment a cărui amploare am subestimat-o de fiecare dată. Despre nașterea în sine am prea puține de povestit, am trăit în definitiv experiența clasică a unor intervenții chirurgicale. Însă momentele de după au fost întotdeauna magice. Îmi amintesc cum pe T. mi l-au dat dezbrăcat, un ghemotoc de 2600 de grame într-o sală rece, dar mi l-au dat să îl pup dezbărcat. Și gura mea a atins obrazul lui încă ud de lichid amniotic. Cum vibrează sulfetul meu când retrăiesc aceste momente! Și ce binecuvântate sunt mamele că pot avea parte de aceste clipe inegalabile ca intensitate! Peste ani m-am gândit cu amuzament dar în acelși timp cu îngrijorare cum nou născutul meu dismatur (teoretic la risc de hipoglicemie) mi-a fost adus, în timp ce stăteam întinsă pe masa de operații, dezbrăcat.  Și cum mi-a fost luat deoarece politica spitalului asta prevedea, înfășarea în stil sărmăluță. Cum toate studiile citite și ceea ce stipulează protocoalele internaționale arată că locul unui nou născut stabil și sănătos e la pieptul mamei, pe pielea ei, acoperit cu o păturică. Că acest contact piele pe piele se poate realiza încă din sala de operații sau de nașteri, că nu e ceva rezervat doar mamelor care nasc natural (așa cum se întâmpla în clinica în care născusem și care ne promitea probabil din rațiuni de marketing că vom avea parte de acest … Citeste mai departe

Cum se acordă Concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului 2017, acte necesare

1 August 2017By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Concediu de cresterea copilului, In brate la mami, Nastere, Sarcină, Stiri No Comments

Cum se acordă Concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului 2017, acte necesare! Persoanele care au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri impozabile în ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului pot să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului (CCC) în vârstă de până la doi ani (respectiv trei ani, pentru copilul cu handicap), precum și de o indemnizație lunară, așa cum prevede Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010. Oricare dintre părinți poate cere, în anumite condiții, concediul și indemnizația de creștere a copilului, potrivit legislației în vigoare. Anul 2016 a adus modificări importante modului de acordare a concediului, iar din septembrie 2017 vom avea din nou o plafonare a indemnizației aferente, însă una mult mai generoasă decât precedenta. În aceste condiții, readucem în prim-plan principalele informații ce trebuie știute despre concediul și indemnizația de creștere. După cum prevede OUG nr. 111/2010, oricare dintre părinții firești ai copilului poate să beneficieze de concediul de creștere a copilului și de indemnizație. Mai mult, acestea se cuvin pentru fiecare dintre nașteri, dacă părinții au mai mult de un copil. În principiu, dacă sunt respectate condițiile enunțate mai sus privitor la realizarea veniturilor impozabile, părinții pot cere indemnizația și intrarea în concediu dacă mai îndeplinesc următoarele condiții: • sunt cetăţeni români, cetăţeni străini sau apatrizi (adică fără cetăţenie); • au domiciliul/reşedinţa pe teritoriul României; • locuiesc în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora. Principiul acordării CCC este că perioada la … Citeste mai departe

Pentru mamele care “nu fac nimic toată ziua”. Și pentru partenerii lor

20 June 2017By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, In brate la mami, Parenting 2 Comments

În urmă cu câțiva ani am avut o dscuție cu unul din colegii de muncă. Îmi povestea că soția sa abia a așteptat să se întoarcă la muncă după nașterea primului copil, deoarece simțea că nu mai făcea față “statului acasă” și tuturor sarcinilor pe care le presupune îngrijirea unui bebeluș. Eram naivă la vremea respectivă (ca să nu spun altceva), începeam deja să fiu suprasolicitată de munca pe care o adoram dar mi se părea ciudat ca cineva să vrea să se întoarcă la muncă, mai devreme decât e cazul, din “concediul” de îngrijire a copilului. Doar de ce îi spune concediu?! Acum am doi copii, două concedii de creștere a copilului la activ și o părerea oarecum nuanțată. De la bun început vă spun că nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit. Am adorat acești aproape 4 ani în care am lăsat cele 10 uneori 12 ore pe zi pe care le munceam în corporație, pentru a “sta” acasă cu copiii. Însă mi-am schimbat în mod evident toată viziunea despre “statul acasă” și concediul atunci când vine vorba de îngrijirea unor copii. Și poate că prin ceea ce scriu, îi ajut și pe alții (în special pe soții convinși că soțiile lor au parte  de relaxarea supremă “stând” acasă cu copiii) să vadă dincolo de acești termeni care pot induce atât de mult în eroare. Dacă pe vremuri invidiam mama care “stă” acasă, acum invidia are cu siguranță multe nuanțe care unori pot merge chiar spre compătimire. Pentru … Citeste mai departe

Protecțiile de silicon în alăptare – bune sau nu?

2 May 2017By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovAlaptare, Blog, In brate la mami, Protectii silicon 3 Comments

Dacă ar fi să fac o statistică neoficială, aș spune că în cazul mamelor pe care le văd 4 din 5 NU au nevoie de / protecțiile de silicon / de mamelon pe care le primesc cu atâta lejeritate în maternitate. Sigur că, în cazuri atent selecționate și pe perioade limitate de timp, protecțiile de silicon sunt de un real ajutor, însă majoritatea covârșitoare a mamelor le primesc pentru că cei care ar trebui să explice cum să atașeze corect copilul la sân, nu știu sau nu au timp să o facă. Așa că vine soluția “salvatoare” – protecția de silicon. Oferită drept soluție rapidă și superficială pentru ragade sau bebelușii care nu reușesc să prindă sânul (pe principiul “noi ne-am făcut datoria, ți l-am pus la sân”), ele rezolvă rareori problema de fond. Mama ajunge acasă și ragadele și durerea în timpul alăptării persistă sau sunt chiar mai puternice atunci când folosește protecțiile, mamei nu i se explică de fapt cum să folosească corect protecția de silicon și nici cum să renunțe la ea. De multe ori copilul nu e atașat corect pe protecția de silicon sau dimensiunile mamelonului de silicon nu sunt adecvate anatomiei mamei și a bebelușului, ceea ce îngreunează dramatic transferul de lapte (după renunțarea la protecția se silicon am avut cazuri de copii care au câștigat în luna respectivă cu 500 de grame mai mult decât în luna în care mama utiliza protecțiile de silicon! Sau bebeluși care au dormit pentru prima oară 2-3 ore … Citeste mai departe

Viața cu doi copii (III) – Cum e cu al doilea?

18 April 2017By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, In brate la mami, Parenting 2 Comments

“Și ați mai vrea copii doamna Ola?”, m-a întrebat medicul meu ginecolog la controlul de șase săptămâni, după prima naștere. Zâmbind i-am răspuns că da, ceea ce l-a surprins într-un mod plăcut. Era evident surprins, nu se aștepta probabil să îi dau un astfel de răspuns. Prima sarcină nu a fost nici pe departe ceea ce vezi în filme. O stare de greață permanentă care mă făcea să am tot timpul o punguță la mine, multe sfaturi nedorite, două colici renale (dintre care una cu internare, cea de a doua doar cu tratament intravenos), hipertensiune, un bebeluș mic pentru vârsta gestațională, pre-eclapmpsie, cezariană la rece deoarece bebe era în prezentație pelviană, două luni de repaus la pat înainte de naștere pentru a preveni nașterea prematură (un fel de “închisoare” a oricărei gravide, acest repaus la pat care nu îmi permitea decât deplasările la toaletă și o ieșire zilnică la monitorizat tensiunea). Și apoi nașterea ca o eliberare și ca cel mai fericit moment din viața mea. Și apoi recuperarea ușoară și minunăția de bebeluș care deși născut la termen cântărea cât un prematur târziu. Și apoi alăptarea. Bucuria cu care așteptam să se întâmple, proiecțiile pe care mi le făcusem și apoi realitatea aceea în care deși făceam ceea ce spunea toată lumea că trebuie să fac, copilul se chinuia să ia în greutate câteva zeci de grame pe săptămână. Și apoi suplimentarea cu lapte praf și scăderea lactației aproape de 0 și ideea mea că fiind dismatur eu am datoria … Citeste mai departe

Aș vrea ca timpul să aibă mai multă răbdare

22 March 2017By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, In brate la mami, Parenting 2 Comments

Sunt la jumătatea celui de-a treilea an de alăptare neîntreruptă și mai mult ca nicodată simt nevoia să fac o magie. Când a venit pe lume T., am simțit că el este un preambul pentru alți copii care aveau să mai vină. Acum, cu R. simt nevoia să închid cercul. Nu am convingerea că pot să mai susțin o altă sarcină, din punct de vedere fizic. Mi-e teamă că emoțional nu o să mai fac față verificărilor aproape zilnice ale tensiunii, eventualului repaus la pat. Mi-e teamă că sunt prea bătrână pentru alți copii mici. Un gând anxios de genul “când R va avea doar 10 ani eu voi avea 42” nu îmi dă pace. Vârsta asta de 42 de ani acționează asupra mea ca un sindrom de aniversare. E fix vârsta la care mama mea a fost diagnosticată cu o boală gravă și fără tratament, aveam 20 de ani și m-am acomodat foarte greu cu ideea. Așa că gândurile “cum ar fi dacă” și “copiii mei vor avea doar 10-13 ani” nu îmi dau pace Simt cumva într-un mod ciudat că, deși aș fi vrut o casă plină de copii, mi-am atins potențialul genetic cu 3 (2 născuți și unul nenăscut). Simt că rezerva mea emoțională, aceea din care trebuie să dăruiesc și altora se cam epuziează și are nevoie de o reîncărcare. Alăptez acest copil ca și cum e ultimul pe care l voi mai alăpta vreodată. Îl țin în brațe ca și cum e ultimul meu bebe pe … Citeste mai departe

Despre teama de a ne ține copiii în brațe

18 January 2017By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovAlaptare, Blog, In brate la mami, plans copil, Skin to skin 2 Comments

Foarte des mi se întâmplă să vorbesc cu mame care îmi spun că bebelușul lor nu se oprește din plâns, sau că plânge toată ziua sau că plânge și nu știu ce să îi mai fac. Atunci când un bebeluș plânge, el ne transmite cu siguranță un mesaj, prin intermediul unei forme de limbaj care îi este cea mai accesibilă. Atunci când o mamă îți spune că bebelușul plânge toată ziua, primul lucru pe care îl ai în vedere e să ajuți mama să evalueze situația – e copilul hrănit, schimbat, eructat? Are o stare de sănătate bună? A luat bine în greutate? A făcut caca, a făcut pipi? Cât? E nevoie să fie văzut de un medic? De cele mai multe ori se întâmplă ca răspunsurile la întrebările de mai sus să fie îmbucurătoare. Și atunci întreb: “Ce se întâmplă când îl luați în brațe?” “Evident, când îl iau în brațe se oprește din plâns, iar când îl pun jos începe din nou să plângă” “….În acest caz pare că ați găsit răspunsul, luați-l în brațe….” “Da, dar evit să fac asta pentru că nu vreau să se învețe în brațe și apoi să vrea să stea doar în brațe.” “Credeți-mă pe cuvânt când vă spun că nu cunosc niciun adolescent de 18 ani care să vrea să stea doar în brațe…..” Dacă încă nu am pierdut interesul și deschiderea mamei, continuu prin a-i spune cât de bine îi este bebelușului în brațele ei, cât de important este pentru dezvoltarea fizică și … Citeste mai departe

#Blog de parenting – In brate la mami

1 January 2017By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, In brate la mami No Comments

Bun venit In brate la mami! Sunt Andreea Ola, consultant alaptare & lactatie IBCLC Brasov! In brate la mami este fărâma mea de viață. În brațe la mami este un proiect început din dorința de a da mai departe ceea ce am primit la rândul meu. Scriu despre alăptare pentru că am avut parte de un start dificil în relația dintre mine și pruncul meu și pentru că am reușit să îl depășesc. Asta m-a convins că orice mama poate oferi puiului ei hrana de care are nevoie în primii ani de viață. Scriu despre attachment parenting pentru că i-am descoperit principiile într-un mod natural și firesc. Și m-a convins că e norma biologică de a ne crește copiii.