Norvegia, Finlanda, Islanda, Danemarca și Suedia sunt cele mai bune țări pentru a deveni mamă, conform unui raport al organizației internaționale Salvați Copiii. La polul pus se află Somalia, Republica Democrată Congo, Republica Centrafricană, Mali și Niger.

Raportul Mother’s Index 2015 a analizat 179 de țări din perspectiva a cinci indicatori: sănătate maternă (riscul mamei de a muri la naștere sau ca urmare a unei cauze corelate cu sarcina), bunăstarea copiilor (măsurată sub forma ratei mortalității în rândul copiilor sub 5 ani), statusul educațional (măsurat sub forma numărului de ani de educație formală), statusul economic (măsurat prin intermediului produsului național brut per capita) și statusul politic (implicarea femeilor în guvernarea țării).
România se află pe locul 66 în lume, după Turcia și imediat înaintea Trinidad Tobago. În acest clasament România e devansată de țări precum: Cuba, Costa Rica, Libia, Barbados, Mexic, Bosnia și Herțegovina, Tunisia, Ecuador dar și de vecinii Ungaria (locul 51) și Bulgaria (care ocupă locul 44).
Conform raportului, în România, 1 femeie din 2100 riscă să moară la naștere în timp ce 12 copii din 1000 nu își serbează a cincea aniversare.
Dacă vă gândeați că nașterea în SUA e mai sigură, v-ați înșelat – riscul unei femei din SUA de moarte maternă este mai mare decât în România, de 1 din 1800, cel mai mare din lotul țărilor dezvoltate și îngrijorător dacă e să ne gândim la faptul că SUA rămân una din cele mai puternice economii ale lumii. Practic o femeie din SUA are un risc de 10 ori mai mare de moarte maternă comparativ cu o femeie din Polonia , în timp ce un copil din SUA are același risc de a muri înainte de vârsta de 5 ani, ca un copil din Serbia, n contextul în care produsul național brut per capita este mult mai mare în SUA comparativ cu Serbia sau Polonia.
Alăptarea are un rol esențial în prevenirea mortalității infantile. Conform unui raport al IBFAN, “în condiții de trai nesigure, copiii nealăptați au un risc de 15 ori mai mare de a muri de pneumonie și un risc de 11 ori mai mare de a muri ca urmare a bolii diareice, 11,6 % din decesele la copiii sub 5 ani ar putea fi prevenite prin alăptare. Un copil moare la fiecare 40 de secunde din cauză că nu este alăptat.”

Sursa:

State of the World Mothers – The Urban Disadvantage
EU Policy coherence – Why it matters

photo credit: Happy women’s day via photopin (license)
Foto meme http://www.flickr.com/photos/41463627@N05/5987537049

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

Ai gasit util articolul ? Lasa un comentariu

avatar
wpDiscuz