Nu am scris niciodată despre pedepse corporale aici pe blog, deoarece mi-am imaginat că orice părinte din publicul meu țintă a înțeles efectele negative ale disciplinei prin bătaie și pedeapsă corporală. Mi s-a părut inutil să discut despre ceva firesc – nevoia de a-i oferi copilului un mediu sigur din punct de vedere emoțional, oroarea de a ști sau de a vedea că un copil e abuzat fizic sau psihic.

Apetitul pentru discursuri anti disciplină corporală mi l-a deschis această postare în care se vorbește despre un best seller al lui Zig Ziglar, tradus și în română – Putem creștem copii buni într-o lume negativă.
Zig Ziglar a fost un om – orchestră, cu siguranță ați văzut măcar o dată un citat motivațional al său dat share pe Facebook. Zig Ziglar a fost în primul rând om de vânzări și ca orice salesman care se respectă, a devenit în această societate obsedată de oameni carismatici si de lideri de opinie, un speaker motivațional de succes. Și bineînțeles că se pricepe și la parenting și rămâne, deși a decedat în 2012, unul din autorii de parenting cei mai influenți din SUA, deși el la origini este… om de afaceri. Pentru că e citit în SUA, a devenit citit și la noi, ba chiar recomandat și de unii psihologi.
Foarte pe scurt, o să vă spun că Zig Ziglar a fost unul din promotorii declarați ai pedepselor corporale. Le considera necesare și utile, iar cărțile și articolele sale de parenting oferă sfaturi chiar și despre cum ar trebui să ne batem copiii – niciodată peste față pentru că asta distruge spiritul în loc să direcționeze voința, dar întotdeauna …cu afecțiune și dacă se poate să existe și celălalt părinte de față. În mod paradoxal, Zig Ziglar vorbește în același timp de respect și apreciere, dar și de necesitatea bătăii corporale văzută ca disciplină și nu ca pedeapsă ! (asta îmi aduce aminte de persoane care recomandă traininguri de somn dar sunt în același timp adepte ale educației fără recompense și pedepse). O face printr-o înlănțuire de idei care te poate impresiona prin pragmatismul rece și convingerea lipsită de empatie cu care sunt enunțate . Cărțile lui sunt scrise în alte vremuri (cartea menționată mai sus e publicată în anii 80 și reeditată în 2002) și poartă amprenta unei educații religioase foarte stricte și rigide, ceea ce inevitabil te duce cu gândul la sursa ideilor sale. Ai spune că într-o lume normală la cap, cărți de genul acesta nu au nicio valoare. Și totuși, oamenii le citesc și le apreciază, iau notițe și își însușesc temeinic sfaturile. 
Ca atare, dacă ați citit vreodată cărți sau articole în care bătaia (chiar și “infoensiva” pălmuță la fund) era ridicată la rang de mare stil de disciplinare, am și eu câteva de spus, în contrapartidă:
  • Niciodată bătaia / pedeapsa corporală / palma dată la fund nu va putea fi îmbinată în mod “armonios” cu afecțiunea. Să rănești fizic, în mod voluntar o ființă (prin ființă eu mă refer și la animale) este un gest bolnav. Denotă o suferință psihică, incapacitatea de a fi empatic și de a-ți controla furia, denotă cel mai probabil un abuz căruia agresorul i-a căzut victimă la un moment dat și care l-a plasat de fapt în postura de agresor. Să lovești un copil care nu se poate apăra și care este prin natura speciei dependent (emoțional și fizic) de tine părintele, este un gest dublu bolnav…Să combini pedeapsa corporală cu afecțiunea și cu emoțiile pozitive (Zig Ziglar ne zice să ne bătem copiii chiar și preventiv, pentru că ei “și-o caută “, dar întotdeauna bătaia să fie urmată de gesturi de afecțiune) este un gest triplu bolnav. Nu cred că există modalitate mai mare de a bulversa psihicul în formare al unui copil decât aceea de a amesteca pedeapsa corporală (dureroasă fizic și psihic) cu afecțiunea. E un dublu-limbaj al urii și al iubirii, e piatra de temelie a atașamentului dezorganizat. E manifestarea plenară a relațiilor sado-masochiste. Cercetați istoria de viață a unei femei care e incapabilă emoțional să încheie o relație abuzivă și veți descoperi mai mult ca sigur în trecutul ei, o figură de atașament abuzatoare fizic și / sau psihic.
  • Pedepsele corporale ucid nu doar psihicul, ci pot ucide și fizic. Agresorul reușește de puține ori să se controleze. Mi-a rămas întipărit în memorie acest caz, ce-i drept extrem, al bunicii care și-a pedepsit nepoata pentru că i-a ascuns faptul că mâncase dulciuri. A pus-o să alerge prin pădure până la epuizare, fără a-i da voie să se oprească, iar copilul a decedat în urma efortului fizic intens și a deshidratării. Pedeapsa corporală aplicată copilului e o descărcare a furiei, a unor afecte greu de controlat. E agresivitate în formă pură, independent de gradul de manifestare. Probabil că acesta e motivul pentru care Zig Ziglar recomandă să nu ne batem copiii la mânie…
  • Copiii agresați fizic de către părinți au toate șansele să devină adulți agresori. Vrei să crești un copil bun într-o lume negativă? Atunci nu îl bate. Vrei să cești un potențial delincvent? Are toate șansele să devină așa dacă este abuzat fizic. Vrei să crești un viitor adult depresiv, cu probleme de adaptare la stress, cu risc crescut de tulburări psihice? Are toate șansele să devină așa, dacă este abuzat fizic.
  • E interesant cum ideea de pedeapsă corporală a gravitat tocmai în jurul prevenției delincvenței, când de fapt studiile au arătat rezultate diametral opuse. O metaanaliză a peste 80 de studii a arătat corelații semnificative între pedepsele corporale și comportamente negative la copil (agresivitate crescută și comportament antisocial, probleme de sănătate mintală).În plus, Elisabeth Thompson Gershoof, autoarea metanalizei arată că nu există o delimitare reală între violența fizică folosită ca mod de disciplinare și abuzul fizic, granița fiind imposibil de trasat.
  • Pedeapsa corporală nu are valoare formativă, aspect de care ar trebui să ținem cont în toate mediile în care încă se mai aplică pedepse corporale (ex școli, grădinițe, etc.). Un copil bătut nu învață prin bătaie diferența dintre bine și rău. Bătaia este doar o condiționare negativă vis a vis de un stimul. Este condiționarea tipică behaviorismului, curent psihologic ce a influențat modul de gândire a generații întregi de părinți. Ideea de a nu ne lua copiii în brațe pentru că…devin delincvenți, ideea de a-i disciplina prin pedepse corporale și mai nou ideea de a-i dresa să doarmă atunci când vrem noi sunt manifestări ale acelorași idei rigide, lipsite de valoare formativă și care neagă la modul simbolic ideea de ființa umană completă, a cărei minte nu e doar o “cutie neagră” ale cărei outputuri sunt manipulabile prin inputuri.
  • Nu putem trasa granița clară dintre o “simplă” pedeapsă corporală și transformarea ei în abuz, însă definiții ale abuzului există. În literatura de specialitate, abuzul este definit ca orice tip de act sau serie de acte, manifestate de un părinte sau îngrijitor, care rezultă în rănirea, riscul de rănire sau amenințare asupra copilului. Abuzul poate fi fizic, sexual, emoțional sau se poate manifesta sub forma neglijării copilului. Abuzul fizic presupune rănirea copilului de către îngrijitor, prin mijloace non-accidentale, incluzând lovirea (cu mâna, cu bățul, cu cureaua sau cu un alt obiect), lovirea cu pumnul, cu picioarele, zgâlțâirea copilului, aruncarea, provocarea de arsuri, înjunghierea, asfixierea, etc. Citind o astfel de definiție și tratând-o cu serizoitate sper că s-a înțeles ideea că abuzul nu înseamnă să îți bați copilul până îl bagi în spital. E suficient să îl ameninți în mod voluntar cu agresiunea fizică și este tot abuz.
  • Studiile au arătat că adulții cu istoric de abuz în copilărie suferă modificări structurale și funcționale la nivelul creierului. Nivelurile crescute ale cortizolului (hormon de stres) generează un volum scăzut al hiocampului. Studiile au remarcat la adulții traumatizați în copilărie, un nivel scăzut de activitate la nivelul lobului frontal (zonă asignată învățării și rezolvării de probleme) și o hiperactivare la nivelul amigdalei cerebrale (rezultând în impulsivitate, anxietate). Aceste modificări la nivelul creierului pot fi o explicație pentru riscul crescut al copiilor abuzați de a dezvolta tulburări psihice mai târziu în viață.

photo credit: Weeping Angel via photopin (license)

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

Ai gasit util articolul ? Lasa un comentariu

avatar
wpDiscuz