Mitul “răsfățului”, demontat științific?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, dezvoltarea creierului, Dezvoltarea nou născutului, In brate la mami, Instinct matern, Perioada neonatală, Plans controlat, plans copil, Plânsul care semnalizează o nevoie No Comments

De fiecare dată când citesc despre studii care dovedesc superioritatea laptelui matern în raport cu laptele altor specii pentru puii de om, sau despre studii care arată de ce e bine să ne luăm copiii în brațe, am aceeași reacție: oare ce schimbări dramatice au avut loc în ultimele secole astfel încât am ajuns în punctul în care avem nevoie de validări științifice pentru a accepta lucruri care sunt intuitive sau care nu ar trebui să fie puse la îndoială? Există pur și simplu pe lumea aceasta lucruri irefutabile (adică de netăgăduit) care nu ar trebui în mod normal, într-o societate normală să consume din timpul științei. Uneori mi se pare că e ca și cum am avea nevoie de studii care să ne spună că zăpada este rece. E ca și cum omenirea ar fi știut asta intuitiv, dar pe parcurs s-a întâmpla ceva care ne-a făcut să ne temem să punem mâna pe zăpadă (astfel încât ne e teamă să testăm prin propriile simțuri), așteptăm să vină o echipă de experți să ne spună că s-a dovedit că e în regulă să ieșim afară, zăpada e într-adevăr rece, dar asta nu este un lucru periculos. Nu e evident? Și nu e oare supărător că nu mai vedem evidența? De fapt una din cele mai frecvente temeri în relația cu un nou născut este că se învață în brațe. Am fost întrebată de foarte multe ori despre acest subiect. E o temere pe care o întâlnesc mai degrabă la bărbați în relația cu … Citeste mai departe

“Copilul care nu plânge, nu primește nimic”

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Copilul care nu plânge nu primește nimic, Despre plâns la nou născut și sugar, Plânsul care semnalizează o nevoie 2 Comments

“Copilul care nu plânge, nu primește nimic“, obișnuiau să îmi spună mai multe persoane, din jurul mei folosindu-se de acest proverb românesc, pentru a descrie situația în care dacă nu ceri și nu semnalizezi că ai o problemă sau o nevoie, nimeni nu sare să te ajute. Era ca un fel de lecție ce se vroia a fi plină de înțelepciune. Cum problemele mele erau probabil din sfera afirmării personale (muncă, salariu, recunoaștere meritelor), e evident că în cazul meu expresia nu a fost niciodată utilizată în discuții legate de copii. După cum am spus, era o mostră de înțelepciune populară, o vorbă, din bătrâni….”Păi cum măi Andreea, tu chiar nu îți dai seama? Dacă nu spui că nu mai poți, oamenii vor crede că ți-e bine așa, dacă tu nu ceri un salariu mai mare pe măsura meritelor tale, ei vor crede că ți-e bine așa…Copilul care nu plânge, nu primește nimic”, se încheia apoteotic și cu un zâmbet aproape complice, lecția de viață care ar fi trebuit să mă impulsioneze pe mine, adultul să procedez asemenea “copilului care vrea ceva” L-am folosit și eu astăzi, într-un context similar, legat tot de muncă, într-o discuție cu soțul meu. L-am folosit automat. Pentru mine, la nivel personal proverbul nu are nimic de-a face cu copiii, cel puțin nu cu felul în care vreau să îi cresc eu. Dar rostindu-l,  mi-am dat brusc seama de unde vin mare parte din problemele noastre de conectare cu copiii și am dat fuga la … Citeste mai departe