În urmă cu câțiva ani am avut o dscuție cu unul din colegii de muncă. Îmi povestea că soția sa abia a așteptat să se întoarcă la muncă după nașterea primului copil, deoarece simțea că nu mai făcea față “statului acasă” și tuturor sarcinilor pe care le presupune îngrijirea unui bebeluș.

Eram naivă la vremea respectivă (ca să nu spun altceva), începeam deja să fiu suprasolicitată de munca pe care o adoram dar mi se părea ciudat ca cineva să vrea să se întoarcă la muncă, mai devreme decât e cazul, din “concediul” de îngrijire a copilului. Doar de ce îi spune concediu?!

Acum am doi copii, două concedii de creștere a copilului la activ și o părerea oarecum nuanțată. De la bun început vă spun că nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit. Am adorat acești aproape 4 ani în care am lăsat cele 10 uneori 12 ore pe zi pe care le munceam în corporație, pentru a “sta” acasă cu copiii. Însă mi-am schimbat în mod evident toată viziunea despre “statul acasă” și concediul atunci când vine vorba de îngrijirea unor copii. Și poate că prin ceea ce scriu, îi ajut și pe alții (în special pe soții convinși că soțiile lor au parte  de relaxarea supremă “stând” acasă cu copiii) să vadă dincolo de acești termeni care pot induce atât de mult în eroare. Dacă pe vremuri invidiam mama care “stă” acasă, acum invidia are cu siguranță multe nuanțe care unori pot merge chiar spre compătimire.

Pentru că “a sta” acasă în concediu de îngriire a copilului nu înseamnă a sta propriu-zis și a te relaxa. Pe vremea când munceam în corporație, chiar și în zilele cele mai aglomerate aveam timp de câteva pauze de câteva minute, în care beam un ceai, o cafea, ne reuneam cu colegii fumători pentru o scurtă discuție. Pauzele erau necesare și benefice pentru productivitate. Ei bine, stând acasă cu copiii, pauzele de deconectare au dispărut. Job-ul de mamă e mai mult de cât full time, e 24 din 7, e ca și cum ai face o gardă non stop, timp de câțiva ani. Ziua nu are început și nu are de fapt sfârșit. Puținele momente în care soțul (obosit de la muncă își face timp să stea cu copiii) sunt poate momentele în care te duci la toaletă si apuci sa mananci prima masa a zilei.

Pe vremea când munceam în afara casei, aveam grijă să iau micul dejun în fiecare zi, la aceeași oră, înainte de a pleca la birou. Aveam rutina zilnică a oricărei femei care iese din casă (spălat, îmbrăcat, aranjat, machiat). Acum însă diminețile au cu totul alt sens. Încep de regulă cu un copil care s-a trezit mai devreme decât restul casei, e plin de energie și are chef instantaneu de joacă și dacă se poate și de a mânca. Evident simultan. Îl trezește pe celălalt, mai mic, te trezeșete și pe tine și e ca și cum ai primi un bumerang în cap. Nu ai timp să te dezmeticești, nu ai timp să te repliezi, din secunda doi ești în picioare și funcționezi la capacitatea ta maximă. Multitasking-ul din corporație este o glumă bună pe lângă tot ceea ce trebuie să facă o mamă care stă acasă cu copiii. Hrănește doi copii deodată (dintre care cel puțin unul vrea să se și joace exact în același timp), schimbă-i, du-te și tu la toaletă (ai vrea să nu fie cazul, să fie ceva facultativ însă natura nu poate fi păcălită), ai grijă ca în tot acest timp ca cei mici să fie în siguranță (asta înseamnâă de multe ori să îi cari după tine la toaletă). Ce poate face un copil în câteva secunde  în care este lăsat nesupravegheat? Mai nimic ar spune cineva care nu a stat mai mult de 15 minute cu un copil. Ei bine ân câteva seunde un copil micpoate înghiți un corp străin ce îl poate sufoca, poate cădea de pe o suprafață și poate face un traumatism cranian, poate deschide un geam și poate cădea de la etaj…să mai continuu?

Am zis ceva de micul dejun al mamei? Nu, pentru că de multe ori el nu există. Cu puțin noroc sunt zile în care o mamă singură cu copilul / copiii mici acasă își ia micul dejun la ora la care alții își iau prânzul sau se întorc de la muncă și asta dacă are noroc să îi doarmă copiii în acel moment.

Mâncatul în picioare și on the run e ceva ce nu credeam că va putea rivaliza cu mâncatul pe birou, deasupra tastaturii. Am mâncat în picioare în ce 4 ani de când “stau” acasă, mai mult decât la toate brunch-urile, bufeturile sudeze, dining-urile și cockatil party-urile la care am fost în toată viața mea.

Curățenia. E și ea o provocare. Știu, vor exista dintotdeauna mame care vă vor spune că pot păstra casa impecabil de curată și copiii fericiți. Cinste lor, însă majoritatea sunt în reclame, au menajere sau ajutoare. Sau pur și simplu definiții diferite asupra curățeniei. Sau chiar sunt norocoasele care au copii cuminți, acei outlieri de care nici măcar în statistică nu ținem cont prea mult, pentru că sunt excepțiile. Inevitabil, copiii mici vor răsturna casa, metaforic vorbind. Și zău că e semn de normalitate. Interacționează cu mediul, se dezvoltă. Și indiferent de  metoda de diversificare vor arunca cel puțin o dată în viața lor cu mâncare pe jos. Tot un semn de normalitate. Normalitate ce necesită curățenie. Măcar de subzistență, măcar cât să îți poți face loc printre jucăriile împrăștiate. Pentru scepticii care încă mai cred că o mamă stă acasă, ei bine faceți un exercițiu de imaginație – curățenie plus supravegherea copiilor. Sounds fun but it isnțt

Și apoi mai e gătitul (nu de Master chef, de subzistență). Apoi ținutul în brațe. Tot pentru sceptici, copiii vor cât mai mult în brațe (au nevoia de a sta cât mai mult în brațe) și e normal. Dacă nu îi ții în brațe semnalizează, plângând. Și e normal și sănătos să semnalizeze în acest mod. Și o spun cu toată convingerea – nicio mamă care e conectată cu copilul ei nu îl poate lăsa să plângă minute bune în șir, doar ca să pregătească soțului / soacrei / prietenilor care vin în vizită masa și casa.

Copiilor mici le ies dinți și asta doare, copiii mici se îmbolnăvesc, suferă de anxietate de separare, de rivalitate fraternă, de colici, de plictiseală, nu pot adromi singuri și au nevoie de ajutor. Mama aia care stă acasă cu ei e singura lor alinare. Uneori mama aia care stă, aunge să stea la propriu, ancorată în pat, cu copilul în brațe nepieptănată, nehrănită, obosită după nopți nedormite. Poate că nu a mai văzut oameni mari  de câteva zile, sau chiar săptămâni. Are și ea aceleași nevoi ca orice ființă umană – de odihnă, de relaxare, de socializare. Cum se simte oare atunci când copleșită de griji, nemâncată, neieșită din casă, i se spune că stă acasă în concediu și nu face nimic?

Apoi mai e singurătatea, aceea pe care o ascundem sub preș și ne facem că nu există, dar e mai reală și mai dureroasă ca oricând.

Dacă sunteți unul din acei bărbați care crede că soția stă acasă, fără să facă nimic, dacă aveți impresia că un copil se crește singur, încercați măcar să faceți un exercițiu de empatie. Încercați măcar să nu jigniți prin vorbe care dor. Dacă treburile casnice sunt prea mult și împărțirea echitabilă a lor e prea mult pentru voi, măcar ucați-vă cu copiii cât mai mult. Dați un răgaz mamei care stă acasă să facă o baie mai lungă de 15 minute, să se relaxeze, să doarmă, să iasă la cumpărături.

Dacă sunteți una din mamele a căror muncă e desconsiderată, vă asigur că cei mici cresc. Și vă sfătuiesc să profitați la maxim de orice șansă, cât de mică de a vă rsăplăti pentru efortul pe care îl faceți. Aveți unul din cele mai importante job-uri din lume! Și zâmbetul copiilor voștri nu poate fi egalat de nimic altceva.

Foto

(articol citit de 3,820 ori, 2 vizite astazi)

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.


Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

1 Comentariu la "Pentru mamele care “nu fac nimic toată ziua”. Și pentru partenerii lor"

avatar
trackback

[…] care să genereze venit, lucrurile se încarcă și mai mult. De fiecare dată când postez un articol ca acesta, primesc inevitabil o serie de comentarii care iau în derâdere o presupusă încercare de […]

wpDiscuz