Este un subiect pe care îl explorez de ceva vreme, atât în mediul virtual cât și în cel real.

Există mame care aleg să nască prin cezariană și mame pentru care cezariana nedorită a reprezentat dezamăgirea perioadei maternității.
Am auzit multe povești de ambele părți ale baricadei. Nu sunt consilier prenatal, moașă sau doula și nici nu țintesc spre asta. Cumva din poziția în care am ascultat toate aceste povești, am făcut-o probabil mai obiectiv decât felul în care ascult povești despre alăptare.
Unele mamele aleg cezariană (cezariana aia electivă, la rece, cu dată fixă) dintr-o multitudine de motive: din teamă de durerile facerii, din dorința de a-și menține intactă o zonă corporală pe care o consideră intimă, deoarece asociază această zonă intimă cu ideea de tabu, din dezinformare (uneori crasă, alteori subtilă), la presiunea celor din jur și uneori din motive foarte realiste: pare greu să integrăm această ultimă informație, dar am întâlnit mame pentru care nu a existat alternativă acceptabilă – fără bani pentru a naște așa cum și-au dorit într-un spital privat sau asistate de o moașă acasă, au preferat cezariana la rece, unei nașteri spontane, la comun cu alte femei, în grajdul numit maternitate publică, cu decor de film noir și uși capitonate ca să nu se audă urletele și asistenta care ți-ar spune să nu mai împingi că îți omori copilul. Acestea din urmă sunt mamele care își cunosc foarte bine limitele și știu că ar ceda psihic într-un astfel de mediu, preferând predictibilitatea unei nașteri programate în care au măcar o brumă de control asupra uni experiențe centrale din viața lor care altfel le-ar fi răpită…Există un procent foarte mic (în comparație cu cezarienele fără sens “la rece”) de cezariene programate, unde factorul medical a primat. De multe ori s-ar putea aștepta măcar declanșarea travaliului, fără să existe un risc pentru mamă și copil, totul e ca medicul să își asume o astfel de abordare și să iasă din zona sa de confort.
Din păcate am început să văd foarte mult bullying în mediul virtual la adresa mamelor care aleg să nască prin cezariană, lucru cu care nu voi fi niciodată de acord, pentru că nu avem dreptul să contestăm deciziile pe care alții le iau legat de viața lor. În același timp nu văd ce beneficiu direct avem noi atunci când criticăm și desființăm deciziile altora – e contraproductiv și ne poate abate de la gestionarea propriei vieți. Putem informa, dar nu avem dreptul să judecăm. Diferențele între a-ți asuma un rol de informator (care să propage informații corecte ce le pot ajuta pe mame să înțeleagă beneficiile nașterii naturale și să ia decizii informate și asumate) și cel de judecător sunt fundamentale, iar punctul de plecare e capacitatea de a fi empatic și de a respecta deciziile celorlalți. Eu mă ghidez după un crez forte intim care îmi spune că suntem responsabili pentru viața noastră și pentru poveștile noastre de viață, care ne duc spre evoluție sau in sensul opus evolutiei și că acesta e un drum personal pe care îl putem parcurge uneori însoțiți, alteori singuri, cert e că la punctul terminus suntem întotdeauna noi cu noi înșine. Sensul drumului îl dăm noi, în funcție de felul în care înțelegem și integrăm ceea ce ni s-a întâmplat.
Există foarte multe mame pentru care cezariana nu a fost o alegere, ci din contră ceva de nedorit, coșmarul perioadei de maternitate. Majoritatea sunt mame informate și echilibrate, care înțeleg că norma biologică a speciei rămâne norma biologică și că indiferent de progresele tehnologiei și de recuperarea relativ facilă, operația cezariană răpește diadei mamă – copil un moment esențial de început de viață.
Punctul comun al mamelor care nu și-au dorit cezariana este autoblamarea. Puține sunt cele care reușesc să integreze evenimentul în firescul vieții și să meargă mai departe fără repercusiuni. Unele mame dau impresia că au reușit să depășească momentul, dar conflictul interior al experienței nedorite rămâne, eventual se disimulează în altceva (recuperare anevoioasă. depresie post partum ale cărei cauze obiective par greu de identificat într-o viață altfel aparent perfectă, exacerbarea anxietății. probleme în alăptare fără cauze fiziologice obiective, imposibilitatea de a se conecta cu copilul etc.). Din păcate, pentru multe mame care au ajuns la cezariană nedorită, cezariana rămâne echivalentul feminității care le-a fost refuzată, echivalentul trupului care a trădat. E un sentiment cu care majoritatea celor din jur nu reușesc să empatizeze.Știți ce se întâmplă cu aceste mame? Primesc încurajări de la persoane binevoitoare care le spun că nu e nimic în neregulă, că cel mai important e că cel mic e sănătos. Că până la urmă nu contează modul în care naști, ci finalitatea procesului. Din păcate o astfel de atitudine nu are niciun efect, cel mult. Însă de multe ori poate accentua sentimentele de vinovăție și depresie, deoarece vine ca o încercare  forțată, impusă din exterior de a șterge cu buretele o experiență centrală dar nefericită din viața femeii respective, ca o modalitate a celor din jur de a nesocoti și minimaliza experiența mamei. Sunt forțate de cei din jur să disimuleze și să se resemneze cu experiența imperfectă a unei maternități pe care ele o percep ca fiind eșuată. Mamele aflate într-o astfel de situație rămân cel mult să se consoleze cu poveștile de succes (uneori și ele puternic anxiogene pentru mama care percepe experiența nașterii drept un eșec) ale nașterilor nemedicalizate “perfecte” sau ale nașterilor vaginale după cezariană.

Realitatea este că nu există niciun fel de suport psihologic adecvat pentru aceste perioade centrale din viața unei femei – sarcina, nașterea și lăuzia. Sunt perioade ascunse sub preș. Am recuperat în plan informațional dar la nivel emoțional femeia -gravidă -mamă rămâne descoperită. Sistemul de suport din societatea tradițională nu mai există, iar locul gol lăsat în urmă nu a fost umplut de nimic.

De fapt am scris această postare după ce am citit acest articol. E scris de o artistă foto, specializata pe nașteri. Mare parte din imaginile capturate reprezintă nașteri naturale “ideale”

Eu vă zic sincer că merită citită acest articol, mai ales dacă ați născut prin cezariană. Dacă nu ați reuști să vă “iertați” pentru experiența trăită, e momentul să începeți să o faceți.

photo credit: Daddy Holding Head via photopin (license)

(articol citit de 197 ori, 1 vizite astazi)

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.


Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

Ai gasit util articolul ? Lasa un comentariu

avatar
wpDiscuz