În această rubrică prezentăm povești ale mamelor care alăptează. Prezentăm alăptarea în toate formele ei (alăptare exclusivă, hrănire mixtă, pompare a laptelui matern, situații speciale din alăptare, bucurii și provocări) în speranța că aceste povești vor fi de ajutor celor care alăptează sau vor să alăpteze. Conținutul materialelor reflectă viziunea celor care au avut deschiderea să își împărtășească povestea. Informația prezentată nu înlocuiește sfaturile de specialitate, medicale sau de alăptare.

Povestea noastră începe undeva primavara, privind pomii înfloriți și albinuțe care zburau. Eram fericită că am cumpărat suzete și biberoane pentru puiul meu ce urma să vină pe lume, ăsta mi se parea normalul, nu știam că se poate alăpta mult și bine . Am postat poza cu biberoane și suzete pe Facebook, bucuroasă, cu mesajul: ” Ne pregătim”

. Pe atunci aveam o mulțime de prieteni pe profilul meu, deși pe unii nu îi cunoșteam, tot binele-n-spre rău  de ce zic asta, pentru că o mămică mi-a spus de existența grupului Alăptează! si m-a adăugat acolo.

Am început să citesc, să aflu, să mă documentez. Vine minunata zi de naștere a fiului meu, un dulce de 4020 gr născut natural după 10 ore de travaliu. Ajunge pe terapie intensivă din cauza unor complicații…suntem transferați la alt spital la 60 km depărtare de casă. Condiții critice acolo, am dormit o noapte două mame într-un pat, fiind pe terapie intensivă nu aveam voie să-l alăptez, așa că am muls. Eram „ajutate” de moașe, puteai lua amprenta lor de pe sâni, mulgeam zi și noapte, însă niciodată de ajuns, mereu trebuia suplimentat. Abia strângeam 50% din cantitatea necesară pentru o masă.

Am ajuns acasă și am început să caut informații, am mers la ginecolog, la moașe, toți îmi spuneau că e normal să nu am lapte, că asta e, că am sânii prea mici, că multe femei n-au lapte. La fiecare biberon dat plângeam, de ce? Pentru că simțeam că trebuie să-l alăptez, simțeam că locul lui e la sânul meu.

Atunci citisem de sns, am cumpărat unul pentru că pe grupuri nu primeam răspunsuri cu privire la site-urile de unde îmi pot lua sonde de gavaj. Au fost nopți în care dormeam maxim 3 ore, nopți și zile cu lacrimi, noroc cu soțul meu care m-a încurajat…am intrat într-o depresie profundă, însă am luptat pentru el, pentru puiul meu de om. Am reușit prima atașare în vana cu apa caldă (multumesc pentru articolul „Baia de renaștere”), pe urmă noaptea și tot așa până am reușit permanent. Am fost atunci cea mai fericită mamă din lume.

Undeva pe la o lună a luat prima dată sânul. A trebuit să pompez des, foarte des să cresc lactația, atunci aflasem de consilierii în alaptare, m-am programat la un consultant în alăptare si am facut un program de stimulare a lactației, cu ajutorul ei am scapat de supliment. Am mai avut piedici, greva suptului, pusee, dar toate au trecut pentru ca am avut încredere în corpul meu și am știut că pot. Nu vă lăsați descurajate de medici, nu se predă prea mult despre alăptare pe bancile școlii de medicină, nu studiază mai departe majoritatea dintre ei și nu știu mare lucru. ‘Îndepărtați persoanele din anturaj care nu va ajută și nu vă susțin, am primit o sumedenie de sfaturi aiurea. Acum, puiul meu de om are 1 an si 10 luni, mergem pe auto înțărcare, e sănătos și fericit și eu împlinită că am reușit, asta am simțit să fac și am știut că pot. Au fost momente de cumpănă, momente în care plângeam și eu, plângea și el, dar am luptat și am reușit. Luptați mămici să oferiți pruncilor ce e mai bun, sânul mamei, iubirea necondiționată pe care le-o purtăm.

<>

Ps: vă gândesc numai de bine vouă, celor care ați influențat pozitiv drumul alăptării noastre și vă mulțumesc!
Andreea Olariu

<>