Au copiii nevoie de limite? Cum punem limite?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting, Psihologia copilului No Comments

Întâlnesc din ce în ce mai frecvent ideea greșită că noile curente de parenting promovează o educație în care limitele puse copiilor ar trebui să fie inexistente. Termenul de parenting e folosit în acest context sub o aură peiorativă, ca și cum cineva a inventat un nou mod de a crește copiii, pe care încearcă să îl vândă părinților. Realitatea e că există de asemenea și o minoritate de părinți care au interpretat în mod greșit principiile curentelor de parenting pozitiv, ducând permisivitatea la o extremă ce dăunează în primul rând dezvoltării copilului. Nu o să discut prea mult despre clasificarea diverselor curente de gândire în creșterea copiilor, ci despre limite. Așadar, au copiii nevoie de limite? Cum punem limite? Sunt limitele necesare? Cu siguranță! Și acest lucru e consemnat de toate curentele oficiale de parenting, indiferent de orientare. Orientarea dă însă felul în care se recomandă setarea limitelor. De ce au nevoie copiii de limite? Câteva motive pentru care copiii au nevoie de limite: pentru a fi în siguranță atât ei, cât și cei din jur, cei cu care interacționează pentru a învăța să se adapteze regulilor general acceptate ale societății pentru a-și dezvolta autocontrolul și capacitatea de a-și frâna impulsivitatea (copiii nu se nasc cu abilitatea perfect dezvoltată de autocontrol al comportamentului, iar setarea de limite, empatic, cu respect față de copil și atunci când acestea sunt necesare ajută copilul să le internalizeze și să își dezvolte capacitatea de autocontrol). pentru a-i oferi un sentiment de siguranță și consecvență … Citeste mai departe

Performanța la copii – ce se poate ascunde în spatele ei?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting, Psihologia copilului No Comments

Printre cărțile “de parenting” pe care le recomand părinților se numărăr și Open, carte autobiografică a lui Andre Agassi. O recomandare atipică ați spune, însă e una dintre cele mai realiste descrieri ale performanței așa cum este ea văzută din perspectiva copilului perfomer. Andre Agassi este incontestabil unul din cei mai celebri jucători de tenis din lume. Cum a ajuns la această performanță? Și ce l-a făcut să recunoască, cu o sinceritate debordantă, că în toată cariera sa a urât de fapt tenisul? După zeci de ani în care la fiecare interviu acordat, își declama o admirație (falsă) despre tenis. În spatele poveștii de succes stă însă copilul, adolescentul, adultul Andre Agassi adesea confuz, rebel (la un moment dat consumator de droguri și asta era să îl coste cariera sportivă), care a urât de fapt dintotdeauna sportul care l-a adus pe culmile gloriei. Atât de mult încât nici el, nici soția sa, Steffi (cu o poveste similară) nu și-au încurajat copiii să joace tenis. Mai jos, câteva pasaje din cartea Open: “Am șapte ani și vorbesc singur pentru că m-e frică și pentru că sunt singura persoană care mă ascultă. Respirând, îmi șoptesc Lasă-te Andre, renunță. Lasă racheta și ieși de pe acest teren. Du-te în casă și ia-ți ceva bun de mâncare. Joacă-te cu Rita, Philly sau Tami. Stai cu mama cât tricotează sau face un puzzle. Nu sună frumos? N-ar fi ca și cum ai fi în rai, Andre? Pur și simplu să te lași? Să nu mai joci … Citeste mai departe

Cea mai dură lecție de parenting

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting, Psihologia copilului No Comments

Cea mai dură lecție de parenting a fost, pentru mine, să descopăr că atunci când îmi ating limitele, mă transform în părintele care nu vreau să fiu, în prototipul pe care am încercat conștient, să îl evit tot timpul și de care am încercat să mă detașez. Aud frecvent părinți care spun că în anumite momente, fără să vrea, pun în pratică exact acele lucruri pe care le detestau la părinții lor. Ca și cum atunci când deschid gura, nu vorbesc ei, ci mama sau tatăl lor. Pe măsură ce T. a crescut am constatat că îmi e din ce în ce mai greu să mă joc cu el. Să cobor la nivelul lui, pe podea și să intru în lumea sa. Credeam despre mine că mă descurc onorabil, însă totul până în punctul când venea momentul conexiunii prin joc, când mă blocam efectiv. Nici măcar încercările mele conștiente de a face asta (știți reminder-urile de genul azi trebuie să îți îmbrățișezi copilul de X ori, etc) nu mă ajutau prea mult. Rațional înțelegeam necesitatea jocului împreună, emoțional mă simțeam blocată și incapabilă să acționez. Mi-am dat seama că mama mea, la rândul ei nu avea timp să se joace cu mine. Și cât de mult tânjeam după jocul cu ea, dar ea nu avea efectiv niciodată timp să coboare la nivelul meu, pe covorul din sufragerie pentru a ne juca împreună. Într-una din zilele în care am rămas singură acasă cu T. și cu R. mi-am ieșit din fire. T. avea … Citeste mai departe

Ce le spunem copiilor despre Moș Crăciun?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting, Psihologia copilului No Comments

În 2012 Psychology Today publica un articol intitulat Say Goodbye to the Santa Claus Lie, (Spuneți adio minciunilor legate de Moș Crăciun, n.t.) în care se dezbăteau efectele negative ale introducerii lui Moș Crăciun în imaginarul copilăriei. Deși am copilărit alături de Moș Crăciun, fără a fi întrebați dacă îl acceptăm sau nu în viața noastră, mulți dintre noi au început să se întrebe serios și cu anxietate specific parentală, dacă este benefic sau  din contră, le facem rău copiilor noștri, prezentându-l pe Moș Crăciun. Dezbateri există chiar și în rândul psihologilor. Susținătorii lui Moș Crăciun spun că prin intermediul acestui personaj dezvoltăm imaginația copiilor și stimulăm jocul de rol. Opozanții lui Moș Crăciun spun că prezența personajului în viața copiilor se bazează pe o minciună nejustificată și poate submina încrederea pe care copiii ne-o acordă (aducând ca argument momentul dezamăgitor în care copiii află că Moș Crăciun nu există și că au fost mințiți de către niște persoane în care aveau încredere deplină). În fața acestei dileme, soarta a decis pentru familia noastră ca T. să afle de Moș Crăciun (e o dilemă cum) cu mult înainte să îmi pregătesc vreo strategie în acest sens. Practic, de prin vară întreabă cu nerăbdare despre acest personaj și am fost atât de impresionată de candoarea și nerăbdarea cu care se interesa de Moș Crăciun, încât am făcut ceea ce am făcut și până acum atunci când nu am avut răspunsuri la dileme de parenting – m-am ghidat după copil și dorințele sale. Ca … Citeste mai departe

Viața cu doi copii. Rivalitatea fraternă

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, In brate la mami, Psihologia copilului 2 Comments

Încă dinainte de nașterea lui Rareș am decis să îi punem și un prenume de sfânt, pereche cu cel al fratelui mai mare, Tudor. Și dacă pe T. l-am botezat și Mihai, lui R. ne-am gândit să îi spunem și Gabriel. Ne-am imaginat noi, cu mințile noastre de adulți, că cei doi frați Ola vor fi încântați de ideea noastră, că își vor serba împreună onomastica, că totul va fi la dublu – cadouri, prieteni, distracție. Am avut ocazia să facem proba adevărului, la o lună de la nașterea lui R. “La mulți ani, Tudor Mihai!”. Bucurie, chicoteli, veselie din partea sărbătoritului. La mulți ani, Rareș Gabriel! Ne-am gândit noi că ar fi frumos să îi urăm și fratelui necuvântător. Doar că primul sărbătorit nu a mai fost atât de încântat. S-a retras într-un colt al camerei, îmbufnat și clănțănind din dinți, supărat că împarte ziua onomastică cu altcineva. De când am născut cei din jur ne întreabă cum e viața cu doi copii. E o provocare, aș spune în timp ce scriu această postare, tastând cu un bebe adormit pe umăr, în timp ce fratele mai mare e la joacă cu bunicii. Viața cu doi copii nu e atât de dificilă pe cum m-au avertizat anumite persoane, dar nici pe departe atât de simplă precum principiul înmulțirii iubirii cu doi. Am început să îl pregătesc pe T. (care are acum 3 ani) pentru venirea lui R. (care tocmai a implinit 2 luni) din momentul în care sarcina a devenit … Citeste mai departe

Cum se dezvoltă creierul copiilor noștri? Ce ne spune știința?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Psihologia copilului, Sfaturi No Comments

Circulă atât de multe informații despre dezvoltarea copiilor și impactul pe care îl au primii ani de viață, dar ce ne spune cu adevărat știința? Ce știm în acest punct despre impactul pe care primii ani din viața copiilor noștri îl au asupra felului în care se modelează creierul lor? Ce știm despre felul în care experiențele din primii ani de viață îi afectează, dar despre relația cu figurile principale de atașament, sau despre momentul în care toate acestea încep să acționeze? Cu siguranță știm mult mai mult decât știam în urmă cu câțiva zeci de ani. Ideea de bază este că ceea ce se întâmplă în mica copilărie (o perioadă considerată insignifiantă până în urmă cu câteva decenii) contează foarte mult, deoarece experiențele de care copilul are parte în această perioadă pot avea impact de durată asupra sănătății fizice și psihice, a comportamentului său, a felului în care învață. “Bazele arhitecturii creierului sunt stabilite în primii ani de viață printr-o serie continuă de interacțiuni dinamice în care condițiile din mediu și experiențele personale au un impact semnificativ în felul în care se exprimă predispozițiile genetice. Deoarece experiențe specifice afectează  circuite specifice din creier, în etape de dezvoltare specifice, numite perioade sensibile – este de o importanță vitală să profităm de aceste oportunități timpurii de dezvoltare. Cu alte cuvinte, calitatea mediului timpuriu în care trăiește un copil și disponibilitatea experiențelor adecvate, la momentul potrivit de dezvoltare sunt cruciale în stabilirea tăriei sau slăbiciunii arhitecturii creierului, aceasta determinând la rândul său … Citeste mai departe

Cărți care ne fac rău dacă vrem să alăptăm: “Bebelușul meu înțelege tot”, de Aletha Solter

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovAlaptare, Blog, Psihologia copilului No Comments

Mi se întâmplă să interacționez cu mame care au nevoie de sprijin în alăptare și să mă lovesc de ceva extrem de frustrant. Mama, bine intenționată și dornică să își crească copilul cât mai bine se informează înainte de naștere, dar o face din surse greșite. Cărți în care se vorbește de alăptare, scrise de persoane care nu au nicio competență în domeniul hrănirii sugarilor. Nici nu vă puteți da seama cât de greu e să desfaci răul făcut de o carte ce implantează idei greșite. Și cât de frustrant e să vezi cum poate fi distrusă o relație frumoasă de alăptare, ce a debutat bine, fără probleme, de idei de tipul alăptării la program, al training-ului de somn, etc. Mi-am propus să fac o listă de cărți pe care mamele interesate de alăptare și creșterea copilului mic le pot citi, dar și o listă de cărți pe care să le evite. La categoria EVITAȚI dacă doriți să alăptați, aș plasa fără îndoială cartea Alethei Solter “Bebelușul meu înțelege tot”. Carte ce desființeaza alăptarea la cerere, parenting-ul responsiv și face mama să creadă că dacă își va asculta instinctele va crește un copil inadaptat. Vă redau câteva pasaje  “Sugarii din țările industrializate o pot duce bine indiferent dacă sunt hrăniți frecvent sau la interval de câteva ore” Comentariul meu – nu nu este nicio diferență între principiile după care funcționează organismul unui copil dintr-o țară neindustrializată și cel al unui copil dintr-o țară industrializată. Am întâlnit suficient de multe cazuri de sugari … Citeste mai departe

Cum am ținut la distanță sfaturile nedorite?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Cum devii părinte mai bun?, Cum să devii un părinte mai bun?, Psihologia copilului 2 Comments

Pe vremea când eram însărcinată cu primul copil, am fost copleșită și când spun copleșită chiar asta să vă imaginați – eu (și un bebe în burtă), aproape striviți de o avalanșă de sfaturi nesolicitate. Multe erau sfaturi proaste, lipsite de temei, uneori chiar periculoase, oferite nesolicitat. Privind retrospectiv nu pot decât să mă amuz de lucrurile pe care le auzeam – cum că arsurile de sarcină sunt provocate de părul bebelușului (ați auzit asta cu siguranță și voi, face parte din folclorul românesc de parenting ) sau că voi naște un copil mic, deoarece refuzam sa mănânc anumite preparate din carne despre care nu știam ce grad de preparare termică aveau (în condițiile în care nici acum, la a treia sarcină nu am dobândit anticorpii la Toxoplasma Gondii) Ironia e că am născut un copil mai mic decât normalul, dar asta fără nicio legătură cu câștigul meu ponderal din timpul sarcinii sau cu ceea ce am mâncat (de altfel absolut în regulă), ci cu hipertensiunea de sarcină, care prin extenso aș spune că mi-a fost întreținută și de avalanșa deloc plăcută de sfaturi și sperieturi nesolicitate. “Nevoia” de a speria alte gravide Zilele trecute eram la coafor și în timp ce doamna coafeză mă masa blând pe scalp, văzând că sunt însărcinată și aflând că am 25 de săptămâni de sarcină, s-a gândit că ar fi bine să îmi spună că fix la 25 de săptămâni de sarcină a început să piardă lichidul amniotic , născând ulterior prematur. Pe vremea când … Citeste mai departe

Cum ne comportăm cu un copil care a pierdut pe cineva drag?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, In brate la mami, Psihologia copilului No Comments

Pierderea cuiva drag este o realitate a vieții, prin care trecem cu toții la un moment dat, Poate că luna Decembrie nu e cea mai potrivită lună pentru a discuta despre doliu însă e important să reflectăm măcar câteva minute asupra acestui aspect. Inevitabil, în Decembrie, printre cadouri și reuniuni de familie, ne aducem aminte și de cei dragi, care nu mai sunt printre noi. Trăim într-o cultură în care abordăm prea puțin deschis ideea de pierdere. Dincolo de ritualuri specifice, limitate în timp, trăirile doliului se închid de multe ori în sufletul celui care le trăiește și de multe ori sunt permanente. Ce se întâmplă cu copiii care pierd pe cineva drag? Vă amintiți să fi învățat undeva, cum trebuie să ne comportăm cu ei? Poate că ne e mai confortabli să credem că pentru ei lucrurile nu stau atât de “complicat”? Că durerea e doar a adultului? Nimic mai fals. Copiii resimt pierderea cuiva drag, iar în perioada de doliu sunt la fel de vulnerabili (poate chiar mai vulnerabili aș îndrăzni să spun) decât un adult. Ce știm că trebuie să facem în abordarea unui copil care spre exemplu își pierde părintele? Știm să spunem și altceva despre el , decât că e un orfan? Dincolo de etichete putem întinde o punte d elegătură sufletească , dar care să nu facă rău? Eu personal nu îmi aduc aminte să fi învățat vreodată așa ceva, nici măcar în formarea ca psiholog. E un subiect tabu al societății noastre. La finalul săptămânii … Citeste mai departe

Cum ne învățăm copiii să se spele singuri pe dinți?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, carii de biberon, cariile dentare la copilul alăptat, fren labial restrictiv, In brate la mami, Psihologia copilului 1 Comment

Mai în glumă mai în serios, spălatul pe dinți se înscrie cu succes în galeria reperelor de dezvoltare pe care le bifează un copil în primii ani de viață, poziționându-se cu ușurință lângă primii pași, primele cuvinte, prima hăinuță îmbrăcată de unul singur. Mi-am dat seama citind postările de pe diverse grupuri de mămici, că spălatul pe dinți nu e chiar atât de ușor pe cât pare, că frustrarea își face de multe ori simțită prezența, că unii copii dezvoltă aversiune de la primele utilizări ale periuței de dinți. Care e vârsta optimă pentru a începe să curățăm dinții? Mulți specialiști susțin că aceștia trebuie curățați din momentul apariției. Personal, am optat să mă pliez pe ritmul copilului (și să nu utilizez o pastă cu fluor, în caz că aveți întrebări legate de pastele de dinți). Dacă v-ați propus să curățați dințișorii copilului, de îndată ce au apărut, explicați-i copilului ce aveți de gând să faceți și pliați-vă pe semnalele transmise de el. Cavitatea bucală este un analizator senzorial prin care copilul își clădește mare parte din cunoașterea din prima parte a vieții. Nu neglijați acest aspect. Aversiunea orală se poate instala foarte ușor în urma unei manevre aparent banale, dar asupra căreia copilul nu consimte. Ca la orice reper de dezvoltare, trebuie ținut cont de faptul că fiecare copil are ritmul său. Și în cazul spălatului pe dinți, dacă acționăm corect, mai devreme sau mai târziu fiecare copil va ajunge să iubească această activitate. Pentru că tocmai aceasta este … Citeste mai departe

Cel mai de preț dar pentru copilul tău

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Erik Erikson, Încredere în copil, Parenting, Psihologia copilului, Stadiile de dezvoltare psihosocială a copilului No Comments

Dacă ar fi să oferiți copilului cel mai de preț dar pe care un părinte îl poate oferi, ce ați alege? Un cadou gratuit, real (nu de tipul viață veșnică, sănătate eternă și frumusețe nemuritoare), un cadou pe care orice părinte din lumea aceasta, indiferent de statutul social sau financiar și l-ar permite? Un cadou inepuizabil, genul de “sac fără fund”, genul de cadou din care cu cât dai mai mult, cu atât se face mai mult? Există așa ceva, nu doar în povești? Da, există și se numește ÎNCREDERE. Încrederea reprezintă fundamentul pe care se construiește personalitatea umană, iar construcția începe de la naștere. Încrederea, ce derivă din siguranța oferită de părinte și din împlinirea nevoilor copilului este cea care oferă copilului posibilitatea de a trece la stadiul următor de dezvoltare și de a deveni independent și autonom. Un copil căruia nu i s-a cultivat sentimentul de siguranță este un copil neîncrezător în lume. Un copil neîncrezător în lume este un copil reticent la a deveni autonom. Autonomia și independența copilului mic sunt false deziderate pe care societatea le-a impregnat în mintea părinților fără a menționa că e nevoie mai întâi de siguranță și de dependență. Pentru a avea copii autonomi deschiși spre lume, trebuie să le sădim siguranța și încrederea în perioada în care sunt cel mai vulnerabili și dependenți de noi. Încredere versus Neîncredere Încredere versus Neîncredere reprezintă prima lecție pe care copilul o învață imediat după venirea pe lume. Conform celebrului psiholog american Erik Erikson este primul … Citeste mai departe