De unde vin bebelusii rasfatati?

Suntem printre mamiferele cu cea mai lunga perioada de gestatie, ceea ce face ca nou nascutii nostri sa fie cei mai neajutorati dintre toate speciile. Cimpanezii isi cara tot timpul puii, dorm impreuna cu ei pentru a-I ptea hrani pe timpul noptii. Noi, fiintele cele mai evolaute am inventat carucioare inteligente, patuturi care se leagana singure, vdieonterfoane care ne supravegheaza copiii de la distanta, jucarii cu aspect umanoid care vorbesc cu copiii nostri. Daca am analiza toate inventiile destinate copiilor, am constata ca “ajutate” de ele ne atingem pruncii din ce in ce mai rar. E ca si cum am face orice si am da orice numai ca sa nu ii luam atat de des in brate. Desi fiinta umana se dezvolta si prospera prin atingere (si o sa scriu o postare detaliata pe tema asta in care o sa reunesc toatre cercetarile care confirma acest lucru), norma ultimelor doua secole a devenit instrainarea de copil.

Sa fie oare dezvoltarea accelerata cea care ne-a instrainat de copiii nostri? A incercat oare puericultura (stiinta care se ocupa de studiul cresterii copiilor) sa fie o stiinta, sacrificand chiar obiectul studiului- copilul? Cum poti aspira la titulatura de stiinta daca nu operezi cu cifre si notiuni exacte? Cum asta a fost si aspiratia puericulturii s-a incercat introducerea notiunii de program. Fortat. De aici si pana la obsesiile noastre contemporane nu a mai fost decat un singur pas.

– La inceputul secolului 20, in incercarea de a “stiintifiza” psihologia behavioristul John Watson, in calitate de presedinte al Asociatiei Americane a Psihologilor a declarat razboi afectivitatii, impunand o paradigma rigida in cresterea copiilor, sub pretextul ca prea multa iubire parentala dauneaza

–  Odata cu primele demersuri de stiintifizare a cresterii copiilor s-a constatat ca un copil purtat in brate tot timpul de parinti e mai greu de studiat, decat unul pus deoparte intr-o cutie; Pana la a li se spune mamelor sa nu isi mai ia copiii in brate, nu a fiost decat un singur pas; Astfel, mamele au fost sfatuite sa isi ia copiii in brate doar dupa un anumit program. Daca plansul bebelusului (fie el de foame sau de durere) contrazicea programul prestabilit mama era sfatuita sa isi lase copilul sa planga;

– Apogeul aberatiilor menite sa rupa legatura fireasca mama – copil a venit de la un asa zis om de stiinta care le avertiza pe mame asupra riscului ca pruncii luati in brate cand plang sa devina infractori sau sa ajunga la scoala de corectie;

– Caruciorul apare in epoca Victoriana, fiind inventia lui William Kent, care in 1733 a nascocit o metoda ingenioasa de a-si deplasa copiii. Odata ajuns pe teritoriu american, caruciorul devine obiect de marketing intens, fiind vandut ca obiect revolutionar menit sa ajute mama. Caruciorul face astfel tranzitia de la generatiile de copii purtati in bratele mamei la copiii transportati intr-un spatiu inchis si strain;

– Laptele praf si hranirea cu biberonul au aparut ca metode “stiintifice” de hranire a copiilor, raspunzand nevoii parintilor si medicilor de a sti cat mananca de fapt copilul; Apogeul biberoanelor incepe in anii ’50 si continua cu miscarea feminista, astfel ca in anii ’60 – ’70 alaptatul devine doar o ciudatenie etalata de hippioti

– Teama de contaminare microbiana a fost un alt motiv pentru care mamele erau incurajate sa limiteze contactul cu copilul, nestiindu-se la vremea respectiva ca toxiinfectiile grave de care sufereau zeci de mii de copii erau de fapt generate de impuritatea apei;

– Acelasi motiv a dus si la introducerea unui program strict de alimentatie a bebelusului, contrar modului in care fiinta umana s-a hranit de-a lungul miilor de ani de evolutie (prin alaptare la cerere).Se considera drept cauza a infectiilor intestinale intervalul neregulat dintre mese, ca atare s-a introdus “obligativitatea” hranirii copiilor la 3-4 ore, in dezavantajul evident al copiilor cu alte nevoi alimentare. Contactul dintre mama si copil este si mai mult limitat, suptul pentru confort find astfel total exclus din alimentatia unui nou-nascut; Nu va suna asadar familiar un scenariu de egenul “copilul trebuie sa manance o data la 2-3 ore timp de x minute”, sauparadoxul enuntat de medical meu de familie “alimentatia la san se face la cerere, dar nu mai devreme de 2 ore?!”