Scriu această postare lungă, în speranța că, în timp va fi utilă multor mame și viitoare mame care doresc să alăpteze. E un subiect ce mă preocupă, stă și se „coace” în mintea mea de ceva vreme și sunt convinsă că e în mintea și pe buzele multor colegi de breaslă, consultanți în alăptare.

Cum a fost pentru mine alăptarea?

Încep prin a vă povesti câte ceva din experiența mea de alăptare, în primul rând ca mamă, întâmplător consultant IBCLC.

La primul copil am trecut prin toată gama de emoții si provocări prin care trece o mamă la început de drum. Toată, credeți-mă, absolut toată. Știu cum e să fii convinsă că se poate, că e ușor, apoi să constați că nu e ușor. Știu cum e să accepți, la un moment dat că nu e așa cum crezi sau cum sperai. Știu inclusiv ce simte o mamă (negarea, refuzul temporar de accepta, furia chiar, neîncrederea, întrebările pe care ți le pui ….) când se confruntă cu realitatea că nu e chiar așa cum se spune. Știu și am simțit tot.

Pe scurt, am alăptat un copil ce nu se hrănea eficient la începutul alăptării, a fost în sine un proces să îmi dau seama de asta, apoi să accept asta și apoi să rezolv asta. A durat aproape 3 luni până când am reușit să alăptez exclusiv. Poate că ar fi durat mai puțin dacă am fi avut la vremea respectivă informațiile pe care le avem acum și dacă acele informații ar fi fost consistente și transmise ca atare de toți cei care au un cuvânt de spus pe marginea subiectului. Dar a durat, asta e ideea. A fost un proces în sine. Cu etapele lui. Și ar fi durat oricum.

La al doilea copil eram deja consultant în alăptare, cu experiență, respectat de colegi și de mame. Credeți că a fost lin începutul? Da, am alăptat exclusiv din maternitate, din prima oră de la naștere, da se minunau asistentele de asta, sau se uitau unele chiorâș la mine că stăteam aproape non sop cu bebelușul pe pielea mea. Din fața ușilor închise a părut ușor, natural și firesc.

Dar în spatele ușilor închise am trăit din nou experiența multora din mamele pe care le văd în consiliere. Am alăptat un copil cu boală de reflux, cu mobilitate scăzută a limbii și supt ineficient, am avut lapte, mult lapte dar paradoxal au fost momente când a trebuit să suplimentez cu laptele meu cu sns-ul, lactația voluminoasă s-a instalat mai greu decât era cazul așa că am știut că trebuie să stimulez sânii extra ca să nu pierd startul alăptării exclusive (muls manual în maternitate, muls în toiul nopții în timp ce mâncam Oreo, copil care nu dormea la orizontală you name it).

Despre diversificare vă povestesc altă dată, pentru că e ceva ce merită povestit. Am trăit chiar discuțiile acelea pe care le aveți voi cu soții sau cu familia „Dă-i dragă niște lapte praf, nu vezi că plânge de foame? Ce consultant în alăptare ești tu?” Dar da, am alăptat exclusiv și pe la 2 luni de zile de la naștere alăptarea chiar a fost așa cum o promovăm deseori, simplă, firească, frumoasă, etc.

Le spunem mamelor că alăptarea e ceva natural, simplu și firesc. Dar oare chiar așa e?

La începuturile vieții mele de mamă orice curs de alăptare te făcea să pleci acasă cu ideea că alăptarea exclusivă e simplă, e naturală și că dacă vrei poți, nu există mamă să nu aibă lapte, doar cine nu vrea nu alăptează. Discursul acesta nu e greșit în sine, s-a recurs la el mulți ani. De ce? Pentru că punând binele în față promovezi mult mai ușor adeziunea la un comportament sănătos.

Nu o să îți spună nimeni, într-o reclamă la un program de fitness extrem, veniți la noi să slăbiți rapid, făcând febră musculară până nu vă mai puteți mișca în primele zile, căzând lați de oboseală după, sau vomitându-vă din cauza efortului, micul de dejun pe covorașul de antrenament. În mod firesc o să vi se promoveze programul drept o modalitate sănătoasă (chiar e și e firesc ca după o perioadă de sedentarism extrem să faci febră musculară sau să cazi lat de oboseală după primele antrenamente) de a avea un corp sănătos.

Alăptarea nu e program extrem de fitness, dar nici plimbare în parc nu e

Cam așa e și cu alăptarea. Nu e program extrem de fitness (sper că e clar), dar nici ușor nu e să alăptezi exclusiv.

Gândiți-vă doar la asta – peste 80% din mamele din România inițiază alăptarea în spital. Deci vor să alăpteze. La 6 luni de la naștere, doar 12,6% din ele mai alăptează exclusiv. De ce credeți că un număr atât de mare de mame s-a pierdut pe drum? Pentru că nu e ușor. Nu e atât de firesc, simplu, natural pe cât le facem să creadă. E un proces în sine, la al cărui firesc atentează mulți factori (sistem, cultură, societate). Pentru că alăptarea nu e de fapt doar responsabilitatea mamei, ci a întregii societăți, a noastră a tuturor.

Cu realitatea în față zi de zi, vezi altfel lucrurile

Și încet, încet ne-am lovit și noi, consultanții în alăptare de reversul propriului discurs exagerat optimist. Ne-am confruntat cu situația de a nu putea întruni așteptări ale mamelor vis a vis de felul în care ar trebui să decurgă alăptarea, de durerea, negarea sau chiar furia lor justificată și de înțeles, atunci când constată că nu e atât de simplu, că e un proces în sine.

Ne-am lovit de situația în care a trebuit să explicăm că uneori a ține copilul la sân non stop nu funcționează și că e nevoie și de alte strategii pe lângă asta. Uneori poate că ne-am pierdut chiar credibilitatea în fața unor mame care comparau scenarii idealiste de pe grupuri de alăptare cu evaluarea realistă dar poate nu atât de confortabilă a consultantului în alăptare.

Cei mai înțelepți dintre noi am început să schimbăm macazul. Adică să pregătim viitoarea mamă nu doar pentru lapte și miere, ci și pentru provocări cu care poate veni alăptarea oferind în avans și soluții pentru ele. Tocmai pentru a face drumul mai ușor.

Dar pisicile cum pot alăpta fără ajutor?

De multe ori lumea îmi spune mirată, ești consultant în alăptare, pe bune chiar e nevoie de așa ceva? În ultima vreme sunt salvată cu răspunsuri din partea unui cor de femei, din public care știu cum e de fapt. Și multe zic ceva de genul „Da, dintre toate lucrurile legate de naștere și bebelușie alăptarea mi s-a părut cea mai dificilă. Să vezi cum vin colegele de la muncă după ce nasc. Despre ce crezi că discută cu alte colege, mai experimentate și cu copii? Despre alăptare. Acolo au cele mai multe întrebări.”

„Dar pisicile cum pot alăpta fără să le învețe nimeni”, a fost întrebată o colegă de un oficial din Ministerul Sănătății. Păi vă dau doar un hint, o pisică nu e nevoită să și pună puiul la sân cu branula în lăbuță. Pisica nu are în jurul ei alte pisici care îi spun încă de când e gestantă că nu va putea alăpta, nu are un cor de pisici în jur care îi spun că laptele nu e bun. Și mai mult ca sigur că și în rândul pisicilor există situații în care o pisică nu își poate hrăni puii, sau puii nu se pot hrăni. În lumea animală se cheamă selecție naturală și atât. Noi din fericire avem alternative

Și totuși nu suntem pisici

E evident că nu suntem pisici. Suntem mult mai mult. La noi alăptarea nu e doar un instinct, nu e doar ceva biologic (de multe ori blocat de diverse proceduri născocite tot de noi) , ci are și o componentă de învățare. Îmi place să folosesc expresia curbă de învățare. Începem de multe ori fără să știm nimic. Apropos câți bebeluși ai ținut în brațe până să îl ai pe al tău? Câte mame ai văzut efectiv alăptând? Cu câte ai discutat zi de zi, printre altele despre cum se cresc copiii și cum se alăptează?

Tu cum ai învățat să mergi pe bicicletă?

Și pentru că alăptarea necesită și învățare, imaginează-ți cum ai nvățat să mergi pe bicicletă. Cât a durat? Te-ai pus pe bicicletă și instantaneu ți-ai dat drumul, ai reușit să îți ții echilibrul fără niciun suport? Cel mai probabil că nu. Ai avut niște roți ajutătoare sau poate un adult care te-a susținut efectiv să nu cazi.

„Dacă nu reușești acum nici nu are sens să mai continui” – nimic mai fals

Cu câtă bucurie ai învățat să pedalezi și să îți ții echilibrul? Probabil cu mult entuziasm dacă în jurul tău ai văzut alți copii veseli și bucuroși să pedaleze, ce te-au făcut și pe tine să îți dorești asta. Și mai motivată ai fost probabil când ai văzut că se mai cade, se mai plânge dar totuși se reia traseul cu aceeași bucurie.

Dar oare cum ar fi fost dacă lângă tine ai fi avut pe cineva care ți-ar fi zis “gata, acum trebuie să înveți să pedalezi și dacă nu reușești în 5 minute nici nu are sens să mai încerci, că oricum nu vei reuși niciodată!” Sau cum ar fi fost dacă nu ai fi avut pe nimeni în jur, nici măcar un set de roți ajutătoare, niciun alt copil sau adult de la care să preiei entuziasmul și la un moment dat ai fi căzut, te-ai fi lovit, te-ai fi speriat? Aici vă pot spune eu de ce după prima tură pe bicicletă și o vizită în tufa de trandafiri de pe marginea străzii, nu am mai vrut să învăț să merg pe bicicletă.

Ce vreau să reții e că reușita în alăptare e un drum în sine de parcurs

Ce vreau să reții e că reușita în alăptare e un drum în sine de parcurs. Și nu e totul sau nimic. Dar merită să încerci! Deși te poți oricând opri din drum și te asigur de respectul și prețuirea mea, indiferent de decizia luată.

Pentru unele mame drumul e mai scurt, pentru altele mai lung. Pentru unele e cu serpentine mai multe, pentru altele e mai drept sau cu suișuri și coborâșuri.

Dar e un proces în sine. La aproape niciuna din mamele pe care am întâlnit-o nu s-a întâmplat spontan, fără nicio întrebare, fără temeri, fără incertitudini. Nici chiar după vizita consultantului în alăptare. Da, uneori pare că avem o baghetă magică, dar vă asigur că nu o posedăm. De aceea ne numim consultanți și facem consiliere în alăptare! Atenție NU consultații în alăptare.

Implica-te in discutie, lasa un comentariu

avatar