În raport cu potențialul său de devenire, ființa umană e la naștere, cea mai neajutorată dintre toate mamiferele. Are nevoie de căldura și microbiomul pielii mamei, de laptele din sânii ei. Are nevoie să își aibă mama aproape non-stop, pentru a se simți întreagă și reconectată cu corpul în care a petrecut 9 luni. Pielea este primul mediu in care are loc o interacțiune complexă mamă-copil.
Majoritatea proapsetelor mămici pe care le-am văzut alăptând în primele zile de la naștere își țin instinctiv nou-născutul cu capul pe brațul lor stâng, atașat la sânul stâng. O altă poziție le-ar avantaja probabil mai mult în “lupta” cu efectele nefaste ale unei nașteri medicalizate și ale alăptatului la programul din maternități, însă aleg această poziție instinctiv. În acest fel nou-născutul e aproape de inima mamei și îi aude bătăile. Dacă ne uitam la poze cu primate, adoptă instinctiv aceeași poziție de alăptat. În definitiv, bebelușul tău e singura ființă care a avut privilegiul de a-ți auzi bătăile inimii, de la interior.
Interacțiunea dintre mamă și copil, după naștere are un rol important în dezvoltarea sistemului imunitar al copilului. Memoria imunologică a mamei este transmisă copilului prin intermediul laptelui matern, iar laptele matern conține o varietate de componente imunomodulatoare ce produc imprinting si programare imunologică în cazul copilului. Studiile arată că susceptibilitatea la infecții respiratorii și gastrointestinale de origine bacteriană și virală (care sunt responsabile de altfel de cea mai mare morbiditate și mortalitate la nou născut și copilul mic) este crescută iar răspunsul imun scăzut la acești agenți se menține și pe parcursul celui de-al doilea an de viață, indiferent că vorbim de copii din țări slab dezvoltate sau industrializate. E nevoie de 2 până la 6 ani pentru ca sistemul imunitar al unui copil să se matureze. Laptele matern oferă protecție dovedită împotriva acestor boli pe tot parcursul alăptării. Vârsta de 2 ani e considerata limita inferioara a intervalului de înțărcare biologică, studiile antropologice arătând că alăptarea continuă la unele populații până la vârsta de 7 ani.
E nevoie de aproape 1 lună de zile pentru ca un bebeluș să poată face contact vizual și să poată vedea clar pana la o distanță de 30 de centimetri. Până atunci, bebelușul se bazează pe niște reflexe arhaice care îl ajută să caute și să găsească sânul, se bazează pe miros și are nevoie de atingere. Multă atingere. E nevoie de 3 până la 5 ani pentru ca aparatul vizual al puiului de om să fie complet dezvoltat. Studii ce au comparat bebelușii alăptați cu cei hrăniți cu formulă arată că cei alăptați au o dezvoltare mai bună a acuității vizuale, responsabil fiind cel mai probabil acidul docosahexaenoic, unul din componentele structurale de bază ale retinei. Vârsta de 2 ani e considerata limita inferioară a intervalului de înțărcare biologică, alăptarea continuând de fapt, în majoritatea populațiilor tradiționale și după vârsta de 3 ani. 
Un pui de om înțelege că un obiect continuă să existe chiar și atunci când nu îl poate observa (vedea, atinge, auzi, mirosi, etc.) mult mai târziu decât credem. Deși procesul dezvoltarii obiectului permanent începe încă de la naștere, abia în jurul vârstei de 8 luni, bebelușul va căuta obiectul ascuns total vederii sale, iar între 8 și 12 luni e capabil să înțeleagă relația cauză-efect (momentele acelea repetitive în care bebe începe să arunce cu mâncare pe jos sau cu jucării și să se bucure de reacția mamei sau de căderea obiectelor). Copilul înțelege însă complet permanența obiectelor abia în jurul vârstei de 18 – 24 de luni. Vârsta de 2 ani e considerată limita inferioară a intervalului de înțărcare biologică.
Copiii nu vin pe lume cu capacitatea de a se auto-liniști, iar intervențiile noastre forțate de training și disciplinare nu dezvoltă mai devreme, această abilitate. Încercările de a face bebelușul sau copilul mic mai puțin “dependent”, prin a evita ca părintele să răspundă semnalelor trimise de copil are efectul contrar: îi transmite copilului mesajul că părintele nu este alături de el, tocmai în momentele de maximă vulnerabilitate. Dezvoltarea capacității de auto-reglare este în strânsă legătură cu maturarea neuropsihologică a copilului, cu dezvoltarea și integrarea unor structuri cerebrale. Integrarea este baza reglării. Fenomenul de self-regulation apare după vârsta de 2 ani, cu o dezvoltare marcată în anii 3 și 4 de viață, la o vârstă la care copilul se percepe distinct pe sine de restul, când deja limbajul este bine dezvoltat. Întâmplător sau nu, limita inferioara a intervalului de înțărcare biologică este 2 ani, alăptarea continuand de fapt, in majoritatea populatiilor tradiționale și după vârsta de 3 ani.  Copiii asupra cărora nu se intervine prin traininguri de somn, continuă să sugă pe timp de noapte (majoritatea) până la autoînțărcare. Întâmplător sau nu, studiile antropologice arată că acesta a fost de-a lungul evoluției, un comportament normal pentru copilul alăptat.
Am participat odată la o discuție online, în care o mamă încerca să îmi dovedească faptul că beneficiile alăptării sunt hiperbolizate și că în realitate, studiile (în special cele care vorbesc de alăptare prelungită, după vârsta de 1 an sunt neconcludente în condițiile în care sunt făcute pe populații din alte culturi). Am certitudinea că studiile care dovedesc beneficiile alăptării sunt foarte serioase, atât de serioase încât le iau în seamă producătorii de lapte praf care se străduiesc fără succes să copieze laptele matern.
Dar să lăsăm la o parte studiile. E suficient să analizăm dezvoltarea copilului mic, pornind de la niște informații de bun simț pe care orice părinte le află mai devreme sau mai târziu prin interacțiunea cu bebelușul său. Așadar:
Au nevoie bebelușii să fie înfășați, puși în balansoare, liniștiți cu diverse gadget-uri scumpe, doar pentru a se calma din plâns? Evident că nu. De cele mai multe ori e suficient să îi punem pe piele noastră, pentru a ne simți căldura corpului și bătăile inimii. De cele mai multe ori e suficient ca bebelușul să fie pus la sân și lăsat să sugă chiar și doar pentru confort. Dacă și o maimuță poate, noi de ce nu reușim?
Poate fi un bebeluș manipulator, răsfățat, zgâtie doar pentru că plânge atunci când încetează să mai simtă căldura mamei lui? Evident că nu, nici măcar nu înțelege o relație de tip-cauză efect. La o vârstă la care copilul nu are achiziția obiectului permanent, atunci când mama  dispare, în mintea copilului ea încetează să mai existe. E un plâns de durere, de nevoie, de tristețe, de pierdere dar în niciun caz de manipulare. Dacă o maimuță “înțelege” acest lucru, noi de ce nu am putea?
Avem nevoie de studii complexe (a căror validitate probabil că nici nu știm să o interpretăm) care să ne dovedească faptul că alăptarea prelungită are beneficii? Evident că nu. E ca și cum am spune că avem nevoie de studii care să ne arate că iernile în emisfera nordică sunt mai friguroase decât verile din emisfera nordică. Analizând dezvoltarea copilului mic e evident că autoînțărcarea se produce atunci când se atinge un prag critic de dezvoltare fiziologică, imunologică și neuropsihică. 
Haideți să facem un exercițiu de imaginație. Dacă ar fi să “dezbrăcăm” discursul despre alăptare de tot ceea ce înseamnă proiecții subiective, emoționale, culturale, financiare și am rămâne doar cu rațiunea, aceasta ne-ar face să sesizăm evidentul: că alăptarea prelungită este norma biologică a speciei. Este un adevăr biologic. “Nothing in biology makes sense except in the light of evolution” ar spune chiar și cei mai sceptici.
* Am folosit în acest text sintagma de alăptare prelungită, din pură convenție socială. Alăptarea “prelungită” e de fapt norma, alaptarea la termen
Sursa foto
Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

Ai gasit util articolul ? Lasa un comentariu

avatar
wpDiscuz