Spitalul de Obstetrica si Ginecologie din orasul in care locuiesc arata atat de rau incat obisnuiam sa glumesc cu sotul meu ca de fapt nu e nimic in neregula cu el, e in ton cu viata din Romania si ca e bine ca se integreaza perfect in peisaj pentru ca astfel bebelusii care se nasc acolo nu au niciun prilej de deceptie: din momentul in care scot capul in lume fac cunostinta cu Romania reala in care vor trai. Necosmetizat, real si inalt adaptativ pentru puiul de om nascut in Romania, glumeam ironic eu si sotul meu. Acum am inteles ca lucrurile s-au mai schimbat in bine (au reaparut saloanele de rooming in) ceea ce incurajator pentru mamicile care vor sa nasca acolo. Mai mult, cunosc cazuri care au avut parte de nasteri minunate acolo, la fel cum cunosc persoane ale caror drepturi in timpul nasterii le-au fost incalcate in clinici private cu tarife prohibitive pentru un om de rand.

Eu am facut cunostinta cu Maternitatea publica, la modul intim, pentru prima oara insarcinata fiind, in anul de gratie 2013. M-a surprins ca arata in realitate mai bine decat Judeteanul, spital in care era sa mor (daca nu din cauze fiziologice macar de inima rea) pentru ca in timpul operatiei de apendicita s-a stins lumina din sala de operatie si a intrat instalatorul peste noi in sala de operatii si pentru ca totul era atat de murdar incat ii multumesc saptamanal divinitatii ca nu am cules vreun virus hepatic sau vreo infectie nozocomiala. Ah si era sa uit rahianestezia care m-a facut sa ies la propriu din spital cu picioarele inainte si sa fiu incapabila sa ma misc normal timp de o luna de zile.
la Maternitate in schimb domnea o aparenta curatenie, niste saloane spoite si geamuri termpoane. Altfel un peisaj familiar cu cearceafuri si saltele rupte, paturi si noptiere murdare si lipicioase, toalete insalubre si pare-se noaptea (dupa spusele colegelor de salon) pe la toaleta isi faceau aparitia si gandacii…
Am fost internata la sectia de Gravidopate, minunata denumire ce ma facea sa simt ca de fapt am incurcat spitalul 🙂 Sa va spun ca eram singura din salon, daca nu chiar de pe etaj care pentru o criza de litiaza renala si iminenta implicita de avort a primit medicatia prin perfuzie? Tovarasele mele de suferinta erau ciuruite la propriu, la fiecare cateva ore cu injectii in fundulet. E minunat sa fii gravida, sa suferi de o colica renala si cineva sa iti infiga in fund un ac, din 4 in 4 ore! Si daca ati stii cat de vulnerabila e mama in timpul sarcinii. Aveam o colega de salon, medic. Si nu protesta cu nimic vis a vis de tratament, pentru ca era prea speriata ca sa mai zica ceva. In privinta mea, asistentele erau nedumerite si ma tratau de sus pentru ca medicul meu (un personaj nu foarte agreat de colegii din maternitatea publica) a indraznit sa atenteze la resursele spitalului si sa consume serul fiziologic, perfuzoarele, branulele si substantele administrate, crescand in mod clar costurile “confortabilei” perfuzii in raport cu injectia.
Sa va povestesc cum era mancarea in spital. In primul rand, la sala de mese trona un meniu dietetic ce rivaliza cu restaurantele a la carte, semnat si parafat de nutritionistul spitalului si de pleiada de directori. Am primit doar 1% din el. Micul dejun a constat intr-o bucatica de ficatel de pui de 5 centimetri si o jumatate de lingurita de mustar ca si garnitura. Imi pare rau ca nu am facut poze, poate nu ma credeti, dar vorbesc cat se poate de serios, spitalul acea pe statul de plata un nutritionist pus acolo sa dea gravidelor jumatati de ficatei si sferturi de mustar. Mie mi s-a parut amuzant de ireal, pentru ca imi aducea sotul de mancare. Dar aveam colege de suferinta cu o conditie materiala la limita. Mi s-a parut uman sa le las toata mancarea mea atunci cand m-am externat. 
O aberatie gen Kafka mi s-a parut urmatoarea: etajul pe care ne aflam era la doua etaje deasupra cabinetului asistentelor si al medicilor. Ca atare putea sa se intmple orice ca noaptea spre exemplu nu exista supraveghere medicala permanenta pe etaj. La etajul unde am fost “cazata” eu, se aflau doamne ale caror sarcini erau la limita dintre existenta si nefiinta. In astfel de situatii se recomanda repaus total, la pat. Cu toate insa, indiferent de afectiune (stiu ca in minte mi-a ramas intiparit cazul unei colege de suferinta ce avea o hemoragie ce nu se mai oprea) eram nevoite sa coboram cateva etaje si apoi sa le urcam inapoi catre salon, pentru a ni se recolta sange si urina, in cabinetul asistentelor. Cu liftul? Nici vorba, el era deschis doar personalului medical. Mamele bolnave, ai caror fetusi se agatau poate de un fir de viata, trebuiau sa faca miscare.

Mai am povesti despre cum in functie de medicul curant erai certata ca indrazneai sa porti chiloti pe tine. Nu e voie, pentru ca vorba vine, in felul acesta pot interveni mai repede in caz de ceva. Desi eu nu am fost vizata de asa ceva, mi s-a parut degradant.

La externare, una din asistente, un fel de pisi aroganta (mai aroganta decat medicii, care chiar se comportau cu bun simt) m-a chemat jos sa imi dea concediul medical. Evident ca m-am dus imediat, stiti cum e, la stat nu trebuie sa superi sistemul. Am stat o ora in fata unei usi inchise auzind-o pe ea cum se hlizeste, N-am facut nimic, am stat si am asteptat, nici macar nu am indraznit sa bat la usa. Rabdarea e una din virtutile mele. Cand a iesit, dupa aproape o ora, eu nu am zis nimic. Ea in schimb, jignita de “impertinenta” mea s-a uitat la mine ca la o lipsita de discernamant si m-a intrebat “ce cauti aici?” “pai, stiti concediul” am indraznit eu, “pai si ce , eu te-am chemat, ti-am zis eu sa vii?” Stiti cum e , gravidele nu au voie sa se enerveze…

Am mai luat contact cu Maternitatea publica, din luna a 7 a de sarcina cand aproape zilnic a trebuit sa ma duc la monitorizare a tensiunii (am avut o problema cu hipertensiunea in sarcina si luam tratament). Ma duceam de regula seara cand nu erau pacienti la camera de garda. Personalul de acolo sa stiti ca se comporta intotdeauna exemplar. Am un imens respect pentru oamenii care in ciuda unui salariu modest, stiu sa vorbeasca uman si cald cu o femeie insarcinata sau in travaliu. Ce mi-a ramas insa adanc intiparit in memorie e imaginea unui proaspat tatic, care astepta pe holurile de la urgenta sa gaseasca o modalitate, o pila, ceva de a-si vedea fetita nou nascuta. A reusit cu greu, dupa multe telefoane sa urce pe sectie, pret de cateva minute sa isi vada copilul. De ce trebuie sa se intample acest lucru? De ce trebuie sa fie tatal strain de copilul abia nascut? Ne asteptam ca tatii sa faca bonding cu copilul in conditiile acestea?

De nastere in sistemul public nu stiu ce sa va spun. Am nascut la privat. Am avut si acolo dezamagirile mele marunte, parte poate si din vina mea, Si am simtit ca la privat e si mult marketing la mijloc. Dar personalul s-a comportat exemplar. A fost sincer si parca a trait alaturi de mine orice bucurie si temere  a mea. Si am putut sa stau cu copilul in salon, alaturi de mine (am fost stangaci si cu teama, dar a contat enorm pentru mine si tatal lui). Iar sotul meu a stat alaturi de mine pana a sosit medicul si apoi in timpul operatiei, Si chiar daca a fost cezariana la rece, din nou a contat, deoarece pentru mine asteptarea a fost ca un travaliu psihic.

Pe de alta parte am auzit de nasteri lipsite de respect pentru dorintele mamei si la clinicile private Am auzit de membrane rupte prematur, de oxitocina ce s-a lasat cu contractii inumane, cezariene fara sens facute pe banda rulanta, epidurala facuta la dilatatie de prea putini centimetri, pe motiv de “8 Martie” .  Si de infectiile nozocomiale pe care le vedem ca exemplu de “asa nu” la spitalele publice sa stiti ca nu scapa nici cei din privat.

Ideea e ca genul acesta de discutii se poarta de regula in spatele usilor inchise.Realitatea e de cele mai multe ori impartasita doar de mame, din vorba in vorba. Si aceasta teama a femeilor de a naste, lipsa de incredere in propriul corp si in capacitatea lor de a alapta s-au transmis generational.

Ca atare, mie mi se pare extraordinar ca genul acesta de discutii despre abuzurile din timpul si de dupa nastere au inceput sa se poarte si la televizor. 

Parerea mea – si nu cred ca mi-o voi schimba prea curand – este ca sistemul e de vina. Suna aparent fatalist dar realitatea e ca in unele tari (putine) sistemul functioneaza exemplar, pe cand in mare parte din lume el e viciat. Interesele sunt mari (indiferent ca actioneaza la nivel micro sau macro) iar schimbarea ramane cel putin pentru moment, o utopie.
In aceste conditii cea mai logica abordare e ca femeile sa fie cele care sa isi schimbe raportarea la sistem, mai precis la modul in care abordeaza nasterea si alaptarea. E daca vreti, ca in terapia de cuplu in care unul din parteneri e nemultumit de celelalt, iar schimbarea porneste de la cel mai pregatit si deschis sa se schimbe nu neaparat de la cel care chiar ar trebui sa se schimbe.
Daca ma intrebati pe mine, este nedrept, deoarece femeile traverseaza in perioada sarcinii, a nasterii si a lauziei, poate una din cele mai vulnerabile perioade din viata lor. Iar discursul “mama e cea care trebuie sa se schimbe, sa se informeze, sa isi ceara drepturile”, daca e prost conceput, poate deveni periculos punand o presiune nedreapta tocmai pe victima vulnerabila a sistemului, in timp ce vinovatul persista in greseala. Dincolo de actul in sine de a te informa ca mama, mai ramane si problema deloc de neglijat a accesului la informatie. Am mai discutat acest subiect: nu toate mamele au acces la Internet, nu toate isi permit sa nasca in spitale private, nu toate au bani de cursuri sau acces la consultanta in alaptare platita. Cu ele ce ne facem? Au si ele dreptul la o nastere decenta si la o alaptare fara pobleme si in definitiv acestea nu ar trebui niciodata conditionate financiar.
Pe de alta parte schimbarea personala e singura modalitate prin care poti avea speranta unor rezultate de moment, cel putin la nivel individual. Iar daca schimbarea la nivel individual e conjugata si cu lobby la nivel social sau politic, atunci putem spera ca lucrurile sa intre in normalitate.
In filmul de mai jos se specifica la un moment dat ca anul trecut in Romania s-a inregistrat cel mai mic numar de nasteri din ultimii ani. De vina o fi criza, dar nu e de neglijat nici faptul ca unele mame isi planifica sarcina cu rigurozitate. Sunt de regula femeile active in campul muncii care decid la un moment dat sa aduca pe lume un copil. Sunt de regula mame cu un nivel financiar care le permite accesul la informatie. Catre ele cred ca trebuie targetat mesajul de schimbare. Au puterea sa se informeze din momentul in care decid sa isi planifice sarcina. Pentru mamele care nu au acces la informatie sau puterea sa il obtina, trebuie sa luptam fiecare dintre noi, sprijinind acele putine proiecte in care se ofera gratuit accesul la informatie.

Photo credit: bernat… via photopin cc

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

2 Comentarii la "Despre maternitatea din spatele usilor inchise"

avatar
Ana

Cred ca locuim in acelasi oras din cate imi dau eu seama. Am doua fetite, ambele nascute la privat,niciodata nu am pus piciorul in maternitatea de stat.motivele….banuite pana acum,confirmate de tine…exact acestea.
O fetita a fost nascuta la RM,cealalata la Eva. Minunat al doilea loc pt caldura,ambienta si sfaturile insistente in alaptare,as naste acolo de 1000 de ori….doar ca nu mai vreau copii :))))

In brate la mami

Intr-adevar experienta in maternitatea de stat poate fi traumatizanta pentru unele femei. Pentru mine a fost. Realitatea este ca am auzit povesti si povesti. Mame care au avut parte de nasteri nu foarte "fericite", mame cu nasteri superbe. A contat foarte mult persoana care a asistat nasterea, moasa. La fel cum am auzit si de nasteri nu foarte fericite, in privat, la ambele maternitati mentionate de tine. Eu mi-as dori sincer ca lucrurile in maternitatea de stat sa se schimbe, deoarece o nastere fericita sau o alaptare de succes nu ar trebuis a fie conditionate financiar si realitatea e ca nu toate femeile isi permit o nastere la privat.

Uite un proiect interesant, pentru care lupta sa stranga bani niste voluntare de la fundatia Happy Moms. http://brasovheroes.fundatiacomunitarabrasov.ro/proiect.php?pid=23

wpDiscuz