Cum am ținut la distanță sfaturile nedorite?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Cum devii părinte mai bun?, Cum să devii un părinte mai bun?, Psihologia copilului 2 Comments

Pe vremea când eram însărcinată cu primul copil, am fost copleșită și când spun copleșită chiar asta să vă imaginați – eu (și un bebe în burtă), aproape striviți de o avalanșă de sfaturi nesolicitate. Multe erau sfaturi proaste, lipsite de temei, uneori chiar periculoase, oferite nesolicitat. Privind retrospectiv nu pot decât să mă amuz de lucrurile pe care le auzeam – cum că arsurile de sarcină sunt provocate de părul bebelușului (ați auzit asta cu siguranță și voi, face parte din folclorul românesc de parenting ) sau că voi naște un copil mic, deoarece refuzam sa mănânc anumite preparate din carne despre care nu știam ce grad de preparare termică aveau (în condițiile în care nici acum, la a treia sarcină nu am dobândit anticorpii la Toxoplasma Gondii) Ironia e că am născut un copil mai mic decât normalul, dar asta fără nicio legătură cu câștigul meu ponderal din timpul sarcinii sau cu ceea ce am mâncat (de altfel absolut în regulă), ci cu hipertensiunea de sarcină, care prin extenso aș spune că mi-a fost întreținută și de avalanșa deloc plăcută de sfaturi și sperieturi nesolicitate. “Nevoia” de a speria alte gravide Zilele trecute eram la coafor și în timp ce doamna coafeză mă masa blând pe scalp, văzând că sunt însărcinată și aflând că am 25 de săptămâni de sarcină, s-a gândit că ar fi bine să îmi spună că fix la 25 de săptămâni de sarcină a început să piardă lichidul amniotic , născând ulterior prematur. Pe vremea când … Citeste mai departe

Ghidul părintelui care vrea să devină “mai bun”

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Cum să devii un părinte mai bun? 2 Comments

Înainte de prima întâlnire cu copilul meu obișnuiam să citesc tot ce se putea citi în materie de cărți, articole, bloguri despre copii și nou născuți. Profitam de pauzele de la muncă, de timpul liber, de accesul la Internet, de orice spațiu liber din memoria Kindle-ului, pentru ca nașterea și mămicia să nu mă prindă nepregătită. Împărtășeam, ca multe mame din generația mea acea senzație de “trebuie să fiu pregătită, trebuie să fiu informată”. “A fost greu când erai tu mică. Nu aveam de niciunele, eram nepregătiți, nu știam nimic despre cum se crește un copil, nu exista nicio carte, nimeni care să îți arate sau să te învețe. îmi spunea tatăl meu de fiecare dată când își descria experiența de părinte. Am avut noroc cu tanti Gina care stătea vis a vis și care ne ajuta, nu știam nici măcar să îți facem băiță și adormeam noaptea abia după ce verificam că respiri”, îmi spune tatăl meu de fiecare dată când vine vorba de mica mea copilărie.  Prizonieri ai unor granițe închise, ai unor vremuri “fără de niciunele” părinții noștri au împărtășit la nivel generațional numitorul comun al anxietății parentale cronice, al părintelui care nu știe ce să facă și nu are cu ce, al părintelui lipsit de sprijin, în contextul dislocării din comunitatea de origine. O reacție perfect normală când trăiești într-un “lagăr” , într-un stat al cărui singur scop era să crească niște cifre în planul demografic, fără să îi pese că acele cifre sunt de fapt ființe … Citeste mai departe