Când ne ținem bebelușii în brațe le modificăm în bine ADN-ul.

Cât de des ne ținem bebelușii în brațe nu are doar efecte pozitive imediate, ci și efecte pe termen lung. Este concluzia unui studiu, de altfel primul studiu de acest gen, ce a arătat legături între contactul fizic timpuriu între îngrijitori  și bebeluși și implicațiile asupra epigenomului.

Studiul, publicat în 22 Noiembrie 2017 în Development and Psychopathology, a vizat 94 de copii, care au fost urmăriți începând cu vârsta de 5 săptămâni și până la 4 ani și jumătate. Cercetătorii au cerut părinților să țină un jurnal în care să noteze informații privind comportamentul copiilor (somn, agitație, plâns, hrănire), dar și date privind îngrijirea bazată pe contact corporal și atingere. La vârsta de 4 ani și jumătate cercetătorii au recoltat mostre de ADN de la subiecți, cu scopul de a analiza metilarea ADN-ului, modificări epigenetice de ordin biochimic, ce pot fi influențate de factori externi.

Rezultatele au arătat diferențe între copiii care au avut parte de contact corporal sporit, față de copiii care au avut parte de contact corporal scăzut cu părinții. Copiii care au fost ținuți mai rar în brațe și care au manifestat un nivel mai mare de stress în perioada de bebeluși, aveau un profil molecular subdezvoltat pentru vârsta lor cronologică. Aceștia aveau o „vârstă epigenetică” mai mică decât vârsta lor cronologică, ceea ce în unele studii s-a corelat cu o stare de sănătate mai precară.

„Noi credem că în cazul copiilor, o îmbătrânire epigenetică mai lentă poate reflecta un progres în dezvoltare mai puțin favorabil”, susține Michael Kobor, profesor în Departamentul de Genetică Medicală al Institutului de Cercetare din cadrul Spitalului British Columbia.

Iată un motiv în plus pentru a ne ține cât mai mult, bebelușii în brațe, pe lângă binecunoscutele deja efecte ale contactului piele pe piele.  Chiar și imediat după naștere, în ora magică

Foto Jake Guild, Flickr