Month: March 2017

Printr-o ironie la care până acum nu m-am gândit prea mult, viața mea este strâns legată de ideea de avort…. Tatăl meu (fără de care nu aș fi apărut pe lume) s-a născut când mama lui avea peste 40 de ani, iar tatăl lui, peste 50. Era al optulea copil, apărut la o distanță de vârstă considerabilă de predecesorii săi. Din exterior poate părea o  “anomalie” dacă judecăm după vârsta la care el a venit pe lume (în mod amuzant tatăl meu are nepoți mai vârstnici cu 10 ani decât el), însă din punct de vedere biologic este o normalitate dacă ne raportăm la specificul unei vieți conjugale în care oamenii continuau să se bucure de traiul în cuplu. Tatăl meu a venit pe lume în 1957, perioadă în care realmente avortul era principala metodă de planificare familială. (metodele tradiționale au dat întotdeauna rateuri). Femeile (de la oraș sau sat) apelau mult mai frecvent decât credem la această modalitate de spațiere a sarcinilor, care până în 1966 (anul în care Ceaușescu a interzis orice formă medicalizată de contracepție) era practicată legal, de către moașe, mamoși și medici. Mitul genezei tatălui meu se leagă de o conjunctură interesantă. Tatăl său (bunicul meu pe linie paternă) a rămas orfan de mamă la o vârsta foarte mică. Istoria familiei consemnează că mama sa a murit în urma unei septicemii cauzate de o presupusă rană la un deget. Nedorind ca propriii copii să treacă prin trauma unei copilării fără mamă, s-a opus ca bunica … Citeste mai departe

Bunicii generatiei noastre…sunt parintii de ieri ce au crescut cu teama ca cei mici “se invata in brate” si ne ameninta si pe noi, parintii de azi cu acelasi lucru. Nu ne-au tinut prea des pe noi ca bebelusi in brate (pentru ca asa era cutuma) si ne-au trimis in colectivitate de la varste mult prea mici (pentru ca asa era cutuma – la 3 luni de la nastere, mama reincepea munca). Pe de alta parte, multi dintre ei aveau ajutor externalizat mult mai mare in cresterea copiilor decat avem noi acum (crese si gradi chiar si saptamanale pentru orice categorie sociala si inca de la varste mici, o vecina, o “femeie”, bunici “la tara” unde puteam fi lasati cu saptamanile sau cu lunile). In mod paradoxal, pe multi dintre ei asta ii face incapabili sa inteleaga prin ce dificultati trece o mama ce sta perioade extinse cu copilul acasa, din dorinta de a-i oferi acestuia siguranta si apropiere in primii trei ani de viata. A existat in mod evident o mare prapastie intre ce puteau ei sa ofere ca parinti din punct de vedere emotional si ceea ce am fi avut noi ca si copii mici ai lor, nevoie (asa erau vremurile, asa am crescut majoritatea dintre noi). Exista de multe ori o raceala in relatiile emotionale, pedepse corporale, o educatie prin disciplina cu orice pret si dincolo de necesitate. In mod paradoxal, deveniti bunici sunt un efluviu de interactiune emotionala si bunavointa cu nepotii lor, insa incapabili de multe ori sa … Citeste mai departe