Scriu această postare în timp ce soțul meu e cu băiatul cel mare, la piscină. Se distrează e un fel de a spune, distracția înseamnă că stă lângă o piscină adâncă de 30 de centimetri și își ia în cap toate pistoalele cu apă de care abuzează cei mici. Eu stau în camera de hotel cu bebe, care de data aceasta și-a desincronziat ora somnului de prânz, față de programul familiei. A adormit în pat, apoi s-a trezit, a readormit în brațele mele, am reușit să îl pun jos pe pat cât să fug preț de o milisecundă la toaletă. Exact ca acasă, doar că acum suntem în concediu. E ora 17, stau în cameră deja de 3 ore și refuz să mă gândesc egoist, cât de mult aș fi profitat de aceste momente, pentru un bronz magic, înainte să am copii,

Am geamul de la balcon întredeschis și se aude muzică, ceva cu Rhianna (nu știu sigur, de când am doi copii nici radio nu mai ascult). Partea drăguță e că în hotelul în care stăm poți asculta muzică la baie. La început nu am înțeles necesitatea unei astfel de facilități, dar acum, gândindu-mă mai bine, după vreo 2 ore de stat în pat supervizându-l pe bebe, nu pare deloc o idee rea să mă duc până la baie și să dau drumul la muzică. Televizorul nu mă mai încântă de mult, facebook-ul mă obosește…muzica din baie pare o idee bună.

Ce aș mai putea face în tot acest timp? Mi-am dat seama că acasă am reușit să îmi vopsesc doar unghiile de la picioare. Aș putea recupera acum, 2 straturi de lac de ojă, la intreval de 15 secunde, poate am noroc să aplic și top coat-ul care ar face oja un fel de semipermanentă. Dar mi-e efectiv teamă să și încerc, e doar o fantezie asta cu unghiile lăcuite. Aș paria că în momentul in care ajung la inelarul de la mâna stângă, bebe se va trezi, va trebui să îl iau în brațe, vom ieși din cameră, vom merge la masă, eu cu jumătate de unghii vopsite și culoarea împrăștiată în toate părțile, inclusiv pe bebe.

Până astăzi, în tot sejurul am reușit să intru de două ori în apă – apa mării și cea de la psicină, duș am reușit să fac slavă Domnului, mult mai des. E o performanță, la înotul în mare și piscină mă refer. Dar nici cu dușul nu aș putea spune că sunt departe de un record.

Constat că în vacanță mi se face somn mai des decât acasă. Probabil se aplică treaba cu s-a acumulat oboseala…În rest nu eaproape nimic dferit, de principiu față de cum e să stai acasă cu doi copii. Am schimbat doar decorul, în rest ne împărțim, ca părinți exact aceleași atribuții. Cel puțin nu trebuie să fac de mâncare și nici curat. Cred că acesta este adevăratul câștig al părinților atunci când merg în vacanță cu copiii. Faptul că timp de 8 zile nu trebuie să gătești și să faci curat, e vacanța în sine. Acesta e concediul părinților, restul nu mai contează.

Am scris mai sus, cam tot ce mi-a trecut prin minte, după câteva zile de du-te vino între schimbat, hrănit, supravegheat, jucat (cu) copii(i) în concediu. Știu că nu e mult, rușine să îmi fie aș fi putut să profit de timpul liber avut la dispozție și să scriu ceva mai cult, dar se pare că oja și muzica din baia camerei de hotel sunt singurele lucruri la care mintea mea obosită s-a putut gândi.

De fapt vacanța mea e minunată, e ca a tuturor. Cu toții punem pozele frumoase cu copiii zâmbitori, panorama de la piscină, valurile mării, mâncarea fancy pe care o mâncăm în vacanță. Eu am scris mai sus și despre partea prozaică. În esență sunt mulțumită – și mulțumirea aceasta îmi umple inima (și chiar nu mai contează ce lucruri mărunte îmi lipsesc) – că pot fi alături de cei dragi și suntem împreună în asfel de momente. Sunt recunoscătoare că îi ajut pe cei mici să construiască amintiri. Mă hrănesc cu înfrigurarea și cu emoția cu care cel mare se bucură, la cei imediat 4 ani ai săi, de fiecare val. Da, da, exact ca un copil…spunem noi, ăștia mari. Mă bucur că am contribuit la ceva măreț în viața lor. Pentru mine e doar o vacanță (un drum lung cu mașina, regret față de lucrurile pe care le făceam în concediu înainte de a avea copii), pentru copii este VACANȚA. Cel mare mă va înnebuni cu relatări despre cum a înotat el la piscină tot anul. Când se va plictsi mă va întreba „Mami, mai știi cum am notat în piscină?” sau „Cum am înotat mami în piscină?” Doar ca eu să mă apuc și să îi povestesc în detaliul fiecare părticică a secvenței de înot, ce culoarea avea apa, dacă era caldă sau rece, etc, în acest fel ajutându-l să retrăiască din nou emoția acelui lucru spectaculos pentru el.

Dacă vă aflați și voi într-o cameră de hotel supravegheând un bebe, în loc să stați la plajă, dacă vă gândiți și voi cu regret cum vă distrați în concedii când nu aveați copiii pe care astăzi îi adorați, dacă aveți o umbră de regret sau măcar o ambivalență acceptabilă și acceptată social, repet ceea ce le spun tot timpul mamelor  – de fapt faceți ceva măreț, construiți aminitiri ce vor dura o viață întreagă. Bucurați-vă de aceste clipe minunate!

Foto – e de pe vremea când nu aveam copii, dar aveam tot timpul din lume să străbatem insule și plaje pustii. Acum avem doi copii minunați și chef de locuri aglomerate, plaje asemenea (cu cât mai mulți copii, cu atât mai bine).

 

(articol citit de 2,149 ori, 1 vizite astazi)

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.


Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

Ai gasit util articolul ? Lasa un comentariu

avatar
wpDiscuz