Mai în glumă mai în serios, spălatul pe dinți se înscrie cu succes în galeria reperelor de dezvoltare pe care le bifează un copil în primii ani de viață, poziționându-se cu ușurință lângă primii pași, primele cuvinte, prima hăinuță îmbrăcată de unul singur.

Mi-am dat seama citind postările de pe diverse grupuri de mămici, că spălatul pe dinți nu e chiar atât de ușor pe cât pare, că frustrarea își face de multe ori simțită prezența, că unii copii dezvoltă aversiune de la primele utilizări ale periuței de dinți.

Care e vârsta optimă pentru a începe să curățăm dinții?

Mulți specialiști susțin că aceștia trebuie curățați din momentul apariției. Personal, am optat să mă pliez pe ritmul copilului (și să nu utilizez o pastă cu fluor, în caz că aveți întrebări legate de pastele de dinți).

Dacă v-ați propus să curățați dințișorii copilului, de îndată ce au apărut, explicați-i copilului ce aveți de gând să faceți și pliați-vă pe semnalele transmise de el.

Cavitatea bucală este un analizator senzorial prin care copilul își clădește mare parte din cunoașterea din prima parte a vieții. Nu neglijați acest aspect. Aversiunea orală se poate instala foarte ușor în urma unei manevre aparent banale, dar asupra căreia copilul nu consimte.

Ca la orice reper de dezvoltare, trebuie ținut cont de faptul că fiecare copil are ritmul său. Și în cazul spălatului pe dinți, dacă acționăm corect, mai devreme sau mai târziu fiecare copil va ajunge să iubească această activitate. Pentru că tocmai aceasta este ideea – să îi facem pe copii să se simtă bine atunci când se spală pe dinți.

Așadar,

  • Copiii sunt imitatori excelenți. Există o fereastră extraordinară de oportunitate în care cei mici imită ceea ce văd la adulți și se străduiesc să reproducă cât mai bine acțiunile acestora. Ba chiar se supără dacă nu sunt lăsați să le facă. Face parte din procesul de dobândire a autonomiei (despre acest stadiu caracteristic perioadei 1-3 ani, am mai scris aici). Îmi aduc aminte cât de șocată am fost în momentul în care la scurt timp după ce a început să meargă, T. a luat fără niciun preaviz, scutecul murdar, l-a dus singur la coșul de gunoi și a efectuat toate operațiunile necesare aruncării lui, cu un zâmbet mândru pe buze, urmărind reacția mea. Era ceva pentru care se pregătise probabil luni întregi, iar eu nu îi puteam răpi bucuria de a pune activitatea în practică. Lista de activități a continuat ulterior cu datul cu mopul, aspiratul și măturatul. Fiind tot timpul lângă mine, erau activități pe care le vedea cu regularitate. Ajunsesem în punctul în care dacă nu îl lăsam să își facă treaba singur, fără ajutorul meu, se supăra. Mi-am dat seama în acel moment, de valoare imensă a acestei ferestre de oportunitate, în care copiii noștri își doresc de fapt să facă ceea ce facem noi și i-am dat dreptate Mariei Montessori. Într-un astfel de context am introdus și spălatul pe dinți. Avându-l aproape tot timpul lângă noi, ne-a văzut spălându-ne pe dinți în fiecare seară și dimineață și automat a vrut și el să intre în rând cu noi.
  • Lăsați copilul să stea în preajma voastră cât mai des. Mulți părinți au tendința de a-l da pe cel mic la o parte atunci când acesta vrea să se implice sau să urmărească activitățile adulților, deoarece cred că îi încurcă. Camera de baie (cu excepția situației când copilul este spălat) este de multe ori un teritoriu interzis copiilor mici, iar ce se întâmplă acolo, din păcate o activitate tabu. Vreți ca cel mic să învețe să se spele pe dinți? Lăsați-l să vă vadă făcând această activitate, cu regularitate. La un moment dat, va dori să vă imite și va cere să fie lăsat să mânuiască periuța de dinți.
  • Includeți spălatul pe dinți într-un ritual, spre exemplu în ritualul de seară. Nu sunt adepta rutinei riguroase impuse de adulți, dar cred că după 12 luni de viață, pe măsură ce încep să perceapă complexitatea lumii în care trăiesc, copiii au nevoie de ritualuri și de predictibilitate care să îi ajute să integreze informațiile de peste zi. În cazul nostru a funcționat foarte bine integrarea spălatului pe dinți în ritualul de dinaintea culcării, la aproximativ aceiași oră în fiecare zi. De mare ajutor mi-a fost și o carte pe care am descoperit-o întâmplător. E o mini enciclopedie pentru copii, intitulată Noapte bună!. În ea sunt descrise activitățile pe care oamenii și animalele le fac seara și pe timp de noapte. O pagină dedicată activităților pe care un copil le face înainte de culcare (îmbrăcat, spălat, spălat pe dinți, etc) i-a provocat un declic lui T. , care se amuză de fiecare dată când o vede. Așa a înțeles probabil și el, că noi și el nu suntem singurii oameni de pe planetă care se spală pe dinți, ci e o activitate des întâlnită.
  • Ce facem când cel mic nu se spală bine? E realist să nu ne așteptăm ca un copil de 15 luni să se spele corect pe dinți. Este și acesta un proces de învățare, cum altfel decât prin joc. E realist să ne pregătim cu periuțe de rezervă, pentru a le înlocui pe cele care vor ateriza în vasul de toaletă sau pe jos. E important să avem răbdare și să păstrăm frumusețea momentului.  Cu siguranță este o probă de răbdare pentru noi, părinții.

Cu T. am avut dintotdeauna o problemă cu dinții de sus. Având un fren labial foarte restrictiv (care probabil că provoca durere la nivelul buzei atunci când încercam să folosim periuța de dinți), multă vreme ne-a fost practic imposibil să curățăm zona, ceea ce făcea ca incisivii centrali să fie mai tot timpul murdari și implicit cu risc crescut de carii. În momentul în care frenul s-a rupt accidental, zona a devenit accesibilă, dar T. a păstrat sensibilitatea și aversiunea față de atingerea zonei respective.

Inițial, am încercat să preiau controlul situației și să îl spăl eu pe dinții respectivi, însă m-am lovit de refuzul său categoric (mai pe înțelesul oricărui părinte contemporan, s-a lăsat cu un tantrum pe care l-au auzit toți vecinii de scară și probabil și cei de la blocurile din jur). Știind că nu mai este vorba de durere, am introdus în ecuație un joc, prin care să îi dau lui T. posibilitatea să se simtă stăpân pe situație, respectându-i nevoia de autonomie. Astfel, după ce se joacă el însuși cu periuța prin gură, în activitatea numită dinții (adică spălatul pe dinți), ne jucăm de-a spălatul reciproc pe dinți . Practic inversăm rolurile, el mă spală pe mine, cu periuța mea de dinți și îl rog să insiste pe incisivii centrali, iar eu fac același lucru, cu periuța lui de dinți pe incisivii săi centrali. Pentru noi, acest joc pe care l-am încropit într-un moment de inspirație pe care numai un copil supărat ți-o poate da, a funcționat de minune.  I-a oferit autonomia de care avea nevoie și încrederea că poate derula singur activitatea.

  • Nu există rețeteProbabil că veți auzi acest lucru foarte des, venind din partea mea. Cred în posibilitatea ca fiecare diadă mamă / tată – copil să își găsească ritmul, poveștile și jocurile care transformă spălatul pe dinți din bau bau în plăcere.

Foto: makelessnoise, Flickr, CC-BY

(articol citit de 1,481 ori, 1 vizite astazi)

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.


Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

2 Comentarii la "Cum ne învățăm copiii să se spele singuri pe dinți?"

avatar
Adi

Foarte util sfatul

wpDiscuz