Postarea de mai jos aparține unei mămici pe nume Elena. Elena a reusit să își readucă bebelușul la sân și să alăpteze exclusiv, după câteva luni în care acesta respingea sânul. O poveste despre preseverență și încredere în bebeluș. O poveste minunată de readucere a bebelușului la sân

 „Am născut în mai prin cezariană. Mi-am dorit să o alăptez pe bebelușa mea, dar nu mă informasem atât de mult înainte crezând că e o treabă ușoară, pe care toate mamele știu să o facă, fără prea mult efort. Ei bine, da, este ușor și minunat, dar doar dacă știi  cum și ce să faci.

 Am născut la ora 20:10 și am ajuns apoi la terapie intensivă unde nu am dormit deloc (acumulasem cel puțin 30 ore de nesomn), bebe a primit lapte praf până a două zi când mi-a fost adusă.

 Am pus-o imediat la sân, dar am ajuns să dau și completare pentru că plângea, mai ales noaptea. După câteva nopți, eram sleită de puteri, pentru că orele de când eram trează se  făcuseră și mai multe. Și au mai fost motive (acum înțeleg că era normal tot ce se întâmplă atunci): bebe începuse să piardă în greutate și nu sugea eficient (concluzie trasă cu neonatologul și asistenta neonatolog după testul cântarului, care e irelevant-tot după aceea am înțeles și asta).

 După ce am ajuns acasă, la fel îi dădeam completare la biberon câte 20-30 ml, iar la un moment dat, nu am mai putut și i-am dat două nopți biberon. Eram praf cu somnul…

 După câteva zile bebe începuse să refuze să stea în brațele mele la sân. Se împingea cu picioarele, își dădea căpșorul pe spate, plângea foarte tare. Menționez că am avut colostru, însă laptele mult acela despre care auzisem că vine șiroaie de nu poți să îl oprești și cu care bebe se sătura nu a venit. Așa că în mintea mea încolțise neîncrederea în mine și gândul că nu am suficient lapte, că nu-s o mamă bună și că bebe mă respinge pe mine. Simțeam că am eșuat și plângeam cu bebe în brațe de fiecare dată când o puneam la sân.

 Cei din jurul meu spuneau să nu ne mai chinuim și că dacă nu am lapte și nici bebe nu vrea, să o trec pe lapte praf.

 Atunci, m-am hotărât că nu voi face asta, am început să vorbesc cu câteva prietene: una alaptase, cealaltă era la început și a treia abia însărcinată, dar are o nepoțică ce făcuse și ea cam la fel că bebelinda mea. Ok, pe de-o parte mă încurajau să alăptez, pe de-altă, mă simțeam prost că nu reușesc mai repede să o readuc la sân. Nu știam cât va dura…

 Între timp am intrat pe grupul Alăptează!, m-am abonat la toate newsletterele care promovau alăptarea, am citit bloguri asemenea, am continuat să o pun pe copilă mea la sân  și în final am ajuns la un medic pediatru, pro-alăptare, consultant în alăptare din orașul nostru. Dacă nu găseam aici, în următoarele zile eram așteptate la prietena mea, proaspătă mămica și ea, care voia să mă ajute.

 Am rămas în oraș și am mers la medicul pediatru, care e și consultant în alăptare. Dulă o discuție cu dumneaei, am trecut la fapte: bebe era ok, luase bine în greutate fiind hrănită cu lapte praf și lapte matern muls cu pompa manuală (scoteam extrem de puțin-10 ml-maxim 20, din ambii sâni).

 Probleme identificate: bebe își pierduse înstinctul de a suge, ca să nu mai zic de eficiența suptului, eu aveam puțin lapte, nu curgea la sân la fel de repede și mult ca din biberon. Am făcut probă atașării, am stat ceva până a prins sânul atunci în cabinetul medicului, dar cu plânsete și împins din pucioare, cap întors și dat pe spate. Bebe avea o lună și jumătate. Atașarea părea ok. Avusesem la început răni, dar apoi am învățat cum să o atașez (din maternitate puțin și apoi din tutorial.

Ce să zic? Că vreo 5 săptămâni numai asta am făcut: nu ieșeam din casă mai mult de 30-60 minute, eram aproape doar noi două.

 Ați zice că gata, am scăpat.

 De lapte matern și lapte praf. Renunțasem la tetine din care bebe să sugă din momentul în care am ajuns la medicul consultant prima data. Îl foloseam doar că SNS.

 Eram obosită.

 Voiam să renunț.

 Îi scriu Irinei, dar nu ca să îi spun că vreau să renunț, ci că e greu. Mă încurajează. Îmi da numărul unei alte minunate Irina, care mă pune în legătură cu Andreea Ola. Vorbesc cu toate 3. Mă ascultă și Constat că am făcut tot ce știam: renunțat la biberon, training pe supt cu bebe, skin-to-skin oriunde, oricum, oricând, cântat, legănat, oferit sân când e semi-adormită, vorbit cu bebe orice, vorbit că îmi pare rău, că o iubesc, că vreau să îi fie bine, că mă simț vinovată, că simt că am eșuat, dar știu că ea mă iubește și că nu mă respinge pe mine când nu vrea sânul, pus white noises de pe youtube, din casă (hotă, uscător de păr etc.). Gata eram.

 Capacul a fost că mai vorbisrm cu altă cunoștință care trecuse prin aceleasi probleme și trecuse deja pe lapte praf și era foarte împăcată cu ea. Well…

Am avut un moment de luciditate în care mi-am zis să îi ofer sânul piticei (nu i-l mai oferisem de câteva zile). Vorbisem și cu partenerul meu și îl aveam de partea noastră.

 M-am așezat în pat, pe ea lângă mine și i-am oferit sânul. L-a acceptat pentru câteva secunde.

 Am înflorit de bucurie și fericire și ăla a fost semnul că nu am voie să renunț.

 Totuși, una caldă, una rece. Tot nu îl accepta complet. Atunci, știam că în discuția cu Andreea Ola recunoscusem ceva ce nu am făcut: baia de renaștere. Am urmat întocmai recomandările ei pentru acest ritual. O seară, a două ,   …o …iar -am oferit sânul. De    supt 5 minute. Apoi 10….apoi noaptea numai  primea de  ori cerea.     un pic cu SNS pe deget.

Am reușit!

 Ok. Am reușit!!!! O aveam din nou la sân. Am plâns. Am mulțumit. Ei, mie, lui tati, celor două Irine, Andreei Ola, Biancăi, Adinei. Mamele noastre nu prea m-au susținut, să știți. Spuneai că înfometez copilul, că „ce e furtunul ăla?”, „cât o mai hrănesc la deget?”, „copilul crește si cu lapte praf”-cred că va sunt cunoscute. Eu știam, că și voi, ce înseamnă alăptarea și am vrut asta pentru noi, mai ales că cezariana iarăși nu a fost opțiunea mea numărul 1.

 Povestea cu renuntatul la lapte praf sună la fel ca cea de pe grupul Alapreaza! a Laurei Șerban.

 Acum că era bebe la sân (înainte să i-l ofer, stimulam sânul puțin pentru că se mai enerva când observa că nu vine la fel că la SNS) a fost mai ușor că prima parte pentru că am început să îi dau cu el lipit pe sân, stimulând și lactația și făcând și supt eficient. Tot de pe grup și de la consultant am învățat cum să scad și laptele praf: eu am scăzut câte 10 ml lapte praf/zi la două zile pentru că scoaterea să nu fie bruscă și corpul meu să primească semnalul că e nevoie să producă mai mult lapte. A mai durat și asta vreo 2 săptămâni.

 Ultima încercare a fost o greșeală care ne-a mai costat vreo 10 zile: îi mai dădeam lapte praf așa, pentru confortul meu psihic tot la SNS, îi făceam între 30-60 ml. Nu mânca tot, dar eu îi făceam și îi dădeam pentru că mă temeam că va scădea în greutate, că nu mănâncă, nu se hidratează. Până când am aflat care sunt indicatorii pentru supt suficient. Am aflat că o mamă nu are numai 2 sâni și am început să fac compresii ale sânului. Acel supliment  doar pentru confortul meu psihic. Am renunțat la el  acum suntem pe alăptare .

 Așadar,   voință și putere de muncă,   un pic de sacrificiu,  de ajutor, mi-am făcut problemele cunoscute la câțiva oameni, sprijin din partea partenerului ar fi minunat, mers la consultant, aplicat recomandările   ale celor care aveau soluții, dar   eliminat starea de vină și   avut   încredere în bebelușul meu.”