Aseară mi s-a întâmplat ceva ciudat.  Am început să plâng…T. a decis să se pună în pat ma devreme decât de obicei, așa că am încercat și eu să îl adorm pe R. mai devreme decât ora pe care și-a ales-o pentru culcare. Doar că nu am reușit. Așa că am stat pe întuneric și m-am uitat la el cum ațipește, după care se trezește, se rostogolește, mă caută, se așează cu capul pe mine, pare că adoarme, se trezește și tot așa. La un moment dat am pus mâna pe el și cu palma mea i-am atins spatele și coloana vertebrală. Ceva din atingerea aceea m-a făcut izbucnesc în plâns. Mi s-a părut atât de mic și de firav, atât de fragil, ușor de cuprins cu o singură palmă. Și m-a lovit, efectiv m-a lovit ideea că deși e atât de mic, a crescut atât de repede, are imediat un an. Și dacă a fi să trag linie și să contabilizez, aproape că nu mai țin minte nimic.

Și e ultimul copil, adică mai am atât de puțin timp să mă bucur de ceea ce a mai rămas din bebelușia și copilăria lui mică. Momentele atât de prețioase pe care la T. le savuram continuu, pozele multe pe care mi-am promis că le voi face, albumele și colajele imaginare, toate s-au disipat în ultimele luni într-un amalgam de activități în care am dat mult pentru toți ceilalți, dar mai puțin pentru mine și pentru el. Și pielea cu miros de bebe și spatele fragil, piciorușele cu bulănașe, ca niște cârnăciori, râsul cu gura până la urechi și 4 dințișori, căzăturile, chicotelile nearticulate…toate acestea vor dispărea și nu mă voi mai întâlni niciodată cu ele. E ultima șansă pe care o mai am în viața asta să pup picioare mici de bebeluș, să mușc degețele mititele, să suflu în zulufi dezordonați.

Așa că dacă nu vă răspund pe loc la vreun mesaj, dacă uit să fac ceva, dacă las casa vraiște, dacă uit să mai mănânc…de data aceasta readuc echilibrul in universul meu: pup picioare mici de bebeluș, mușc degețele mititele și suflu în zulufi dezordonați.

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

4 Comentarii la "Echilibrul din universul meu"

avatar
Smaranda
Smaranda

Ce frumos, ce dulce!

Anca
Anca

Draga Andreea, mi-e nu stiu cum sa intreb dar spune-mi te rog frumos ce anume are puiul din poza ? este cumva copilul tau? Sincera sa fiu n-am mai vazut niciodata asemenea ochi , pupila este coborata ..

wpDiscuz