Cum e să zbori cu avionul, cu un copil mic?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovAlaptare in avion, Blog, In brate la mami, Personale, Vacante cu copii No Comments

În urmă cu câteva săptămâni ne-am întors din concediu. Nu a fost primul concediu cu copilul, dar a fost primul în care cel mic (ajuns la vârsta de 1 an și 11 luni) a zburat cu avionul. Mărturisesc că îmi pregătisem jucării interesante, activități pentru zbor, aparat foto pentru a le surprinde (eventual și o poză cu alăptarea la înălțime), dar nu a fost să fie. În loc să scriu un how to despre cum să ne pregătim zborul cu avionul, ce să luăm, ce să facem, voi descrie experiența noastră personală și câteva mituri pe care noi le-am încălcat. Căci experiența noastră cu primul zbor alături de cel mic nu a fost una ca la carte, ci mai degrabă una ca în filme. Pune-l la sân la decolare / aterizare. Așa am citit, așa mi s-a spus, așa am simțit nevoia, instinctiv să fac. E o strategie foarte bună de a calma durerile pe care bebelușii / copiii mici le experimentează spun unii, la decolare și aterizare, când diferențele de presiune sunt mari. Micul T., un alăptător de cursă lungă nu a simțit însă nevoia să stea la sân în timpul decolării. Pur și simplu a fost atât de atras de felul în care se vedea peisajul încât s-a dus o luptă la propriu pentru a reuși să îl țin în brațe. Vroia la geam, în brațele lui tati, fiind fascinat de avioanele pe care le-a luat “în primire” imediat ce am trecut de punctul de control al pașapoartelor. Deci, … Citeste mai departe