Înțărcare  cu blândețe sau autoînțărcare? Care este diferența dintre ele? Și ce ar trebui să aleg pentru mine și pentru copilul meu: ]nțărcare cu blândețe sau autoînțărcare? Sunt două dintre cele mai comune întrebări, pe care le primesc de la mame, pe tema înțărcării și a încheierii alăptării. Despre înțărcare la modul general și tehnici de înțărcare am scris aici. Mai jos, răspund întrebărilor despre înțărcare cu blândețe și autoînțărcare.

Nu există o definiție standard a înțărcării blânde, respectiv a autoînțărcării. De regulă, ne referim la autoînțărcare atunci când copilul decide singur să pună capăt meselor la sân, el fiind principalul ghid al înțărcării.

Înțărcarea blândă (numită și înțărcare cu blândețe) este un proces de înțărcare în care mama este cea care ghidează modul în care se derulează încheierea alăptării. Spre deosebire de înțărcarea bruscă (ghidată tot de mamă), în înțărcarea cu blândețe mama ghidează procesul în baza unui plan prestabilit și în baza unor obiective însă ține cont și de dorințele copilului și de ritmul său. Și adaptează viteza cu care se produce înțărcarea în funcție de acestea.

Autoînțărcarea. Cum se face?

De regulă, autoînțărcarea se produce după vârsta de 2 ani și jumătate, conform cercetărilor antropologice ce au analizat încheierea alăptării în mai multe culturi și vârsta biologică de înțărcare la alte primate. Puteți citi un material detaliat pe tema duratei alăpătării, aici.

Până în 1979, conform cercetărilor făcute de medicul Ruth Lawrence, vârsta medie de înțărcare a copiilor era la nivel mondial, 4,2 ani.

Este autoînțărcarea lipsită de intervenția mamei? Cu siguranță nu! În mod firesc chiar și mama care merge pe ideea de autoînțărcare va pune în anumite momente limite suptului copilului mai mare, va tempporiza sau va amâna. Însă va face toate acestea fără dorința explicită de a înțărca copilul la o dată anume și după un plan prestabilit. De regulă, înainte de fnalizarea meselor la sân, copilul va suge cu o frecvență mai redusă, poate chiaro dată la câteva zile.

Probabil că cea mai bună definiție a autoînțărcării ese regăsește în citatul dr Jack Newman. „Alăptarea se încheie când copilul și mama sunt pregătiți. Copilul o va spune în cuvinte”

Povești de autoînțărcare

Mai jos, vă prezint câteva povești reale de autoînțărcare la diverse vârste.

Povestea de autoînțărcare a Paulei, care a alăptat până la aproape cinci ani

„Când am născut primul copil nu știam absolut nimic despre alăptare, îl atașăm greșit, am făcut ragade foarte repede și au durat mult, pană când treptat singur a început să se atașeze tot mai bine. În primele luni mereu mă întrebăm oare cât voi avea lapte (mamă ne-a alăptat foarte puțin pentru că.. „nu a mai avut lapte”) insă o prietenă care alăpta și ea mă încuraja mereu că nu am cum să „pierd” laptele așa ușor. Lunile treceau și alăptarea decurgea foarte bine. Niciodată nu mi-am propus să alăptez pană la o anume vârstă a băietelului, deși când vedeam pe grupurile de alăptare mămici ce menționau copii cu vârste de 3-4 ani incă alăptati mi se părea prea mult și mă gândeam că sigur nu ajung acolo, că nu e ok 🙂 Primul băiat a fost genul care adormea doar la sân, dacă îl puneam jos și se trezea trebuia să îl adorm din nou tot la sân, cu toate că nu era high-needs baby, totuși îl simțeam că e foarte atașat de sân și cerea des. A început să accepte solide abia la 7.5 luni, insă la 2 ani incă avea zile exclusiv la sân. dormea langă mine, iar cu ateva luni înainte de 2 ani a început să doarmă toată noaptea fără să ceară sân. Avea 2 ani când am rămas insărcinată cu bebe 2, eu bineînțeles că nu știam asta, el insă a început să ceară din nou noaptea, și chiar des. Ori era acel puseu de la 2 ani, ori simțea sarcina…nu știu.

A durat destul de puțin insă, curând a început din nou să doarmă neîntrerupt la 2 ani și 4luni a avut și prima seară în care a adormit langă mine fără să ceară sân, dar asta pentru că în acea zi avea febră și era somnolent. Treptat a început să mai aibă seri în care adormea la fel, fără sân, dar rare. în timpul sarcinii mă deranja suptul, îl mai limitam dar puțin, îi dădeam în continuare la cerere.  Somnul de la amiază încă era doar la sân, chiar și la 3 ani (de mă gândeam să scriu pe grupul de alăptare să întreb dacă mai sunt copii așa:) Când avea 2 ani și 8 luni iar eu mai aveam 2 săptămâni până să nasc, a fost operat de polipi și l-a calmat foarte mult faptul că a putut sta la sân. Apoi după naștere a început tandemul, m-a ajutat mult în momentele când bebe mic sugea puțin iar el detensiona, nu am avut deloc probleme cu sânii. Între timp am trecut peste prejudecata că la 3-4-5 ani e prea mare să fie alăptat.

Ajuns undeva pe la 4 ani jumătate, foarte lent, a început să rărească supturile, undeva la 2-3/zi, însă când avea 4 ani și 8luni a făcut varicelă, o formă destul de urâtă, plin de bubițe mai ales pe spate, avea mâncărimi foarte mari și a început din nou să ceară sân des, foarte puțin sugea, însă des. Mi-a spus clar că îi trece mâncărimea când e la sân. Știam că în caz de boală orice bebe/copil e alinat de sân, dar să auzi direct spus de el asta e frumos :)　 După ce s-a vindecat și a încetat mâncărimea, cerea cam o data/zi, apoi repede a început să aibă zile când nu mai cerea deloc, era o noutate pt mine.

Însă la 4 ani și cam 10 luni s-a oprit complet. Nu am încercat vreodată să îl înțarc (deși am avut și noi momente mai dificile, mai ales în alăptarea în sarcină și apoi în tandem, inclusiv breastfeeding agitation) pentru că mi-a fost clar că dacă cere așa insistent înseamnă că are nevoie, mereu încercam să mă pun în pielea lui, să simt ce simte. (Spre exemplu băiețelul cel mic e cu totul diferit în ceea ce privește suptul, de mic a putut fi adormit ușor de tata, dacă avea burta plină adormea singur apoi) Când am văzut că timpul trece și el încă cere, cumva m-am ambiționat să rezist anume pentru a vedea până la ce vârstă poate cere, să văd dacă chiar există autoîntărcare (nu am vrut nici măcar înțărcare blândă să încerc). Și da există, autoînțărcare. La noi s-a întâmplat înainte de 5 ani”, este povestea Paulei.

Autoînțărcare după un an de alăptare în tandem

„Cea mare s-a autoînțărcat cred că pe la 4 ani fără o lună, două. După 1 an de tandem. Dormea noaptea de când îmi scăzuse lactația în sarcină (deci de pe la 2 ani jumătate) și revenirea colostrului nu a făcut-o să sugă mai des. În toată perioada sugea la somnuri..mult ca timp..peste 20 25 min. După ce am născut a cerut un pic mai des ziua dar câteva săptămâni doar. De pe la.3 ani jumătate nu a mai vrut să doarmă la prânz așa că sugea doar seara. Uneori adormea și nu sugea nici atunci. De când s-a înțărcat a mai cerut de 4-5 ori dar nu mai știe cum să sugă. Încă dormim împreună. O vede pe cea mică sugând. Pentru ea a fost suficient cât a supt”, este povestea Mihaelei.

Autoînțărcare la doi ani și două luni

„S-a autoînțărcat la 2 ani și 2 luni. Ultima lună sugea doar dimineața la trezire, după care începuse să ceară o dată la 3 zile. Dupa pauza de 3 zile, iar cerea. Și tot așa până când nu a mai vrut. Lapte era, chiar a avut parte de colostru iar pentru că venea bebe 2 și laptele avea consistența de colostru. Tind să cred că s-a autoînțărcat din cauză că venea bebe 2 dar acum la 2ani și 11 luni, tot cu mana la țiți doarme și când e supărat tot mâna la titi pune „, este povestea Georgianei.

Autoînțărcare la patru ani

„Am alăptat la cerere, nu am numărat trezirile, am avut perioade ușoare și perioade proaste. Pe la 2 ani și jumătate ai lui am dormit primele 6 ore încheiate. Pe la 3 ani și jumătate a avut un puseu de supt de ziceam că n-o să se înțarce în veci. Treptat, a rărit supturile. Spre 4 ani sugea doar seara, apoi coar cîte un țoc țoc cât să adoarmă, apoi a sărit o seară, apoi încă una și, pe la 4 ani și un pic m-am trezit că trecuseră 2 săptămâni de când nu mai ceruse sân”, este povestea lui Madi.

Autoînțărcare la fix trei ani

„Băiatul meu cel mare s-a autoînțărcat la 3 ani fix când eu eram însărcinată în 7 luni. A supt până atunci și în gol în timpul sarcinii când nu mai aveam lapte. La 7 luni aveam colostru și a zis că nu îi place gustul☺ când am venit acasă din maternitate cu soră lui a gustat o data dar a spus că nu îi place, la fel încă era colostru. Nu mă gândeam că va fi atât de simplu pt că a fost foarte atașat de tzitzi☺” , este povestea Iuliei.

Povestea unei mame în proces de autoînțărcare

„3 ani și 5 luni, autointarcare, încă mai avem,în medie, 1-3 alăptări pe zi. Sunt zile când nu cere deloc, sunt alte zile în care poate cere mai des. Noaptea nu mai cere de la 1 an și vreo 9 luni (sau cel puțin atunci mi-am dat seamă că doarme toată noaptea). Uneori, când nu mă simț eu ok, pot să-i spun că nu vreau să-i dau titi în acel moment și dacă vrea, poate să ceară mai târziu, dar asta doar în anumite circumstanțe, mai mult excepții decât o regulă. O alăptare constanța-dimineață, după somn. Încă două alăptări mai frecvențe, dar nu constante-seară și la somnul de zi. Afară nu mai cere de pe la 1 an. Tot după 1 an am renunțat să-i propun aanul dacă nu cerea și această regulă este valabilă și până astăzi. Nu am avut niciodată situații să mă „călărească” (cum povestesc unele mămici), toate obiceiurile apărute în toată perioadă alăptării (mușcat, pișcat sau jucat cu sfârcul celuilalt sân, tras de haină, băgat mâinile în gură ei când sugea etc.) le-am scos încă de la primele încercări, astfel încât să nu am neplăceri cu alăptarea. Unul totuși nu l-am putut scoate-acela de a bagă mână în sân, uneori poate să nu mai ceară sânul, doar să bage o mână și apoi să o scoată înapoi, mulțumită; face așa doar când e frustrată, supărată, furioasă, tristă, speriată, îngrijorata.

În general, am savurat toată această perioadă, de multe ori alăptarea a fost un răspuns afectuos pentru situații critice, și chiar dacă nu voi conștientiza ultima alăptare, nu voi avea nici un regret de fiecare alegere pe care am făcut-o până acum. Ne-am echilibrat ambele instinctiv, natural, fără efort și fără să forțăm ceva. Simț totuși că se apropie tot mult acea zi, când nu cere e tot ciudat, pentru m-am obișnuit așa e normal pentru noi (, cum spuneam, avem zile când nu cere sânul deloc). Cred este situație din mea de acum care am făcut doar alegeri corecte bune pentru pentru ea deopotrivă”, este povestea Dianei.

Înțărcarea cu blândețe. Cum se face?

Înțărcarea cu blândețe este așadar un proces ghidat de mamă. Mama își propune de regulă o serie de obiective (când vrea să se producă înțărcarea, în ce ordine dorește să scoată supturile, etc). Diferența dintre înțărcarea blândă și înțărcarea bruscă, este că deși în ambele mama are un rol central, în procesul de înțărcare cu blândețe mama se ghidează după nevoile și după ritmul copilului.

Și, un lucru foarte important, pentru ca înțărcarea chiar să fie una blândă, mama își adaptează programul de înțărcare după ritmul și nevoile copilului. Și asta poate să însemne de multe ori, ca înțărcarea să se producă mai târziu decât a estimat mama. 

În înțărcarea cu blândețe mama și copilul sunt parteneri. Așadar, înțărcarea „în 10 pași”,” obligatoriu în două spătămâni, dar cu blândețe” etc. e rareori una cu blândețe.

Există diverse strategii de înțărcare cu blândețe și ele chiar funcționează, atâta timp cât mama inițiază acest proces la vârste la care copiii pot fi parteneri reali și asta înseamnă de regulă după vârsta de 18 luni. Consiliez mamele în înțărcarea cu blândețe și vă confirm că se poate realiza, chiar cu blândețe. Însă nu există rețete standard, ci există strategii adaptate diadei mamă-copil.

Câteva strategii de înțărcare cu blândețe: nu oferi atunci când copilul nu cere, înlocuirea supturilor cu alte activități plăcute pentru copil, negociere și temporizarea prin joc a supturilor, evitarea locurilor în care copilul era alăptat de obicei, implicare tatălui în liniștirea copilului.

Povești de înțărcare cu blândețe

„A început să meargă la grădiniță la 1 an și 8 luni, a rămas fără alăptat la prânz. Doar înainte de gradi, după gradi și la somn.  Am aplicat tehnica: nu îi ofer dacă nu cere.  Pe la 2 ani s-a lăsat doar cu tzitzi înainte și după gradi. Are 3 ani și 5 luni, frecvența alăptărilor este de o dată la 4 zile„, este povestea Ioanei.

„Primul copil l-am alăptat 9 luni și apoi nu am mai vrut eu. La al doilea, la diferență de 5 ani, a fost altfel. A fost o alăptare la cerere. Și cererea era mare. Sugea des ziua și noaptea, motiv pentru care am trecut la co-sleeping. La 1 an și 10luni am început serviciul, și bebe a trecut de la supt toată ziua și toată noaptea din 2 în 2 ore, la o pauză pe timpul zilei de 9-10 ore, pe care o recupera când ajungeam acasă. Prima lună a fost mai grea, din cauza suptului de noapte, la care a renunțat cam pe la 1 an și 11luni, în schimb recupera ziua, când eram acasă, timp în care era mereu la tzitzi. Citisem de înțărcare blândă, de amânare. Toate erau o teorie frumoasă.  Simțeam că cedez. Pe la 2 ani și 2 luni reușisem să limitez supturile de după-amiază, când ajungeam acasă, la 2-3, dar asta prin faptul că nu prea stăteam prim casă, sau evitam să mă schimb în haine de casă și să mă așez pe canapea. Surpriza a venit la 2 ani și 3 luni când, într-o seară, nu a mai vrut să adoarmă la sân, ci s-a pus în pat, s-a întors cu spatele și așa a adormit. De atunci așa adoarme (stăm lângă el, nu adoarme singur și nici repede). După cât era de îndrăgostit de tzitzi, nu îmi imaginăm că așa va fi înțărcarea”, este povestea Andreei.

Resurse în limba engleză despre înțărcare

Kellymom

La Leche League

Foto Jacob Boter, Flickr, CC-BY