Postarea aceasta nu era planificata, a venit spontan, ca urmare a unei discutii pe un grup generalist de mamici. Era despre costurile lunare alocate ingrijirii lui bebe.
Spre surpinderea mea, din peste 100 de mamici care au raspuns, am fost singura care am scris ca alaptez deci in costurile lunare nu includ si laptele praf (nu va mentionez acest aspect sub forma de lauda, ci pentru a intelege cat de putin e sprijinita alaptarea in Romania, in contextul in care 95% din femei ar fi capabile sa genereze lapte suficient pentru copilul / copiii lor)

Evident ca pe lista de cheltuieli lunare a tuturor mamicilor mentionate mai sus, laptele praf era nelipsit. Pretul platit pentru laptele praf varia intre 130 si 2300 de lei pe luna (in acest ultim caz era vorba de un lapte praf special, pentru un copil cu o intoleranta digestiva. Indraznesc sa speculez si sa spun ca alaptarea ar fi rezolvat in mod gratuit si intoleranta respectiva).

Ce alte lucruri mai cumpara parintii: haine, hrana, jucarii, scutece, produse cosmetice pentru bebelusi, medicamente. Nimic din ceea ce nu te-ai astepta. Toate acestea ridica costurile familiei, in functie de bugetul parintilor si deschiderea lor spre consum (o jucarie pe luna sau 10 jucarii pe luna, in functie de buget, haine produse local sau haine de brand international). In cele mai multe cazuri, puse cap la cap cheltuielile depaseau cu mult indemnizatia pe care o primeau mamele in cauza pe perioada concediului de ingrijire,

La un moment dat aparea in discutie intrebarea fireasca „ce face un parinte care nu are atat de multi bani?” Raspunsul general gravita in jurul ideii: „daca am bani si imi permit, ii dau copilului meu tot ce e mai bun. Nimic nu e prea mult. Merita toti banii” sau „Daca nu as fi avut bani poate ca nu as fi facut copilul, sa stea si sa ii lipseasca si sa vada ca altii au si el nu”.

Fara intentia de judeca sau critica, cred ca ne-am lasat purtati de valul consumatorismului si riscam sa esuam in oceanul cumparaturilor inutile pentru bebelusi. Cand iti tii puiul adorabil in brate, iti juri ca ii vei oferi tot ce e mai bun pe lumea aceasta. Dar ce inseamna in ziua de azi mai bun? Mai stim sa facem diferentele dintre necesar si nenecesar? Cumparam pentru nevoia reala a lui bebe sau pentru satisfacerea nevoilor noastre?

Imi aduc aminte ca inainte de a ramane insarcinata am intrat intr-un magazin dintr-un mall bucurestean. Avea cele mai frumoase haine pentru copii, niste tutu-uri adorabile pentru fetite nou nascute. Mi-am promis ca daca voi avea un bebe, va avea hanuite cumparate de acolo. Nu s-a mai intamplat sa ajung si nici cu regretul nu traiesc. Experienta directa cu copilul meu m-a facut sa inteleg ca nevoia de a cumpara vreuna din hainele respective era a mea si nicidecum a copilului meu. Si daca ar fi sa mi-o satisfac la un moment dat, o voi face constienta ca am cumparat pentru mine si nu pentru copilul meu.

E fascinant cata variabilitate, dar in acelasi timp si cata presiune sociala marcheaza segmentul cumparaturilor pentru bebe. Am prieteni ai caror copilasi de 2 luni au deja 15 perechi de pantofiori (rolul lor este strict de decor, evident nu e unul functional in conditiile in care vor mai trece luni bune, posibil chiar un an pana cand copilul va merge, iar o data ajuns la varsta mersului, pantofiorii respectivi vor fi fost de mult istorie).

Pe de alta parte am prieteni care au blocat in mod evident dorinta de a avea un copil, pe motiv de costuri. Blocajul lor e legitim si il inteleg: piata produselor de bebelusi e una din cele mai profitabile si in acelasi timp usor de manipulat. Publicul tinta e reprezentat de o categorie vulnerabila, careia ii lipseste o „traditie” in cresterea copiilor (ceea ce o face si mai vulnerabila spre consum), dar in acelasi timp dornica sa ofere tot ce e mai bun. In aceste conditii vanzatorul nu trebuie decat sa deghizeze „mai bunul” in produsul sau pentru ca parintele sa il considere a priori o necesitate.

Sub avalansa de liste de cumparaturi pentru bebe, un cuplu cu buget autoperceput ca fiind la limita, se gandeste de doua ori inainte de a aduce pe lume un copil. „Decat sa nu am ce sa ii ofer, mai bine astept pana cand voi avea ce sa ii ofer”, e replica pe care o aud atat de frecvent. Daca am merge dincolo de ea si am analiza ce inseamna „a avea ce a-i oferi unui copil” ei bine am ramane surprinsi, in multe cazuri a avea ce sa ii oferi inseamna pantofiori ca ai vecinei, multe jucarii, carucior, lapte praf si hrana pentru bebelusi, tablete si gadget-uri (da, copiii de 2 ani se joaca mai nou cu tablete), divesre scaune de masa, bumpere, leagane si balansoare si accesorii vandute ca utile, dar care de fapt sunt nenecesare,

Dar oare un copil mic are nevoie de atat de multe? Sau suntem manipulati sa credem ca nu ne putem creste copiii fara niste obiecte care in realitate sunt neesentiale? Si daca ii cumparam copilului o jucarie, ce ne face sa simtim nevoia sa mai cumparam compulsiv alte 10 pe langa in aceeasi saptamana? Da, hainele de copii sunt dragalase, dar le percep copiii nostri ca atare, la varste la care tot ce conteaza pentru ei e apropierea de mama?

Cand am devenit mama, aveam niste resurse financiare peste medie, e onest sa recunosc asta. Ca orice parinte, inainte de a naste am inceput sa fac „investitii”. Sunt blanda cu mine cand spun ca am cazut prada sindromului de „nesting” si am inceput sa fac cuib. Si ca orice parinte mainstream nici nu ma gandeam ca lista de cumparaturi sa nu cuprinda patut pentru bebe si carucior. Experienta mi-a dovedit ca mare parte din cumparaturile facute au fost inutile si sunt sincera si lipsita de ipocrizie sa recunosc ca de fapt „mi-am luat teapa”. Sa imi fi spus insusi Dumnezeu ca nu am nevoie de multe din obiectele pe care le-am cumparat si tot nu as fi crezut, atat de puternic e marketingul din industria de produse pentru copii.

Acum am inteles si o spun tuturor celor care au urechi sa auda: In primii ani de viata, cea mai mare investitie intr-un copil e dragostea si dragostea ramane o investitie rentabila pe toata durata vietii copilului. Un copil va ajunge sa considere hainele pe care le poarta, cadourile pe care le primeste, in raport cu ceilalti si sa devina frustrat prin comparatie, doar daca parintele este cel care i-a indus acest mod de gandire. Un nou-nascut are nevoie de laptele matern (care e gratis) si de bratele mamei (care sunt si ele gratis). Are nevoie si de haine, e evident, dar nu va percepe cat de mare e dressing-ul sau cat de fancy e body-ul pe care il imbraca, daca e cumparat de la vreun retailer de top sau de la magazinul de desfacere al vreunei fabrici locale de textile. Si nici nu va conta pentru el daca peretii din camera lui sunt impodobiti cu personaje din desene animate, atata timp cat mama e langa el si ii raspunde neconditionat. Bratele mamei si sanul ei, atasamentul mamei ii ofera cam tot ce are nevoie. Din pacate, de multe ori acestea lipsesc desi abunda „mai binele” material.

Alimentatia lui bebe

Daca va ganditi la un bebe si va puneti problema costurilor, v-as recomanda sa va puneti problema optimizarii sanselor de a alapta cat mai mult. Cititi inainte de nastere, gasiti reusurse, cautati persoane la care puteti apela (exista sprijin de calitate chiar si gratuit). Alaptand veti economisi lunar o suma considerabila din bugetul vostru care altfel s-ar duce pe lapte praf, biberoane, suzete si alte gadgeturi specifice hranirii artificiale. Nici pompa nu va este necesara atata timp cat il hraniti pe bebe la san.

Un alt avantaj al alaptarii, dovedit stiintific, e numarul mai redus al anumitor tipuri de infectii la copil. Credeti-ma ca in realitate, este un cost saver important in conditiile in care medicamentele sunt foarte scumpe. Scenariul comun pentru mama si copilul alaptat, e lipsa necesitatii de a apela la medic, mai degraba decat vizitele regulate la medic. Nu mai vorbesc de dermatite si alergii sau de intolerante pe care in general copiii alaptati nu le dezvolta.

Intr-un an si 2 luni, cea mai grava raceala a lui bebe a constat intr-o tuse (fara febra) care s-a rezolvat cu un sirop de plante care m-a costat 40 de lei. Am investit la un moment dat preventiv (inainte sa plec in concediu in afara tarii) in medicamente pe care nu le-am folosit nici pana in ziua de azi, probabil au expirat deja.

Si copiii alaptati se imbolnavesc, dar sansa sa o faca e mult mai mica, mai rar sau cu consecinte mai putin grave. La un moment dat cochetam cu ideea de a-i face asigurare medicala care mi-ar fi oferit un numar de consultatii si investigatii intr-o clinica privata de pediatrie, mi-am dat seama ca inca nu e cazul, ar fi fost la vremea respectiva o investitie care nu s-ar fi amortizat.

E posibil ca inceputurile in alaptare sa nu fie line si sa fie nevoie sa platiti pentru a avea acces la sprijin si informatie. Investitia merita, pe termen lung pana si costurile relactarii (considerabile daca e sa tinem cont de medicatia si echipamentele necesare) sunt mult mai mici decat ale adminsitarii de lapte praf.

Odata inceputa diversificarea (la varsta de 6 luni si nu mai devreme), oferiti mancare gatita in casa, cu ingrediente locale. E mult mai buna si mult mai ieftina decat mancarea speciala pentru bebelusi.

Pentru mamele care nu au avut sprijinul necesar in alaptare, e util sa stie ca dupa varsta de 6-12 luni, odata cu inceperea diversificarii nu se mai impune administrarea de lapte praf formula. calciul poate fi asimilat din alte surse, insa din pacate producatorii de formula nu spun asta, iar parintii sunt „inrobiti” intr-un sistem de marketing care recomanda lapte praf pana si copiilor de 4 ani.

Odata ce incepe sa manance alimente solide, copilul va avea nevoie si de un scaun de masa. E evident, desi multi parinti (printre care si noi) au constatat ca e mai comod sa tina in primele luni. copilul in brate, astfel incat sa ia parte si el la masa.
Oferta de scaune pentru copii e foarte bogata, insa depinde ce vrei. Eu am cel mai ieftin scaun de pe piata (cu totul m-a costat pana in 90 de lei) si nu l-am ales in functie de cost, ci de functionalitate. E singurul scaun de la noi de pe piata care poate fi dezasamblat (inclusiv centurile de siguranta) si spalat, apoi reasamblat la loc in maxim 5 minute. E singurul scaun pe care pot sa il iau in portbagaj alaturi de bagajele de concediu (si sa pot totusi inchide portbagajul) si pe care il pot asambla in 5 minute la marginea drumului daca lui bebe i se face foame de mancare solida. E alb, nu are o sumedenie de culori, numai bine ca bebe sa vada mancarea pe care o are in fata, „nepervertita” de bulinutele de pe un scaun multicolor. E ideal pentru autodiversificare, Am participat la un moment dat la o discutie in care o mama cauta scaun de masa pentru copil si i l-am recomandat increzatoare pe acesta, mi-a raspuns foarte politicos ca ea cauta de fapt ceva mai scump si mai frumos. mai scumpul si mai frumosul era un scaun imens, imposibil de transportat sau spalat pe de-antregul, avea intr-adevar un model foarte dragalas si niste scarite pe care un copil nu le foloseste de fapt niciodata cand mananca. Oricum ar fi, cantitatea de mancare solida pe care o papa cel mic nu va nicidecum influentata de culoarea sau forma scaunului de masa, sunt detalii care fac diferenta doar pentru parinti si pentru eventualii musafiri.

In privinta diversificarii, am mers pe baby led weaning (BLW / autodiversificare), E un concept natural si firesc de a familiariza copilul cu primele alimente solide, insa e nevoie de o anumita deschidere din partea parintelui, In mod suprinzator, BLW mi-a redus nesperat costurile: in BLW nu se folosesc tacamuri decat cand copilul e mare si le utilizeaza el ca atare, Implicit am in casa doar 2 lingurite de mancare de bebe (stiu parinti care au cumparat toate modelele disponibile pe piata in speranta ca cel mic va manca mai mult, ei bine nu are nicio legatura, sansele sunt ca bebe sa fie mai receptiv la mancare daca se serveste singur). Acum T. incepe sa dea semne ca doreste sa utilizeze tacamurile pe care le folosim noi. M-am gandit sa ii cumpar tacamuri destinate copiilor,insa nu o voi face, i-am dat deja una din furculitele noastre si se descurca. Fiind autodiversificat nu am folosit biberoane sau cani speciale de bebelusi pentru a-i oferi apa. L-am alaptat la cerere, iar apa o bea singur cu un pahar de ouzo primit de la niste prieteni din Grecia. Am redus astfel cateva zeci de lei care s-ar fi dus pe cani si tacamuri de bebelus.

Patutul lui bebe

Patutul l-am primit cadou, dar a fost un cadou scump, o cifra mare cu trei zerouri. Noi i-am cumparat accesoriile (salteaua pentru pat si cea pentru masa de infasat). Imi aduc aminte si acum amuzata, de criza de nervi pe care am facut-o in momentul in care sotul meu a venit de la cumparaturi cu o saltea standard (aleasa pe spranceana sa fie din cocos si canepa) dar care nu se potrivea cu minunatul nostru pat. Ca sa se potriveasca patului a trebuit sa o taiem, ceea ce a rezultat intr-un spatiu evident imperfect intre saltea si marginea patului,spatiu in care bebe ar fi putut oricand sa cada, Am inceput sa cautam furnizori de saltele la comanda, insa pana la comandarea unei noi saltele, am acceptat cu teama solutia de compromis, fara sa prevad ce va urma.

Am folosit patul o luna de zile (nascandu-se dismatur bebe ar fi fost oricum prea mic pentru a fi pus in pat cu noi), insa dupa o luna cand bebe a ajuns la o greutate cat de cat normala l-am mutat intre noi. A fost inceputul unei minunate vieti cu noi, doi parinti mai odihniti si mai relaxati, alaturi de lactatia mea salvata. Am descoperit practic din necesitate bed sharing-ul si ne-am bucurat din plin de beneficiile lui. Mult mai tarziu aveam sa descopar ca exista niste studii serioase care atesta ceea ce eu am experimentat fara sa imi propun: ca mama care alapteaza si doarme in acelasi pat cu bebe e cea mai odihnita dintre toate categoriile de mame. Ca bonus am primit un bebe mai linistit, pe care il adorm si readorm mai usor. Lasand la o parte preconceptiile de ordin cultural, bed sharingul este indubitabil modalitatea prin care implinim nevoia biologica a nou nascutului si copilului mic de a fi cat mai apropiati de mama pentru a se dezvolta corespunzator din punct de vedere fizic si psihic.

Intre timp patutul masiv si ultrascump de bebe ocupa un loc enervant in camera. Il folosesc pe post de suport de haine si jucarii, si ma enervez ca e o piesa de mobilier pe care trebuie sa o aspir. Singura componenta de care ma bucur e masa de infasat pe care o are integratata. As fi putut insa sa cumpar doar o masa de infasat, sau cu ajutorul unei saltele pentru infasat (care costa aproximativ 40 de lei) as fi putut improviza un spatiu pentru infasat pe alt corp de mobilier din casa.

In concluzie e nevoie de patut pentru bebelus? Experienta mi-a dovedit ca nu, cel putin nu atata timp cat exista deschidere spre bed sharing in conditii de siguranta (asta inseamna automat ca mama sa alapteze exclusiv, o conditie necesara ca experienta sa fie una sigura) . Daca cochetati cu ideea de bed sharing dar nu sunteti siguri, nu investiti sume fabuloase intr-un pat pentru copii, mai degraba faceti un upgrade la patul si salteaua matrimoniale. Cumparati sau imprumutati un patut de tip co-sleeper sau unul simplu dar care poate fi lipit de patul vostru. Daca va place ideea s-ar putea ca in scurt timp sa simtiti ca e mai simplu ca bebe sa se mute direct in pat cu voi. In niciun caz nu e nevoie de patuturi care sa va coste sume cu trei zreouri. Bebe nu apreciaza perdeluta minunata de pe baldachin sau personajele de desene animate de pe pat. Va aprecia si va tanji dupa caldura voastra.  E lesne de inteles ca o mama fara niciun venit, dar care alapteaza exclusiv, nu are nevoie de pat si nici nu trebuie sa se considere oropsita de soarta pentru ca nu are patut pentru bebe. Natura vrea ca puiul de om sa fie alaturi de mama lui, am supravietuit ca specie prin contact piele-pe-piele si alaptare la cerere, in niciun caz nu prin culoarea saltelei sau modelul de pe lenjeria de pat.
Cat despre lenjeriile de pat pentru nou nascuti, ganditi-va de doua ori inainte. Reprezinta o investitie nenecesara, si potential periculoasa, pernele, paturile prea groase fiind corelate cu un risc crescut de SIDS.

Caruciorul

Si aici povestea e amuzanta. Inainte sa nasc citeam niste bloguri in care se vorbea de bed sharing si babywearing, iar in naivitatea mea consideram mamele respective niste extremiste. Cum sa cresti un bebe fara carucior? Caruciorul a fost asadar una din primele achizitii. Noi caruciorul l-am cumparat de pe site-ul eMag si a fost livrat prin curier acasa. Nu am fost excesiv de selectiva (am niste prieteni dragi care au facut tabel in Excel cu tipurile de carucioare, avanataje si dezavantaje inainte de a lua o decizie) si nici nu am tintit catre celebra marca norvegiana cu care epateaza parintii cu bani din Romania, dar am ales un sistem 3 in 1: scoica, landou si versiune sport, de calitate si care a costat din nou multi bani (cifra cu 3 zerouri). Dintre toate, am folosit extensiv scoica (insa doar pentru deplasarile cu masina), landoul l-am folosit ocazional (a se citi de maxim 10 ori), iar versiunea sport am inceput sa o luam cu noi la plimbare mult mai tarziu, pentru situatiile in care ne asezam la o terasa, iar bebe avea nevoie de „scaun”.

Am avut sansa sa am un bebe care vroia numai in brate la mami (de aici si numele blogului). Pentru mine, ca mama neexperimentata era exasperant, cu sinceritate va spun, asa ca a trebuit sa gasesc o solutie, iar aceasta a fost wrap-ul elastic, care m-a costat (varful de gama al unui brand celebru in lumea intreaga) mai putin de 10% din pretul dat pe carut. M-am folosit de wrap zi-lumina pana cand bebe a ajuns la 5-6 luni.  Viata mi s-a schimbat radical, odata cu purtarea in wrap, carutul a devenit istorie. Dupa wrap am trecut la SSC (un produs autohton ce m-a costat un pic peste 300 de lei), cu bucurie ca si tatal poate purta mai usor copilul. La momentul in care am introdus carutul sport in ecuatie (pe post de scaun), eram deja un cuplu ilar: singurii care mergeau pe strada, impingand un carut gol si tinand un bebe linistit in brate.

Cat despre babywearing, e paradoxal cum o investitie atat de mica mi-a adus atat de multe avantaje: linistirea lui bebe (stand pe verticala si in bratele mele a scapat de gaze, reflux si „colici”), linistirea mea (prin „supradoza” constanta de oxitocina) si stimularea lactatiei (pentru mine babywearingul a fost un element central in relactare si cresterea lactatiei), posibilitatea de a fi mobila (nici nu imi iamginez cum as fi iesit din casa cu carutul pe timp de iarna, facand slalom printre masini, tortuare inexistente si borduri inalte). Acum carutul zace undeva in casa scarii. Sper sa nu ni-l fure nimeni, nu mi-ar pasa, dar cine stie poate il folosesc din nou, la un viitor copil, pe post de scaun cand iesim vara la terase.

E nevoie de carucior pentru bebe? Sincer nu. Daca as da timpul inapoi, nu as mai achizitiona asa ceva. Ca atare, chiar nu e o tragedie daca nu exista bani pentru un carucior. Pana la urma, un sistem de purtare ergonomic este mult mai ieftin si in extremis, in lipsa de buget, poate fi improvizat sub forma de sling, dintr-o esarfa. Locul lui bebe este indiscutabil in brate la mami sau la tati.

Jucarii

Micul T. are atat de multe jucarii incat efectiv suntem ingropati intr-un munte de masinute, plusuri si alte device-uri de gen. Pe unele le-am cumparat noi, pe majoritatea le-am primit. Stiti care a fost rezolutia mea de Anul Nou? Sa le iau pe toate, sa le depozitez in niste lazi la care cel mic nu are acces si sa selectez doar acele jucarii (foarte putine) care am constatat ca il stimuleaza in mod corespunzator.

In ultimul an de zile am asistat la urmatoarele scenarii: fie nu se juca cu ele, preferand „jucarii” suprinzator de domestice (pahare, cutii de carton, ambalaje, suluri de hartie igienica , etc.), fie se juca cu jucariile clasice, dar haotic pana la suprastimulare. Ca psiholog mi-am dat seama ca abundenta de jucarii nu ii aduce niciun beneficiu. Elementele care l-au dezvoltat si i-au stimulat anumite deprinderi au fost culmea elementele pe care si noi ca adulti le folosim in viata de zi cu zi, Am descoperit joaca senzoriala cu spaghete si diverse alimente, cu faina, cu ustensile de buctarie, cu bucatele de hartie, etc. Mi-am amintit de ce am apreciat in timpul facultatii pedagogiile considerate alternative: Montessori si Waldorf, care valorizeaza stimularea senzoriala a copilului prin elemente simple si naturale din mediu.

E fascinat cum T. a preferat sa invete sa puna niste cani de plastic in suportul lor si sa se bucure de reusita, in detrimentul jocului cu maimutoi de plus. Sa pui o cana in suportul ei, sa imiti un adult in timp ce o foloseste sunt activitati complexe care i-au suscitat interesul, in cazul plusurilor T. se rezuma cel mult la a le arunca. Nici macar nu ii sunt obiecte de confort, nu are nevoie de „ursuletul preferat” atata timp cat sanul ii ofera reconfortare la o varsta la care e normal sa se linisteasca la san.

Un bebelus are indubitabil, nevoie de stimulare senzoriala si pentru asta exista o varietate de jucarii. Am descoperit cu surprindere ca multe pot fi confectionate chiar de parinte, care cu putina inventivitate poate da o utilizare nebanuita unor obiecte banale din casa. In definitv o parte importanta din dezvoltarea lui bebe e data de interactiunea acestuia cu mediul. Un copil lasat sa exploreze mediul sub supraveghere nu are nevoie de jucarii care sa ii capteze atentia si sa il distraga de la faptul ca a fost lasat sa se joace singur intr-un tarc.

Chiar e nevoie sa ii cumparam unui bebelus 10 jucarii pe luna? Sub nicio forma. Noua ni se par probabil dragalase, pentru un copil mic s-ar putea sa fie deranjante si suprastimulante. In concluzie prefer oricand jucaria homemade (obiectul acela aparent banal din casa, caruia copilul ii da sens prin manipulare si imitare) decat jucariile multicolore, made in China, fabricate din materiale de provenienta dubioasa.

Ah, nu mai povestesc de telefoanele mobile si jucariile stricate.

Produse cosmetice pentru bebe

Am pornit la drum inarmata cu creme, cremute si geluri destinate bebelusilor, cumparate dar si primite. Am renuntat la ele cand am citit eticheta. Sunt foarte selectiva in privinta produselor care imi ating pielea, ca atare mi s-a parut ciudat sa aplic pe pielea copilului meu o crema ale carei ingrediente nici nu reusesc sa le citesc fara sa ma balbai.

Pentru baita folosesc un sapun natural, cumparat de la un magazin de profil. ma costa 8 lei si tine foarte mult, poate si datorita faptului ca nu il aspunesc pe T. la fiecare baie zilnica. Pentru masaj am utilizat ulei de masline extravirgin, pe care e drept l-am ales pe spranceana.

Desi iarna trecuta am iesit zilnic afara, mai multe ore pe zi, prin zapada, vant, frig, ceata si ploaie, nu am aplicat niciodata preventiv o crema de protectie. Nu s-a intamplat nimic, pielea lui s-a adaptat conditiilor atmosferice, pana la urma e un copil care nu traieste intr-un glob de sticla, ci in mediul in care s-a nascut (si a avut norocul sau ghinionul sa se nasca la munte, unde iarna poate tine si 5 luni).

Pentru eritemul fesier folosesc o crema bio, de firma. Recunosc, ca am castigat-o la un concurs al unei farmacii. Tubul are doar 10 ml si inca mai are crema in el. Il avem de la nastere, deci de peste un an. Poate ca am fost mai norocoasa si nu ne-am confruntat decat de vreo cateva ori cu iritatie de scutec. Sau poate faptul ca nu o aplic preventiv, in absenta vreunei probleme evidente, ne-a ajutat sa facem fara sa vrem, economie.La produsele de curatenie am renuntat de voie de nevoie. Cumpar o solutie bio de pardoseala, dar care ma tine jumatate de an, in rest am improvizat solutii naturale din ingrediente naturale

Haine

Probabil ca nu e cel mai frumos imbracat baietel din oras, dar nu e nici cel mai trist imbracat copil din cartier. Realitatea e ca am cumparat masiv la reduceri, cand preturile sunt chiar si cu 50% – 70% mai mici decat in alte perioade ale anului.

Hainele pentru copii sunt intr-adevar foarte scumpe, poate ca si de data aceasta am avut noroc. La un moment dat ritmul lui de crestere s-a stabilizat astfel ca am putut folosi aceleasi haine mai multe luni.
In privinta hainelor de bebelus, am simtit ca sunt mai degraba pentru orgoliul si incantarea parintilor decat pentru copii. Un bebe chiar nu percepe brandul pe care il poarta, parintele da.Bineinteles ca nu e de condamnat un parinte care isi permite sa cumpere haine de brand pentru copil. E o nevoie a parintelui, legitima pana la un punct, de a-si infrumuseta copilul in diverse feluri. Dar nici nu vad de ce un parinte cu buget limitat ar trebui sa se simta prost ca nu ii poate oferi copilului sau haine de catwalk.

Scutece

Scutecele reprezinta ponderea cea mai mare din totalul nostru de cheltuieli lunare. Asta deoarece folosesc scutece de unica folosinta, pe motiv de neconcordanta conjugala de opinii. O reducere considerabila la buget e folosirea scutecelor lavabile (cloth diapers). E nevoie de deschidere spre asa ceva, cautati informatii pe aceasta tema, s-ar putea sa va placa ideea deoarece pe langa costuri mult mai reduse pe termen lung aduce si alte avantaje (materiale naturale lipsite de substantele chimice din scutecele de unica folosinta, tranzitie la olita mai usor de realizat).

As mai avea de zis si despre o parte din analizele din timpul sarcinii (ma refer la testele de screening pentru malformatii cromozomiale, care se fac cu tehnologia adecvata doar in 4 laboratoare din tara si la amniocenteze, de multe ori recomandate pe banda rulanta pentru ca se catsiga niste comisioane de pa urma lor), dar ma abtin. Ar face obiectul unei alte postari, legata de costurile monitorizarii sarcinii si ale nasterii in Romania.

Poate ca la un moment dat voi face o postare si despre industria de parenting (cu carti, traininguri, experti, pseudoexperti si consultatii de crestere a copilului), o industrie extrem de profitabila care mentine cu rea intentie niste mituri in joc, care nu fac decat sa indeparteze mama de copil si diada de biologic, dar care sunt profitabile.

Concluzia e ca, indiferent de bugetul de care dispunem, resursa principala de care are nevoie copilul nostru e dragostea noastra care se transpune in capacitatea de a raspunde nevoilor biologice si psihologice ale copilului. Am supravietuit si evoluat ca specie (chiar si in cele mai vitrege conditii sociale sau de mediu), pentru ca stramosii nostri au raspuns instinctiv unor nevoi biologice ale copilului mic. Dragostea e singura „moneda” dupa care ne putem evalua ca parinti si daca tot e sa vorbim in termeni pragmatici, e si cea mai rentabila investitie.