De fiecare dată când citesc despre studii care dovedesc superioritatea laptelui matern în raport cu laptele altor specii pentru puii de om, sau despre studii care arată de ce e bine să ne luăm copiii în brațe, am aceeași reacție: oare ce schimbări dramatice au avut loc în ultimele secole astfel încât am ajuns în punctul în care avem nevoie de validări științifice pentru a accepta lucruri care sunt intuitive sau care nu ar trebui să fie puse la îndoială? Există pur și simplu pe lumea aceasta lucruri irefutabile (adică de netăgăduit) care nu ar trebui în mod normal, într-o societate normală să consume din timpul științei.

Uneori mi se pare că e ca și cum am avea nevoie de studii care să ne spună că zăpada este rece. E ca și cum omenirea ar fi știut asta intuitiv, dar pe parcurs s-a întâmpla ceva care ne-a făcut să ne temem să punem mâna pe zăpadă (astfel încât ne e teamă să testăm prin propriile simțuri), așteptăm să vină o echipă de experți să ne spună că s-a dovedit că e în regulă să ieșim afară, zăpada e într-adevăr rece, dar asta nu este un lucru periculos. Nu e evident? Și nu e oare supărător că nu mai vedem evidența?

De fapt una din cele mai frecvente temeri în relația cu un nou născut este că se învață în brațe. Am fost întrebată de foarte multe ori despre acest subiect. E o temere pe care o întâlnesc mai degrabă la bărbați în relația cu copilașii lor Societatea noastră paternalistă a sancționat prin mecanisme mai mult sau mai puțin subtile exprimarea emoțională în cazul bărbaților. În arealul nostru socio cultural, bărbații care plâng pot fi penalizați de semeni și chiar invalidați ca masculi, la fel cum conceptul de mămoșenie capătă în unele situații accepțiuni dramatice și chiar nedorite, imprimând relației dintre mamă și copil un tabu nefiresc ce duce din păcate de multe ori lucrurile într-o altă extremă (cea în care mama și copilul care nu sunt lăsați să aibă parte de interacțiunile firești ajung în cele din urmă să genereze raporturi de forțe nefirești).

În cazul mamelor, de regulă lucrurile nu sunt atât de radicale. Mama de nou născut trece printr-un proces de atașament care începe de regulă din timpul sarcinii. Și e mai mult decât simpla iubire de mamă ca și concept filosofic, e în sine o relație mediată hromonal, la nivel cerebral (ce începe încă din timpul sarcinii, primește un boost în timpul nașterii și continuă apoi după naștere fiind foarte ușor întreținută de proximitatea mamă copil și de contactul fizic pe care hrănirea acestuia îl presupune). Așa se face că, de cele mai multe ori natura nu dă greș și mama de nou născut reușește să facă față presiunilor culturale potrivnice (în cazul nostru sugestiilor care spun că nu ar trebui să răspundă cu atâta dăruire plânsului bebelușului) acționând instinctual, luându-și în brațe pruncul care plânge, găsind strategii proprii de liniștire a lui.

Mulți dintre părinții care se întreabă dacă bebelușii devin răsfățați se simt ușurați când li se validează instinctele, explicându-li-se că știința ne arată că atingerea e în regulă, să răspunzi plânsului e firesc și natural. Așa că dacă aveam nevoie de validări științifice în plus că cei mici nu devin răsfățați dacă sunt luați în brațe, ar fi bine să citiți rândurile de mai jos. Darcia Narvaez, profesor la Universitatea Notre Dame din Statele Unite a derulat o cercetare în urma căreia a concluzionat că adulții cu experiențe pozitive în copilărie au devenit la maturitate persoane cu un nivel mai scăzut de anxietate și o sănătate mintală mai bună. Cercetarea a cuprins 600 de persoane și a vizat variabile precum nivelul de atingere afectuoasă din copilărie, jocul liber și coeziunea la nivelul familiei.

“Ceea ce fac părinții în primele luni și primii ani din viața copiilor, afectează felul în care creierul se va dezvolta. Multă atingere, mult ținut în brațe, legănat, asta se așteaptă bebelușii să primească. Cresc mai bine în acest fel. Mențineți-le starea de calm, deoarece în această perioadă se pun bazele funcționării unei multitudini de sisteme (la nivel cerebral n.t.) Dacă îi lăsați să plângă mult, aceste sisteme vor fi declanșate în situații de stress. Vedem asta la vârsta adultă la oameni care au tendința de a fi mai reactivi la stress și cărora le este mai dificil să se calmeze”, susține Darcia Narvaez într-un interviu acordat unei televiziuni americane.

Eu nu am văzut studiul, din câte înțeleg din știrea care a făcut înconjurul Internetului că urmează să fie publicat într-un jurnal de specialitate, Însă lucrările Darciei Narvaez îmi sunt cunoscute. Cercetările sale au surprins corelații între mica copilărie și dezvoltarea comportamentului adult, inclusiv moral, iar preocupările ei au mers și către antropologie și modelele de parenting pe care strămoșii noștri le-au utilizat astfel încât să asigure supraviețuirea speciei, ceea ce aplasat-o pe Darcia Narvaez în categoria vocilor preferate de către cei inetersați de conceptul attachment parenting. Darcia Narvaez a identificat 6 caracteristici ale felului în care strămoșii noștri distanți (din societățile de vânători culegători) își creșteau copiii de vârstă mică:

  • Foarte multă atingere cu valențe pozitive (copii purtați aproape constant în brațe, mângâiați, îmbrățișați) și absența metodelor de disciplină corporală
  • Răspuns prompt la plânsul și agitația bebelușilor. O îngrijire caldă și responsivă menține copilul calm în anii în care creierul și personalitatea i se formează
  • Alăptare, în mod ideal între 2 – 5 ani, deoarece sistemul imunitar nu este dezvoltat complet până la vârsta de 6 ani, iar alăptarea reprezintă astfel o piatră de temelie în acest proces
  • Îngrijitori adulți ai copilului, multipli. Copilul este îngrijit în afară de mamă și de tată și de alți adulți iubitori
  • Joc liber al copilului, cu parteneri de joacă de vârste variate.
  • Nașterea naturală, care oferă mamei substratul hormonal pentru a regăsi energia de a avea grijă de un copil nou născut.

Analizând aceste “principii” este lesne de înțeles de ce un astfel de model de parentaj a asigurat supraviețuirea speciei în absența altor artificii tehnologice care să preia din rolul părinților. Deși problema pare tratată simplist, în termeni de folk science, există o multitudine de studii riguroase care au arătat corelații între atingere (vezi în special cazul prematurilor, kangaroo care fiind o practică intens studiată astfel că a fost integrată în unele protocoale medicale pe secțiile de terapie intensivă neonatală), între legătura dintre alăptare și dezvoltarea sistemului imunitar al copilului, felul în care nașterea naturală facilitează bonding-ul între mamă și nou născut.

Societatea comtemporană pune de multe ori limitări în posibilitatea de a alege comportamentele dorite de parentaj. Realist vorbind, în multe situații o naștere medicalizată salvează vieți, din păcate nu toate mamele vor avea sprijinul necesar pentru a putea alăpta cât își doresc, iar uneori presiunile stilului de viață pe care îl avem sunt atât de mari încât depresia post partum a devenit o realitate ce impactează temporar felul în care mama poate răspunde semnalelor bebelușului ei. Dar asta nu modifică per ansamblu calitățile morale ale părintelui sau gradul său de implicare în creșterea copilului, cu atât mai puțin felul în care își iubește copilul. Însă întrebarea care îmi bântuie mintea on and on and on este de ce avem nevoie oare de validări științifice ale unor lucruri atât de evidente? Și ce s-a întâmplat în toți acești ani pe care civilizația noastră i-a străbătut de la societățile de vântori culegători considerate înapoiate, până în prezentul atât de glorios și avansat din punct de vedere tehnic?

 

Foto Alba Soler, Albumarium, CC

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

Ai gasit util articolul ? Lasa un comentariu

avatar
wpDiscuz