Încă dinainte de nașterea lui Rareș am decis să îi punem și un prenume de sfânt, pereche cu cel al fratelui mai mare, Tudor. Și dacă pe T. l-am botezat și Mihai, lui R. ne-am gândit să îi spunem și Gabriel. Ne-am imaginat noi, cu mințile noastre de adulți, că cei doi frați Ola vor fi încântați de ideea noastră, că își vor serba împreună onomastica, că totul va fi la dublu – cadouri, prieteni, distracție.

Am avut ocazia să facem proba adevărului, la o lună de la nașterea lui R. “La mulți ani, Tudor Mihai!”. Bucurie, chicoteli, veselie din partea sărbătoritului. La mulți ani, Rareș Gabriel! Ne-am gândit noi că ar fi frumos să îi urăm și fratelui necuvântător. Doar că primul sărbătorit nu a mai fost atât de încântat. S-a retras într-un colt al camerei, îmbufnat și clănțănind din dinți, supărat că împarte ziua onomastică cu altcineva.

De când am născut cei din jur ne întreabă cum e viața cu doi copii. E o provocare, aș spune în timp ce scriu această postare, tastând cu un bebe adormit pe umăr, în timp ce fratele mai mare e la joacă cu bunicii. Viața cu doi copii nu e atât de dificilă pe cum m-au avertizat anumite persoane, dar nici pe departe atât de simplă precum principiul înmulțirii iubirii cu doi.

Am început să îl pregătesc pe T. (care are acum 3 ani) pentru venirea lui R. (care tocmai a implinit 2 luni) din momentul în care sarcina a devenit vizibilă. A fost un bun prilej pentru a povesti despre cum a venit el însuși pe lume. Ne-am reamintit cum era când era el bebeluș, uitându-ne peste albumul său de poze, tocmai pentru a-l familiariza cu ceea ce înseamnă un bebeluș. Am schimbat de scutec și îmbăiat păpușa bebeluș, am respectat dorințele lui și nu am forțat lucrurile (spre exemplu nu a vrut să vadă imaginile de la ecograf, nu am insistat). Am descoperit împreună modalități de a gestiona frustrarea (lovit în perne atunci când apare supărarea și simte nevoia să lovească). L-am pregătit pe T. pentru ce va urma în privința alăptării și am setat împreună “teritoriul” său. Nu l-am mințit și nu i-am creat așteptări false (de genul “îți facem un frățior cu care să te joci”) și nici nu am fost de accord ca cei din jur să insiste ca el să își accepte necondiționat și fără pic de urmă de supărare, frățiorul. Am setat împreună așteptări realiste.

Viața cu doi copii este frumoasă, mângâierile pe care T. i le oferă lui R., pupicii, sunt de neprețuit. Însă viața cu doi e presărată și de momente rivalitate fraternă. Sunt zile în șir pe care mi le petrec doar în pijamale, pentru că timpul se scurge conectându-mă cu amândoi, între alăptat pe R. și jucat cu T.

Și chiar și așa sunt momente în care orice aș face, T., cel mare, se simte dat la o parte. L-am surprins într-una din zile, în timp ce schimbam scutecul bebelușului, că mă îngâna. Era în camera alăturată și reproducea ce îi spuneam eu cu voce de bebelușie lui R., imitându-mă cu o vădită îngânare în glas “Ai făcut pipi, hai să te schimbe mama. A fost amuzant să îl aud, dar mi-am dat seama că ce făcea el trăda suferința lui în fața atenției mele direcționate către cel mic. În altă zi, mi-a spus că va da un “pârț mare și căcălos” spre R. Uneori pupicii lui seamănă mai mult a mușcături pe care și le reprimă în ultimul moment. De la bunici am aflat că le povestește că eu stau toată ziua în brațe cu cel mic. În unele momente mă întristez și eu, pentru că îmi dau seama ce simte un copil atât de iubit, până în urmă cu două luni singur la părinți, cu toată atenția canalizată asupra lui, când dintr-o data atenția și iubirea se impart la doi. Și îmi dau seama că oricât de mult aș încerca, nu voi mai putea readuce sentimentul de singur la părinți în inima lui T. Și până la momentul în care va aprecia că are un frate, alături de el pe drumul vieții, la bine și la greu, vom mai trece prin astfel de momente.

Am sesizat și contexte de regres psihologic, firești de altfel într-un astfel de context și des întâlnite la copiii cărora le vine pe lume un frățior sau o surioară. Sunt momente când T. vorbește ca un bebeluș, avem încă mari dificultăți în a renunța la scutec, pur și simplu îmi spune că nu vrea să facă la toaletă, deși stăm pe wc de aproape 1 an, deși e familiarizat cu procedura (dacă cel mic face în scutec și I se acordă atâta atenție, eu de ce să nu continuu să fac în scutec, bănuiesc că gândește T.). Într-una din zile, T. a venit cu albumul lui de poze, de când era bebeluș mic mic și ne-a rugat să ne uităm toată ziua la el. Mi-am dat seama că din nou încerca să coboare la vârsta de bebeluș pe același principiu – dacă sunt și eu bebe sau dacă își vor aduce aminte că am fost și eu bebe, îmi vor acorda probabil mai multă atenție, la fel ca bebelușului?!

Mi se pare important să se discute aceste aspecte deschis. De prea multe ori am văzut la adulții din jur încercarea de a le reprima copiilor niște sentimente incommode dar firești, ca și cum “nu e voie” ca un copil să simtă frustrare sau să aibă sentimente negative. “Da, T. ai voie să simți că e greu cu un frățior, ai voie să simți și să spui că nu îți mai acord atât de multă atenție!  Și pentru mine este greu uneori, și pentru mine e o situație nouă” e ceea ce îi spun lui T. de fiecare data când îl văd supărat. Mi se pare extrem de important ca în astfel de momente să validăm sentimentele celor mici, nicidecum să le mascăm și să proiectăm gândurile noastre de adulți. Pentru fratele mai mare, venirea pe lume a celui mic, nu e ceea ce credem noi că e. Dacă noi ne imaginam atunci când am proiectat o familie mare, că cel mic se va bucura de companie, la joacă, în viață, că va acoperi golul pe care l-am resimțit noi, ca și copii unici la părinți, pentru T. înseamnă o etapă grea de trecere de la statutul de copil unic către care se duce toată atenția, la copilul la fel de iubit dar care împarte atenția părinților la doi. E firesc să existe nesiguranță, frustrare, supărare, temeri în tot acest drum. E important ca noi să validăm aceste temeri, să încercă să ne punem în pielea fratelui mai mare, fără să chemăm emoțiile înăuntru (și uitându-le la ușă, doar doar or dispărea) ele vor rămâne în continuare acolo și poate se vor manifesta chiar mai exploziv.

De fiecare data când vorbesc despre venirea pe lume a celui de-al doilea copil, mă gândesc cu amuzament la un citat (pe care l-am împărtășit deja și cu cei din jur și a devenit viral) din cartea Rivalitatea între frați, a lui Adele Faber și Elaine Mazlish “Imaginează-ți că soțul te ia în brațe și îti spune <<Scumpa mea, te iubesc foarte mult, ești minunată, așa că m-am hotărât să îmi mai iau o soție exact ca tine.>> În fine, soseste noua soție și constați că e foarte tânără și destul de drăgută. Când sunteți toți trei împreună, oamenii te saluta politicos  dar cad în extaz în fața nou venitei <<Nu-i așa că e adorabilă? Bună dulceață! Ești o scumpă!.>> Apoi ți se adresează <<Îți place soția cea nouă?>> Noua soție are nevoie de haine. Soțul ia din dulapul tău câteva pulovere și pantaloni și i le dă. Când protestezi îți spune că te-ai îngrășat puțin și că hainele acelea ți-au rămas cam strâmte dar că ei îi vin numai bine. Noua soție se maturizează rapid. Pe zi ce trece pare tot mai isteață și mai pricepută. Într-o zi, când te străduiești să afli cum se utilizează calculatorul cel nou, primit de la soțul tu, ea dă buzna în cameră și zice Aaaaa, mă lași și pe mine? Știu să umblu cu el. Când îi spui că nu se poate, dă fuga plângând la soțul tău. Dipă câteva clipe se întoarce cu el. Are dâre de lacrimi pe față, iar el o ține după umeri și îți spune <<Ce mare lucru s-o lași și pe ea puțin? De ce nu dai nimic?>>. Într-o zi îi găsești pe amândoi tolăniți pe pat. El o gâdilă, iar ea chicotește. Atunci sună telefonul, iar el răspunde. Apoi ți spune că a intervenit ceva important și trebuie să plece imediat. Te roagă să rămâi acasă cu noua soție și să ai grijă să nu pățească nimic. Ți se pare că reacțiile tale nu prea sunt drăgăstoase?”

Foto: Ben Grey, Flickr

 

 

 

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

2 Comentarii la "Viața cu doi copii. Rivalitatea fraternă"

avatar
trackback

[…] “Viata cu doi copii. Rivalitatea fraterna” – Andreea a scris despre cum, oricat de mult ai incerca sa il pregatesti pe primul nascut, nu ai cum sa stii cum va reactiona in realitate in momentul in care isi va da seama ca fratele mai mic nu a venit doar intr-o vizita temporara. […]

Diana Radu
Diana Radu

Superb! Ma regasesc 100%

wpDiscuz