Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


Alăptare la cerere dar nu mai devreme de trei ore. De ce e greșit?

„Alăptare la cerere, dar nu mai devreme de trei ore”, e un sfat pe care continuă să îl primească multe din mamele de bebeluși cu care colaborez. E un fel de a spune „bine, bine noi recomandăm alăptarea la cerere, dar totuși cu o limită”.

Ei bine, limita aceasta impusă aleator nu are niciun fundament în realitate. Ba mai mult, se poate dovedi periculoasă în cazul unor sugari alăptați.

Când le spunem mamelor, în mod greșit să alăpteze „la cerere, dar nu mai devreme de câteva ore” le comunicăm de fapt să alăpteze la program. Cu toate riscurile pe care le implică alăptarea la program.

De unde vine recomandarea greșită de a alăpta la cerere, dar nu mai devreme de un număr de ore?

Recomandarea de a nu alăpta mai devreme de câteva ore (de regulă trei ore) e inspirată din hrănirea cu lapte praf.

Hrănirea cu lapte praf vine de multe ori cu recomandarea unei pauze post-prandiale (după mese) pentru ca hrana să se digere.



Bebelușii hrăniți cu lapte praf primesc, de regulă o cantitate de hrană fixă, controlată, ce se apropie de maximul capacității stomacului.

De regulă, pentru eficientizarea meselor de lapte praf este recomandată hrănirea cu cantitatea maximă permisă per masă la vârsta respectivă a bebelușului.

Acest lucru face ca procesul de digestie să dureze, stomacul să se golească în timp mai lung. Deci nevoia unei mese noi, la interval mai lung de timp.

Cursuri online digitale pentru părinți

De ce e importantă alăptarea la cerere?

Atunci când ni se spune să alăptăm la cerere, dar nu mai devreme de un număr de ore, de fapt ni se recomandă alăptare la program. Ceea ce e greșit.

Bebelușii alăptați nu au mese de volum fix. Un bebeluș cu vârsta mai mare de 1 lună poate transfera la o masă între 80-150 de mililitri de lapte matern. Cantitate diferită de la masă la masă. În funcție de nevoile de moment ale sugarului.

Ceea ce contează de fapt pentru creșterea adecvată a sugarului e totalul de lapte matern consumat în 24 de ore.

Ca părinți nu putem controla această cantitate, prin hrănirea la sân. Sânii nu au gradații care să ne indice cantitatea exactă consumată de bebeluș. Ca atare, ne ghidăm după semnalele transmise de bebeluși.

Datorită compoziției specifice, laptele matern se digeră mai rapid decât laptele praf.

Timpii de golire gastrică sunt mai scăzuți în cazul hrănirii cu lapte matern, comparativ cu hrănirea cu lapte praf. (Van Den Driessche et al. 1999 și cavell, 1981)

Un bebeluș alăptat exclusiv poate suge de minim 8-12 ori în 24 de ore.

Alăptările frecvente, specifice hrănirii cu lapte matern uman sunt și o modalitate selectată de evoluție, prin care mama rămâne aproape de bebelușul fragil. Care nu ar putea să supraviețuiască fără părinte alături.

Bebelușii alăptați pot transfera cantități diferite de lapte, de la o alăptare la alta

Bebelușii alăptați pot suge cantități diferite de lapte de la masă la masă, din diverse cauze:

  • Uneori simt nevoia să sugă pentru „confort”, situație în care predomină suptul non-nutritiv (fără transfer mare de lapte);
  • În special în perioadele în care temperaturile sunt mai ridicate supturile pot deveni mai dese, din nevoia bebelușului de a se menține hidratat;
  • În perioadele de puseu de creștere sau de salturi mentale, unii bebeluși sug mai des decât de obicei;
  • În perioadele de boală unii sugari pot suge mai des, dar cantități mai mici de lapte per masă.
  • Bebelușii cu simptome accentuate de reflux sau cu boală de reflux gastroesofagian preferă, în general, alăptările mai dese, dar mai scurte. Practic, mese mai dese, dar în care transferă mai puțin lapte per masă. Hrănirea de acest gen le asigură un confort gastric mai mare. Mesele cu volum mare de lapte pot genera simptomele de reflux.
  • Capacitatea de stocare a sânilor mamei poate să influențeze numărul de alăptări și frecvența lor. Bebelușul unei mame cu capacitate mai mare de stocare a laptelui matern poate să nu aibă nevoie de mese atât de dese comparativ cu bebelușul unei mame cu o capacitate de stocare mai mică a sânilor.
  • Bebelușii cu probleme de supt pot avea nevoie să sugă mai des, deoarece transferul de lapte per masă este mai mic.
  • Seara, când multor mame le scade fluxul de lapte în mod normal, unii bebeluși sug mai des decât în prima parte a zilei.

Ce riscuri sunt dacă ignorăm semnele de foame ale bebelușului alăptat exclusiv?

Alăptarea la program, în dezacord cu semnele de foame ale bebelușului poate duce la:

  • Încetinirea ritmului de creștere sau chiar scădere în greutate;
  • Risc mai crescut de deshidratare (în special în primele săptămâni de la naștere, pe timp de vară sau pe perioade de boală);
  • Scăderea lactației mamei;
  • Risc mai mare de introducere nenecesară a biberoanelor și a alimentației artificiale;
  • Risc de probleme ale sânilor („canale blocate”, mastită);
  • Risc mai mare de înțărcare prematură.

Cât de des e prea des?

Nu există un standard care să indice un număr prea mare de mese la sân.

De regulă, atunci când bebelușilor le e foame, aceștia sunt capabili să semnaleze acest lucru, prin semne specifice.

Semnele specifice de foame apar de regulă doar în acest context. Ele sunt puternic legate de nevoia bebelușului de a mânca. Nevoie corelată cu digestia laptelui consumat anterior.

E un mit că dacă alăptăm mai devreme de 3 ore de la începutul mesei anterioare, laptele consumat de bebeluș va cauza probleme de digestie pentru că se „așează” peste laptele anterior, nedigerat încă.

De regulă, atunci când oferă semne consistente de foame, bebelușilor alăptați chiar le este foame.

Studii antropologice (citate în Wambach și Riordan, 2015) efectuate în populațiile de vânător culegători (similare celor care au populat Terra acum câteva zeci de mii de ani) au arătat un model de hrănire foarte diferit de cel promovat de societatea contemporană.

Bebelușii din trecut sugeau frecvent la sân. În medie 4 mese la sân pe oră, cu mese scurte (de aproximativ 2 minute per alăptare).

Sugarii mici erau purtați aproape tot timpul zilei pe corpul mamei, în contact piele pe piele cu mama, având acces nestingherit la sân. Alăptările erau distribuite în mod egal, pe durata celor 24 de ore ale unei zile.

Referințe:

Cavell B. (1981). Gastric emptying in infants fed human milk or infant formula. Acta paediatrica Scandinavica, 70(5), 639–641.

Wambach, K., Riordan, J. (2015). Breastfeeding and Human Lactation. Fifth Edition. Jones and Bartlett Learning

Van Den Driessche, M., Peeters, K., Marien, P., Ghoos, Y., Devlieger, H., & Veereman-Wauters, G. (1999). Gastric emptying in formula-fed and breast-fed infants measured with the 13C-octanoic acid breath test. Journal of pediatric gastroenterology and nutrition29(1), 46–51. https://doi.org/10.1097/00005176-199907000-00013

Foto: Timothy Meinberg

 


Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

4 Comments
oldest
newest most voted
Inline Feedbacks
View all comments
Ioana
Ioana
4 august 2022 2:32 pm

Foarte interesantă informația legată de strămoșii noștri. Pare ireal pentru vremurile noastre ca un bebeluș să sugă atât de des

Georgiana M.
Georgiana M.
21 august 2022 1:18 pm
Reply to  Ioana

Bebelușul meu așa a supt in primele 4-5 luni, foarte des. Ajunsesem sa stau cu el la san sau în brațe aproape toată ziua. Nu am.ascultat de sfaturi: pune-l să mănânce mai rar sau nu îl mai tine atat în brațe, pentru că se învață. La un moment dat, într-adevăr, mi-am pus problema, dacă nu e ceva in neregula, dar nu a fost cazul in urma analizelor date de pediatru. Pur și simplu, lui îi plăcea să stea în brațe sau la san. Am continuat cu alăptarea și l-am lăsat cat a vrut el, zi și noapte. Cred că partea… Vezi mai mult »

Georgiana M.
Georgiana M.
26 august 2022 4:34 pm
Reply to  Andreea OLA

Așa este, contextul social influențează foarte mult abordarea biologică de a îngriji un bebeluș, iar femeile sunt îndemnate să uite de instinct, să nu mai asculte de el, ceea ce este o mare pierdere.  Eu nu am avut un start extraordinar: formula de lp in maternitate, să nu moară copilul de foame, apoi icter prelungit vreo 2 luni și faptul că nu manca suficient pentru că adormea repede la san, mersul la medicul de familie care, la 1 luna jumătate, m-a descurajat cu alăptarea pentru că nu recuperase copilul cele 200 de grame pierdute in maternitate și nu corespundea graficelor și care m-a… Vezi mai mult »

Cursuri online “Școala de părințeală”