Bebe a crescut. A intrat în a doua jumătate a primului an de viață. Dintr-o dată a devenit agitat, plânge de fiecare dată când mama se îndepărtează, plânge la vederea străinilor sau atunci când e luat în brațe de către altcineva decât mama sa. Vrea să fie alăptat mai des, vrea să stea “numai în brațele mamei”, are schimbări de dispoziție, se trezește noaptea mai des, vrea în brațele mamei sau la sân, stă câteva minute, coboară să exploreze lumea, se reîntoarce în brațele mamei și tot așa…

Deși genul acesta de comportament pe care copilul îl afișează pare să sperie multe mame, el constituie de fapt un reper de normalitate în dezvoltarea psihologică. Angoasa de separare. căci despre ea este vorba, reprezintă unul din elementele centrale de dezvoltare, debutând cel mai devreme în jurul vârstei de 6-8 luni și continuând în unele situații și în al doilea an de viață (vârful manifestărilor putând fi atins în unele cazuri între 13 și 20 de luni).

 

Angoasa de separare este la această vârstă un fenomen normal, ce nu face discriminare printre copiii din societățile industrializate. E un eveniment cu care orice diadă mamă copil se va întâlni la un moment dat începând cu a doua jumătate a primul an din viața copilului.

 

Anxietatea de separare poate fi de regulă însoțită și de o teamă a copilului față de străini.

 

Oricât de dramatic sunt percepute manifestările celui mic de către cei din jur, este îmbucurător să vezi că cel mic bifează aceste repere de dezvoltare, care arată o modificare a felului în care percepe mediul înconjurător. Cel mic începe să conștientizeze că este diferit de ceilalți, diferit de mama sa. Începe să exploreze mediul înconjurător, dar în același timp își percepe propriile limite și necesitatea de a se întoarce la o bază sigură (reprezentată de principala figură de atașament, care de regulă este mama). Își dă seama de dimensiunile lumii înconjurătoare, dar și de propriile dimensiuni. Cel mic realizează dintr-o dată că e mic, într-o lume atât de mare. Ce strategie mai bună de a face față, decât aceea de a reveni la mamă, pentru a intra în contact cu baza sa sigură de dezvoltare și a relua apoi explorarea? Așa-i că natura ne-a gândit atât de deștepți de la vârste atât de mici?Conform cercetărilor derulate de Hetty van Der Rijt și Frans Plooji, inițiatorii proiectului The Wonder Weeks (ce descrie evoluția copilului, prin intermediul unor salturi mentale pe care le parcurge), intrarea în a doua jumătate a primului an de viață corespunde “saltului” relațiilor, perioadă cuprinsă între aproximativ 23 – 26 de săptămâni de viață, calculate de la data probabilă a nașterii. În această perioadă copilul achiziționează conceptul de relație spațială între obiecte și persoane

 

Ce NU este angoasa de separare din a doua jumătate a primului an de viață?

 

  • Nu este un fenomen patologic. Așa cum am menționat mai sus el reprezintă un reper în dezvoltarea psihologică normală a copilului, parte din procesul dezvoltării eu-lui acestuia
  • Nu este o manifestare a lipsei de independență a copilului sau a dependenței excesive de mamă, așa cum mulți se grăbesc să o catalogheze în mod greșit. Din contră, poate fi privită ca un pas pe care copilul îl face spre independență, rupând fuziunea totală față de mamă, începând să perceapă diferențele dintre el și ceilalți.
  • Nu necesită și nu impune o “rezolvare” rapidă și radicală. Soluțiile de genul “a venit momentul să îl dezvăț de mine, să îl dezvăț să stea în brațe”, “trebuie înțărcat pentru că altfel va fi dependent de mine toată viața” “trebuie învățat să doarmă toată noaptea”, “ar trebui să plec de acasă pe ascuns ca să se obișnuiască fără mine” sunt ineficiente și contraindicate. E posibil ca cel mic să reacționeze la aceste strategii prin protest -disperare-detașare / negare, iar mama să interpreteze în mod eronat detașarea / negarea ca o formă de “liniștire” și “rezolvare” a situației.
  • Strategia optimă de a gestiona această perioadă constă în oferirea de răspunsuri adecvate la nevoile și cerințele copilului (timp în brațe, continuarea alăptării la cerere în cazul mamelor care alăptează, etc.) care să constituie o bază sigură pentru copil. Independența se clădește pornind de la o bază sigură! Jocurile “cucu bau” și “de-a v-ați ascunselea“, în care copiii de această vârstă se angajează de regulă cu plăcere, pot constitui modalități ludice prin care mama poate oferi copilului posibilitatea să gestioneze într-o manieră plăcută felul în care percepe distanța fizică față de aceasta.

 

Atunci când ne raportăm la comportamentul copilului începând cu a doua jumătate a primului an de viață nu trebuie să uităm întreg procesul de dezvoltare accelerată. Este o perioadă a achizițiilor importante pe toate planurile (motor, verbal, comportamental), reflectare a formării unor conexiuni din ce în ce mai complexe la nivel cerebral.În primii ani de viață, creierul uman parcurge un proces fascinant și unic în viața individului, la fiecare secundă formându-se 700 până la 1000 de conexiuni neuronale. Experiențele de care copilul are parte în acești primi ani de viață, interacțiunea cu figurile principale de atașament modelează felul în care se construiește creierul copilului, într-o perioadă critică de dezvoltare.

 

 

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

5 Comentarii la "Despre angoasa de separare și pragurile de dezvoltare cognitivă în a doua jumătate a primului an de viață"

avatar
Andreea

Buna! Cred ca fetita mea e in aceasta etapa. Are acum 8 luni si de la 6 luni a inceput anxietatea. E foarte dificil pt mine pt ca nu sta nici cu tatal ei, nu sta singura nici cat sa merg pana la baie, nu sta in scaunul de masa, numai in bratele mele daca se poate. Cum o pun jos cum plange. Si nu scancet, urlete in toata regula. Ai vreo idee cum sa depasesc mai usor perioada asta? Vreo recomandare de lectura poate? Cu toata dragostea pt ea simt ca nu mai rezist f mult. O mai las sa planga pt ca trebuoe sa merg la baie sau sa imi pun o farfurie cu mancare dar nu vreau nici sa o las prea mult. Si nu vad sa se atenueze peroada asta curand… orice sugestie e binevenita.

Andreea

Buna! Cred ca fetita mea e in aceasta etapa. Are acum 8 luni si de la 6 luni a inceput anxietatea. E foarte dificil pt mine pt ca nu sta nici cu tatal ei, nu sta singura nici cat sa merg pana la baie, nu sta in scaunul de masa, numai in bratele mele daca se poate. Cum o pun jos cum plange. Si nu scancet, urlete in toata regula. Ai vreo idee cum sa depasesc mai usor perioada asta? Vreo recomandare de lectura poate? Cu toata dragostea pt ea simt ca nu mai rezist f mult. O mai las sa planga pt ca trebuoe sa merg la baie sau sa imi pun o farfurie cu mancare dar nu vreau nici sa o las prea mult. Si nu vad sa se atenueze peroada asta curand… orice sugestie e binevenita.

Diana
Diana
Chiar asta discutam cu sotul meu zilele astea, despre angoasa de separare. De cand s-a nascut fetita noastra, el a putut lucra de acasa, asadar amandoi am fost prezenti cu ea 24/24. Luna aceasta face 1 an. Bun, de 1 luna de zile sotul nu a mai putut lucra de acasa, asadar a trebuit sa mearga la birou. Cam dupa 2 saptamani dupa ce a inceput munca, se pare ca a inceput si perioada cu frica de separare, pana atunci chiar nu a dat niciun semn. De cateva zile nu mai zice niciun cuvant in afara de tata. Tot ce vede, inclusiv un bebelus caruia ii zicea bebe, acum e tata. In plus, in parc imediat arata cu degetul spre tatici si spune tata. Il simte de la etajul 1 cand vine spre casa si arata cu degetul la usa si striga tata. Nu mi-am imaginat ca ar putea sa fie asa puternica si separarea de tata, de asta, din pacate nu am vorbit cu ea despre faptul ca tatal va incepe munca, tocmai crezand ca eu voi fi aici si nu va simti atat de tare plecarea lui. Acum noi ne intrebam, oare a avut vreun impact asa mare… Vezi mai mult »
wpDiscuz