Coronavirus. Ce facem cu copiii acasă?

În 2016, când l-am născut pe R. am stat vreme de câteva luni bune, singură acasă, de dimineața până seara, cu un sugar alăptat (care dormea doar în brațe din cauze de reflux) și cu fratele lui, în vârstă de 3 ani. Care nu era înscris la grădiniță tocmai pentru a evita să aducă boli fratelui mai mic.

Singură cuc, fără posibilitatea de a ieșii, fără vizite la domiciliu, nu era Netflix, nici măcar la TV nu mă puteam uita. Ba mai aveam și de muncă, și de gătit pentru ăștia mici, și pentru mine.

A fost cumplit de greu. Sezon rece (eu nasc doar toamna, se știe) deci nu prea aveam pe unde să îi las pe ăștia mici să zburde. Bunicii cu probleme, aflați în imposibilitatea de a mă ajuta în acel moment. Soacra își rupsese piciorul, socrul bolnav fugea să ducă cumpărături unei străbunici bătrâne, mama mea bolnavă la pat, tatăl meu având grijă de ea pe timpul zilei și muncind în ture de noapte, soțul la muncă până la 18.30. Eu, pe punctul de a pleca cu sorcova. Dar nici măcar la volan nu mă puteam urca, nu mai șofasem de mult și nu era cazul să mă fi apucat în acel moment.
Cum să vă spun că era? Efectiv ca într-o carantină, de fapt cam cum se întâmplă acum cu autoizolarea la domiciliu. Doar că la mine nu au fost 14 zile, ci mult mai mult. Credeți-mă că știu cât de greu e.

Haideți să recunoaștem, niciunui părinte nu îi convine când se închid școlile. Crește exponențial nivelul de decibeli în casă. La noi așa e. Cred că vecinii își pot da seama dacă sunt sau nu cu copiii acasă după țipetele mele “Nu te mai urca lângă geam!”, !”Opriți apa la baie. Nu o mai lăsați să curgă. Inundăm” “Nu mai săriți în pat. E al doilea pe care îl rupeți!”

E greu! Dar trebuie să o facem! Nu se poate altfel. Nu ține de noi ce se întâmplă la nivel macro, dar avem posibilitatea să frânăm răspândirea epidemiei, stând acasă. Evitând aglomerațiile și deplasările inutile. Ținându-ne copiii acasă și nu prin mall, la locuri de joacă sau la grădinițe private care s-au deschis ad hoc, fentând legea.

În Italia (acolo unde locuiesc multe rude de-ale noastre) situația este critică. Îmi folosesc cunoștințele de italiană deprinse pe la 8 ani când mă uitam la desene (vorbitorii nativi confirmă că mă descurc bine) și citesc știri de acolo, ascult live-uri ale medicilor care lucrează pe ATI. Unul din cele mai performante sisteme medicale din Europa (cel din zona cea mai bogată a Italiei) e în colaps. Efectiv nu mai au suficientă aparatură să țină în viață toți oamenii bolnavi, așa că medicii triază cine va trăi sau nu. În secțiile de Terapie intensivă au început să apară cazurile grave de persoane mai tinere, ca și cum epidemia a luat în primul val viața celor mai fragili, dar continuă să îi atace pe cei din eșalonul secund, vârstele medii. Sistemul medical pe de-a-ntregul lui e afectat, practic medici de toate specialitățile (chirurgi, nefrologi, urgentiști, interniști, etc) îngrijesc bolnavi ciritici cu același diagnostic – penumonie interstițială bilaterală. Situații în care oameni în carantină stau cu rudele moarte de COVID-19 în casă.

Ceea ce transpare din mesajele mamelor din Italia care mi-au mai scris, e că noi avem șansa să învățăm din greșelile lor. “Nu faceți ca în Italia!”. Distanțarea socială pare să fie unul din factorii care reduc transmiterea virusului.

Medicii din Italia reclamă faptul că unele măsuri trebuiau luate mai devreme. Locuitorii din regiunile afectate au continuat să iasă, să socializeze prin baruri, restaurante și cluburi, convinși că e doar o gripă și că nu li se va întâmpla nimic. În metropole , asta s-a făcut și cu concursul autorităților, în încercarea disperată de arăta lumii întregi că de fapt situația nu e chiar atât de rea și că turiștii nu ar trebui să își anuleze vacanțele. Și iată ce preț plătesc acum.

Ce fac eu în vreme de coronavirus?

  • Evit deplasările care nu sunt justificate. Asta înseamnă că stau mai mult în casă. Aproape doar în casă.
  • Mi-am restricționat activitatea socială (azi am anunțat că nu mă mai duc la un concert la care am fost invitată) Practic nu voi mai ieși în oraș cu prietenii. E greu, mai ales că intenționam să fac asta mai des.
  • Nu voi mai prelua o perioadă, consilieri la domiciliu, am renunțat la organizarea cursurilor față în față, activitatea mea va migra integral pe online.
  • Mă spăl foarte des pe mâini, cu apă și săpun. Mă spăl obsesiv pe mâini.
  • Am în geantă un recipient cu alcool sanitar pe care îl folosesc când nu am apă la îndemână.
  • Îmi curăț zilnic telefonul, laptopul, pixurile cu alcool sanitar.
  • Curăț zilnic mânerele, robinetele și întrerupătoarele din casă cu alcool sanitar și încerc să îmi fac un obicei din a curăța mai frecvent suprafețele de contact din casă (birou, blat de bucătărie, etc).
  • Voi încerca să evit pe cât posibil contactul direct cu persoanele în vârstă din familie.

Ce activități fac cu copiii mei de 3 și 6 ani?

În prima zi de vacanță forțată, până când reușesc să mă organizez cu mâncarea vor sta la bunici.

Între timp pregătesc o selecție de filme pentru copii pe Netflix și HBO. Și încerc un cont gratis pe CuriosityStream (au documentare pentru copii)
Documentare gratis găsiți și aici 
Nu mă feresc să spun că vom apela la screen time. Astfel încât eu să pot munci lângă. Din experință va merge greu, dar încercarea moarte n-are.

Am refăcut stocul de carioci, creioane colorate, hârtie și alte mici chestii ce pot fi lipite, decupate.

Mi-am făcut un stoc de imagini printate, după care se pot face diverse activități. O sursă bună și gratis de unde puteți printa este aici
Când obosesc mă voi juca de-a doctorul. Eu mă întind pe pat, iar copiii mă consultă.
Când ne plictisim scoatem albumul cu poze de când erau mici. Garantat îi țin ocupați o oră.

E clar că nu va fi ușor. Dar trebuie să ne adaptăm. Nu avem de ales. Zilele acestea sunt pregătirea pentru următoarele săptămâni. Ce se va întâmpla în jurul sărbătorilor de Paște este important. Mulți români din Italia vor încerca să vină acasă. Țineți cont că sistemul medical românesc nu ne poate apăra. E de datoria noastră să o facem. Nu îmi este teamă de riscul de a mă îmbolnăvi eu, ci mai degrabă de efectele pe care le poate avea transmiterea virusului mai departe, către persoane vulnerabile. Mă gândesc cu groază la impactul economic pe care COVID-19 îl are, sunt conștientă că restricționându-ne ieșirile anumite afaceri vor avea de suferit, însă alternaitva nu e

Implica-te in discutie, lasa un comentariu

avatar

Programează o consiliere !