Diversificarea reprezintă una din pietrele de încercare ale vieții de părinte. E ideea cu care pornesc la drum mulți părinți. Încă dinainte de debutul diversificării majoritatea părinților au în minte ideea că va fi greu. Obiceiuri “istorice” de tipul introducerii alimentației solide la 3 -4 luni, la vârste la care copiii nu sunt pregătiți pentru diversificare, au transformat o experiență firească într-un chin atât pentru părinte cât și pentru copil, iar descrierile acestor lupte cu mâncarea s-au întipărit în memoria noastră colectivă și își fac apariția de fiecare dată când e adus în discuție subiectul diversificării. Părinții din ziua de azi sunt din ce în ce mai conștienți că e important ca introducerea alimentației solide să fie corelată cu semnalele transmise de copil, iar pentru mulți copii și părinți diversificarea a încetat să mai reprezinte un obstacol.

Există însă situații în care copilul refuză să mănânce sau mănâncă foarte puțin, iar acest lucru generează anxietate părintelui. În cazul copilului hrănit la sân de cele mai multe ori se pune în mod greșit problema alăptării, care este scoasă vinovată fără o explorare reală a cauzelor care au dus la refuzul mâncării. Soluția cea mai facilă este ca mamei să i se recomande înțărcarea sau reducerea bruscă a numărului de mese la sân, în speranța că bebe va mânca dintr-o dată mai bine. Din păcate este o soluție ce nu garantează succesul, atâta timp cât cauzele reale ale comportamentului copilului nu au fost identificate, iar înțărcarea nu face decât să priveze copilul de substanțele nutritive existente în laptele matern și de componentele acestuia ce îi asigură copilului protecție imunitară, într-o perioadă de creștere rapidă.

Faptul că alăptarea nu este vinovată o dovedesc zecile de situații în care mamele au înțărcat pentru că cel mic nu mânca, iar comportamentul copilului a continuat și după înțărcare, o dovedesc situațiile în care și copiii hrăniți cu lapte praf se confruntă cu refuzul mâncării solide dar și milioanele de copii alăptați la cerere (cărora li se oferă sânul chiar și înainte de masa de solide) și care mănâncă solide fără probleme. Copilul alăptat are un beneficiu în raport cu copilul hrănit cu formulă, deoarece se familiarizează prin laptele matern cu gusturile alimentelor solide, consumate de mamă, ceea ce îl face și mai deschis spre alimentele solide și ceea ce explică de ce foarte mulți copii alăptați se bucură de mesele de solide și în contextul alăptării frecvente, la cerere. Mai mult, endocanabinoidul 2-AG a fost identificat în laptele matern, rolul său nefiind încă pe deplin înțeles, însă se speculează inclusiv că ar avea un rol în reglarea apetitului copilului alăptat.

Dacă vă confruntați cu situația în care copilul alăptat nu mănâncă “prea bine” vă recomand să analizați problema cu atenție, împreună cu medicul, încercând să răspundeți următoarelor întrebări:
  • este o problemă reală de alimentație sau așteptările părinților sunt nerealiste?
  • care este numărul de scutece ude și de scaun?
  • care este evoluția copilului pe curba de creștere?
  • care este starea generală de sănătate a copilului?
  • copilul este alert, vioi sau din contră apatic?
  • copilul bifează la timp reperele de dezvoltare?

Refuzul solidelor nu este o problemă de alăptare

Dacă sunteți îngrijorați de nivelurile de fier ale copilului, un simplu test vă poate indica dacă este nevoie de oferirea unor alimente mai bogate în fier sau de suplimentare. A stabili, fără o evaluare riguroasă că alăptarea este de vină deoarece un copil diversificat nu mănâncă și implicit alăptarea trebuie să dispară din schema de alimentație a sugarului sau să fie redusă drastic, este pur și simplu o greșeală cu consecințe potențial periculoase. În situația în care copilul refuză categoric sau persistent să mănânce, are dificultăți în timpul hrănirii, nu ingerează cantitățile adecvate vârstei, aceasta nu este o problemă de alăptare, ci una de hrănire. Cauzele ei ar trebui investigate ca atare, iar soluțiile nu vizează scoaterea alăptării din schemă.
Mai jos, abordez pe scurt câteva posibile cauze pentru care copilul poate întâmpina dificultăți reale sau doar percepute de părinte, în procesul diversificării:

Copilul nu este pregătit pentru diversificare sau pentru cantități ample de mâncare

Din păcate, începutul diversificării este privit ca o dată fixă ce trebuie bifată în calendar. Consensul de a începe diversificarea la 6 luni s-a luat în urma unor studii riguroase, ce au indicat vârsta de 6 luni drept moment propice pentru un copil de a primi alimentație solidă în completarea meselor la sân, pe fondul scăderii rezervelor de fier pe care copilul le-a acumulat intrauterin și odată cu tăierea cordonului placentar (presupunând că tăierea s-a făcut după încetarea pulsațiilor acestuia) și a incapacității laptelui matern de a asigura în mod exclusiv necesarul mărit de fier și zinc al copilului. Totodată s-a ținut cont și de faptul că debutul diversificării și introducerea alimentației solide poate însemna și introducerea unor nutrienți într-o formă mai puțin biodisponibilă în paralel cu descreșterea ingerării unor nutrienți importanți, cu o biodisponibilitate mai mare, care altfel ar fi fost obținuți din laptele matern.
În acest context e important de reținut că după vârsta de 6 luni laptele matern nu devine apă chioară, așa cum multe mame sunt speriate, ci continuă să ofere nutrienții necesari copilului într-o perioadă de creștere accelerată, în paralel cu alimentația solidă. Gradual, pe măsură ce copilul începe să se familiarizeze cu alimentația solidă, producția de lapte va scădea, iar treptat cantitatea de mâncare solidă va crește. E un proces care durează mai multe luni, nu se întâmplă de pe o zi pe alta, într-o primă fază (ideal până la vârsta de 12 luni când laptele matern constituie baza alimentației sugarului), copilul alăptat la cerere urmând să bea relativ aceeași cantitate de lapte matern, iar alimentația complementară va crește gradual în funcție de apetitul copilului.

Așteptări nerealiste ale părinților

Nu toți copiii sunt pregătiți să mănânce și altceva decât lapte matern la fix 6 luni de viață, chiar în ziua în care își serbează aniversarea.
Nu este anormal pentru un copil alăptat și diversificat, care crește în greutate, are un număr corespunzător de scutece ude si murdare, e vioi, alert și bifează achizițiile corespunzătoare vârstei să aibă un ritm mai lent de acceptare a solidelor și să fie deschis spre cantități mai ample de mâncare abia după vârsta de 8-9 luni.
Din păcate muți părinți se așteaptă ca automat copilul să mănânce bine la fix 6 luni (și nicio zi mai târziu, unii părinți încep chiar mai devreme de 6 luni diversificarea din dorința de a nu “rata” startul), dezamăgirea lor atunci când constată contrariul fiind foarte mare. E primul pas spre fabricarea unor probleme care probabil în acel punct nu sunt probleme reale. Copilul nu e pregătit de ingerarea unor cantități ample de mâncare, părintele e frustrat, de regulă insistă, copilul devine si el frustrat, unii copii pot dezvolta chiar și aversiune orală și ajung să controleze situația (într-un moment în care copilul descoperă că acțiunile lor produc efecte) refuzând să mai mănânce.
Soluția într-o astfel de situație stă în prevenție – începeți diversificarea atunci când copilul e pregătit, dă semne că e interesat să mănânce și are dezvoltate abilități de bază care îi permit să manipuleze mâncarea.
Deși nu este o regulă ca diversificarea să înceapă în momentul în care copilul stă singur și nesusținut în șezut, unii copii au nevoie să ajungă în acest punct pentru a fi deschiși spre alimentație solidă. Cum abilitatea de a sta nesusținut în șezut e variabilă ca moment al achiziției (intervalul normal este între aproximativ 4 și 9 luni și jumătate), ea poate fi dobândită de unii copii la vârsta de 6 luni, de alții poate o lună mai târziu.
De asemenea, un copil integrat în mesele din familie, încă dinainte de începerea diversificării va fi familiarizat cu această etapă și o va percepe ca pe ceva firesc și nu forțat. A implica copilul în mesele din familie încă dinainte de debutul diversificării nu înseamnă a-l ține într-un colț al bucătăriei, eventual ocupa cu uitatul la televizor, ca să nu deranjeze, în timp ce adulții mănâncă, ci a-l așeza la masă (în sacunul lui sau ținut în brațele unuia dintre părinți), a i se vorbi despre mâncare, a i se oferi chiar posibilitatea să atingă și să se joace cu mâncarea adultului. Odată începută diversificarea, mesele pot continua în aceeași manieră.

Înlocuirea bruscă a meselor de lapte

Din păcate diversificarea este înțeleasă ca moment în care copilului trebuie să i se înlocuiască din start o parte din mesele de lapte (chiar dacă mama nu își dorește în mod explicit înțărcarea), fie că vorbim de mesele de lapte praf din biberon, sau de mesele la sân. Argumentul pentru un astfel de comportament este la origine economic și ține tot de cultura laptelui praf. Este mult mai eficient pentru bugetul familie, ca laptele praf consumat să scadă, pentru a face loc mâncărurilor de la masa familiei.
Uităm în această ecuație că alăptarea nu este doar hrană, ci are și o puternică componentă emoțională. Până la 6 luni, sân la cerere, iar odată cu ziua Z a diversificării, sânul devine brusc inaccesibil, iar mâncarea este băgată la propriu pe gât. De ce ar fi un copil atașat de sân atât de dornic să renunțe la obiectul său de afecțiune în mod brusc, atunci când nu e pregătit și să îl înlocuiască cu texturi noi, nefamiliare și cu siguranță străine de mama?
Pe lângă aspectul emoțional, e important de reținut că până la vârsta de 1 an laptele matern rămâne principala sursă de nutriție a sugarului, alimentația de diversificare este COMPLEMENTARĂ (adică are rolul de a completa laptele matern și nu de a-l înlocui). Cantitățile de mâncare solidă pe care copilul trebuie să le mănânce nu sunt sub nicio formă echivalente cu cele ale adultului, deși de cele mai multe ori se recomandă în mod greșit ca cel mic să treacă rapid, după vârsta de 6 luni la același regim de mese ca adultul. Părinții ar trebui să accepte procesualitatea tranziției de la hrănirea exclusivă la sân, la alimentația solidă și faptul că ritmul este imprimat în principal de copil și nu de părinte, ținând totodată cont că până la 12 luni (în cazul copilului sănătos, capabil să realizeze un transfer eficient de lapte), laptele matern reprezintă principala sursă de nutrienți, iar alimentația solidă este complementară laptelui matern, cele două completându-se armonios pentru a a asigura o dezvoltare sănătoasă a copilului.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, între 6 și 8 luni de zile un copil ar trebui să aibă 2-3 mese pe zi, plus alăptări FRECVENTE (în funcție de apetitul copilului se pot oferi și 1-2 gustări, însă nu e obligatoriu ca toti copiii să le accepte). Se recomandă să se înceapă cu 2-3 lingurițe de mâncare, această cantitate urmând să crească GRADUAL până la jumătate dintr-un bol de 250 de ml (aproximativ 125 de ml / masă). Între 9 și 11 luni, OMS recomandă ca copilul alăptat să aibă 3-4 mese de solide pe zi plus alăptări cantitatea fiind de jumătate dintr-un bol de 250 de ml (aproximativ 125 de ml / masă). În funcție de apetitul copilului se pot oferi și gustări dar nu e obligatori ca cel mic să le accepte. După vârsta de 1 an, conform OMS, copilul alăptat ar trebui să aibă 3-4 mese de alimentație solidă (aproximativ trei sferturi dintr-un bol de 250 de ml / masă) și alăptări. În funcție de apetitul copilului se pot oferi 1-2 gustări.

Copilul vrea să se hrănească singur

Dacă ne gândim la hrănirea copilului ca la un continuum, putem să presupunem că și odată cu debutul diversificării copilul e capabil să se hrănească singur. O dovedește numărul mare de copii autodiversificați care încă de la debutul diversificării sunt capabili să se hrănească singuri, fără tradiționala linguriță oferită de mama.
La un moment dat, orice copil normal, chiar și în contextul diversificării clasice, va dori să se hrănească singur, imitând ceea ce fac adulții. Unii copii pot respinge mâncarea oferită de adult, atunci când nu sunt lăsați să hrănească singuri. Ca atare, chiar dacă adoptați diversificarea clasică, oferiți copilului și mâncăruri pe care le poate prinde și manipula cu mâna, pe lângă cele pasate.
Un copil este pregătit din punct de vedere al dezvoltării să mestece solide de la vârsta de 6 luni, mișcările specifice masticației fiind posibile chiar și în absența dinților. Dezvoltarea reflexului de masticație – respirație (mai precis a abilității de a coordona masticația și respirația) are nevoie de aplicarea unui stimul corespunzător în perioada optimă de dezvoltare neurologică specifică (de regulă până la 10 luni). Copiii care nu au șansa să mestece și alimente solide de tipul finger foods (mâncăruri pe care copilul le poate apuca cu mâna) și sunt hrăniți doar cu piureuri mult timp, în afara “ferestrei de oportunitate” (copii la care se amână introducerea alimentelor mai texturate după vârsta de 10 luni) au dificultăți în a accepta ulterior mâncarea cu alte texturi.
 
În alte situații, copilul refuză brusc să mănânce deoarece vrea să fie hrănit de altcineva, în alt loc, sau după un alt program. Este o greșeală ușor de făcut să impui copilului un program de masă nerealist, sau un context rigid (la masa copilului să fie tot timpul curățenie, copilul trebuie șters imediat ce se murdărește) care nu ține cont de nevoile de hrană și ludice ale copilului. Pentru mulți copii la început de diversificare masa este un joc și trebuie acceptat ca atare acest mod al interacțiunii copilului cu hrana.

Infecții

Anumite suferințe pot scădea temporar apetitul copiilor. Poate fi vorba de infecții, unele fără simptomatologie evidentă sau fără implicare directă în procesul hrănirii (ex infecția urinară) În perioadele de erupție dentară mulți copii preferă sânul în detrimentul alimentației solide, pentru ca odată cu depășirea acestei faze să reia ritmul normal de ingerare de solide. În astfel de momente, laptele matern și alăptarea sunt esențiale, oferind substanțe nutritive, protecție imunitară dar și confortul necesar pentru a depăși perioadele de boală sau disconfort. Pe perioadele de boală ale copilului, Organizația Mondială a Sănătății recomandă creșterea aportului de lichide, creșterea frecvenței alăptării, oferirea mâncărurilor moi, preferate de copil.

Intoleranțe și alergii

Unii copii cu alergii sau diverse intoleranțe sunt reticenți la alimentația solidă, preferând să își extragă nutrienții din laptele matern. Poate fi semnal al copilului prin care transmite că sistemul său digestiv nu este încă pregătit pentru diversificare. Dacă există o predispoziție familială spre alergii, copilul s-a confruntat cu episoade de dermatită atopică de-a lungul timpului sau cu o posibilă intoleranța la proteina laptelui de vacă din alimentația mamei pe timpul alăptării exclusive, iar copilul refuză solidele, fără a exista alte explicații, puteți explora varianta unor alergii sau intoleranțe. Pot fi prezente și semne mai mult sau mai puțin subtile de intoleranță și alergie față de anumite alimente ( balonări și gaze, erupții cutanate, secreții nazale și ochi apoși, diaree, scaune cu mucozități sau chiar constipație care nu cedează la oferirea de alimente laxative, iritații în jurul anusului, vomă sau reflux, agitație). Scoaterea meselor de lapte, în speranța că înfometat fiind copilul va mânca, nu este sub nicio formă benefică.

Deficiențe de minerale și avitaminoze

Anumite avitaminoze și deficiențe de minerale pot impacta apetitul unui copil alăptat, care altfel ar mâncă alimentație solidă cu plăcere. Uneori copilul are o problemă ce impactează metabolizarea micronutrienților, în alte cazuri poate fi vorba de o deficiență în alimentația mamei. Laptele matern este superior formulelor de lapte praf, indiferent de nutriția mamei. Alimentația mamei impactează în tr-o măsură marginală anumite componente din laptele matern. Însă în cazul unei deficiențe materne de vitamina A, riboflavină, vitamina B6 și B12, copiii alăptați pot fi la rândul lor deficienți. Deși accesul la resurse variate de hrană nu este problematic în societățile dezvoltate (carențele fiind implicit extrem de rare), au fost descrise situații frecvente de deficit de vitamina B6 și B12 la peroanele vegetariene și vegane care nu acordă importanță suplimentării adecvate, la persoane cu diete extreme sau mame care au suferit intervenții din sfera chirurgiei bariatrice . Literatura de specialitate descrie cazuri de copii alăptați la care refuzul persistent al alimentației solidei a fost corelat cu deficiența de vitamina B12. Într-o astfel de situație de refuz persistent al alimentației solide (ce se corelează de regulă și cu un câștig ponderal inadecvat sau chiar faliment de creștere), se impune un set de analize care să evalueze printre altele și nivelul de vitamina B12 la copil, dar și la mama care alăptează.

Disfagia – dificultatea de a înghiți

Disfagia se definește drept dificultate sau anomalie în înghițire. Poate fi însoțită de odinofagie (durere la înghițit) și de salivare excesivă (sialoree), aceasta din urmă indicând adeseori infecții sau obstrucții orofaringeale, ale căilor respiratorii superioare și /sau ale esofagului.
Disfagia nu este o boală în sine, ci un simptom, ce poate în funcție de debut și de asocieri cu alte simptoame să indice tulburări grave, ea poate apărea și drept cauză pentru care un copil aparent sănătos, refuză la modul persistent solidele. Este greu de spus care este cauza disfagiei la un copil altfel aparent sănătos, dar care nu reușește să gestioneze solidele. La unii copii problema se prezintă ca un reflex faringian (de vomă, cunoscut și sub denumirea de reflex de gag, după termenul din limba engleză) exagerat, ceea ce face ca la contactul limbii cu solidele, copilul să vomite / împingă mâncarea afară.
În mod normal, reflexul faringian (care are rolul de a proteja căile aeriene de obiecte mari, fiind declanșat de stimularea faringelui și a părții posterioare a limbii) se diminuează începând cu luna a 6 a de viață, deși persistă și la vârsta adultă, fiind un reflex arhaic cu rol protector. Unii nou născuți prezintă de la bun început un reflex faringian exagerat, ce poate fi declanșat chiar în timpul suptului (de către stimularea porțiunii de mijloc a limbii, și nu neapărat de către stimularea poțiunii posterioare a limbii sau a faringelui), ceea ce face foarte dificilă atașarea corectă și transferul eficient de lapte. Un reflex de gag hiperactiv și în general disfagia persistentă la copilul diversificat, pot fi corelate cu probleme constituționale ce se rezolvă cu timpul, pot fi expresia unor anomalii oro-faciale structurale, (de tipul frenului lingual restrictiv, a despicăturilor submucosae de palat, etc. ), ale unor probleme de tonus muscular scăzut, etc.
Barbara Wilson Klay și Kay Hoover prezintă un astfel de caz de disfagie de înghițire la un copil cu istoric de probleme în alăptare (incapacitate de a se atașa și menține o atașare corectă, incapacitate de a bea din biberon în mod eficient) ale cărui probleme de fond au devenit evidente în momentul diversificării când copilul s-a dovedit incapabil să gestioneze alimentele solide sau lichide, manifestând un reflex faringian exagerat. În practică am cunoscut cazurile unor copii care manifestau un reflex faringian exagerat și a căror deschidere spre solide s-a îmbunătățit odată cu revizia frenului lingual restrictiv, cu mențiunea că existența unui fren lingual restrictiv la nou născut (sursă de probleme reale în alăptare) nu poate fi corelată automat și cu probleme ulterioare în gestionarea de către copil a alimentației solide (în absența unor studii care să arate acest lucru și în contextul unor relatări anecdotice de copii cu probleme în alăptare cauzate de frenul restrictiv, dar fără probleme de tipul disfagiei).
Reflexul faringian exagerat se poate corela și cu aversiune orală, ca urmare a repetării stimulului neplăcut (ex – copiii născuți prematuri, care în perioada de după naștere au fost supuși unor manevre invazive la nive oral, practici insensibile și rigide de hrănire de tipul copilului hrănit cu forța, etc.).
Mișcarea reflexă de lateralizare a limbii poate fi restricționată de un fren lingual prea scurt. Lateralizarea limbii este un reflex ce nu se dezintegrează pe parcursul vieții, dat fiind rolul său în hrănire, permițând limbii să mestece mâncarea și să o amestece cu salivă. Reflexul de lateralizare a limbii poate fi declanșat prin plimbarea degetului pe marginea gingiei inferioare (atât vârful cât și corpul limbii trebuie să urmeze degetul, cu ușurință și simetrie în deplasarea sa).  Incapacitatea limbii de a efectua mișcarea reflexă completă și corectă de lateralizare este unul din indicatorii care se urmăresc în screeningul frenului lingual restrictiv. Deși frenul lingual restrictiv este incriminat de unii părinți drept impediment în procesul de diversificare a copilului, nu este o regulă general valabilă ca un copil ce prezintă o astfel de anomalie să aibă automat probleme în a gestiona solidele.
Pe de altă parte, dacă un copil manifestă refuz sau incapacitate persistentă de a gestiona alimentația solidă, iar în antecedent au existat probleme persistente și semnificative în alăptare (incapacitatea de a transfera lapte eficient, de a menține vidul pe sân, de a se atașa și menține o atașare corectă, de a gestiona un flux normal de lapte, de a se hrăni din biberon, aspirație de oboseală, aspirație silențioasă,  reflex exagerat de gag la sân etc.) se impune un examen medical amănunțit.
Referințe:
  • Furnival, R. A,, Woodward, G. A., Evaluation of Disphagya in Children in UpToDate, Post TW (Ed), UpToDate, Waltham, MA (accesat 7 Aprilie 2015)
  • Hazelbaker, A. , Hazelbaker Assessment Tool for Lingual Frenulum Function, Pediatrics, November 1, 2002 vol. 110 no. 5 e63 doi:10.1542/peds.110.5.e63
  • Ide E., Van Biervliet S., Thijs J, Vande Velde S, De Bruyne R, Van Winckel M, Solid food refusal as the presenting sign of vitamin B(12) deficiency in a breastfed infant. Eur J Pediatr. 2010 Mar;169(3):373-4. doi: 10.1007/s00431-009-1082-1. Epub 2009 Oct 28
  • Lau, C. Sucking and Swallowing Disorders in the Newborn in UpToDate, Post TW (Ed), UpToDate, Waltham, MA (accesat 7 Aprilie 2015)
  • Lawrence, R.A., Breastfeeding A Guide for the Medical Profession (4th Edition), Mosby, St. Louis (2010).
  • Mannel, R., Martens, P. J., Walker, M. Core Curriculum for Lactation Consultant Practice (3rd Edition), Jones & Bartlett Learning (2013)
  • WHO, Infant and Young Child Feeding Factsheet (accesat 7 Aprilie 2015)
(articol citit de 26,497 ori, 1 vizite astazi)

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.


Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

13 Comentarii la "Copilul meu alăptat nu (prea) mănâncă"

avatar
Anca
Anca

Felicitari pentru articol. Util pentru mame.

In brate la mami
In brate la mami

Ana, mă bucur că l-ai găsit util.

Alina
Alina

Am un băiețel de aproape 12 luni. Am inceput diversificarea in jurul vârstei de 6 luni. A mâncat binisor pana au dat căldurile (peste 33′). De atunci doar un miez de pâine, apa si uneori un fruct zamos. In rest, san, zi si noapte. Ce sa fac?
Noaptea se trezeste destul de des, iar eu sunt obosită dimineata si cu dureri de coloană din cauza poziției.
Ziua stam pe covor sa ne jucam iar el ma trage de haine sa-i scot sânul. Oricand, la orice oră îmi cere san, la clinica, in parc, la magazin, etc. Ce sa fac?

Olga
Olga

Foarte bun și util articol, dar am o întrebare referitor la apă sau ceai, i le putem da copilului de șapte luni,(alăptat și două mese pe zi) sau acestea intră la categoria gustării adică la dorință?

ALINA
ALINA

Sunt Alina, cu mesajul din 19 oct 2015.
Baietelul meu are deja 1 an si 5 si suntem in aceeasi situatie. Ce sa fac?
Refuza sa manance. Imi cere, e curios dar nu mananca. Intoarce capul sau tine gura inchisa. L-am lasat cu mana lui dar se joaca si-mi arata ca e murdar.
La toamna vreau sa-l duc la cresa. Trebuie sa- l fac sa manance putin, mai mult decat paine. Doar cu san, apa si paine nu mi-i se pare ok.
Nu stiu ce sa fac. M-am gandit sa il intarc. M-am gandit sa-l las pana la toamna cand ca intorc la munca si intarcarea se face natural. Tot felul de opinii de la familie, prietene in situatii similare, doctori.
Trebuie sa iau o decizie sau sa fac ceva, dar nu stiu ce.

Alina
Alina

Foarte interesant articolul. Multumesc.

Denisa
Denisa

Buna seara. Ultima parte a articolului mi-a dat de bănuit, cea cu dificultatea la înghițire…. Puiul meu are 14 luni “diversificat” la 6 luni, alaptat la cerere. Pentru noi diversificarea este un chin, nu mananca mai nimic, 2-3 lingurițe , uneori dar foooooarte rar 10-15 lingurițe si alea luate doar din vârf… Singurul aliment preferat este iaurtul, daca incerc ca ii pun ceva in el cum ar fi painica, biscuiti,fructe începe si se face ca vomita si refuza sa-l mai mănânce !!! Apa bea foarte putin 15-25 ml/zi. Cand vede ca eu mănânc, sau am ceva in mâna sau castronelul lui face sunetul acela de yamy yamy,iar cand ma îndrept cu lingurița spre gurita lui refuza categoric nici măcar nu gusta!!! Ce sa fac?unde sa apelez? Sunt disperata!!! Cei din jur imi spun sa renunț la alaptat, sau imi spun “vezi daca nu i-ai dat de mic sa guste din ce mâncăi tu” chiar daca mancam cartofi prăjiți, friptura sau alte minuni nespecifice vârstei lui.
Sper sa primesc un raspuns de la Dvs. Va multumesc frumos! O seara liniștita!

Olga
Olga

Buna ziua,
Fetita mea de 15 luni nu vrea sa inghita mancarea solida. Mananca singura (autodiversificare), are apetit bun si in majoritatea cazurilor mananca tot din farfurie, ruguma un pic, insa nu inghite si da mancarea inapoi.
Este alaptata (inainte de mese nu ii dau san) si refuza supele-piureu, deci mananca aceeasi mancare (sanatoasa) ca si restul familiei.
Totul dureaza deja de mai mult de trei luni, de cand am trecut la autodiversificare (din cauza ca refuza sa o hranesc, dupa o calatorie in timpul verei).
In greutate adauga in limitele normalului.
Ar trebui sa mai astept sau ar putea sa fie vorba de ultimul punct pe care l-ati descris in articol?
Va multumesc!

trackback

[…] un pic mai groase decât un piure fin se transforma într-o luptă de gag-uri, plânsete și refuz alimentar. Ca să îl hrănesc a trebuit să îi dau ceva. Ceva ce accepta , adică piure. Și uneori și […]

wpDiscuz