E atat de offtopic ce scriu eu aici, dar nu ma pot abtine.
Tocmai m-am intors din concediu: o saptamana in Bulgaria (am ales Bulgaria
pentru ca anxioasei din mine i-a fost frica sa zboare cu avionul cu un copil de
9 luni, asa ca de data asta am optat pentru concediu cu masina) si 2 zile in
sudul litoralului romanesc (ne-am plimbat prin Olimp, Neptun, Jupiter, Venus si
Mangalia).

Si m-am intors cu un gust amar. In Bulgaria a fost excelent, peste
asteptari, in conditiile unui buget mediu (am mai fost in Bulgaria in urma cu 2 ani, aveam deci un referential).
Romania e cea care m-a mahnit (era prima oara pe litoralul romanesc, dupa o
absenta de 6 ani) . Marea noastra draga, fasia noastra de litoral, unde ma
simteam atat de bine in adolescenta, unde simteam ca renasc…De data asta, mi-a
lasat un gust amar, toate amintirile mele frumoase au fost luate de valuri –
litoralul nostru e ca o durere de cap ingrozitoare, o migrena de care vrei sa
scapi, dar nu stii cum.<>

<>

<>

  • –         
    La mare la noi era multa lume, dar mai totul
    parea in paragina. Aceleasi baze de distractie de pe vremea lui Ceausescu, de
    la inaugurarea statiunilor. Aceleasi hoteluri (unele nici macar spoite sau
    renovate) in care s-au cazat generatii intregi de romani (le-am prins si eu in
    perioada lor de glorie post – decembrista, cu bilete luate prin sindicat). Cladiri
    in paragina, caini vagabonzi, aceleasi schelete metalice ce se vor terase,
    atasate la niste cladiri din beton, tot de pe vremea lui Ceausescu. Plajele
    amenajate la modul cel mai trist cu putinta: un pic de lemn, densitate cat mai
    mare de sezlonguri pe centimetrul patrat, nici macar o saltea ca lumea pe
    sezlonguri.  O atmosfera de fin du temps,
    de apocalipsa cu hamsii si muzica de la Kiss FM;
  • –         
    Plajele sunt nesigure: abia daca zareai un
    salvamar, per statiune si nu din 50 in 50 de metri, asa cum ar fi normal si asa
    cum e pe plajele din strainatate (inclusiv la bulgari – am zis-o, oricat de
    mult incerc sa nu fac comparatiile deja iritante intre litoralul romanesc si cel
    bulgaresc).
  • –         
    Plajele sunt din ce in ce mai mici. Apa marii
    lucreaza in defavoarea litoralului romanesc. Am ramas socata (si nu exagerez)
    vazand dimensiunea redusa a plajei din Neptun, pe vremuri cea mai lata de pe
    litoral. Dar nimeni nu face nimic. Patronii, asa zisii investitori de pe
    litoral nu si-ar uni eforturile sa faca ceva, ca si cum bunastarea lor nu
    depinde de asta. Se plang de situatie, dar asteapta sa se produca inevitabilul.
  • –         
    Nu sunt eu cea mai mare petrecareata (mai
    degraba genul de pensionar venit la tratament, care dupa ora 23.00 pune capul
    pe perna). Dar atmosfera in statiuni e trista rau. Locurile maxime de
    distractie sunt shaormeriile, restaurantele cu autoservire si cramele cu cate
    un solist / cate o solista ce canta muzica populara (genul “s-a furat mireasa”).
    N-am nimic cu genul muzical in sine. Din contra, il savurez la nunti sau alte evenimente
    similare, dar la mare avea asa un aer de petrecere de autobaza;
  • –         
    Chiar daca alegi o statiune linistita (asa cum
    fac de regula familiile cu copii mici) ai toate sansele sa nu scapi de vacarm. Am
    fost cazati intr-un complex de vile intre Neptun si Jupiter, la marginea
    padurii, pe malul lacului (zona aparent linistita si retrasa, fara terase sau restaurante
    in jur). Dupa ora 23.00, muzica din spatiul public se opreste in toata statiunea
    (am vazut cu cohii mei pustietatea teraselor venind dinspre Olimp spre Neptun
    in a doua noapte pe litoral). Ei bine, in acea noaptea nu am dormit deloc. De
    undeva, din neant se auzea la maxim ( cu geamuri termopane si usi inchise) o tanti
    solista. Ii am in memorie repertoriul pe de rost si cu tot cu versuri – o
    combinatie trista de Dan Spataru, muzica populara, Madalina Manole si manele.
    Se auzea aproape asurzitor orice vocaliza si tril, dar nimeni nu si-a putut
    explica de unde venea zgomotul. Pe doamna a chinuit-o talentul pana pe la 4 dimineata,
    cand probabil clientii terasei invizibile au plecat la somn. Minunata noapte
    alba pentru familiile cu copii, venite la mare pentru relaxare si aerosolii de
    dimineata.
  • –         
    Sa mai zic ceva de trotuare sau faleze
    prietenoase cu mamele care isi duc copiii in carucior? Nici vorba.
  • –         
    Cred ca cel mai tare m-a intristat acel
    sentiment de jecmaneala, de bataie de joc, de dispret la adresa turistului, a
    omului care poate a economisit un an intreg din munca cinstita, pentru a merge
    in vacanta. Spatiile de cazare sunt sub orice critica. Proprietarii vor profit
    cu orice pret. Sunt genul de oameni care nu muncesc nimic un an intreg si se
    asteapta sa faca profit in 3 luni de sezon cat pentru tot anul. Daca ar investi
    ceva in statiuni, daca s-ar uni in asociatii ca sa atraga fonduri europene, poate
    ca le-as intelege nemultumirile perpetue legate de vreme si de numarul mic de
    turisti. In schimb, ei stau cu mainile in san, isi inghesuie clientii in camere
    mici si claustrante, dar practica tarife ce rivalizeaza cu hotelurile de 4 stele
    de pe litoralul bulgaresc. Daca nu ma credeti pe cuvant va zic asa: 2 zile si
    jumatate in Neptun m-au costat cat 2 nopti in Bulgaria. In Neptun m-am cazat la
    Vilele Soarelui (constructie noua, camera simpla, cu balcon, curata si
    amenajata frumos dar incredibil de mica, la baie nici nu puteam sta pe toaleta
    fara sa ating cabina de dus). Am mancat cu buget redus la impinge tava
    (Springtime), la buget mediu (Cramele Murfatlar) si la buget high end
    (Restaurant Insula din Neptun si terasa Ciresica din Olimp). La plaja am fost
    intre Jupiter si Neptun, pe plaja pensiunii unde am beneificat si de reducere.
    La plaja am baut doar un suc. Ca sa ajungem la plaja ocoleam lacul, pret de 400
    de metri. In Bulgaria, am ales Grifid Bolero,  un hotel de 4 stele, cel mai bine cotat din
    Nisipurile de Aur si in top 5 hoteluri de lux din Bulgaria. Am avut all
    inclusive: mese, gustari, open bar, posibilitatea de a cina la 4 restaurante a
    la carte din complex, bar gratuit pe plaja, sezlonguri si umbrela gratuite,
    animatie pentru copil,  4 psicine si o
    camera imensa care facea cat 2 camere si jumatate de la pensiunea din Neptun. Curatenie
    exemplara in hotel dar si in toata statiunea. Din nou ma enervez ca trebuie sa
    fac comparatii, dar nu mi se pare firesc ca 2 zile pe litoralul romanesc (in
    care am obosit mergand si venind de la plaja, cautand terase ca sa mananc si
    rugandu-ma la divinitate sa nu fac toxiinfectie alimentara) sa coste cat 2 zile
    in care nu am avut niciun stress si am beneficiat de servicii extraordinare.
  • –          Satula sa tot improvizez ceva de mancare de pe la terase pentru
    bebe, am cedat si i-am cumparat doua borcanase de piure de legume cu carne
    dintr-o farmacie (o farmacie de lant, una din cele doua existente in Neptun si
    singura deschisa la 8 dimineata). Vindeau doar produse Nestle (nu ma impac sub
    nicio forma cu producatorul, dar repet am cedat psihic). Cand le-am desfacut am
    avut surpriza sa constat ca pe capacul interior se depusese o chestier neagra
    (probabil mucegai?!). Acum nu stiu daca a fost Nestle de vina (sigiliul
    ambalajului era intact) sau conditiile de stocare din magazin. Produsele erau
    in spatele unui geam, in dreptul unei ferestre exterioare, in bataia drecta a
    soarelui, la o temperature mare si pentru ora aceea matinala.
  • –         
    Revevnind la hoteluri, nu va imaginati ca cele
    de 5 stele de pe litoralul romanesc isi merita banii. Am iesit la o bauta cu
    niste prieteni de suflet la Hotel Inter din Venus, cotat la 5 stele. Plasat pe
    plaja, privesliste frumoasa, dar hotelul respectiv, in conditii de concurenta
    corecta nu ar avea 5 stele niciodata. Camerele sunt minuscule asta pare a fi
    leitmotiv pe litoralul romanesc (e un fost hotel comunist renovat), piscina
    extarioara la fel (ca interioara nu are), aspectul de hotel de pe vremea lui
    Ceausescu se resimte in arhitectura oricat au incercat proprietarii sa mascheze
    asta. Serviciile proaste (chelnerii au uitat sa curete mesele astfel ca ne-am
    asezat la o masa murdara, Berea fara alcool a aterizat in pahar dar fara ca noi
    sa vedem sticla), preturile exagerate (m-ar fi costat dublu sa rezerv o vacanta
    la 5 stele pe litoralul romanesc, fata de hotelul mult mai bun la care am stat
    in Bulgaria).
  • –         
    Evaziunea fiscala e o realitate. Nu am primit
    bani pe cei 480 de lei platiti pentru cele doua nopti de cazare in Neptun. Mi-a
    fost jena sa cer, am apreciat ca macar pensiunea la care am stat era o investitie
    noua si am sperat ca fentand legea am contribuit macar la dezvoltarea zonei.  Dar parca te simti prost cand stii ca
    muncesti 10 ore pe zi ca sa sustii cativa pensionari intr-un sistem care nu are
    niciodata bani, iar patronul de pe litoral (care sta si asteapta turistii ) nu
    isi plateste darile la stat.
  • –         
    Aceiasi “mici investitori” de pe litoral te
    admonseteaza ca nu ai bani ficsi, pentru ca ei nu au sa iti idea rest si “ei nu
    sunt acolo ca sa schimbe bani, ci ca sa faca vanzare”. E replica pe care a
    primit-o sotul meu, incercand sa plateasca un suc si un pachet de tigari cu o
    banconta de 50 de lei.
  • –         
    O raza de speranta, ca sa inchei intr-o nota
    pozitiva e ca Popasul Pescarilor din Olimp arata in continuare foarte fain. E un loc retras,
    minunat pentru relaxare. Delta Dunarii e la fel, o oaza de liniste si calm. Te face sa te gandesti ca ar fi fost mai bine daca
    litoralul romanesc ar fi ramas o salba de sate pescaresti. Modernizarea lui nu
    a adus nimic bun, totul a incremenit in communism si cladirile si mentalitatile
    si tot. Doar marea isi vede de treaba, in defavoarea plajelor noastre.

<>

<>

<>

<>

<>

<>

<>

<>

<>

<>

<>

–         
Eu nu o sa mai merg pe litoralul romanesc
prea curand (asa am zis si acum 6 ani dupa o mini vacanta infernala in
Costinesti). Si nu o fac din snobism sau din lipsa de patriotism. Din contra, din
drag de mare si litoral romanesc. Pur si simplu nu mai vreau sa sustin economic
niste oameni care capuseaza litoralul romanesc, care il exploateaza urat si
fara discernamant .<>

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

Ai gasit util articolul ? Lasa un comentariu

avatar
wpDiscuz