Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog



In urma cu ceva mai bine de o luna, am bifat un an de alaptare. Si jocul asta e atat de fain!

E o realizare pe care simt nevoia sa o celebrez si sa o impartasesc cu voi, deoarece nu credeam ca vom ajunge in acest punct.

 

Am inceput asa ca in imaginea de mai jos: dupa o cezariana la rece, o sarcina dificila, cu un bebe nascut la termen dar cu greutate foarte mica, posesor al unui fren lingual restrictiv care ne-a afectat foarte mult alaptarea.

Pentru o experienta mai placuta decat a mea, recomand acolo unde e posibil, nastere naturala nemedicalizata, iar in loc de o mama conectata la aparate (ca mine in imaginea de mai jos), un bebelus plin de vernix, tarandu-se spre san pe pieptul mamei, imediat dupa expulzie.



Deoarece lactatia mi-a scazut dramatic, am fost nevoita sa urmez un protocol de relactare. Ca atare am continuat asa ca in imaginile de mai jos. Remarcati recuzita care in primele 3 luni de viata a facut parte din rutina mea zilnica: SNS-ul de la Medela, pompa electrica de san cu toate componentele aferente si bineinteles sticla de apa, nelipsita de la capul patului. Ajunsesem sa cunosc fiecare „nervura” si detaliu al pompei si sa tresar de fiecare data cand vedeam masina vecinului meu, cu numarul BV 20 SNS.

O mama stie ca aceasta poza nu e indecenta, iar un consultant in alaptare ar sesiza ca pozitia mainii si atasarea lui bebe nu sunt exemplare, eram in proces de reinvatare a suptului 🙂

Au fost multe momente de genul acesta. Oboseala (uneori extrema, fara farduri, fara par aranjat, eu „necosmetizata” si vulnerabila, dar in acelasi timp incredibil de puternica). Dar e firesc, chiar si pentru mamele care nu au probleme in alaptare, e o parte fireasca in procesul de acomodare dintre mama si prunc. Desi nu e obligatoriu sa fie asa, primele saptamani alaturi de bebe pot parea obositoare, suna dezarmant. Dar daca va spun ca sunt totusi minunate?

… Si aici suntem cu o luna inainte de a implini un an de alaptare. Remarcati schimbarea: mult mai zambitoare si foarte plimbareata. Cu o luna inainte de a implini micul T. 1 an, am decis sa aduc un tribut normalizarii alaptarii si sa ma pozez in fiecare zi, alaptand in public. Se intampla la granita dintre vara si iarna, in cele mai diverse si inedite locuri, iar ce a iesit vedeti in filmulet.

 

 

Aceasta postare nu e scrisa pentru a-mi lauda realizarile si nici pentru a glorifica vreun presupus spirit de sacrificiu al meu versus mamele care nu au reusit ce am reusit eu. Aceasta postare e pentru a arata ca se poate, dar mai ales pentru a sublinia importanta celebrarii atingerii oricaror obiective in alaptare ne-am ales ca mame. Desi pare pretentios ce spun, in context contemporan, alaptarea e de cele mai multe ori un efort urias de vointa individuala si o lupta a mamei cu un sistem social si medical ce iau in deradere insasi dorinta mamei de a alapta si de a-si tine pruncul aproape.

 

Eu ma declar o privilegiata a sortii, am avut ocazia sa trec prin momente dificile ca sa ating un final fericit si sa parcurg un proces care m-a invatat lectii importante de viata:

  • Lectia empatiei: cand cazi pentru ca apoi sa te ridici nu mai e loc de superioritate, iar glorificarea personala lasa loc empatiei. Am inteles ce simte o mama care poate ar fi vrut sa alapteze dar nu a reusit. Am inteles dificultatile ei, limitarile si faptul ca avem in contexte diferite de viata, posibilitati diferite de a actiona. Experienta mea dificila ma face sa nu judec mamele care nu au reusit sa alapteze sau care nu au vrut sa alapteze. E lipsit de omenie sa emiti judecati de valoare fata de persoane ale caror povesti si suferinte nu le cunosti. Poate ca mama care sustine ca nu e importanta alaptarea a trecut prin ce am trecut eu, dar din lipsa de resurse s-a oprit la jumatatea drumului;
  • Lectia respectului: pentru ca avem istorii si povesti de viata diferite am invatat sa respect deciziile si obiectivele care nu sunt in acord cu sistemul de valori, in privinta alaptarii;
  • Lectia corectitudinii: desi nu am dreptul sa imi impun punctul de vedere intervenind in istoria de viata a altcuiva, atunci cand mi se cer sfaturi despre alaptare sau cresterea copiilor, am o datorie morala de a transmite informatii complete, corecte si nepartinitoare, astfel incat decizia persoanei care imi cere sfatul sa fie una informata;
  • Lectia perseverentei si a credintei: cand ai un obiectiv, merita sa iti mobilizezi toate resursele pentru a-l atinge. Important e sa crezi in el cu tarie si sa nu te abati de pe drumul tau. Intr-un astfel de proces nu e loc de anxietati, forta vine din increderea in propria persoana si din capacitatea de a-ti stabili propriile reguli ale jocului;
  • Lectia normalitatii : a fost dificil pentru mine sa fac publice toate aceste „intimitati” legate de nastere si alaptare, subiecte inca tabu intr-o cultura atat de „libertina”. Am pornit de pe o pozitie sociala si profesionala in care a-ti etala „slabiciunile” nu e cea mai buna idee. Nu stiu daca vreunul din colegii, clientii sau colaboratorii mei mi-a vazut pozele cu alaptarea in public, in lumea din care vin, „eticheta” ar spune ca sufar de un „derapaj rational”. Mi-am asumat acest risc si sncer nu mai intereseaza ce cred cei care ma judeca doar in baza unor poze si a propriilor pudibonderii. Trecand printr-o experienta „la limita” m-am simtit conectata cu toate mamele nefericite de sistem, fara sprijin si informatie, incapabile sa recastige controlul asupra unor experiente ca nasterea si alaptarea, care ar trebui sa fie firesti, nicidecum sa le puna in situatia de a lupta cu depresii post-partum, izolare si probleme emotionale. Nu stiu daca am reusit ce mi-am propus: sa fac un bine fara sa cer nimic in schimb. Cert e ca intr-o lume normala in care alaptarea si nasterea ar fi tratate ca experiente firesti, blogul meu nu ar avea trafic, iar eu nu ar trebui sa „imi etalez tatele” (ca sa citez un comentariu misogin) pentru a-i convinge pe cei din jur ca nimanui nu-i place sa ia masa intr-o toaleta publica sau intr-un spatiu insalubru.

O sa par poate lipsita de modestie cand o sa spun ca ce am reusit, am reusit pe puterile mele. M-am intersectat insa si cu oameni minunati care mi-au inlesnit reusita in alaptare si carora trebuie sa le multumesc.

Ii iau pe rand: dr. Maria Maier (medicul anestezist care a insistat sa imi dovedeasca faptul ca lactatia s-a instalat inca din spital, care mi-a raspuns la intrebari si m-a primit de urgenta atunci cand nu aveam la cine sa apelez), Mihaela Drilea IBCLC (pentru ca m-a facut sa cred ca orice mama poate alapta, Fara o astfel de convingere nici nu m-as fi gandit sa incerc ce am incercat, m-as fi resemnat si as fi continuat sa ofer lapte praf), dr. Jack Newman (pentru ca e unul din cei mai mari specialisti mondiali in domeniul lactatiei, pentru ca ofera consultanta gratuita respectand principiul conform caruia „alaptarea e gratuita”, pentru ca raspunde foarte rapid prin email solicitarilor mamelor din toata lumea, pentru ca atunci cand am primit raspuns de la el am simtit ca in sfarsit exista cineva care inelege perfect cu ce ma confrunt), Sorana Muresan IBCLC (desi nu ma cunoaste, mi-a oferit telefonic niste informatii pretioase care m-au ajutat enorm. Povestea ei despre relactare m-a inspirat si mi-a dat increderea ca voi reusi. E un profesionist foarte bun, o recomand oricarei mame care se gandeste sa relacteze, sau care se confrunta cu scaderi mari ale productiei de lapte), dr. Ilinca Tranulis (pentru ca fara sa ma cunoasca mi-a oferit sfaturi extrem de bune despre diversificare, pentru ca am simtit ca ii pasa, pentru ca s-a oferit in mod gratuit sa ma ajute sa gasesc un medic care sa revizuiasca frenul lui T., pentru ca ea si toate celelalte consultante de la 07ALAPTARE raspund gratuit tuturor mamelor care le cer sfatul). Si, ca la Oscaruri, multumiri speciale merg la sotul meu, pentru ca a crezut in mine si in deciziile mele si m-a sprijinit in tot ce mi-am propus sa realizez.

 

Alaptarea este normala si frumoasa!


Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

8 Comments
oldest
newest most voted
Inline Feedbacks
View all comments
cristina
cristina
26 noiembrie 2014 9:59 pm

M-am emoționat pana la lacrimi postarea ta. Îți doresc din suflet sa ai parte de multe zile de acum încolo sa faci asta! Cu drag de la o mămică, ce a încheiat de curând "etalatul țațelor în public", mai exact după 3 ani și o luna!

Alexandra Popescu
Alexandra Popescu
27 noiembrie 2014 8:41 am

Sunt fascinata sa vad ca femeile din ziua de astazi lupta pentru alaptare si fac totul posibil! Bravo.

Oana
Oana
27 noiembrie 2014 2:41 pm

Bravo mamico

Cristina R
Cristina R
5 ianuarie 2015 1:19 pm

Felicitari pentru un an de alaptat! Imi doresc si eu sa reusesc acest lucru (mai ales ca la primul copil nu am reusit) si de aceea as dori sa ma ajuti cu niste sfaturi (am un bebe de 2 luni). Cum putem comunica? Unde as putea scrie povestea mea? SI pot gasi undeva mai multe detalii despre pasii pe care i-ai parcurs pentru a alapta cu succes? Multumesc frumos!

In brate la mamai
In brate la mamai
12 ianuarie 2015 1:53 pm

Cristina, scrie-mi te rog un mail pe inbratelamami@gmail.com si pornim de acolo discutia, important e sa avem datele de contact 🙂

Mihaela Sandu
Mihaela Sandu
1 mai 2015 9:16 pm

M.am regasit in tot ce ai scris. Din pacate fac parte din cele foarte putine mame care au …pe bune…probleme cu lactatia. Dupa ce am incercat nenumarate modalitati de stimulare a lactatiei…am ajuns sa iau motilium. Nu zic cat dr scump poate fi sa iei aceste pastile zilnic..dar uite k am reusit si eu sa bifez anul de alaptare…chiar daca in paralel cu lapte praf. Imi doresc cu disperare sa reusesc sa ii dau sa suga pana la 2ani…dar imi e frica de faptul k nu prea isi mai fac pastilele efectul…iar alte medicamente minune nu am gasit..din toate cautarile… Vezi mai mult »

In brate la mami
2 mai 2015 11:37 am

Mihaela, îmi pare rău că te confrunți cu o astfel de problemă. Știu care sunt costurile tratamentului pe care îl iei, din păcate sunt mari. felicitări pentru că ai bifat un an de alăptare, pentru perseverența ta ! Orice picătură de lapte matern este importantă. Legat de situația descrisă de tine mă întreb dacă ai colaborat sau colaborezi cu cineva abilitat să te îndrume. De regulă, odată cu începerea alimentației diversificate, o eventuală scădere în producția mamei poate fi suplinită prin cantități mai mari de alimente solide, complementare meselor la sân. Nu știu în ce măsură te încurajează ceea ce… Vezi mai mult »

Mihaela Sandu
Mihaela Sandu
24 mai 2015 9:10 pm

Stiu ce spui….dar scaderea nu a fost cauzata de inceperea diversificarii. Iar referitor la alaptare peste sarcina…stiu ce inseamna..pt k am o prietena buna care face acest lucru. Ce am uitat sa spun in comentariul anterior este ca mi.am facut analize la prolactina. Valorile pe care le am sunt la jumatate fata de o femeie care nu alapteaza….conform doctorilor este o minune k am lapte :))) ce gluma buna, nu? Tocmai am inceput un tratament de 2saptamani cu metoclopramid…iar apoi vreau sa reiau motiliumul. Sper sa nu se fi obisnuit organismul cu el…de asta am incercat o schimbare. Traiasca situl… Vezi mai mult »

Descoperă cursurile “Școala de părințeală”