Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


Aud foarte des de mame ce abia au născut, au dureri dar nu iau medicamentele analgezice prescrise de medici de teamă să nu afecteze bebelușul alăptat. Foarte frecvent mi se întâmplă să primesc întrebări legate de oprirea lactației, de la mame care iau tratamente antibiotice.



Anestezia dentară este o sperietoare supremă, majoritatea mamelor recomandându-se în mod greșit fie întreruperea alăptării pentru un număr de ore, fie extragerea și aruncarea laptelui. Însă majoritatea medicației uzuale la care ar putea apela o mamă ce alăptează este compatibilă cu alăptarea. În acest modul explic câteva principii generale legate de tratamentul medicamentos în cazul mamei care alăptează Andreea Ola, IBCLC

Cateva principii generale:

  • Majoritatea covârșitoare a medicamentelor sunt compatibile cu alăptarea, nefiind nevoie să întrerupeți temporar sau definitv alăptarea, să mulgeți și să aruncați laptele.
  • Acolo unde nu există compatibilitate , în majoritatea cazurilor există cel puțin o alternativă sigură în alăptare
  • În situații rare, poate fi nevoie să întrerupem temporar (cu extragerea și aruncarea laptelui) sau definitiv alăptarea pe fondul unui tratament medical, dar sunt situații excepționale !!! (ex chimioterapie, anumite preparate pe bază de izotopi radioactivi, etc)
  • În cazul în care administrăm un medicamente pe timpul alăptării se recomandă precauție în cazul mamelor ce alăptează nou născuți prematuri și / sau nou născuți bolnavi (ex internați pe secții de terapie intensivă neonatală)
  • Anumite medicamente comportă precauții suplimentare din cauza efectelor adverse pe care le-ar putea avea în cazul mamei care alăptează (ex efect sedativ) sau a interacțiunilor cu alte medicamente.
  • Faptul că un medicament nu se poate administra în sarcină, nu înseamnă automat că nu poate fi utilizat în alăptare. Mecanismele de transfer sunt diferite.
  • Majoritatea medicamentelor cu aplicare topică (creme, loțiuni, ovule etc) au o absorbție sistemică mică, ceea ce face ca transferul în laptele matern să fie inexistent sau neglijabil.

De ce prospectul ne spune ca nu putem lua acel medicament atunci cand alaptam?

  • Pe prospectele majorității medicamentelor veți vedea scrise atenționări legate de alăptare. De ce? Pentru că producătorul respectiv nu a derulat studii pe substanța respectivă în cazul mamelor care alăptează. Pe de altă parte există la ora actuală se cunosc suficient de multe informații despre proprietățile farmacokinetice ale substanțelor respective (ce doză ajunge în sângele mamei, cum se absoarbe medicamentul respectiv în corpul mamei, etc) încât se poate aprecia în marje de siguranță foarte corecte transferul acelui medicament în laptele matern și de acolo la sugar.

Cum putem verifica COMPATIBILITATEA UNUI MEDICAMENT ÎN ALĂPTARE?

  • Puteți verifica cu ușurință împeună cu medicul dacă un medicament e sau nu compatibil cu alăptarea.
  • De primă intenție, ca sursă de verificare e cartea dr Thomas Hale – Medications and Mother’s Milk, insa accesul la ea e limitat pentu majoritatea medicilor de la noi din tara, cartea nefiind tradusa in română.
  • Avem însă la dispoziție baze de date pe care le putem accesa instant, de pe calculator, telefon mobil sau tabletă: e-lactancia.org sau LactMed  (pentru cei care doresc sa citeasca informatii mai elaborate despre toate studiile efectuate pe substanta respectiva. Baza de date este peer reviewed, deci ar satisface si cel mai pretentios medic) sunt cele mai indicate resurse în acest sens. Pentru situații complexe apelați și la un IBCLC. La modul ideal, medicul face echipă cu acesta.
  • Caută în bazele de date de mai jos, după denumirea substanței active trecute pe prospect (nu cea comercială)
    Ex: ibuprofen (substanța activă) în loc de Nurofen (denumirea comercială) https://e-lactancia.org/
    ToXNET

Anestezia dentara ESTE COMPATIBILA CU ALĂPTAREA!

** Se poate alăpta după tratamentele dentare uzuale, pentru care a fost administrată anestezie locală? ** Răspunsul este DA
Este nevoie ca alăptarea să fie amânată câteva ore? (din păcate am auzit recomandări fără nicio bază științifică de a amâna reluarea alăptării după anestezia dentară ce variau de la 2-3 ore la 72 de ore pentru același tip de anestezic) Răspunsul este ** NU **
Este nevoie ca mama să extragă primul lapte de după anestezia dentară și să îl arunce? Răspunsul este ** NU**
Din trei motive:
  1. Substanța anestezică folosită pentru tratamentele stomatologice acționează local, rămâne local (anesteziază o porțiune mică a corpului, atunci când mergem la dentist și ni se face anestezie nu avem tot capul amorțit, ci doar o porțiune din maxilar). Faptul că substanța acționează local, înseamnă niveluri nesemnificative ale substanței în sângele (plasma) mamei, deci niveluri nesemnificative în laptele matern.
  2. În al doilea rând, timpii de înjumătățire sunt relativ scurți, asta înseamnă că la majoritatea anestezicelor locale uzuale, substanța activă s-a metabolizat parțial sau chiar total până când mama a ajuns acasă.
  3. În al treilea rând, recomandarea de a mulge primul lapte și a-l arunca este în sine un nonsens pentru multe din situațiile în care vorbim de administrarea de medicamente la mama care alăptează De ce? Pentru că cea mai comună modalitate a medicamentelor de a trece în laptele matern este prin difuziune pasivă. Dacă nivelurile plasmatice ale mamei sunt ridicate, la modul teoretic medicamentul respectiv va trece într-o anumită proporție (de regulă nesemnificativă din punct de vedere clinic la substanțele considerate compatibile cu alăptarea, deci fără efecte la copil la majoritatea medicamentelor) în laptele matern. Când concentrația substanței respective scade în plasma mamei, va scădea automat și concentrația din laptele matern. Ca atare pomparea laptelui și aruncarea lui nu va grăbi procesul nici măcar la nivel teoretic. Recapitulând așadar, dacă oricum nivelul anestezicului dentar în sângele mamei (în plasma sa) este nesemnificativ din punct de vedere clinic, anestezicul acționând local, implicit nivelul din laptele mamei este insignifiant (lucru care permite alăptarea în condiții de siguranță) și pomparea oricum nu ar grăbi procesul de „curățare” a laptelui, ce sens are această recomandare?
Substanțe anestezice utilizate în medicina dentară se utilizează și în cazul operației de cezariană sau al anesteziei cu epidurală în cazul nașterii vaginale, în concentrații și doze mai mari decât la dentist și totuși alăptarea e permisă și recomandată imediat după naștere.
Despre anestezia dentară și alăptare am scris, pe larg mai jos (poți citi despre fiecare anestezic în parte și compatibilitatea lui cu alăptarea)

Alte resurse la care mai poti apela


Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Cursuri online “Școala de părințeală”