Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


Ma intereseaza in mod direct comportamentul copilului alaptat, cu varsta intre 9 si 18 luni. Asa ca m-am gandit sa impartasesc cu voi cateva din ideile pe care le-am retinut din „The Womanly Art of Breastfeeding„, carte pe care o citesc in prezent si pe care o recomand oricarei mame , viitoarei mame ce intentioneaza sa alapteze.

Poate fi cumparata foarte simplu si de pe Amazon, platita cu orice tip de card, se descarca in cateva minute pe Kindle, tableta sau telefon.



E din capitolul dedicat etapei 9-18 luni si acopera orice nelamurie poate avea mama legata de: somn (e normal sa se mai trezeasca noaptea pentru a fi alaptat, e normal sa mai adoarma la san ?), mancare (consuma suficiente solide, trebuie sa bea si alt tip de lapte in afara de lapte de mama?), diferenta dintre nevoi si dorinte (e nevoia de a adormi la san o nevoie reala ce trebuie asigurata prin alaptat sau deja e un moft / tantrum) si comprtamente (musca, ma trage de par, se joaca cu sfarcul).

  • Copilul are la aceasta varsta preferinte legate de felul in care doreste sa suga, preferinte pentru un san sau altul si foloseste suptul si ca pe o maniera de a se juca cu mama;
  • Apare suptul „acorbatic”, copilul suge in pozitii inedite;
  • Pentru majoritatea copiilor, suptul ramane principala modalitate de a adormi. Unii prefera ca inainte, in timpul sau dupa alaptare sa li se citeasca, insa sanul ramane baza;
  • Pana la 9 luni majoritatea copiilor mananca cateva alimente solide (e posibil ca unii sa nu fi inceput inca), canitatea de alimente va creste gradual pe masura ce trec de varsta de 1 an;
  • Chiar daca alimentatia diversificata devine treptat, dupa varsta de 1 parte importanta din dieta copilului (urmand chiar sa manance o parte din mancarile adultului, dar in proportii mult mai mici), laptele continua sa ofere factori imunitari si mare parte din nutrientii esentiali pentru dezvoltarea copilului;
  • Pe masura ce copilul mananca din ce in ce mai multe solide si productia de lapte a mamei descreste, concentratia de anticorpi din laptele matern creste. Proportia anumitor nutrienti din laptele matern se schimba si ea, pentru a intruni necesarul copilului. Chiar daca pare ca suge foarte putin, cantitatea de lapte primita de copil ne-ar putea surprinde la o analiza mai atenta;
  • Daca copilul suge eficient, nu este nevoie sa se introduca alt lapte, de origine vegetala sau animala. Laptele de capra sau de vaca nu sunt alimente fara de care fiinta umana nu poate trai;
  • In cazul in care decideti sa oferiti copilului alt fel de lapte, in afara de laptele matern, se recomanda ca acest lucru sa se faca dupa varsta de 1 an, pentru a reduce riscul alergiilor  (lucru valabil inclusiv pentru laptele de soia) si al diabetului (in cazul familiilor cu un istoric de boala);
  • Trebuie sa bea si suc? Fructele intregi sunt o varianta mai sanatoasa, preferabila sucului din fructe, deoarece ofera copilului mai multe fibre si nutrienti. Daca decideti sa oferiti suc de fructe, e bine sa limitati cantitatea la un sfert pana la jumatate de cana pe zi, ideal diluat cu apa;
  • La aceasta varsta, copiii pot avea apetit scazut, astfel ca daca li se ofera o cantitate prea mare de apa sau sucuri, isi pot pierde interesul in mancare;
  • E posibil ca ejectia laptelui sa scada, ca urmare a scaderii firesti a volumului de lapte produs. Unii copii mai mari pot initia discutii pe aceasta tema;
  • Intre 9 si 12 luni, copiii alaptati isi reduc ritmul de luare in greutate, la o medie de aproximativ 9 grame pe zi. Daca medicul spune altceva, asigurati-va ca se bazeaza pe grilele de crestere ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru copilul alaptat, nu pe cele bazate pe copiii hraniti cu lapte praf. Din experienta si de-a lungul timpului am sesizat ca aceasta crestere in greutate nu e neaparat constanta (fix 9 grame in fiecare zi), sunt zile in care copilul nu ia in greutate, compensand in celelalte, astfel incat la final de luna, copilul a luat adecvat in greutate;
  • E foarte probabil ca menstruatia mamei sa revina in intervalul 9 – 18 luni, fluxul menstrual variind de la mama la mama.;
  • Unele mame resimt o scadere a productiei de lapte in timpul menstruatiei, fiind de asemenea posibil ca cel mic sa reactioneze la o schimbare in gustul laptelui. Sunt modificari temporare, ce pot fi compensate de catre copil prin ingerarea unei cantitati mai mari de solide. O doza de 500 pana la 1000 de mg de calciu si magneziu luate de la jumatatea ciclului menstrual pana in primele trei zile ale menstruatiei poate ajuta la reducerea scaderii productiei de lapte. Mi se pare interesant sa mentionez ca in cazul revenirii menstruatiei la mine, care s-a produs in jurul varstei de 9 luni, am resimtit cel putin in primele luni o scadere a fluxului de lapte. Dar care s-a atentuat pe parcurs, sau probabil T. compenseaza cu mai multe solide sau s-a obisnuit cu un flux oricum mai scazut.
  • E posibil ca suptul sa dureze mai putin, chiar cateva minute si copilul sa para mult mai interesat de solide. Alaptarea ramane insa la fel de importanta din punct de vedere nutritiv si emotional ca si pana acum. Un copil in jurul varstei de 1 an nu are inca sistemul digestiv si cel imunitar suficient de bine dezvoltate, ca atare chiar daca de la aceasta varsta ar putea supravietui fara lapte de mama, nu este totusi programat sa o faca. Principalele asociatii de pediatrie din lume si Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda alaptarea pana la varsta de 2 ani si peste;
  • Trezirile din timpul noptii pot deveni mai frecvente, in special atunci cand copilul are noi achizitii (invata sa se tarasca, sa mearga, etc.). Fiind ocupat pe timp de zi si reducandu-si frecventa supturilor, multi copii simt nevoia sa compenseze sugand mai des pe timp de noapte. Ca atare acest interval nu este momentul optim pentru intarcarea de noapte (scoaterea fortata a supturilor din timpul noptii) deoarece mesele pe timp de noapte sunt nutritive. Daca copilul nu suge pe timp de noapte si nu isi face timp sa suga eficient pe timp de zi, e posibil sa nu primeasca cantitatea de lapte de care corpul sau are nevoie. Despre acest lucru in contextul trezirilor frecvente pe timp de noapte ale copilului alaptat, am mai scris aici.
  • „Nu cere sanul, nu il oferi” e sfat de intarcare! Ca atare, chiar daca copilul nu cere sa suga la modul explicit, dar e agitat, marait si nu a mai supt de ceva vreme , autoarele cartii ne sugereaza sa ii oferim copilului sanul;
  • Unii copii continua sa se joace cu sfarcul, muscand sau tragand de el. Unii copii trag de parul mamei in timp ce sug, sau musca de diverse parti ale corpului. Solutia oferita in carte mi s-a parut extrem de utila, am aplicat-o si eu intuitiv, inainte sa o citesc: oferirea unei jucarii copilului, pe care o poate „butona” in timp ce suge, cu mana ramasa libera. Pentru situatia in care ma musca de diverse parti ale corpului (a incercat sa o faca pana si de degetele de la picioare) eu incerc sa fiu mereu pe faza si sa ii ofer o jucarie (de dentitie) pe care sa o muste.
  • Apar situatii in care copilul vine la mama, se aseaza in poala ei sau ii da semnale ca ar vrea sa fie alaptat, suge de cateva ori, dupa care pleaca din nou la joaca. Autoarele cartii subliniaza ca acesta este un comportament normal (mai ales ca in aceasta perioada se manifesta si anxietate de separare), avand rol clar atat in mentinerea productiei de lapte si ajutandu-l pe copil sa se simta securizat in demersurile din ce in ce mai accelerate de „explorare” a mediului inconjurator;
  • E normal ca la aceasta varsta copilul sa aiba in continuare nevoie de san pentru a adormi, iar acest comportament nu creaza un prost obicei. Ca orice etapa de dezvoltare, capacitatea copilului de a adormi singur apare treptat, fara a fi nevoie de traininguri speciale; E de asemenea firesc ca atunci cand e departe de mama, dar alaturi de altcineva copilul sa poata adormi singur, iar cand se reintalneste cu mama sa aiba nevoie de sanul ei pentru a adormi;
  • Care e diferenta dintre nevoi sau dorinte? Acesta e subcapitolul meu preferat, mai ales ca starneste cele mai mari confuzii printre parinti care sustin ca dupa o anumita varsta (aleasa de regula aleator pe principiul majoritatii) plansul copilului nu mai semnaleaza nevoi, ci doar dorinte si tantrumuri care nu mai e firesc sa se rezolve prin oferirea sanului. Asadar, este nevoia copilului de a adormi la san, o nevoie reala a copilului? DA si chiar acopera mai multe nevoi simultan: de lapte, de relaxare, de apropiere fata de mama. Prin comparatie, faptul ca cel mic vrea sa puna mana pe telefonul mamei nu e o nevoie. In acest al doilea caz, lucrurile se rezolva simplu, fara tehnici stricte de disciplina: inlocuirea obiectului nesigur cu unul sigur, distragerea atentiei cu alte obiecte, indepartarea copilului din locurile periculoase;
  • Copiii invata sa muste si o fac frecvent, unii copii musca si alte persoane. La aceasta varsta comportamentul nu e generat de rautate, frustrare sau manie la adresa mamei sau de tendinte agresive fata de alti copii, nu prevad comportamentul sau personalitatea de mai tarziu ale copilului.  Solutia e ca mama sa fie atenta astfel incat sa aiba posibilitatea sa interupa gestul copilului inainte de a se produce. Confirm din proprie experienta ca prin tehnica „distragerii atentiei” , combinata cu o mama pe faza (care ii ofera copilului o jucarie atunci cand acesta da semne ca vrea sa muste), genul acesta de comportamente pot fi foarte usor evitate, fara lacrimi si crize de furie. Si tot din experienta spun ca e posibil ca la un moment dat, dupa cateva zile de stat la panda si tehnica distragerii, muscatul sa nu mai prezinte niciun interes pentru copil.

 


Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

16 Comments
oldest
newest most voted
Inline Feedbacks
View all comments
ade
ade
14 noiembrie 2014 9:10 pm

ce bine mi-a prins acest articol! reprezinta tot ceea ce simt eu si ce ni se intampla. parca ar fi scris despre noi.
alaptez inca, la 13 luni, mi se spune ca nu mai e bine, ca trebuie sa trec pe lapte, ca de ce se scoala noaptea, ca de ce si de ce.
intentionez sa alaptez in continuare, ne simtim bine si eu si bebe, se pare ca laptele meu e inca "bun" in ciuda tuturor binevoitorilor care ma atentioneaza ca e apa chioara, analizele de calciu sunt absolut perfecte, of, m-am racorit citind.
multumesc

manu
manu
3 februarie 2015 8:27 pm

Si eu alaptez inca, la aproape 19 luni…se trezeste foarte des noaptea(asa a fost inca de la nastere), cam de 4-7-chiar si 10 ori. Uneori imi pun intrebari, mai ales cand aud de alti copii -tot alaptati-care dorm toata noaptea dar…tot alaptez! De la 6 luni dormim impreuna, pentru ca mi-era greu sa ma dau jos din pat, sa o iau din patut, apoi sa o pun la loc :). Cam 99% din persoanele apropiate spun ca e prea mare sa mai suga, ca ar trebui sa o intarc, dar…cred ca ar plange toata noaptea daca as incerca sa i-o… Vezi mai mult »

Ela
Ela
15 decembrie 2015 11:30 am
Reply to  manu

Si al eu prichindel e alaptat la 17 luni si intentionez sa continuam :). Pana la 10 luni se trezea si el foarte des noaptea sa pape (uneori nu stiam daca am adormit sau nu intre 2 mese ale lui de noapte), dar la 10 luni (avand toate mesele de peste zi introduse) am incercat sa-i scot mesele de peste noapte si sa mai ramana doar seara la adormit si dimineata la primul trezit. Am incercat cand se trezea sa-i dau ca alternativa apa sa bea, prima noapte a mers de minune asa, apoi a refuzat apa, chiar se enerva… Vezi mai mult »

Irina
Irina
16 ianuarie 2016 7:35 pm

Buna! Interesant si foarte util pt noi mamicile :). Bebele meu are 10 luni si nu reusesc sa il fac sa pape mancarica. Titica este preferata lui. Nu stiu ce sa ii mai fac, cum sa mai procedez sa il fac si pe el sa manance macar 5 lingurite cu mancarica.

Flori
Flori
1 iulie 2016 6:13 am
Reply to  Irina

Buna Irina,aceiași problema o avem și noi la 9 luni nu reușesc sa o fac sa pape mâncărica 🙁 și mă frustrează foarte tare treaba asta , mă gândesc ca nu sunt o mama buna ,ca nu știu eu ce sa I fac și Cum …of!!.Baza este alăptatul dar mă tot gândesc este suficient ,chiar numai laptic și atât!?Ea reacționează ff bine este un copil sănătos energic ..dar fara mâncărica,am văzut copii la vârsta asta cu 5 mese pe zi iar bibilica mea nu are una 🙁 ce sa fac ????Dacă ați putea sa mă ajutați cu un sfat v… Vezi mai mult »

Tatiana
Tatiana
18 ianuarie 2019 5:24 pm
Reply to  Flori

Buna. Baietelul meu are 9 luni si intentionez sa alaptez in continuare. Poate incerci sa ii faci supe foarte lichide…si ii dai supica cand vine ora alaptatului.. cate putin, si abia dupa il alaptezi… Pe zi ce trece ii faci supa de legume din ce in ce mai solida.. uneori si baietelul meu nu vrea mancarica, dar ii fac altceva tot atunci de alta consistenta si mananca- poate nu ii place textura mancarii. Succes si multa sanatate!

Laura Maria
Laura Maria
17 ianuarie 2016 12:54 pm

Chiar asa…. multumesc de articol, dupa 18 luni inca alaptez chiar daca toata lumea spune ca nu mai este bun laptele, nu mai are consistenta, de asta se trezeste noaptea, nu mananca suficient si lista continua … dar bebe, mananca foarte bine, este un bebe sociabil, activ si iubaret. Inca nu suntem pregatiti sa renuntam la tzitzi si nu o vom face. Cine doreste sa alapteze o va face indiferent de ce-i va spune lumea si indiferent de faptul cum a nascut… eu am nascut cu cezariana si inainte sa nasc chiar am crezut mitul ca daca nasti cu cezariana… Vezi mai mult »

re
re
17 ianuarie 2016 9:18 pm

Mersi mult pentru articol. Ceva important pentru mine. Credeam deja ca e un moft alaptatul la bebe al meu )) acum stiu ca are nevoie.

a.b.
a.b.
25 ianuarie 2016 12:21 pm

am alaptat mult prea mult .nici nu stiu nr lunilor.a renuntat singur .e foarte sanatos

sas alina
sas alina
11 septembrie 2016 9:03 pm

Da,sunt pro alaptare pentru ca stiu ca e sanatos asa si pentru ca imi place sentimentul ce il am cand bebe se uita in ochii mei si zambeste(parca imi multumeste).Imi iubesc copilul mult,vreau sa continui sa alaptez(avem 17 luni),dar am o intrebare care ma chinuie.Oare ar manca mai bine alte alimente daca nu ar mai avea titi?Avem o perioada in care refuza orice mancare si cere san.Unde gresesc?Multumesc.

elena
elena
24 octombrie 2016 12:51 pm
Reply to  sas alina

SI noi avem 15 luni, n-am nici un gand sa opresc eu acest proces minunat. O ador maxim cand se uita in ochii mei, cum zici si tu, cand papa san. E un sentiment pe care uneori imi pare rau ca nu il experimenteaza cat mai multe mamici…dar pana la urma…noi suntem cele mai importante. Fiecare face cum doreste. Si acum, de vreo saptamana, nu cere mancare nici a mea. Mai deloc. eventual cateva bucatele de fructe, dar nici acelea prea multe. Cred ca este un puseu probabil, ca si somnul i s-a modificat, de la un somn / zi… Vezi mai mult »

Cristina
Cristina
5 decembrie 2016 7:31 pm

Buna tuturor! mi s-a părut nemaipomenit articolul si încurajator pt.mamicile care încă alapteaza, in ciuda presiunilor din exterior!❤ si eu încă alaptez, iar bebe are 14 luni si as vrea sa o fac cu drag in continuare, în ciuda celor din jur. Însă, sunt însărcinată cu bebe 2 si nu stiu cum sa fac? sa renunt acum la alaptare, vor fi probleme, va fi mai grea intarcarea dupa nasterea celuilalt bebe? Multumesc anticipat pt.sfaturi! o seara frumoasa!

Nicoleta kriebernig
Nicoleta kriebernig
3 ianuarie 2017 8:58 pm

Si eu vreau sa-l intarc dar nu stiu Cum are aproape 12 luni suge noapte mult daca mananca bine inainte nu prea vrea sa suga dar daca nu ma solicita toata noaptea
Va rog ma puteti ajuta cu Un sfat

Mihaela
Mihaela
11 august 2018 6:37 am

Buna ziua, citesc cu drag blogul d-voastra. Eu am un baiat de 9 luni jumate pe care il hranesc cu lapte matern muls de la inceput. Pana la 9 luni consuma in jur de 600-700 ml lapte matern in 24 h. Acum consuma 500 uneori 600 ml.Intradevar maannca ceva mai multe solide si in continuare se trezeste o data sau de 2 ori in timpul noptii sa mai manance putin. Trebuie sa recunosc ca articolul m-a linistit, deoarece si eu ma gandeam ca fiind lapte matern cantitatea chiar daca scade,acopera necesarul zilnic al bebelului.

Neacsu ana maria
Neacsu ana maria
24 martie 2021 9:49 pm

Buna. Bebe Matei are 9 luni și referitor la capitolul somn sta f prost, adică ziua doarme câte 1 ora /3,4 ori adormit la san normal, iar noaptea se trezeste des sa traga câteva guri de lapte și readoarme. La capitolul mese solide iar sta f prost pentru ca abia papa 50 ml unori una-doua lingurite,si ma chinui doamne doamne cu cate feluri și el nimic și nimic. Născut cu 3800 acum are 9800, in ultimele luni nu a luat decât f putin/luna. Uneori recunosc ca îmi vine să nu ii mai dau deloc mancare solida cand văd că nu… Vezi mai mult »

Cursuri online “Școala de părințeală”