În poză aveam 32 de ani. Abia născusem cel de-al doilea copil.

Fața îmi era acoperită de melasmă, din cauza hormonilor de sarcină. Mi-a luat 4 ani să scap de ea, de melasmă.

Se vede că eram obosită? Obosită, dar fericită. Eram deja la un pic peste 41 de săptămâni de sarcină.

R s-a născut cu unghii lungi de bebeluș mare și piele descuamată.

Imediat ce am ieșit din sala de operație am fost dusă în salon și bebe cu mine, înfășurat ca o sărmăluță.

L-am desfășat și l-am pus pe mine și așa l-am ținut aproape pe toată durata spitalizării. Ca în poze.

L-am alăptat imediat după naștere, am rugat asistenta să mă ajute să îl pun la sân prima oară.

S-a uitat cu neîncredere la mine, probabil voia să spună „sunteți sigură? Dumneavoastră sunteți consultantul în alăptare” Dar aveam pe o mână manșonul de la tensiometru, în cealaltă branula. Întotdeauna avem nevoie de ajutor după naștere.

După naștere am devenit altă persoană. Un cocktail de endorfine și oxitocină ce a făcut nu doar ca laptele să curgă, ci și ca eu să mă simt în al nouălea cer.

După o altă sarcină grea, cu tratament pentru hipertensiune pe ultima sută de metri.

În prima noapte nu am dormit deloc, nici nu am vrut să o fac.

Injectomatul care pompa anestezicul în cateter s-a defectat de câteva ori și a pornit o alarmă ce cred că a trezit tot spitalul.

Doamnele asistente își cereau scuze, însă eu mă amuzam în gând: era exact ce îmi trebuia ca să nu adorm. Ca să îl pot privi pe R.

Am stat cu soțul meu pe toată durata spitalizării. S-a cazat și el, plătind tarif de hotel de 4 stele.

Dar a fost ca o lună de miere, simplul fapt să îl am alături a contat. Și atât.

A dormit ca un prunc toate nopțile cât am stat în spital. Și mă amuza și asta teribil.

Pentru că eu îl luasem special ca să mă trezească noaptea și să îmi dea copilul.

Am alăptat exclusiv pe toată durata spitalizării, la al doilea copil se zice că e mai ușor.

Nu întotdeauna e așa. Vin eu cu vocea rațiunii să îți spun că dacă citești aceste rânduri și nu te regăsești, e normal. Nu te descuraja. Fiecare început e diferit.

La externare, un medic mi-a spus „doamna Ola, dar ce se întâmplă de a scăzut copilul în greutate? Sunteți stresată?”

A fost ca un pumnal, vulnerabilitatea nu te părăsește niciodată, în niciun moment.

Toate suntem acolo, după naștere. Că suntem regine, medici, consultanți în alăptare sau venim din cel mai îndepărtat loc al Pământului.

M-am dus în salon și cu un pix ce abia scria m-am apucat să calculez regula de trei simplă.
Copilul pierduse fiziologic în greutate și era pe creștere.

Pierduse doar 6% din greutatea de la naștere, un reper excelent pentru un copil hrănit exclusiv cu lapte matern.

Vulnerabilitatea a trecut ca un nor.

Am ales locul în detrimentul tipului nașterii

Am născut prin cezariană, ca și primul copil.

Susțineam și am susținut nașterea naturală, aveam în jurul meu reușite de NVDC, dar eu am optat asumat să nasc tot prin cezariană.

Am ales mediul, mai degrabă decât tipul nașterii.

Să pot controla ceea ce se întâmplă după a fost pentru mine cel mai important lucru.

Să pot sta în cameră cu bebelușul, să nu stau pe o secție rece de Terapie Intensivă, ci să fiu monitorizată în același salon cu bebe.

Cineva mi-a și scris într-un comentariu la o postare pe Facebook „mă așteptam să naști NVDC”.

Ce vreau eu să vă spun de fapt este că ceea ce contează e să naști așa cum te așteptai, mai mult decât tipul nașterii.

O mamă ce a traversat o naștere prin cezariană pe care nu și-a dorit-o, în care a simțit că nu are niciun cuvânt de spus, va considera cel mai probabil experiența, una nefericită.

O mamă ce a traversat o naștere naturală traumatizantă, în care a simțit că nu deține controlul, va evalua cel mai probabil experiența ca fiind una nefericită.

Ce rămâne după naștere?

Studiile care s-au făcut pe tema felului în care femeile evaluează experiența nașterii au arătat un numitor comun: senzația de control deținută de femeia ce naște e ceea ce determină evaluarea experienței ca fiind una pozitivă.

„Comportamentele ce încurajează implicarea și participarea în procesul de luarea a deciziei în timpul nașterii promovează sentimentul de control, capacitatea de a face față și sentimentul de a fi sprijinită, acestea fiind necesare pentru ca femeile să aprecieze experiența nașterii ca fiind pozitivă”. (Hauk, et al, 2007, The influence of childbirth expectations on Western Australian women’s perceptions of their birth experience, Midwifery)

Ce ar trebui să rămână după naștere? O experiență pozitivă, senzația că procesul în sine a fost al vostru, că tu ai fost nu doar parte din el, ci chiar cea care l-a controlat. Indiferent dacă nașterea a fost naturală sau prin cezariană.