În această rubrică prezentăm povești ale mamelor care alăptează. Prezentăm alăptarea în toate formele ei (alăptare exclusivă, hrănire mixtă, pompare a laptelui matern, situații speciale din alăptare, bucurii și provocări) în speranța că aceste povești vor fi de ajutor celor care alăptează sau vor să alăpteze. Conținutul materialelor reflectă viziunea celor care au avut deschiderea să își împărtășească povestea. Informația prezentată nu înlocuiește sfaturile de specialitate, medicale sau de alăptare.

Îndrăznesc să îți trimit și eu articolul pe care l-am scris in 2015, la o luna-două dupa nașterea fetiței. Recitind articolul acum, mi-am dat seama că nu am fost indeajuns de informată în două privințe, dar nu vreau să îl modific, pentru că așa am gândit atunci, aia a fost “realitatea mea” de atunci (1. am menționat în articol că nu trebuie trezit bebelușul, că am încredere în instinctele lui de supravietuire, ca să spun așa; nou născutul știu acum că trebuie trezit să sugă, pentru că dacă mai are și un icter pronuntat, nu o va face și trebuie evitat riscul deshidratarii 2. apa la bebelusi. situatia e mai mult ampla in realitate, decât ce am indicat eu in articol).

„Știu că ești în mine și pentru asta mă simt dumnezeiască: numai Dumnezeu poate face oameni!”

Aceasta a fost fraza pe care am rostit-o 9 luni de zile. O adevărată binecuvântare.

 Încă din timpul sarcinii mă rugam la Dumnezeu să îmi dea 3 lucruri: un copil frumos, sănătos și să am lapte. Uneori, mă simțeam vinovată că îi cer un copil frumos, pentru că eram conștientă că, pentru mine, el va fi oricum cel mai frumos. Dorința de a alăpta mă copleșea și mă emoționa. Eram sigură că voi putea alăpta și aveam de gând să fac tot ce îmi stătea în putință pentru a reuși.

                Într-o societate ca a noastră, îndoctrinată și tradiționalistă, dacă o pot numi așa, este foarte greu să reușești să îți duci la capăt tot ce îți propui fără să fii influențat de cei din jur. Prima piedică în inițierea mea în alăptare a fost încă din maternitate, unde am fost „acuzată” că îmi țin copilul flămând.

 După ce am născut, nu am putut inchide ochii nicio clipă.Abia asteptam să mă duc să îmi alăptez copilul, înainte ca cei din maternitate să îi dea lapte praf. Am fost sfătuită să mă odihnesc , că îi dau ele să mănânce, pe principiul: ai timp acasă și vei avea multe zile grele. Primul contact cu bebelușul a fost destul de dificil: cum să îl pun corect la sân, adoarme la sân și nu suge, plânge și nu reușește să mănânce. Prin urmare, asistenta mi l-a luat să îi dea lapte praf. M-am opus vehement. Răspunsul ei: nu s-a săturat. Încercând să îi explic că un bebeluș nou născut n-are nevoie decât de 5ml de colostru, mă întrerupe brusc arătându-mi „ce bine mănâncă din biberon”. Din clipa aceea, nu am mai permis niciunei asistente să îi mai dea lapte praf. Laptele pe care mi-l aduceau îl lăsam intenționat în același loc unde mi-l lăsau ele. De ceai nici nu mai vorbesc. Mi s-a reproșat că nu îmi hrănesc îndeajuns copilul. Instinctul îmi spunea că bebelușului nu îi e foame, că ar fi plâns dacă îi e. O singură asistentă m-a încurajat să o pun la sân, că „am lapte ” și că mie nu îmi aduce lapte praf.

                Ajungând acasă, am pus bebelușul la sân. Mi-a fost greu să înțeleg ce înseamnă „la cerere”, să îmi dau seama că vrea să mănânce, fără a semnala asta prin plâns. Am  fost sfătuită chiar de pediatru să ii dau să mănânce la 3 ore. Să îl trezesc, să nu il las flămând. Nu am trezit niciodată bebelușul  pentru că eram sigură că se va trezi singur atunci când va vrea să mănânce. Din clipa aceasta, sfaturile „bine intentionate” nu au întârziat să apară:

  1. Vrea prea des la sân. Nu se satură. Atât de des am auzit propoziția aceasta, încât imi crește și acum efectiv tensiunea și, de atunci, nu am mai folosit niciodată acest verb. Este de prisos să încerci să îi explici unei astfel de persoane ce este acela un puseu de creștere, că sânul nu reprezintă doar o sursă de hrană, ci e și confort, siguranță, atașament etc.
  2. Îl țin prea mult la sân; copilul trebuie ținut 15 minute la un sân, 15 la celalalt. Nu mai spun de tehnica „baga-i degetul în gură și scoate-i sânul din gură”. Este, de asemenea, inutil să mai comentez aceste afirmații.
  3. „Nu-i mai da noaptea să mănânce. Nu-i da 3-4 nopți și să vezi că se învață și nu-ți mai cere. Vei putea și tu să te odihnești noaptea”. Reacția mea: mi-au dat lacrimile. Cât de traumatizant ar putea fi pentru un bebeluș să-și cheme mama și ea să nu vină. Să adoarmă plângând, resemnat de indiferența cu care este tratat.

Din entuziasm, aveam tendința să povestesc oricui despre relația mea cu bebe, despre alăptarea exclusivă până la 6 luni. Criticile au apărut îndată. Unul din cele mai șocante răspunsuri a fost: „Cum să îi dai doar lapte? Eu i-am dat sarmale la 3 luni și uite ce mare și frumos s-a făcut!”.

Mi s-a mai spus că mulți copii nu dorm bine pt că nu li se dă apă. Că este vitală apa pentru bebeluși. I-am zis că un bebeluș nu are nevoie de apă în primele 6 luni, atâta timp cât mama bea suficientă apă/ lichide.

Este dureros și de-a dreptul revoltător, totodată, să fii înconjurat de astfel de persoane. Și, din păcate, lipsa de informație a acestor persoane le face să creadă că „eu sunt aia ciudată, care oricum nu ascultă sfaturile nimănui”. Nu le-aș putea numi sfaturi ci, mai degrabă, o formă gravă de descurajare.

Norocul meu a fost că soțul m-a susținut și mă susține în decizii, că am reușit să îi aduc argumente pertinente oricărei suspiciuni care ar fi putut „periclita” alăptarea bebelușului.

Alăptarea este pentru mine un sentiment înălțător, un sentiment de împlinire și armonie. Nimic nu poate fi mai frumos decât să îți ții la piept copilul care iți simte bătăile inimii, care îți simte mirosul, îți caută privirea caldă și, în cele din urmă, adoarme fericit în brațele tale. Un bebeluș, pentru a fi fericit, nu are nevoie decât de sân și brațe. Alăptarea este o continuare a iubirii pe care o simțeai atunci când era încă în burtică. Este magia de a fi mamă. Este, fără îndoială, o binecuvântare.

Mi-am dorit acest copil până la cer și încă o dată drumul acesta!

Foto Valentina Yachichurova, Flickr

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

Ai gasit util articolul ? Lasa un comentariu

avatar
wpDiscuz