Dilema tatălui în relația de alăptare. Ce poate să facă și ce ar trebui să facă?
Încă din momentul venirii lui T. pe lume, soțul meu s-a arătat foarte interesat să se implice cât mai mult în creșterea lui bebe. Discutam despre “lupte” pe ținutul în brațe, împărțiri echitabile ale schimbării responsabilităților și despre proiecții despre cum noi nu vom repeta greșelile părinților noștri.
Aveam în minte imaginea tatălui care face bonding cu bebe, hrănindu-l cu biberonul și chiar s-a ivit la un moment dat ideea de “abia aștept să îl hrănesc și eu cu biberonul, să ne conectăm, să simt că sunt alături de el din prima clipă”.
Într-o cultură a biberoanelor singura modalitate echitabilă prin care tatăl se poate conecta cu bebe e să îl hrănească la rândul lui. 
Dar hrănirea unui bebeluș este exclusiv treaba mamei. Este rolul ei biologic, cu avantajele pe care alăptarea le presupune atât pentru copil dar și pentru mamă. Alăptarea scade riscul mamei de a dezvolta cancer mamar, dar faptul că mama alăptează nu scade riscul tatălui de a dezvolta boli asociate nealăptării, la fel cum nici hrănirea cu biberonul nu îl ajută în vreun fel, din acest punct de vedere. 
Ce vreau să spun prin această comparație e că trupul mamei a fost gândit astfel încât o bună perioadă de timp după naștere să asigure hrănirea exclusivă a copilului printr-o modalitate sustenabilă și aproape perfectă care se numește alăptare. Evoluția nu a selectat tați care să hrănească cu biberonul ca normă de hrănire a sugarului (genul acesta de situații sunt rezervate circumstanțelor excepționale), sau care să alăpteze (deși într-un anumit trib african atunci când mama pleacă la cules, tatăl pune la sân copilul care plânge, pentru a-l liniști) Probabil că masculii din specia noastră s-au ocupat, pe linie evolutivă cu alte activități menite să susțină bunăstarea familiei și să faciliteze alăptarea de către mamă.
Așadar ce poate face tatăl pentru a sprijini relația de alăptare, fiind în același timp în armonie cu soția și conectându-se cu copilul?
  • Poate începe încă dinainte de naștere prin a discuta cu soția pe marginea acestor aspecte, prin a participa împreună la cursuri dacă simt că ajuta cuplul, prin a participa la ședințe de consiliere psihologică. Avem fobie de mersul la psiholog însă de multe ori a fi părinte ne ia pe nepregătite chiar dacă am planificat evenimentul și ne-am pregătit pentru el. Pentru unii bărbați ideea mamei care alăptează contravine ideii de soție-iubită / amantă / prietenă. Unor mame le vine dificil să implice partenerul în îngrijirea copilului, astfel că acesta se simte respins și nevalorizat ca tată. Consecințele unor astfel de comportamente pot fi atât de profunde, marcante chiar pentru dezvoltarea copilului și tiparele de atașament, încât merită să cântăriți ideea de a apela la consiliere psihologică versus a citi 100 de cărți la modă de parenting.
  • Tatăl poate acționa ca și”gardian” al mamei, după naștere. Un tată care știe că soția lui vrea să alăpteze poate fi interfața dintre mamă și cei care insistă cu suplimentare atunci când nu este cazul, cu oferirea de biberoane și de lapte praf. Am în minte un astfel de caz în care mama a reușit cu ajutorul soțului ei să i se dea dreptul să alăpteze și pe timp de noapte, încălcând astfel tradiționala pauză de noapte care se face în maternitățile din România, unde se alăptează la program.
  • Tatăl poate ține vizitatorii nedoriți la distanță. O mamă care abia a născut nu are chef și timp să întrețină formalități cu cei curioși să vadă bebelușul imediat ce s-a născut. Primele zile, săptămâni, luni acasă cu bebe sunt ale părinților împreună cu bebe. Tatăl poate ruga vizitatorii să își amâne vizita, să și-o scurteze sau să o transforme în ceva util (aducând cumpărături, mâncare, venind să facă curat).
  • Tatăl poate ține comentariile negative sau nedorite la distanță. Replici precum “vai dar îl alăptezi, nu ați avut bani de lapte praf?”, “vai ce slab e, sigur nu are nevoie de niște lapte praf?”, “plânge, de ce nu îi dați suzetă / un biberon cu lapte praf”, “plânge sigur e nehrănit”, “e atât de greu să crești copii”, “vi se pare greu acum? să vedeți voi mai încolo”, “nu îl mai țineți în brațe că se învață așa și nu mai scăpați de el”, “e normal ca alaptarea sa doara. cu toatele ne-am chinuit asa” – nu au de ce să ajungă la urechile unei mame, cu atât mai mult ale unei mame ce abia a născut. Tatăl are de asemenea obligația să gestioneze pornirile nefirești ale bunicilor de a acapara exclusiv atenția nou născutului. Tendințele bunicilor de a se impune ajutând proaspăta mămică, arătând cum se crește un copil, citând sfaturi pline de înțelepciune legate de ținutul în brațe și o potențială carieră de terorist a nou născutului, oferind sugestii binevoitoare de suzete înmuiate în zahăr sau alte idei care i-au ajutat pe părinții noștri să ne crească dar care nu au legătură cu normalitatea, intră tot în sfera de atribuții ale tatălui. Primele săptămâni cu bebe acasă pot fi solicitante, o mamă lăsată să facă față de una singură “binevoitorilor” riscă să capituleze și să facă lucruri pe care nu și le dorește. 
  • Tatăl nu trebuie să știe soluțiile la problemele de alăptare cu care se confruntă mama. Nu îmi imaginez un tată (altul decât Jack Newman) care să spună “da, înțeleg că te dor sfârcurile, este din cauza atașării, hai să încercăm o atașare asimetrică iar atunci când bebe încetează să sugă activ îl ajutăm făcând o compresie….”. Pe de altă parte, tatăl poate fi de un real folos, căutând informații, încercând să pună mama în legătură cu persoane abilitate să o ajute. Trebuie să mărturisesc că am asistat și la reversul medaliei, tați care făceau tot posibilul ca soțiile lor să alăpteze, trecând peste problemele acestora și dorința acestora de a continua alăptarea. Tați care solicitau informații fără ca mama să fie prezentă în discuție, tați care se comportau ca și cum mama era inexistentă iar alăptarea era efectuată de tată. Sunt puține cazurile de acest gen, însă nu sunt inexistente. Rolul tatălui este să încurajeze mama să treacă peste momentele copleșitoare, să nu se dea bătută, e ideal ca deciziile de hrănire și de creștere ale copilului să fie luate de ambii parteneri, însă mama rămâne posesoarea sursei de hrană în primele 6 luni de viață și singura stăpână a corpului ei. O mamă trebuie încurajată să alăpteze însă nu trebuie presată / forțată să alăpteze!
  • Tatăl se poate ocupa de alte activități exceptând hrănirea – schimbatul scutecului, masajul lui bebe, băița, plimbarea, joaca, ajutând la dezvoltarea lui bebe prin alte modalități.
  • Tatăl poate facilita starea de bine a mamei. Îi poate oferi un masaj (ajută la stimularea reflexului de ejecție a laptelui), îi poate aduce gustări și băuturi la pat, o poate ajuta preluând activitățile casnice, astfel încât aceasta să se poată ocupa de copil și să se poată odihni.
  • Tatăl poate fi esențial în contextul alăptării unui copil cu probleme de hrănire sau cu nevoi speciale, în contextul unor situații speciale de tipul relactării (prin hrănirea de tip finger feeding, prin efectuarea exercițiilor de supt, prin sterilizarea pompei pe care mama o utilizează pentru a-și stimula lactația sau pentru a extrage laptele pe care copilul nu reușește să îl transfere, prin confecționarea, întreținerea unui sns, etc dând astfel ocazia mamei să se odihnească)
  • Tatăl poate ajuta mama să se simtă confortabil alăptând în public. 
  • Tatăl poate oferi lecția dragostei care nu presupune doar hrană, conectându-se cu bebe și altfel decât prin hrănire. Un bebe are nevoie să fie ținut în brațe și atunci când nu mai stă la sân. Contactul piele-pe-piele este la fel de benefic și liniștitor și dacă brațele mamei sunt înlocuite cu ale tatălui. 

Idei pentru tații sceptici în privința alăptării

  • Nu vă descurajați dacă bebe nu reacționează din prima la încercările de a-l calma sau de a vă juca cu el. Învățați să înțelegeți semnele pe care le transmite. În primele săptămâni de viață un bebe treaz, este un de regulă un bebe flămând ce trebuie pus imediat la sânul mamei. Un bebe care plânge de foame nu este interesat de joacă. Plânsul nu este un semn de respingere, este o semnalizare a unei nevoi, de multe ori, în primele săptămâni de viață este o modalitate tardivă a bebelușului de a semnaliza că îi e foame. Pe măsură ce crește, copilul va fi din ce în ce mai dornic să se implice în joc activ, activitate de bază a copilăriei.
  • Un bebeluș care primește biberoane poate renunța la sân foarte ușor, chiar și în urma administrării ocazionale a hranei în acest fel. Cea mai bună modalitate pentru mamă și pentru întreaga familie de a se odihni pe timp de noapte, este conform studiilor, împărțirea aceluiași pat cu copilul (în condiții depline de siguranță) și alăptarea la cerere și pe timp de noapte. Hrănirea cu biberonul pe timp de noapte, nu ajută de regulă mama să se odihnească mai mult (poate doar dacă mama e plecată de acasă). mamele au de regulă ritmul de treziri setat pe cel al copilului, sunt sensibile la zgomotele emise de bebeluș, ca atare mama se va trezi chiar dacă bebe e în camera cealaltă, hrănit de tată. Alăptarea ar fi oferit mamei și bebelușului posibilitatea de a readormi mai ușor. Ideea de tată care se conectează cu bebe prin intermediul hrănirii cu biberonul este un artificiu de marketing lansat de producătorii de tetine, biberoane și lapte praf.
  • Independența unui copil nu este afectată de alăptare. Din contră, fundamentul independenței se pune atunci când copilului i se întrunesc nevoile, iar alăptarea asigură întrunirea nevoilor de bază pe care un bebeluș le are. 
  • Mama nu poate controla copilul prin alăptare, De regulă copilul este cel care pune punct alăptării. Nu există nicio dovadă că un copil care este alăptat mai mulți ani va fi prea mămos.
  • Deși alăptarea la termen (extinsă, de regulă peste vârsta de 1 an) nu este norma culturală a societății occidentale, din ce în ce mai multe mame au înțeles beneficiile alăptării pe o durată cât mai mare de timp. Alăptarea nu este doar o relație apropiată între copil și mamă, așa cum mulți tați o percep. Este modalitatea optimă de hrărnire și de protecție imunitară a copilului. Pragmatic vorbind, alăptarea este și o protecție a bugetului familie (banii care s-ar duce pe tetine, biberoane și lapte praf sunt economisiți, un copil sănătos nu implică cheltuieli pe medicamente și servicii medicale), alăptarea în general și în special alăptarea peste vârsta de 12 luni este asociată cu niveluri ridicate de IQ.
  • Dacă aveți dificultăți în a accepta ideea de alăptare și ceea ce implică aceasta, discutați-le deschis cu soția, explorați împreună aspectele / temerile care vă fac să vă opuneți alăptării.
Foto meme Flickr
Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

1 Comentariu la "Rolul tatălui în alăptare"

avatar
ALEXANDRA
ALEXANDRA
Taticul “nostru” a fost putin stangaci la inceput (primele doua luni) pentru ca era mai tot timpul la serviciu, insa situatia a fost de asa natura incat dupa cele 4 luni de medical, sa ramana tati “sef” de trib acasa si mami sa mearga la munca. Bebelul nostru scump si drag si inteligent 😀 a refuzat categoric biberonul, motiv pentru care primeste lapticul muls cu lingurita in cele 6-7 ore cat eu lipsesc de acasa, apoi titi la discretie. Fara sprijinul lui nu stiu daca as fi reusit sa alaptez si dupa ce am inceput munca, pentru ca el a fost cel are a zis ca nu are rost sa il fortam sa accepte biberonul, ca sa nu cumva sa refuze sanul. S-a interesat cot la cot cu mine de tot ce tine de alaptare mai ales ca la 2 luni dupa ce am nascut am facut furia laptelui, urmata de o candidoza din cauza tratementului cu antibiotic si o seara dupa ce am terminat tratamentul, am avut sanii goi fara pic de lapte. Nu mai zic ce rani am avut dupa ce saracul bebel s-a chinuit sa suga toata noaptea. Stie ca laptele meu este cel mai bun pentru… Vezi mai mult »
wpDiscuz