Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


Nașterea fiului meu a fost cea care m-a învățat importanța alăptării. Dacă nu s-ar fi născut cu o greutate de doar 2680 de grame, probabil că nu aș fi înțeles niciodată pe deplin că alăptarea nu e o simplă opțiune de stil de viață, ci o alegere făcută în numele sănătății.

 

Din fericire, copilul meu nu a stat la terapie intensivă. Lupta noastră s-a dat acasă, pentru fiecare picătură de lapte matern, de la relactare, la alăptare exclusivă, iar în prezent continuăm alăptarea. În ultimul an, de când am început să abordez alăptarea și dincolo de experiența mea personală, am întâlnit și citit cazuri emoționante, situații de copii prematuri, nou născuți cu malformații grave, pentru care laptele matern ar fi fost esențial. Am întâlnit nepăsare din partea celor care ar fi trebuit să sprijine dreptul nou născutului la lapte matern, dar am întâlnit și povești fericite.

 

Povești fericite cu și despre lapte matern se întâmplă la secția de Terapie Intensivă Nou Născuți de la Spitalul de Urgență pentru Copii “Marie Curie” din București, pe care am avut onoarea să o vizitez. Spun onoarea, pentru că este cea mai performantă secție de TI neonatală din Estul Europei. E locul din care pleci cu emoții amestecate – durere și lacrimi văzând cazurile de acolo, dar în același timp speranță văzând felul în care sunt tratați nou născuții și mamele lor. E locul în care se întâmplă minuni, de curând, profesorul Cîrstoveanu, șeful și sufletul secției a finalizat cu succes prima procedură de dializă hepatică la sugar, din lume. Secția găzduiește cele mai grave cazuri, copii prematuri și nou născuți cu malformații grave, transferați din toată țara.

 

În secția de TI neonatală de la Marie Curie mamele stau în sistem rooming in cu nou născuții lor. Se alăptează și se oferă lapte matern. Se relactează. Acest lucru este posibil deoarece de peste un an, mamele primesc consultanță gratuită în alăptare, în cadrul unui proiect de voluntariat autentic, derulat de drd. Mihaela Niță, medic pediatru și IBCLC și Eugenia Dobrescu, care a pus la dispoziția secției pompe profesionale de uz spitalicesc. Medicii de pe secție au înțeles importanța laptelui matern. În locul acesta în care viața unui pui de om se măsoară uneori în minute și ore, laptele matern face diferența dintre sănătate și boală, viață și moarte.

 

Aici va funcționa prima bancă de lapte matern din România. E o inițiativă individuală. Statul nu se implică momentan cu nimic în acest proiect. Probabil că o va face atunci când lucrurile vor fi deja funcționale. Oamenii din spatele proiectului au pus pe picioare prima bancă de lapte matern din România – un obiectiv cheie pe harta sănătății publice de la noi din țară – prin fund raising. – colectare de fonduri din rețeaua de cunoscuți, participarea la pitch-uri și maratoane caritabile.  În scurt timp banca își va începe activitatea. Nouă ne revine rolul de a sprijini funcționarea pe termen lung a acestui proiect de care vom beneficia practic cu toții. Este un proiect în care cred cu tărie. Dincolo de necesitatea evidentă a unei prime bănci de lapte matern în România, existența ei va fi un model ce poate impulsiona dezvoltarea unor bănci similare și în alte orașe din țară. Pe termen lung, cu o rețea bine dezvoltată, laptele matern va putea ajunge în condiții de deplină siguranță și la nou născuții sănătoși ai căror mame nu pot alăpta, dar și la adulții bolnavi pentru care laptele matern poate constitui un adjuvant în terapie!

 



Pe 4 iulie, Mihaela Niță, una din inițiatoarele proiectului, înoată la Swimathon București 2015, împreună cu alte 3 echipe (Lactiviștii, Lapte și miere, Laptele e forță), pentru a strânge fondurile necesare funcționării primei bănci de lapte matern din România. Susține și tu această cauză, donând ! De noi depinde sănătatea și viața copiilor noștri. Bugetul necesar funcționării în primul an a băncii de lapte matern este de 74526 de euro. 2484 de euro au fost strânși deja, prin intermediul altor proiecte de colectare de fonduri.

 

Procedura de donație în cadrul Swimathonului este foarte simplă și se poate realiza și online pe platforma Swimathon București. https://swimathonbucuresti.ro/swimathon/index.php/doneaza 

Startul la donații s-a dat deja și puteți alege și voi una dintre cele 3 echipe care înoată pentru banca de lapte matern: Lactiviștii, Lapte și miere, Laptele e forță. Mai multe detalii despre proiectul înscris găsiți și aici

De ce e important pentru noi toți să sprijinim funcționarea primei bănci de lapte matern din România?

 

Pe parcursul formării mele am avut onoarea să o cunosc pe Mihaela Niță și să mă las inspirată de pasiunea pe care o pune în tot ceea ce face legat de alăptare. Am discutat cu Mihaela despre prima bancă de lapte matern ce va funcționa în România.

 

 

România va avea în sfârșit o primă bancă de lapte matern. Cum va funcționa aceasta și cine vor fi beneficiarii ei?

 

M. N. : Funcționarea băncilor de lapte matern este strict reglementată încât să ofere o siguranța maximă. De banca de lapte depinde selectarea mamelor care pot fi donatoare, urmărirea , informarea și educarea lor, colectarea și depozitarea laptelui matern, pasteurizarea lui, analizarea nutrițională și bacteriologică și distribuirea laptelui cu prioritate către copiii prematuri cu probleme grave de sănătate. Principalii beneficiari vor fi copiii internați pe secțiile de Terapie Intensiva Nou-născuți, majoritatea copii prematuri, cu malformații cardiace, infecții grave, copii care au trecut sau vor trece prin operații elaborate, copii cu probleme digestive etc

 

 

Care este importanța unui astfel de proiect în România? 

 

M. N. : În Europa sunt peste 260 de bănci de lapte matern, iar țări precum Franța și Italia au peste 30 de bănci de lapte. Romania este printre puținele țări care nu are nicio bancă de lapte matern. Existența unei prime bănci de lapte matern este de importanță vitală pentru că laptele matern salvează vieți. Laptele matern donat reprezintă prima opțiune de alimentație a copiilor atunci când laptele propriei mame nu este disponibil (declarație OMS, UNICEF).

 

Cum poate un astfel de proiect să influențeze deschiderea unor bănci de lapte matern și în alte orașe ale țării? Care sunt planurile de extindere a proiectului?

 

M. N. : După modelul celor din străinătate, băncile de lapte matern funcționează în principalele orașe ale țării. Nevoia pentru existența lor este foarte mare, în orașele mari existând maternități cu unități de terapie intensivă unde alimentația exclusivă cu lapte matern este un ideal pe care ni-l dorim. Deschiderea altor bănci de lapte matern, nu ar fi greu realizabilă financiar, ci mai degrabă este necesară informarea și convingerea cadrelor medicale de importanța și utilitatea lor.

 

Oferirea de lapte matern este esențială pentru nou născutul prematur. Cadrele medicale pe care le-am văzut pe secția de la Marie Curie au înțeles acest lucru. Nu cred că am văzut vreun alt loc în care alăptarea / hrănirea cu lapte matern să fie atât de mult sprijinită și încurajată. Ce le-ai spune cadrelor medicale care lucrează pe secții de acest gen în spitale din țară și care întâmpină dificultăți în acceptarea și promovarea alăptării? 

 

M. N. : În primul rând lipsa informării nu este o scuză. Faptul că mamele alăptează în număr așa de mic se datorează și unei educații foarte vagi în domeniul lactației a cadrelor medicale. Faptul că unele cadre medicale nu văd diferențe între alăptare și alimentația artificială este inadmisibil. Profesioniștii din domeniul sanitar ar trebui să promoveze, încurajeze, sprijine și să protejeze alăptarea. Ar trebui să nu permită  ca activitatea lor să fie influențată de marketingul făcut de companiile de lapte praf, ar trebui să nu accepte niciun fel de cadou chiar dacă sunt de valoare foarte mica (pixuri, agende etc) de la aceștia. Asociația Consultanților în Lactație din România a organizat până în prezent 2 cursuri de educație în lactație cu invitați din străinătate dedicate cadrelor medicale pentru a crește nivelul de specializare în acest domeniu.

Pentru nou născuții internați pe secția de terapie Intensivă, oferirea de lapte matern este o  necesitate medicală, deoarece duce la scăderea ratelor de mortalitate și morbiditate. De multe ori, oferirea de lapte matern a schimbat povestea de viață a nou născutului respectiv, făcând diferența dintre viață și moarte. M-a impresionat povestea unei mame de gemeni prematuri, din SUA care a reușit să ofere lapte matern doar unuia dintre copii. Copilul nealăptat a dezvoltat enterocolită necrotizantă, patologie gravă ce poate fi prevenită prin hrănirea cu lapte matern. Ați întâlnit povești emoționante pe secție? Copii a căror stare de sănătate a fost influențată decisiv de hrănirea cu lapte matern? 

 

M. N. : Sigur că da!Sunt foarte multe situații emoționante. De fapt, nu știu dacă avem zi de lucru fără să plângem pentru că pe secție sunt miracole și drame în același timp. Am reușit să ajutăm o mamă să relacteze după ce primise doze repetate de medicamente pentru a opri secreția lactată din motivul că avea răni la sâni și nu știa nimeni cum să le trateze decât să oprească lactația. Mămica respectivă a scos inițial 3 ml care au ajuns în gura copilului care era intubat, adică respira cu ajutorul aparatelor. Pe parcursul a 2 luni cât a fost copilul internat, trecând prin 2 momente în care a fost resuscitat, mama a reușit mulgându-se regulat cu pompe de uz spitalicesc, să crească secreția lactată și, chiar a plecat de pe secție având copilul la sân. Un alt caz este al unei mămici tinere dar foarte dornice să-și ajute copilul- și singura modalitatea prin care o putea face era să se mulgă. Își crescuse secreția lactată în așteptarea momentului de a-și pune copilul la sân. Din păcate, copilul a avut o infecție foarte gravă și nu a mai putut fi salvat. In situația respectivă, mama devastată de veste, cu o secreție lactată abundentă și un stoc de lapte matern mare în congelatorul secției ne-a întrebat dacă poate să dea laptele ei altui copil. Am fi putut face acest lucru dacă aveam o banca de lapte matern…

 

Știu că la baza acestui proiect a stat inițiativa unor oameni implicați, care au înțeles importanța laptelui matern și au luptat pentru a schimba mentalități. Banii necesari derulării proiectului sunt obținuți momentan exclusiv din donații și fund raising, deși proiectul este unul public, de interes național. Știu că în spatele proiectului sunt medici dedicați care au luptat să schimbe mentalități, oameni care fac voluntariat pentru ca mamele internate pe secție să poată oferi lapte matern copiilor, oameni care au alergat la propriu ca să strângă bani pentru acest proiect. Se preconizează o implicare a statului, un sprijin din partea Ministerului Sănătății în cadrul unui astfel de proiect care până la urmă ar trebui integrat într-o politică coerentă de sănătate publică ?

 

M. N. : În străinătate băncile de lapte matern sunt susținute de către stat. Existența lor sigur că este o problemă de sănătate publică, însă până la momentul la care să avem siguranța unei implicări a statului proiectul depinde de donațiile oamenilor care înțeleg importanța lui.

 

În țările în care rețeaua de bănci de lapte matern este bine dezvoltată, accesul la laptele matern oferit de bancă nu este rezervat doar nou născuților prematuri sau internați pe secțiile de terapie intensivă. Ci și copiilor ai căror mame nu pot alăpta ca urmare a unor patologii specifice, mamelor cu copii adoptați, copiilor normoponderali cu intoleranțe la hrănirea artificială sau probleme ale tractului intestinal, etc. În circumstanțe speciale, laptele matern este livrat de asemenea gratuit și la indicația medicului, chiar și adulților imunocompromiși, existând semnale din comunitatea științifică legate de dezvoltarea unor terapii anticancer bazate pe lapte matern. Ce ar trebui să facem ca să ajungem și noi în punctul în care accesul la laptele matern donat să fi extins?

 

M. N. : În primul rând avem nevoie de existența băncilor de lapte. Apoi pentru a crește cantitatea de lapte matern donat, va trebui sa creștem rata alăptării în România, iar pentru a face acest lucru ar trebui sa influențăm modul în care societatea gândește și privește alăptarea, modul în care familiile interacționează și sprijină mama, statul ar trebui sa aibă politici coerente prin care să susțină și să protejeze mamele care alăptează, inclusiv prin legi. Este un ideal ca toți copiii sa fie alimentați cu lapte matern, dar poate, la un moment dat, acest ideal va deveni realitate.

Cum va funcționa banca de lapte?

 

Foto preluat de pe https://www.bancadelapte.ro/


Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

1 Comment
oldest
newest most voted
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] p.s. Un interviu interesant cu Mihaela Nita, una dintre principalele sustinatoare ale acestui proiect, puteti citi aici. […]

Cursuri online “Școala de părințeală”