Vacanța noastră de vară s-a încheiat apoteotic cu îmbolnăvirea băiatului cel mare, cu o zi înainte de plecarea din concediu. Joaca la piscină, prea multe lichide reci, contactul cu prea mulți copii pe metru pătrat, habar nu am ce a favorizat ceea ce medicul a confirmat drept infecție virală. O enteroviroză ce s-a manifestat cu febră mare, vărsături, dureri de burtică. O noapte nedormită și plânsă, o jumătate de zi intensă, îngrijire, vizită la medic, tratament medical iar la final chiar înainte de plecare, un băiețel vesel și voios. Aș putea spune că am scăpat chiar foate ușor, dar așa s-au manifestat toate bolile pe care le-a avut T. (puține până acum) – intense dar scurte.

Partea interesantă este că la o zi de la apariția simptomelor s-a îmbolnăvit și soțul meu. A petrecut o zi în camera de hotel, odihnindu-se. Febră, dureri de stomac dar fără vărăsături, dureri în gât și dureri musculare.

Apoi m-am îmbolnăvit și eu, la mine doar durere în gât.

Nu vă imaginați că într-o cameră de hotel, în vacanță, am impus carantina. Și nu vă imaginați că e atât de ușor să menții instantaneu (ca și cum nu ar fi existat problema) o igienă desăvârșită atunci când un copil mic vomită în toiul nopții. Și nici nu vă imaginați că secrețiile unui copil nu ajung în mod inevitabil la fratele mai mic.

Ei bine, dintre toți membrii familiei, bebelușul familiei a suferit se pare cel mai puțin. A avut o zi în care a fost mai agitat, culmea cu o zi înainte să apară simptomele la cel mare, apoi 2 zile doar cu scaune modificate, însă în niciun moment nu s-a pus problema diareei, a deshidratării sau a vreunui disconfort major. Dintre toți el a suferit se pare cel mai puțin. Și am trăit acest scenariu de câteva ori și cu T. atunci când încă era alăptat (chiar și la vârstă mare, de 3 ani, când sugea o dată la două zile). Ba chiar îmi aduc aminte de un episod de enteroviroză asezonat cu o laringită, de care T. a suferit la o lună de la nașterea lui R. Evident că în ciuda încercărilor mele, nu am reușit să îi izolez (o precauție mai degrabă teoretică în condițiile în care odată apărute simptomele la T. era clar că R. ca de altfel noi toți cei din casă intrasem deja în contact cu virusul care l-a îmbolnăvit. În acel moment T. și R. erau alăptați în tandem). Chiar și așa cel mic nu s-a îmbolnăvit.

Îmi aduc aminte și de un episod în care atât eu cât și soțul meu am căzut efectiv lați la pat, bolnavi de o viroză respiratorie, în sezonul rece. A fost atât de serioasă treaba încât soțul meu a făcut pentru prima și singura dată în cei 10 ani de când îl cunosc, febră. Și nu s-a mai dus la serviciu câteva zile. Semn că lucrurile au fost serioase. La vremea respectiv T. avea 5 luni. Nu s-a îmbolnăvit.

Nu aș vrea să se speculeze că această postare vrea să transforme alăptarea în panaceu. Și în protecție universală. Nu aș vrea să înțelegeți în mod greșit că promovez alăptarea ca substitut al altor metode de protecție împotriva bolilor (ex vaccinare, programe de screening, etc nu sunt în măsură și nu e de datoria mea să discut despre ele) sau că printr-o astfel de postare arunc vreo umbră generatoare de anxietate mamelor care nu alăptează sau care alăptează dar ai lor copii s-au îmbolnăvit pe perioada alăptării. Însă aș vrea să subliniez că alăptarea rămâne, în ciuda a tot ceea ce se încearcă să se acrediteze în ultima vreme, o metodă redutabilă de protecție imunitară a sugarului.

Observ de ceva vreme că trend-ul antialăptare și anti promotori ai alăptării s-a îmbogățit cu o versiune mai soft – care încearcă să acrediteze ideea „da, o fi salvând alăptarea vieți însă asta e valabil doar pentru țările sărace. În țările dezvoltate beneficiile alăptării nu sunt atât de relevante. Sunt atât de irelevante încât zău dacă merită să mai alăptăm…”. Ca și cum alăptarea rămâne apanajul țărilor slab dezvoltate, un fel de „rudă săracă” ce vine să ajute acolo unde nu există nici măcar medicație adecvată, dar pe care nu are sens să o mai primim la masa bogaților.

Da, probabil că dacă enteroviroza s-ar fi manifestat plenar și la R, în concediu, viața sa nu ar fi fost pusă în pericol nici măcar o secundă, spre deosebire de situația în care am fi trăit într-o țară subsahariană. Clinica privată pentru care am plătit indirect, prin asigurările de călătorie o sumă consistentă, era ultramodernă. Departe probabil de cel mai înalt standard de îngrijire pe care îl putea oferi o țară subsahariană. Și în timp ce în țara subsahariană probabil că greu dacă nu imposibil aș fi făcut rost de un antivomitiv, aici am avut la dispoziție pentru copilul cel mare, unul sub formă de supozitor (o bunătate dacă mă pot expima așa, ținând cont că la noi în România avem acces doar la metoclopramid sirop și injectabil).

Dar disconfortul unui bebeluș bolnav, chiar și de o infecție „banală” cum îl cunatificăm? Putem trata enteroviroza în mod eficient, însă costurile aferente tratamentului? Cum afectează ele bugetul familiei? Dar pe cel al economiei? Boala copilului înseamnă  absența mamei de la muncă, deci o productivitate mai mică. În mod deloc surprinzător, una din cele mai interesante strategii de a crește productivitatea în SUA (acolo unde statul nu oferă concediu maternal), a fost asigurarea de către angajator a unei perioade de concediu maternal. Mama, neforțată să se întoarcă imediat după naștere la muncă, ar avea timp să inițieze alăptarea și să se stabilizeze în alăptare. Pe termen lung, datorită gradului mai scăzut de îmbolnăvire a copiilor alăptați, mama ar absenta mai puțin de la muncă.

Problema promovării alăptării la nivel global (în economiile dezvoltate nu doar în țările sărace) e mai actuală decât oricând. Studiile au arătat beneficii ale alăptării semnificative ca impact nu doar în țările sărace (unde în mod evident protecția împotriva bolilor diareice și a bolilor respiratorii are relevanță directă asupra mortalității), dar și în economiile dezvoltate (o treime în reducerea rscului de SIDS, corelații cu niveluri mai ridicate de inteligență și posibilă protecție împotriva obezității și a diabetului de tip 1 mai târziu în viață), așa cum arată analiza The Lancet publicată în 2016 (analiză ce a integrat 28 de recenzii sistematice și metaanalize).

Eșecul în a sprijini mama să alăpteze costă economia globală 302 miliarde de dolari anual, așa că nu e de mirare că alăptarea a devenit o temă de discuție și pe agenda World Economic Forum. 

Foto Valentina Yachichurova, Flickr