Când am născut nu știam nimic, dar absolut nimic despre “programul” de somn al unui nou născut. Nici eu nu pot să îmi explic cum informațiile “oficiale” despre somnul unui bebeluș (acelea care ne mint că ar trebui să doarma toată noaptea) au trecut pe lângă urechile mele în condițiile în care mă informasem credeam eu, atât de bine, despre ce înseamnă să conviețuiești cu un nou născut. Știam că alăptarea se face la cerere, inclusiv noaptea și cumva am integrat fără probleme ideea că nu voi mai dormi ca înainte de naștere.
Veneam în mod paradoxal cu o fobie de nopți nedormite (fiind genul de persoană care își lua în concedii dopurile antizgomot de urechi, masca de ochi și dacă aș fi putut, mi-aș fi luat chiar și perna. M-aș fi dus și la capătul planetei, în concediu, nu ar fi contat cum arăta bucătăria hotelului, cum era mâncarea, important era cât de confortabil era patul și cât de liniștită camera). În privința somnului am fost dintotdeauna sursa de amuzament a soțului meu care se minuna de toate ritualurile mele hipnotice, uneori un pic cam obsesiv-compulsive, în timp ce probabil ca majoritatea bărbaților de pe planetă, el nu avea nicio problemă în a adormi în câteva minute.

Și iată-mă cu un bebeluș în brațe, care a ținut să îmi arate că într-adevăr nou născuții nu dorm toată noaptea și nici toddlerii nu dorm o noapte legată și surpriză…nici măcar adulții care nu au copii mici sau alte activități nocturne nu dorm de fapt o noapte legată cap coadă, fără să se trezească.

Nu știu ce m-a ajutat să înfrunt nopțile nedormite: un sentiment exagerat de datorie că trebuie să alăptez copilul, oxitocina și endorfinele acelea minunate care se liberează în mod natural la mama care alăptează și fac totuși ca somnul mamei care alăptează să aibă ceva în plus (în bine), faptul că am decis să partajez același pat cu bebe atunci când am constatat că cedez din cauza oboselii,  faptul că am învățat să profit de fiecare moment de odihnă pe timp de zi, faptul că mi-am restrâns activitățile casnice și sociale doar la cele cu adevărat necesare sau poate o combinație a celor de mai sus?!

Cert e că am supraviețuit cu brio la peste 2 ani de nesomn sau somn întrerupt pe timp de noapte (pe care alții probabil s-ar grăbi să îl cataolgheze drept deprivare de somn, dar eu am supraviețuit). Ba mai mult, am și prosperat, am avut cumva mai mult timp pentru mine și….acesta chiar e un avantaj nesperat – am devenit capabilă să adorm în condițiile cele mai adverse. Probabil că aș putea să îmi petrec un concediu inedit într-un club, dormind pe o boxă sau într-o turnătorie pe lângă vreo forjă, fără dopurile antizgomot, masca pentru ochi și pernuța favorită de acasă.

Eu însămi m-am minunat de acest paradox, care m-a transformat dintr-o persoană cu toleranță zero față de nesomn într-una care tratează subiectul cu lejeritate. În ultimii doi ani mi-am petrecut mare parte din timp studiind felul în care copiii alăptați dorm și interacționând cu toate miturile din jurul acestui subiect. Ce am scris mai jos nu are nicio legătură cu informațiile științifice pe care le-am accesat , ci e mai degrabă o serie de învățăminte, așa cum le-am acumulat ca mamă, cu sinceritate

 

  • Toți părinții vor avea ritmul de somn modificat odată cu venirea pe lume a copiilor. Indiferent că vorbim de copii alăptați sau hrăniți cu lapte praf. E normal să fie așa. Nu spun că e rău sau că e bine, spun doar că e normal, fiziologic, așa a gândit mama natură lucrurile, să trebuiască să fim părinți prezenți nu doar pe timp de zi, ci și pe timp de noapte. Vestea bună e că până la majoratul copilului, lucrurile se modifică.
  • Indiferent că e alăptat sau hrănit cu lapte praf, diversificat sau încă nediversificat, niciun copil de pe lumea aceasta nu va dormi toată noaptea din prima zi de viață și până la adolescență. Variabilitatea orelor de somn pe noapte e foarte mare, dar în general un copil mic asupra căruia nu se intervine artificial și forțat (prin training de somn, etc) își va consolida singur somnul de noapte, în primii ani de viață, accentuez cuvântul ani, deoarece suntem făcuți să credem că e vorba de săptămâni sau luni.
  • Părinții ai căror copii dorm toată noaptea de când s-au născut, fără înterupere, fără niciun moment de modificare a ritmului de somn, ori ne păcălesc, ori au tras un loz câștigător cu o probabilitate de câștig mai mică decât dacă ar fi jucat la loteria din Spania.
  • Bebelușii nu se trezesc noaptea doar de foame. E capcana în care cad mulți părinți care trec de regula de pe lapte matern pe lapte praf crezând că cel mic se trezește “de foame”. Poate că unul dintre cele mai dificile  lucruri (și nu o spun cu nicio ironie) e să înțelegem că ai noștri bebeluși / copii nu sunt doar niște sisteme digestive. (nu mă creditați pentru metaforă, îii aparține lui L R Knost). Copiii au o nevoie maximă de atingere, trec prin salturi de dezvoltare mentală, cu un ritm ce își cere de multe ori prețul printr-un program de somn aparent haotic
  • Dacă vreți o explicație savantă pentru trezirile frecvente pe timp de noapte și după vârsta de 6 , 12 , 20 de luni, cred că cel mai la îndemână ar fi puseele de creștere cognitivă și…erupțiile dentare. Care, cum se manifestă, greu de spus, cert e că, la modul serios, primii ani de viață sunt plini de salturi mentale și achiziții cognitive, motorii, care nu vin neapărat la intervale presetate, dar vin. Și se reflectă în somn. Nimeni nu a demonstrat științific cum și de ce, dar e explicația cel mai la îndemână. Dacă mă întrebați de ce se trezește dintr-o dată mai des, copilul de 15 luni? Vă voi răspunde invariabil că trece printr-un puseu de dezvoltare cognitivă sau îi ies dinții.
  • Cel puțin în cazul nostru, am învățat să identific puseele și să fac diferența între trezirile frecvente, dar uzuale pe timp de noapte. Trezirile acelea din jumătate în jumătate de oră sau chiar din 15 in 15 minute? Nu au ținut niciodată mai mult de 10 maxim 14 zile. Așa, empiric, am definit puseul. Și am trăit tot timpul cu speranța că îl depășim, că e doar o chestiune de timp. De multe ori asta m-a ținut pe linia de plutire, să știu că aceste manifestări sunt limitate în timp și că după 10 nopți de treziri din jumătate în jumătate de oră vom reveni la trezirile din oră în oră.
  • Am scris mult despre somnul de noapte al copilului alăptat, cu încredere că informația e importantă și că părinții vor lua cele mai bune decizii. Poate că din exterior a părut că sunt o mamă zen care nu a fost niciodată perturbată de trezitul din oră în oră noaptea. Realitatea e că invariabil, ne afectează pe toți. Nu e doar lapte și miere, de fapt nu e niciodată lapte și miere să te trezești din oră în oră pe timp de noapte. Nu cred că există vreo mamă care să spună recunosc ador să nu dorm noaptea și să mă trezesc frecvent. Dar știți ce? Natura ne-a echipat pentru un astfel de program în primii ani de viață ai copiilor noștri. Poate că nu e lapte și miere, dar e măcar laptele din cafeaua bună de dimineață. Nu e vorba de masochism, nu e vorba de a fi un părinte perfect. Pur și simplu, majoritatea ăstora dintre noi, care am decis să dăm o șansă parentajului de noapte, am constatat că vine instinctiv, we go with the flow, nu e nimic special în asta, de la un punct chiar vine de la sine să funcționezi pe timp de zi fără să fi dormit o noapte legată.
  • E OK să ieși pe stradă fără machiaj după o noapte de nesomn. Ca mamă înveți cumva să renunți la apariții spectaculoase, tot timpul. E acceptabil în primul rând la nivel personal să pui altceva pe primul loc, să pui măcar temporar copilul (aka propriile gene ce merg mai departe în negura veacurilor) pe primul loc. Și să înveți să renunți la niște standarde sociale superficiale. Nu pledez pentru o societate de mame neîngrijite și nici nu vă încurajez să ieșiți pe stradă cu părul vâlvoi, scuzându-vă că nu ați dormit noaptea. Din contră chiar vă încurajez să vă recompensați pentru ceea ce faceți, cu vizite cît mai dese la coafor. Vreau doar să spun că se poate întâmpla uneori ca machiajul să nu existe sau să nu arate exemplar , iar eu nu văd în asta necesitatea de a ne simți vinovate. Valabil și pentru alte activități sociale care pot fi amânate din lipsă de nesomn. Oamenii cu adevărat apropiați vor înțelege ce presupune să ai grjă de un copil, iar înțelegerea și acceptarea lor pun bazele posibilității de a jongla eficient cu rolul de mamă, soție, prietenă, iubită.
  • Dormiți cu bebelușul dacă simțiți că asta vă ajută, respectând niște reguli fundamentale de siguranță, odihniți-vă pe timp de zi (de fapt profitați de fiecare moment de odihnă), delegați și externalizați tot ce se poate (pentru asta sunt bunicii, rudele binevoitoare care dau tot timpul sfaturi, serios puneți-i la treabă, lăsați-i să vă arate ce știu, dar după regulile voastre!). Cel puțin în primul an de viață existați voi -copilul, voi, voi-soțul și apoi restul, în funcție de cât de mult le permiteți să intre în viața voastră și de gradul de deschidere socială pe care îl aveți. Și da, puteți implini cu succes rolul de mamă – soție – femeie, cu înțelepciune, tact și scăpând de balastul inutil din viața casnică și de perfecționismul (genul acela de perfecționism) care nu are ce căuta în viața unor părinți de bebeluși.
  • Majoritatea părinților vor ajunge să doarmă cu bebelușii, la un moment dat în același pat. Fie că e o decizie asumată de la bun început, fie că sunt ceea ce ei numesc “scăpări de moment” (“am adormit din greșeală cu bebe în pat”), fie că e o decizie pe termen lung (bed sharing ca mod de parenting de noapte) fie că e temporară, foarte mulți părinți ajung în acest punct – al adormirii cu bebelușul în pat. Nu e doar ceva ce am constatat în practică, ci o arată și studiile (care spun că aproximativ 65 -70% din mame vor aunge la un moment dat să împartă același pat cu bebelușul, în ciuda rezitenței inițiale vis a vis de această practică). Ca atare, cel mai înțelept ar fi să ne pliem pe nevoile părinților. Să discutăm deschis despre acest aspect, nu să îl ascundem sub preș sau să blamăm această practică, care este de fapt universală (și nu, nu e rezervată doar culturilor care nu au spațiu locativ suficient sau suficiente paturi. Cel mai probabil și mama New Yorkeză care își alăptează pe timp de noapte copilul, în penthouse-ul propriu cu vedere la Central Park a adormit cel puțin o dată cu copilul în pat)
  • A dormi cu copilul în pat nu echivalează cu moartea vieții intime. O viață intimă armonioasă presupune și capacitatea de a te reinventa ca și cuplu și de a găsi oportunități de intimitate și în alte contexte decât patul conjugal. E chiar trist, dacă îmi permiteți , că intimitatea să echivaleze doar cu un pat.
  • Există modalități – și altele decât sânul (în cazul copilului alăptat) prin care copilul mai mare poate adormi și fără să îi fie aplicat un training de somn. Mi s-a întâmplat odată să îi spun copilului de 2 ani, că țiți e obosită și ar vrea să se odihnească. Nu am avut absolut nicio intenție de a-l face pe copil să doarmă toată noaptea. A fost o replică spontană și sinceră venită în contextul reîntoarcerii la muncă, cuplată cu câteva nopți de treziri intense. Ghici cine a dormit aproape toată noaptea? Nu eu. Și cine s-a întors de pe o parte pe alta a patului, așteptând momentele tradiționale de alăptare? Eu.
  • Nu subestimați niciodată capacitatea de înțelegere a unui copil de 2 ani și peste, dar nici nu vă bazați pe ceea ce v-am descris eu mai sus ca pe o tehnică de a-l face pe copil să adoarmă singur în doi timpi și trei mișcări. În același timp, nu supraapreciați capacitatea unui copil mai mic de a vă înțelege nevoia de somn – un bebeluș de 2 luni nu va înțelege (cel puțin nu în maniera în care ne așteptăm noi) nevoia voastră de somn neîntrerupt pe timp de noapte.
  • Faptul că un copil mai mare de 12 luni adoarme în continuare cu sânul, nu înseamnă că e dependent de asta sau că altcineva nu ar reuși să îl adoarmă în alt mod. Deci nu vă temeți dacă trebuie să vă reîntoarceți la muncă sau sunteți nevoite (sau poate chiar doriți) să plecați o oră de acasă. La această vârstă este un copil potențial (subliniez potențial doearece fiecare avem ritmul propriu de dezvoltare) capabil să adoarmă și cu altă persoană de încredere, în absența sânului și fără să plângă. Nu este o regulă și nici nu vă invit să o încercați la modul extensiv sau dacă copilul nu dorește. Vă spun doar că uneori, bunica se poate dovedi în mod surprinzător capabilă să adoarmă un copil alăptat (de vârstă mai mare), în absența mamei, doar cu o poveste. De la un punct încolo copiii reușesc să delimiteze absența mamei de prezența altor semnificativi din viața lui (cu condiția ca aceștia să fi fost socializați corespunzător și gradual în viața copiilor. Asta înseamnă să nu vă așteptați ca bunica pe care o vede pentru prima oară în viață și cu care rămâne singur pentru prima oară în viață, la 12 luni, să îl adoarmă. Într-un astfel de context, e normal ca cel mic să se sperie și să vă vrea înapoi.). Când apare acest “de la un punct încolo” depinde de la copil la copil și de la strategiile de interacționare cu acesta.
  • Cu cât unui copil i s-a răspuns, de timpuriu, nevoilor manifestate (inclusiv nevoii de a fi ajutat să adoarmă în brațele sau la sânul mamei), cu atât îi va fi mai ușor acelui copil să facă pași spre independență. În mod paradoxal, autonomia copilului pornește de la modul în care i s-a răspuns stării sale firești de dependență inițială față de părinte. Sună mai complicat în teorie, decât în practică.
  • Dacă am învățat ceva în acești doi ani ca mamă și studiind în paralel somnul copilului alăptat, e că un copil (alăptat sau nu) va începe să doarmă toată noaptea atunci când va dori el. Iar această dorință coincide de fapt cu momentul în care se simte cel mai pregătit să o facă. Prea puțin din intervențiile noastre se vor reflecta pe termen lung în această decizie a copilului de a dormi toată noaptea sau nu (dovedit științific că training-urile de somn nu sunt strategii eficient pe termen mediu și lung). Dacă intenționați să mă întrebați când va dormi copilul vostru toată noaptea, vă voi răspunde savant că habar nu am. Al meu mi-a dat semne că ar fi fost interesat de această activitate pe la 1 an si 6 luni, dar a durat puțin, iar acum la 2 ani continuă să ne mai facă nopți albe. Ce surpriză! Și copilul prietenei mele, care doarme în altă cameră, nu a fost alăptat decât în primele zile de viață și la aproape 3 ani, are momente în care mai face vizite nocturne părinților sau își face de lucru cu olița în miez de noapte.
  • Cu cât te stresezi mai tare cu lucruri pe care nu le poți controla în totalitate, dar speri în van să o poți face (ex somnul copilului mic), cu atât riști chiar să întâmpini probleme în domeniul respectiv. E o lege a lui Murphy care pare să se aplice în special în cazul somnului copiilor. Am surpriza să regăsesc acei părinți care contorizau cu multă minuțiozitate orice minut de somn (altfel normal) al bebelușului, făcând de multe ori o obsesie din asta, fără să își dea seama – în postura de părinți de toddleri care nu au scăpat de “problemele” de somn. Cumva îmi confirmă ceea ce spun anumiți experți care analizează studiile în materie de somn al copiilor – că dacă pornim cu un focus pe faptul că al nostru copil doarme cel mai puțin dintre toți copiii din cartier (deși în realitate nu e deloc așa) vom fi tentați să selectăm din comportamentul lui exact acele momente în care doarme mai puțin decât de obicei și să le generalizăm asupra întregului său comportament. Iar când vor privi retrospectiv peste ani și ani – să spună cu certitudine că al lor copil a avut de mic probleme de somn, deși poate că dormea la fel de mult sau puțin ca toti ceilalți copii din cartier.
  • Mi s-a întâmplat ca cel mic să nu adoarmă nicicum în ciuda eforturilor mele sau ale personajului numit țiți, sau ale mângâierilor tatălui. Nopți din acelea în care să prefere să se învârtă în jurul patului? Știți ce am făcut? Am stins lumina, ne-am făcut că ne punem la somn (casa ne e securizată iar eu văd excelent pe timp de noapte) , iar a doua zi am modificat ceva în comportamentul nostru ca părinți (am scos copilul mai mult la aer, am evitat momentele tensionate, am scăzut ora de culcare). Și s-a rezolvat. Nu scrie undeva că am procedat bine sau rău, dar am fosr fericiți cu toții. Și cred că a ajutat foarte mult că nu m-am panicat, ceea ce ar fi întârit probabil exact comportamentul opus al copilului ( care ar fi resimțit din plin presiunea mea de a dormi și ar fi reacționat exact invers decât m-aș fi așteptat eu)
  • Uneori ceea ce definim drept problemă de somn (vinovatul de serviciu îl găsim aproape invariabil în personajul fictiv numit dependență sau s-a învățat așa) poate avea cauze organice sau neurologice ce trebuie explorate.
  • Avem o obsesie petru somn, probabil din cauza ritmului extrem în care ne trăim (ca să nu spun alergăm)  viața. Ca adulți transferăm această obsesie și asupra copiilor și o facem din păcate încă din primele zile de viață.
  • De foarte multe ori, suntem obosiți nu din cauza trezirilor de peste noapte ale copilului, ci din cauza unor decizii greșite de stil de viață (culcat la ore inadecvate, utilizarea device-urilor cu lumină albastră chiar înainte de culcare sau multe ore pe timp de zi aka stat pe Facebook, mobil, tabletă aproape non stop, oboseală cronică cauzată de  alți factori stressori, alimentație necorepsunzătoare, absența mișcării și a exercițiilor fizice – serios, cred că niciodată în istorie nu a mai fost specia noastră atât de sedentară, absența unor ritualuri de somn, absența odihnei active – credem în mod greșit că atunci când suntem obosiți ne recuperăm cel mai bine lenevind în pat și uitându-ne la TV). Nu luați ca o judecată ceea ce spun, sunt capcane în care am căzut și eu, de multe ori.
  • Online și în viața reală se poartă diverse “războaie” privind cele mai bune decizii de parenting. Fiind și eu de multe ori părtașă la ele, fără să îmi dau seama, am realizat că de multe ori comunicăm doar ca să dăm o replică cuiva și de prea puține ori, ca să înțelegem cu adevărat ce vrea să spună interlocutorul. Am o convingere personală, că un părinte bine informat va lua cele mai bune decizii pentru copilul său. Deciziile de parentaj ale părinților nu trebuie criticate sau puse la zid, indiferent cât de confortabile ne sunt.

Foto David J. Laport, Flickr, CC-BY

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

9 Comentarii la "Ce am învățat în doi ani de nesomn?"

avatar
Delia
Delia

Eu ma numar printre fericitele mame ale caror copii dorm toata noaptea. Doar in primele 2 luni se trezea de 3-4 ori pe noapte, apoi treptat, reprizele de somn s-au lungit pana a ajuns sa doarma 7-9 ore pe la 4-5 luni. De atunci, puiul meu doarme toata noaptea (cam 10 ore) cu mici exceptii in perioadele de eruptie dentara, cand 2-3 zile se mai trezea o data, de doua ori pe noapte. Acum are 1 an si 4 luni, doarme singur in camera lui si adoarme mult mai repede daca nu stau cu el in camera. Nu am fortat cu nimic acest comportament, am observat de cand avea cateva luni ca adoarme mai repede daca nu stau cu el in camera.

Laura
Laura

Si plangea pana adormea?

ana

Am un bebe de 3l jumate si pana la 2 luni se trezea noaptea plangand si ii daeam titi. Si-a descoperit apoi degetul mare si il suge destul de frecvent, mai ales in timpul noptii fara sa mai planga. Nu imi mai dau seama cand ii e foame pentru ca de multe ori se foieste si adoarme cu degetul in gura. Ce ar trebui sa fac sa adoarma asa sau sa il alaptez?

Anda

Andreea, mă regăsesc atat de mult în cele scrise de tine! Am parcurs cu mare interes articolul (care mi se pare foarte bine scris și complex) și am retrăit momentele de acum câteva luni. Și sunt fericita ca, pe lângă cele citite, mi-am ascultat instinctul. Cred ca trăim intr-o perioada când nu mai avem încredere în noi, în copiii noștri. Sigur ca este esențial sa ne documentam din surse verificate și sa luam decizii informate (susțin din suflet acest lucru), dar sunt si momente când there is more than science. Felicitări pentru blog and keep up the good work!

Daniela
Daniela

Minunat articol! Felicitari! 🙂

andreea
andreea

Foarte frumos ai scris! Este prima data cand citesc o postare asa lunga. Felicitari!

Gabriela
Gabriela
Bebelușul meu doarme destul de bine noaptea. Se trezeste o data pe la 2 maxim 4 sa mănânce pentru ca de obicei adoarme pe la 8-10 seara. Uneori mi s.a intamplat sa il aud plângând din camera lui si sa văd lumina afara… Ora 6. Întotdeauna cand are probleme cu somnul adică se trezeste mai mult de doua ori pe noapte, e clar ca am facut ceva prost in zilele anterioare – odată l-am hranit prea putin, altădată prea mult, pana mi-am dat seama ce si cum mănâncă. Ziua e activ, doarme scurt, dar mereu are si un somn de minim 2 ore. Din fericire, am dormit putin de cand ma stiu si ma refac rapid, deși e prima data in viața mea cand ma simt total extenuantă. Chiar si așa trezitul la ora 3-4 apoi din nou la 7-8 m-a obosit total, pentru ca e imposibil sa adorm imediat dupa el. ziua vrea sa doarmă doar cu mine si dacă ma simte langa el, dar cum s.a întunecat afara nu il mai deranjează sa doarmă singur, in pătuțul lui din cealaltă camera. Nu l.am dresat, din prima zi cand l.am adus acasă parca știa cand e zi si cand… Vezi mai mult »
Aura
Aura

Draga Andreea, pe langa cunostinete necesare, ai si talent la scris. Felicitari pentru tot blogul, nu doar prntru acest articol. Eu am un baietel de 2 luni care are un comportament normal, citindu-ti articolul. Adoarme la san sau leganat sau plimbat. Nu stiu daca e bine asa la varsta lui. Pe multe site-uri am gasit informatia ca ñ-ar fi tocmai bine, cica asa zic ‘specialistii’. Pe de alta parte, nu am gasit ce alte variante propun acestia. Adica,ok, nu-i bine asa, dar altfel cum, da-mi solutii concrete nu doar vorbe. Tu ce crezi?
Ma intereseaza de asemenea cum sa-l fac in viitor sa adoarma singur si cam de pe la ce varsta sa ma astept la asta?

wpDiscuz