Unul din dezavantajele expunerii în online e că la un moment dat, lumea s-ar putea să te recunoască pe stradă, prin parc, pe la locurile de joacă și să îți analizeze mai atent comportamentul. Scrii despre tine că ești psiholog, oferi informații care speri să ajute alți părinții, oamenii își imaginează automat că ești un guru al parenting-ului și că viața ta de părinte plutește pe un nor al zen-ului și al perfecțiunii. Dar în realitate, ai aceleași dileme “de parc și loc de joacă” ca ceilalți părinți de pe planetă. În momentul în care copilul tău începe să arunce cu nisip dintr-o dată în ceilalți copii (fără nicio avertizare prealabilă), în momentul în care începe să plângă necontrolat, să rostească acel cuvânt cu iz de înjurătură, te întrebi dacă nu ar fi cazul să te retragi într-un colțișor și să îți comanzi urgent cele mai bune cărți de parenting.

Viața cu un toddler e o provocare. Ca să fiu sinceră simt că uneori nu mai țin pasul, s-a întâmplat ceva și am pierdut ritmul. Să crești un toddleraș (folosesc obsesiv termenul, dar nu găsesc echivalent care să sune mai bine în limba română) îmi pare mai provocator decât să crești un nou născut. Ai scăpat de anxietatea unei noi vieți atât de fragile, bun venit crize inexplicabile de plâns și de furie. A înghițit cuptorul mâncarea,  ai îndrăznit să pui hainele murdare la spălat, s-au rupt 3 centimetri din brațul unei jucării ordinare de plastic (pe care bunicii se tot încăpățânează să o cumpere), a ratat trecerea mașinii de gunoieri, nu poate să fugă la fel de repede ca ceilalți copii mai mari – toate acestea par să rupă echilibrul și ordinea universală.

Mă gândesc tot timpul, cu amuzament la cei care spun că un copil alăptat la cerere la vârste mai mari (și pentru confort) nu va “învăța” să plângă și să își descătușeze și descarce frustrările. Și mi vine să râd, am exemplul perfect de copil alăptat la cerere și purtat non stop, până când a vrut el să meargă și care “știe” cum e cu plânsul și cu descărcarea.

Mă gândesc la amica mea, o venerabilă doamnă de peste 50 de ani, care nu știa cu ce mă ocup în ale alăptării și attachment parenting-ului și care postase la un moment dat un status pe Facebook, în care rememora o perioadă de câteva luni, trăită într-o țară din Africa, spunând că ea nu a văzut acolo niciun  copil plângând. Am întrebat-o cum e cu copiii din țara unde trăise ea și de ce crede că nu plângeau și mi-a dat un răspuns foarte franc “erau alăptați la cerere și purtați în brațe până la vârste mari. Singurul copil pe care l-am auzit plângând era o fetiță de 10 ani căreia mama îi împletea niște codițe tradiționale și probabil o durea”. Răspuns primit de la o persoană care nu a citit nimic despre attachment parenting sau alte filosofii responsive de parentaj. Prinsă între tantrumuri stau să mă întreb unde e adevărul, cu ce e diferită cultura noastră și ce ne sperie, universal vorbind, la a fi părintele unui copil de 2-3 ani.

Și mă înveselesc uitându-mă la câteva poze cu T. Viața cu un toddler în societatea occidentală e despre cum să înveți să ai umor, ca părinte. Despre cum înveți să renunți sau să nu ai așteptări setate de cărți, experți și alții. Așa că las cărțile de parenting la o parte și rețetele de creștere a copilului și îmi dau dreptul să fiu o mama normală, prezentă alături de copil, acolo lângă el pentru a-i da șansa să modeleze și construiască comportamente noi. Și mai ales o mama care se amuză – de mănușile pe care tati le-a pus în loc de șosete, de bradul răsturnat de Crăciun, de merele mâncate pe jumătate sau pe sfert.

(articol citit de 963 ori, 1 vizite astazi)

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.


Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

1 Comentariu la "Viața cu un toddler"

avatar
Mirona

Eu ii spun toddlerica la a mea. :)))
Mie viata cu un toddler mi se pare amuzanta. Rau. Cand o vad cat de ocupata e ca sa evadeze din camera ca nu are chef sa doarma doar ca sa se duca sa-si arunce pantalonii la gunoi, rad de mooor. Pe infundate, normal!
Stresant e doar cand am bunicii super protectori prin preajma care sar in sus cand o vad cum isi deschide sertare si scoate oale sau se catara pe canapea.

wpDiscuz