S-a dat startul înscrierilor la Cursa cu Obstacole a Comunităţii din cadrul celei de-a treia ediţii Braşov Heroes care va avea loc pe 12 iunie 2016. Fundaţia Comunitară Braşov, în colaborare cu Asociația Floare de Colț, Carpathian MTB Trails și Primăria Municipiului Braşov, îi invită pe cei care doresc să susţină una dintre cele 13 cauze ale comunităţii să se înscrie ca alergători sau să doneze.

Braşov Heroes a reuşit în cele doua ediții să aducă împreună 24 de proiecte locale, peste 1000 de donatori, 14 companii partenere care au strâns împreună peste 100.000 de lei pentru proiecte de educaţie, cultură, mediu, protecția animalelor și social. Astfel, am sprijinit peste 300 de copii din grădinițe și creșe să fie testați auditiv, copii cu dizabilități să-și cultive pasiunea pentru dans, școlari din Săcele să aibă acces la toalete igienizate, iubitori de natură să fie informați cu privire la ariile protejate din judeţul nostru iar brașoveni care apreciază dansul, să participe un atelier de contact improvisation chiar în orașul lor. Lista proiectelor pe care donatorii le-au susținut în edițiile trecute poate fi consultată și pe site-ul evenimentului .

Și anul acesta cei care doresc să devină eroi, au de ales între a alerga sau a dona pentru cauza aleasă. Prin înscrierea ca alergător 50% din taxa de participare va merge către cauzape care o susţin. Cei care nu doresc să-și încerce puterile la cursa cu obstacole, dar vor să se implice, pot dona direct pentru cauzele înscrise sau pentru a susține un alergător.

Organizatorii vor amenaja în Zona de Agrement a Lacului Noua două trasee de lungimi și dificultăți diferite, cu obstacole pe care eroii trebuie să le depășească. Cursa se adreseazăatât amatorilor de mişcare, cât şi profesioniştilor. În competiție se pot înscrie alergători individuali, echipe de până la 5 membri și familii.

Mai multe detalii despre competiție se găsesc pe site-ul evenimentului

Anul acesta, proiectele care mobilizează eroii sunt:

1. Asociația ADDIP, proiect Cei de ieri pentru cei de azi – program de mentorat în care 24 de adolescenți din centru plasament sunt ajutați să învețe să traiască independent după părăsirea centrului la 18 ani. Mentorii, adulți proveniți la rândul lor din centre de plasament, învață cum să fie sprijin pentru acești adolescenți.

2. Asociația Bucuria Darului, proiect Oameni pentru oameni – cumpărarea unei mese speciale pentru servirea unui prânz clad la cantina ”Mulțumesc”. Singurul loc din oraș care oferă, în mod gratuit, zilnic, 300 de porții de mâncare oamenilor străzii.

3. Asociația Dicta, proiect Centru Alecsia – realizarea unui centru cu program prelungit, de tip afterschool, adresat copiilor cu nevoie speciale unde programul educațional este personalizat în funcție de nevoile fiecărui copil.

4. Asociația Club Sportiv Paralimpic Cumpără Responsabil – organizarea turneului naţional de baschet în fotoliu rulant. Pentru 2018 scopul organizației este aceea de a avea o delegaţie de sportivi braşoveni înscrisă la Jocurile Paralimpice din 2018.

5. Asociația De-a arhitectura, proiect De-a arhitectura în orașul meu –  cursuri opționale de arhitectură pentru 420 de copii din învățământul primar brașovean, unde aceștia învață cum este construit orașul și cum arhitectura  influențează viața oamenilor .

6. Asociația Rază de Speranță, proiect Speranță pentru un vis – sesiuni de terapie prin muzica (meloterapie) și mișcare pentru 10 copii cu autism, pentru a-i ajuta să interacționeze mai ușor cu persoanele din jur și să-și construiască încrederea în propriile forțe.

7. Fundația Rafael, proiect Kinetica iubirii, pasul care mișcă lumea – cumpărarea unor aparate necesare cabinetului în care se desfășoară activități de kinetoterapie și masaj terapeutic pentru persoane cu dizabilități.

8. Asociația Milioane de prieteni, proiect Sterilizează, nu ucide – campanie de sterilizare și microcipare a peste 50 de câini cu stăpâni cu venituri mici, pentru care aceste servicii pot fi costisitoare.

9. Asociația Copiii de Cristal, proiect Călărie terapeutică pentru tinerii cu nevoie speciale – organizarea unor excursii la centrul de echitaţie Pănicel pentru ca 18 adulţi cu dizabilități să intre în contact cu animale și să primescă  stimularea senzorială de care au nevoie.

10. Asociația Atelier Săcelean proiect My Way – un proiect educațional non-formal pentru copii proveniți din medii dezavantajate, unde aceștia învață despre dezvoltare personală, comunicare, leadership și antreprenoriat.

11. Grup de Inițiativă al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Brașov proiect Și eu pot fi campion – program de activităţi sportive adaptate elevilor cu dizabilităţi din cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluziva. Scopul final este organizarea unei competiţii prin care fiecare copil să vadă progresul realizat.

12. Asociația SCUT proiect AfterCare – proiect educațional de consiliere vocațională, mentorat și pregătire pentru ca 10 tineri care au părăsit orfelinatul să se poată angaja și să devină independenți.

13. Fundația Schmidt în parteneriat cu Asociația ClowniMed, proiect Terapie prin zâmbet și culoare – proiect adresat copiilor bolnavi internați în Spitalul Clinic de Copii Braşov, care își propune ca, prin desenarea poveştilor pe pereţi şi joacă împreună cu clovnii, să-i facă pe cei internați să uite de boala şi să zâmbească din nou.

Succes!

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

Ai gasit util articolul ? Lasa un comentariu

avatar
wpDiscuz