Ma alatur si eu mamicilor care incep diversificarea. Si culmea, dupa ce am trecut printr-un start in alaptare atat de dificil, parca nu mi-e asa de teama de cum va da bebelul piept cu balaurul cu sapte capete numit diversificare.

Cel mai teama imi e de ce va manca propriu-zis. Stiu, majoritatea parintilor isi fac probleme legate de cat si cum mananca copilul. La mine problema e legata de ce mananca. Parca nimeni in jurul meu nu isi pune problema tratamentelor chimice la care sunt supuse fructele si legumele.

Medici si parinti deopotriva vorbesc de ordinea in care trebuiesc introduse alimentele, de cantitati si etape de diversificare. Pe mine insa, faptul ca ingrasamintele, ierbicidele fungicidele si pesticidele regasite din belsug in legume si fructe intra in sistemul digestiv imatur al copilului ma sperie mult mai tare decat varsta la care trebuie introdus cartoful.

Am un colt de gradina la tara, dar am ratat startul in pus rasaduri, si oricum pana se vor coace copilul va fi deja diversificat.

Ca atare ma confrunt cu urmatoarele dileme legate de aprovizionarea cu materie prima:

• Sa cumpar de la tarani, din piata? Pare o idee buna, insa spre suprinderea unora, in piata NU prea mai gasesti tarani. Mosuletii si babutele care vand la tarabe sunt angajati tocmai ca sa atraga clienti dornici de produse de la tara. In realitate ce se vinde pe tarabe vine din Olanda si Turcia.

• Sa ma duc prin satele din apropierea orasului in care locuiesc si sa cumpar direct de la tarani? Pare o idee buna, insa discutiile cu un specialist in legumicultura si permacultura m-au pus pe ganduri. Ca sa poti sa mentii o cultura de legume din care sa mai si vinzi trebuie sa ai o suprafata de teren destul de mare. Riscul sa te viziteze daunatorii e de asemenea foarte mare. Nu cred ca exista taran care sa vanda si care sa nu fi „stropit” cultura cu ierbicide, fungicide, pesticide. Pana la urma au si ele rolul lor. Insa problema la taranul roman e ca nu respecta indicatiile din prospect. Nici macar nu stie cu ce da si de regula mareste doza ca sa fie sigur ca actioneaza cum trebuie, ca nu ramane fara cultura si implicit fara sursa de venit. Asta face ca legumele de la putinii tarani care mai vand totusi in piete sa fie in unele cazuri mai poluate decat cele crescute in Romania, in regim „industrial”, unde „chimicalizarea” e cel putin reglementata si dozajele se respecta.

• Sa cumpar de pe net sau de la magazinele bio? Preturile sunt mari si nu am niciun control asupra provenientei produselor. Oricine poate ambala legume si fructe crescute industrial in niste caserole, la care se ataseaza un certificat eco. M-a pus pe ganduri si acest articol care arata ca risti sa platesti triplu pentru produse la fel de poluate.

• Sa cumpar de la microferme sau de la micii producatori certificati ecologic? Cu siguranta au si alte loturi de pamant unde nu fac agricultura bio. Poate sunt paranoica, dar in absenta unui control clar al marfii prin analize de laborator, ar putea oricand mixa morcovi bio cu morcovi de pe un alt lot necertificat.

• Sa ii dau copilului piureuri la borcan? Cum am auzit ca fac alti parinti ai caror copii au dezvoltat reactii alergice la  legume si fucte cumparate de la „tarani”? Am garantia ca sunt cu adevarat eco? Internetul e plin de resurse pe tema scandalurilor in care companii gen Nestle sunt implicate. Unele dintre scandaluri vizeaza inclusiv promovarea de mancare nesanatoasa si disimularea ingredientelor reale din produsele pentru copii.

Cam astea sunt problemele care ma obsedeaza in ultima vreme. Voi studia piata si voi reveni cu pareri legate de produsele testate. Voi de unde v-ati aprovizionat pentru diversificare?