De-a lungul timpului am încercat să promovez cât mai mult, alături de alți colegi, beneficiile contactului piele pe piele, neîntrerupt, în prima oră după naștere.

Pentru majoritatea maternităților din țară, “ora magică” este ceva exotic, iar pentru puținele care au un astfel de serviciu în ofertă, el este mai degrabă excepția pusă uneori în practică,  sub nicio formă nu e parte din procedurile de rutină aferente îngrijirii post partum. Organizația Mondială a Sănătății popularizează beneficiile orei magice și a lansat inițiativa Spitalului Prieten al Copilului. Într-un astfel de spital, cel puțin teoretic, bebelușii ar trebui să fie plasați piele-pe-piele, în contact cu mama imediat după naștere și lăsați să rămână acolo fără întrerupere până când își găsesc calea spre sân și finalizează prima alăptare. Iar ulterior, contactul cât mai apropiat dintre mamă și copil să continue, fiind sprijinit de practici de tipul rooming in (mama și copilul stau pe perioada șederii în maternitate, în același salon)

Această oră magică, pare așadar o alternativă (pe care ne-o dorim cu toți cei care activeză în domeniul alăptării, dar de prea puține ori reușim să o punem în practică) la ceea ce înseamnă în prezent îngrijirea curentă a mamei și a nou născutului, imediat după naștere (darcare de cele mai multe ori se traduce în separarea mamei și a bebelușului).

Pe de altă parte, dacă analizăm istoria umanității, separarea de rutină a nou născutului de mamă imediat după naștere nu a fost norma, cel puțin nu până la medicalizarea excesivă a procesului nașterii. În trecut, puținele situații în care mama și copilul erau despărțiți imediat după naștere, erau cele în care un membru al diadei era bolnav sau murea.

“Este pur și simplu cultura noastră Occidentală și practicile înrădăcinate din spitale , care nu sunt susținute de nici un fel de cercetare sau dovezi științifice, ce consideră că separarea este necesară și normală”  susține Niels Bergman(Watson Genna, 2013, p. 50). Tot Nils Bergman, susține, aducând dovezi din neuroștiințe, că perioada imediată de după naștere (în care mama și copilul ar trebui să fie împreună, în contact piele pe piele) este o perioadă critică de dezvoltare, o fereastră de oportunitate, în care are loc dezvoltarea anumitor conexiuni neuronale care facilitează bonding-ul și alăptarea. Stimulul care declanșează acest proces este tocmai acest contact neîntrerupt între pielea mamei și a nou născutului, care activează anumite zone din creierul mamei și al nou născutului.  Bergman susține că ceea ce se întâmplă imediat după naștere și în primele 8 săptămâni după naștere dacă mama stă în contact cât mai frecvent piele pe piele cu bebelușul, “reprezintă platforma pentru dezvoltarea ulterioară a inteligenței emoționale și sociale”

Ce se întâmplă dacă îngrijirea de tip piele-pe-piele și ora magică lipsesc?

În acest context, cum ar fi dacă am repune “ora magică” în drepturile ei și în loc să vobim doar despre beneficiile ei, să punctăm riscurile la care este supusă diada mamă-nou născut, dacă în perioada perinatală nu i se dă posibilitatea de a avea parte de îngrijire piele-pe-piele? Am regăsit un astfel de demers în ediția 2015 a Breastfeeding and Human Lactation, Kay Hoover , analizând literatura de specialitate și scoțând în evidență o parte din riscurile absenței îngrijiii piele pe piele în perioada perinatală (Wambach, 2015, p.229) :

  • Temperatură corporală instabilă  în cazul nou născutului
  • Durată mai scurtă a perioadei de alăptare exclusivă
  • Nivel mai crescut de stress în cazul mamei și satisfacție mai scăzută în privința alăptării
  • Nivel ridicat de stress ca urmare a separării, demonstrat prin vasoconstricție ridicată la nivelul circulației periferice și episoade mai dese de plâns în cazul copilului
  • Dorință mai scăzută a mamei de a ține copilul
  • Abilitate mai redusă a copilului de a simți aroma specifică din laptele matern, ceea ce duce la ingestia unor cantități mai mici de lapte în cazul prematurilor și la durate mai mari de spitalizare
  • Nivel mai ridicat de durere și episoade mai dese de plâns în cazul procedurilor medicale dureroase la copil
  • Mai multe simptoame de depresie la mamă și un nivel mai ridicat de stress fiziologic în prima lună postpartum, la mamele care nu și-au ținut mai multe ore pe zi, în contact piele-pe-piele , bebelușii.

Haideți să ne gândim la experiența proprie, la modul în care au decurs primele zile, săptămâni după naștere, la stângăcia de care am dat dovadă probabil fiecare dintre noi atunci când ne-am ținut prima oară, primul copil în brațe. La dificultățile în alăptare (angorjare, copil care nu vrea să sugă sau nu se atașează corect, ragade, dificultatea de a poziționa copilul la sân etc). La nivelul ridicat de stress, la momentele prea intense de baby blues, la momentele de plâns intens ale copilului abia născut, la senzația că nu ne descurcăm cu copilul, la sentimentele de frustrare și poate de vinovăție.

Din păcate suntem învățați să credem că aceste manifestări sunt firești, că fac parte din trecerea naturală prin procesul nașterii și al lăuziei. Societatea contemporană ne-a închis această fereastră de oportunitate a contactului piele-pe-piele cu nou născutul (acest moment unic de facilitare a devenirii ca mamă) și ne-a predat în schimb lecția acceptării unui sentiment subtil de neputință și lipsă de eficacitate personală ca mame.  În realitate ne-ar fi mult mai ușor și nouă și nou născuților noștri șă facem tranziția la noul statut de diadă mamă-copil, dacă am avea parte de posibilitatea de a sta nestingherite, aproape de nou născut, în perioada peripartum. Multe din problemele cu care ne confruntăm noi, majoritatea mamelor din societatea Occidentală, imediat după naștere ar fi de fapt inexistente.

Referințe

Wambach, K,. Riordan, J. Breastfeeding and Human Lactation, 5th Edition, 2015, Jones &Bartlett Learning

Watson Genna, C., Supporting Sucking Skills in Breastfeeding Infants, 2nd Edition, 2013, Jones &Bartlett Learning

Foto: Joshua Rappeneker, Flickr, CC-BY

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

libris.ro

Implica-te in discutie, lasa un comentariu

Ai gasit util articolul ? Lasa un comentariu

avatar
wpDiscuz