Una din cele mai puternice amintiri pe care o am de cand T. era nou nascut e legata de cum mi-am descarcat eu de pe net cartea lui Elizabeth Pantley, “The No cry Sleep Solution”. Nu imi aduc aminte mai nimic despre carte pentru ca nu am apucat sa o citesc. O descarcasem de pe un site cu carti gratuite, iar odata ajunsa pe Kindle-ul meu se convertise intr-un format de necitit. Imi aduc aminte de frustrarea si disperarea pe care le-am simtit in acel moment, incapabila fiind sa citesc Solutia la “problemele” de somn ale copilului meu.
Pornisem din maternitate cu ideea ca stiu, pot si vreau sa alaptez exclusiv. Ma asteptam ca primele saptamani sa fie grele si insotite de senzatia ca T. va suge non stop. Dar iata cum de o saptamana T. petrecea, fara sa exagerez 20 din 24 de ore la san si in ciuda acestui lucru parea nesatul si plangea mai tot timpul. Eu nu “invatasem” inca sa alaptez la orizontala, asa ca cele 20 de ore le petreceam cu el in brate. Eram extrem de fericita, dar epuizata emotional si fizic dupa o sarcina cu probleme, o cezariana la rece si niste zile obositoare petrecute in spital cu un copil care adormea chiar si cand sugea din biberon. Operatia ma durea si tot ce imi doream era sa dorm.
Ulterior a urmat un carusel de emotii si incercari, probleme in alaptare cauzate de ceva ce nici acum nu am reusit sa repar in Romania. Cert e ca am experimentat deopotriva: hranirea cu lapte praf si biberonul, relactarea, pompatul dupa supturile copilului (inclusiv noaptea cand stand in patutul sau si indopat fiind cu lapte praf nu se mai trezea atat de des sa suga), co-sleepingul cu bebe in camera dar in alt pat decat al nostru si dormitul cu bebe in pat, ceea ce facem si in prezent.
De ce scriu atat de des despre somnul bebelusilor si al copiilor mici? Pentru ca in cazul nostru a avut un impact definitor in relatia noastra de alaptare si mai in gluma mai in serios m-a ajutat sa imi pastrez sanatatea psihica si armonia in familie. Poate pare greu de crezut pentru unele mame, dar momentul in care problemele noastre au inceput sa se mai “indulceasca” si sa tinda spre rezolvare a fost cand l-am luat pe T. in pat cu noi. Atunci am inceput si noi ca parinti sa fim mai odihniti.

In prezent datele problemei la noi sunt asa: am un copil de aproape 12 luni, fac bed sharing, alaptez la cerere (asta inseamna si supturi de confort, in care copilul meu, da, ma foloseste ca pe o suzeta), copilul mi se trezeste de “n” ori. Nu stiu de cate ori pe noapte pentru ca nu stau sa numar, de multe ori nici nu cred ca sunt pe deplin constienta. Odata, intr-un puseu de crestere, de curiozitate am numarat 10 treziri, dar dupa o saptamana a reintrat in normal. De cele mai multe ori nu plange atunci cand se trezeste (trezire e mult spus mai degraba semnalizeaza o modificare in starea de veghe), doar da din maini si din picioare, il pun la san, adoarme in cateva minute.

De cateva zile a inceput sa se ridice in picioare prin pat (pesemne ca se pregateste sa faca primii pasi) si sa “vorbeasca” si in unele nopti devine foarte vocal daca nu ii ofer sanul pentru a adormi. Se aseaza in toate pozitiile, peste noi, la 360 de grade si da trebuie sa fiu mai atenta sa nu ajunga cu capul sub pilota. In general. ziua nu e obosit, daca s-a trezit de mai multe ori noaptea, recupereaza cu perioade mai lungi de somn in timpul zilei, Are zile in care doarme cate trei reprize de somn pe lumina, zile in care doarme doar o singura data. Aproape intotdeauna adoarme la san. Momentan e intr-o faza pe care unii ar numi-o regresia de somn de la 1 an, cu treziri bruste datorate probabil puseului de crestere cognitiv pe care il traverseaza. Ne pune si pe noi la incercare, dar imi dau seama ca intarcarea de noapte nu ar fi o solutie, sunt nopti in care suge doar pentru confort, nopti in care suge nutritiv ingerand cantitati mari de lapte.

E vesel, alert, activ, a bifat toate achiztiile pe care trebuia sa le bifeze la varsta lui, chiar daca a avut o greutate mai mica la nastere. A avut momente in care dupa cateva saptamani de dormit mai multe ore pe noapte, a inceput dintr-o data sa se trezeasca frecvent, fara ca ceva din activitatea lui din timpul zilei sa arate o schimbare in starea lui de sanatate. De fiecare data, aceste momente au durat maxim doua – trei saptamani. Privind retroactiv, imi dau seama ca dupa incheierea perioadelor respective, a existat un “castig”: niste dintisori, luare in greutate cat pentru o luna intreaga, invatarea unui nou comportament.
Cum m-am simtit in acele perioade de maxima intensitate? Obosita, dar nu epuizata. Stiam de fiecare data ca sunt temporare, normale si vor trece.
Si sa va spun cate ceva si despre mine: sunt genul acela de persoana care daca nu are intrunite nevoile fiziologice de baza, face urat, la modul organic. Daca somnul nu imi e odihnitor, a doua zi sunt ori hiperactivata si capabila sa mut muntii din loc (fenomen perfect explicabil din punct de vedere neurologic), ori extrem de nervoasa, obosita si letargica, uneori nici nu vad bine. Cert e ca niciodata nu sunt in echilibru.
Si totusi acum, de cand am copilul acesta care se trezeste  noaptea, care adoarme doar la san sunt odihnita si nu, nu sunt monumentul de frustrare si oboseala care eram atunci cand nu aveam copil, munceam 8-10 ore pe zi si dormeam toata noaptea. Prietenii pot sa confirme. As putea chiar spune ca sunt intr-un echilibru mult mai stabil decat atunci cand dormeam o noapte intreaga, de la 10 seara pana la 8 dimineata.
Dar oare eu nu am momente in care ma trezesc obosita? Ba da, hai sa va spun in ce context: copilul imi adoarme la ora 8-9 seara, iar eu decid sa ma pun in pat la 12 pentru ca pana la ora aceea stau pe net sau imi rezolv disputele intraconjugale. Sunt implicit mai tensionata si ma odihnesc mai prost. Dar e evident probabil si pentru voi ca e ceva ce am ales eu sa fac si nu are nicio legatura cu trezirile frecvente ale copilului meu sau cu vreo ipotetica incercare a lui de a-mi sabota viata prin dependenta de san pe care chipurile i-am creat-o.
Cum am ajuns sa vorbesc cu atata lejeritate despre cat de odihnita am fost eu in aceste 12 luni, cu un copil care inca nu doarme toata noaptea? Va spun sincer ca nu am facut nimic special, nu am citit carti inainte si nici nu m-am gandit prea mult la subiect. M-am lasat purtata de val, pentru ca v-am mai explicat, am avut probleme uriase cu inceputul in alaptare. Eram atat de obosita de intreaga situatie incat probabil, mecanismele de control ale ratiunii s-au mai relaxat (ca sa nu zic cedat) lasand loc involuntar instinctelor, Efectiv, la inceput de tot eram prea obosita sa ma mai pot ridica noaptea din patul meu ca sa ma duc sa imi iau copilul la alaptat (asa ca l-am mutat in pat cu noi), prea epuizata ca sa nu ies afara din casa sa iau o gura de aer, purtandu-mi copilul in wrap. Nu am avut niciodata timp sa ma gandesc la programe de somn sau sa ma las influentata de ideile conform carora un bebelus ar trebui sa doarma toata noaptea sau sa aiba rutine de la 2-3 luni. Nu am avut timp sa imi pun intrebari, nu mi-am permis nici macar luxul de a nu avea incredere in mine, in primele saptamani de viata ale lui bebe eram pur si simplu pe pilot automat, absorbita de dorinta de a-mi alapta exclusiv copilul.  Nu stiam nimic despre attachment parenting la modul intim (citisem niste bloguri inainte sa nasc, dar pe care mintea mea hiperrationala le considera dubioase). Pur si simplu, ghidata de nevoia instinctuala de a alapta exclusiv m-am trezit fara sa imi dau seama ca ma comport ca o femeie dintr-o populatie traditionala “de inapoiati” (asa cum ne place noua “evoluatilor” sa ii catalogam). Si nu numai ca mi-am atins obiectivul in alaptare, dar am sesizat ca viata mi-e mult mai simpla comparativ cu a prietenilor care se intrebau constant si hiperraional de ce nu le dorm bebelusii toata noaptea, sau de ce se trezesc atat de frecvent. Si continua sa fie asa.
Mai sus v-am descris un paradox aparent. M-a fascinat si pe mine, cum e posibil ca mama de nou nascut sa fii mai odihnita in conditiile in care stai toata ziua lipita de copil si te trezesti de multe ori pe noapte, decat atunci cand aveai o rutina bine stabilita si dormeai noaptea intreaga? Asa ca am studiat tot felul de resurse si mi-am gasit raspunsurile care ma interesau despre somnul copiilor alaptati.Pe de alta parte, as vrea sa subliniez ca scenariul descris mai sus a functionat in cazul familiei noastre, fiind acceptat de toti trei. Ideea ca si partenerul de viata sa accepte acest “aranjament” de somn e foarte importanta pentru armonia din familie si pentru sanatatea psihica, emotionala si sexuala a relatiei dintre cei doi parteneri. Ca atare, prezentarea mea nu are intentia de a obliga pe cineva sa imi urmeze calea, incerc doar sa arat ca e normal ca un copil sa se trezeasca chiar si la varste mai mari, pe toata durata alaptarii.  Ce face fiecare parinte cu informatiile de mai jos, e decizia lui.

Problema somnului poate fi la noi, nu la copiii nostri

Atunci cand vine vorba de somnul copiilor alaptati, orice scenariu este posibil. Exista copii (putini) care dorm multe ore pe noapte inca din primele saptamani de viata, copii care se trezesc frecvent de cand s-au nascut si mentin acest pattern pana la intarcare, bebelusi care incep prin a dormi multe ore pe noapte, pentru ca la un moment dat, la varste mari (6, 8 luni) sa sperie parintii printr-o serie de treziri neasteptate, bebelusi care in perioada de nou nascut se trezesc frecvent noaptea, pentru ca ulterior pe masura ce cresc somnul de noapte sa li se consolideze.
Asa cum explica Nancy Mohrbacher, IBCLC si FILCA, un copil alaptat se poate trezi la 6 luni, in medie la fel de des ca un bebelus de 1 luna, iar patternurile de somn ale copilului alaptat continua sa fie diferite de cele ale celui hranit cu formula, chiar si in al doilea an de viata.
Concluzia pe care am tras-o din propria experienta dar si discutand cu mame de copii alaptati este ca noi parintii trebuie sa ne revizuim asteptarile in privinta somnului copilului. S-ar putea ca problema sa fie la noi si nu la copil, ca atare daca dorim sa ne odihnim ar trebui sa ne orientam spre gestionarea acelor variabile care pot fi controlate si care tin de noi (ex: aranjamente de somn care sa ne avantajeze, odihna pe parcursul zilei, modificarea orei proprii de culcare, etc.) respectand nevoia copilului de hrana si de supt de confort;

Copiii alaptati dorm diferit de cei hraniti artificial

Norma biologica pentru hranirea sugarului si a copilului mic este alaptarea. Somnul copilului alaptat este implicit norma biologica. Copiii alaptati dorm diferit de cei hraniti cu lapte praf. Nu pentru ca pattern-urile lor de somn ar fi diferite din punct de vedere constitutional, ci mai degraba datorita particularitatilor laptelui matern (se digera mai repede deci in general un nou nascut alaptat se va trezi de mai multe ori pe noapte pentru a manca, fata de un copil hranit cu formula) dar si datorita  “aranjamentelor” de somn pe care le fac parintii (multe mame care alapteaza aleg instinctual sa doarma aproape de copil, iar acest lucru are un impact asupra numarului de treziri, asa cum voi explica mai incolo).Asadar, “retetele” care promit bebelusi ce dorm toata noaptea se bazeaza si intretin niste asteptari nerealiste, contradictorii normei biologice. De regula aceste asteptari nerealiste se bazeaza la randul lor pe informatii venite din observatii facute asupra somnului copiilor hraniti cu lapte praf, care dorm intr-o camera separata de cea a parintilor, iar la mijloc exista niste evidente interese financiare (industria cartilor si a specialistilor de parenting care promoveaza dormitul intreaga noaptea, industria laptelui praf la care multe mame recurg deoarece li se spune ca astfel copilul va dormi mai mult, etc.);

Trezirile frecvente scad riscul de SIDS

Pe marginea trezirilor frecvente ale nou nascutului am mai scris si eu aici. Faptul ca laptele de mama se digera atat de repede, astfel ca un nou nascut sa se trezeasca mai frecvent noaptea are se pare o functie biologica de protectie a nou nascutului: scaderea riscului de SIDS (risc ce se mentine pe tot parcursul primului an de viata, dar scade abrupt in jurul varstei de 9 luni).James McKenna explica foarte bine, in baza studiilor derulate in laborator, cum in contextul alaptarii si al bed sharingului copiii se trezesc mai des noaptea (frecventa trezirilor e direct proportionala cu proximitatea fata de mama). Trezirile duc la o crestere a saturatiei de oxigen si a ritmului cardiac. Copiii ce dorm izolati de parinti pot dezvolta tipare anormale de somn foarte profund din care le e dificil sa se trezeasca atunci cand trec printr-un episod de apnee. Tot cercetarile lui McKenna arata cum mama care doarme in acelasi pat cu copilul ajunge sa isi sincronizeze atat de bine patternul de somn cu cel al copilului, incat a doua zi nu poate estima corect numarul real de treziri pe care le-a avut in timpul noptii. Cum sa stii de cate ori te-ai trezit noaptea, cand aceste treziri au venit natural si nu ti-au perturbat somnul? Ca atare mamele care alapteaza si impart acelasi pat cu copilul se odihnesc, conform studiilor , cel mai bine dintre toate mamele.

Evolutia a selectat ca noi sa dormim aproape de mama si
sa fim alaptati si pe timp de noapte

O serie solida de cercetari antropologice si evolutioniste ce au analizat mai multe culturi, raportandu-se totodata si la comportamentul altor primate ne arata ca pentru fiinta umana, ca de altfel pentru toate primatele, apropierea de parinti este deosebit de importanta. Despre importanta atingerii in dezvoltarea copiilor am mai scris pe blog, postarea o gasiti aici.
Primatele tinere sunt carate pe corpul mamei si dorm alaturi de aceasta cativa ani dupa nastere, chiar si dupa intarcare. La fiinta umana modelul la care ar trebui sa ne asteptam din punct de vedere biologic este ca mama sa doarma alaturi de copil, iar copilul sa poata fi lasat sa suga de cate ori doreste pe noapte. Potrivit lui Katherine Dettwyler, copiii normali, sanatosi si alaptati, care fac co-sleeping nu dorm toata noaptea (reprize de 7-9 ore neintrerupte) pana la varsta de 3-4 ani cand nu mai au nevoie de alaptatul de noapte.
Acest comportament e normal si sanatos, iar copilul care se trezeste frecvent noaptea pentru  fi alaptat nu actioneaza manipulativ, ci in baza unor imperative biologice slefuite de milioane de ani de evolutie. E o concluzie la care cercetatoarea a ajuns in urma unor studii serioase, publicate in jurnale prestigioase.
E foarte probabil ca ea sa nu fie confortabila pentru noi, deoarece nu se pliaza pe programul nostru contemporan. Dar asta nu ii contesta valoarea de adevar. De-a lungul timpului in societate s-au impus artificial niste modele pe care copiii pe care ii aducem pe lume nu le cunosc atunci cand se nasc. Ei sunt programati sa faca ceea ce face specia noastra de milioane de ani, sunt programati sa aiba aceleasi nevoi. Din pacate niciun “aranjament” social sau cultural nu o sa poata schimba intr-un timp scurt ceea ce evolutia a selectat. Un articol foarte interesant pe aceasta tema il are si Jenny Thomas, medic si IBCLC (Is Your Baby Sleeping Through the Night Yet?)

Amenoreea de lactatie, mentinuta si prin supturile de noapte e
importanta pentru sanatatea mamei

In primavara lui 2014 o teorie interesanta privind trezirile frecvente ale bebelusilor era popularizata in mass media. Dr. David Haig de la Universitatea Harvard lansa o posibila explicatie pentru acest fenomen: trezirile frecvente ale bebelusilor pe timp de noapte au ca scop marirea duratei de amenoree de lactatie si maximizarea in acest fel a accesului la resursele mamei (de hrana si de ingrijire). Amenoreea de lactatie reprezinta absenta menstruatiei post –partum, ca urmare a alaptarii. Durata amenoreei de lactatie (ce in medie poate fi de pana la 14 luni)  e prelungita printre altele si de supturile frecvente ale copilului si de timpul pe care copilul il petrece la san in 24 de ore, iar in aceasta schema supturile de noapte au un rol dovedit de intretinere a amenoreei de lactatie.
Cum amenoreea de lactatie are in anumiteconditii o rata de contraceptie de 98%, in viziunea lui Haig prin trezirile frecvente pe timpul noptii copilul se asigura ca nu fi nevoit sa “concureze” cu un alt frate pentru afectiunea, ingrijirea si hrana oferite de mama.
Problema cu teoria lui Haig e ca promoveaza ideea ca sleep training-ul e acceptabil, pe principiul in ziua de azi avem anticonceptionale, distantarea mica dintre sarcini nu mai ridica riscurile pe care le ridica in trecut cand accesul mamei la resurse de hrana era limitat, ca atare din punct de vedere evolutionist nu ne mai seveste.Pe de alta parte, consider ca trezirile frecvente ale copilului alaptat in raport cu mentinerea amenoreei de lactatie au un rol biologic extrem de important pentru mama, independent de dorinta mamei de a apela la amenoreea de lactatie ca metoda contraceptiva sau nu: amenoreea de lactatie si absenta ovulatiei scad riscul in cazul mamei deaparitie a cancerului ovarian si a endometriozei, fiind un aspect normal si sanatos al ciclului reproductiv.

Nevoia de hrana e reala si pe timp de noapte

·        Ca parinte te astepti cel putin in baza unui rationament intuitiv ca odata ce copilul incepe sa manance alimente solide, nevoia de hrana pe timp de noapte sa nu mai fie atat de mare. Nevoia copilului alaptat de a manca pe timp de noapte se poate mentine insa pe tot parcursul primului an de viata, cand laptele matern este alimentul de baza si chiar si dupa varsta de un an. Alaptarea pe timp de noapte mentine si regleaza lactatia mamei.Nancy Mohrbacher, IBCLC explica cum un copil de 6 luni se poate trezi la fel de des ca unul de 1 luna, iar acest lucru este normal. Sanii nu sunt gradati, ca atare nu putem spune cati mililitri de lapte bea un copil la o masa si nici nu e relevant, ceea ce conteaza pentru dezvoltarea optima a copilului in raport cu alaptarea e cat lapte transfera din sani in 24 de ore. Legat de supturile nutritive de noapte intervin mai multi factori in ecuatie.

Capacitatea de stocare a sanilor e unul din acesti factori ceea ce face ca unii copii sa aiba o nevoie reala de hrana si pe timp de noapte, chiar si la varste mai mari. Cum capacitatea de stocare a sanilor variaza individual, ea nu are pentru alaptare in context biologic, o importanta foarte mare deoarece alaptat la cerere un copil atasat corect va primi in 24 de ore necesarul optim de lapte. In populatiile traditionale, mama isi alapta copilul la cererea reala, zi si noapte, ca atare nu conta capacitatea de stocare a sanilor.
O mama cu o capacitate de stocare a sanilor mica, ce aplica copilului metode de sleep training in incercarea de a creste artificial  intervalul dintre mese isi va scadea productia de lapte, iar copilul ei risca sa stagneze sau sa scada in greutate deoarece nu va primi necesarul de lapte.

Sanii nu sunt gradati deci nu putem calcula cat mananca un copil alaptat

Independent de capacitatea de stocare a sanilor nevoia de hrana noaptea se poate mentine ridicata sau poate creste temporar si in functie de alte situatii: copil care se ataseaza prost (alaptez un copil cu fren lingual scurt si pot da detalii intr-o alta postare), scadere tardiva a productiei de lapte (conceptul introdus de Jack Newman), copilul e in greva suptului si accepta sanul doar semiadormit (recuperand noaptea ceea ce nu mananca ziua – reverse cycling), copilul e separat de mama pe timpul zilei sau e ocupat ziua cu alte activitati si suge ziua mai rar (facand reverse cycling pe timp de noapte), cantitatea de solide pe care o mananca scade din diverse motive (sa nu uitam de asemenea ca nu toti copiii accepta solidele cu atata deschidere, pentru multi laptele matern ramane alimentul de baza in primul an de zile, sa nu uitam ca sunt parinti care nu isi hranesc copiii cu solide “gradate”, ci fac baby led weaning iar in acest context cantitatea de solide ingerata de copil variaza de la o zi la alta iar parintele nu sta sa masoare cat a mancat copilul).Insa cel mai elocvent exemplu il am de la o prietena care isi hraneste cu biberonul copilul cu lapte matern pompat. In jurul varstei de 1 an si 6 luni copilul ei a inceput dintr-o data sa se trezeasca mai frecvent noaptea. Daca pana atunci consuma cu biberonul aproximativ 300 de ml de lapte matern, dintr-o data cererea a crescut la 700 ml. Copilul incepuse sa nu mai manance solide atat de bine ca inainte insa nu intr-o proportie care sa o faca pe prietena mea sa creada ca trebuie sa compenseze cu mai mult lapte pompat. Toata “aventura” a durat o saptamana. Copilul nu dadea semne de boala, nu prezenta semnele evidente unei eruptii dentare, insa la finalul saptamanii i-au iesit niste dintisori.

Posibil ca acest lucru sa fi dus la scaderea cantitatii de solide pe timp de zi, iar copilul a incercat probabil sa compenseze prin mai mult lapte matern. Exemplu acesta l-am dat si intr-un context in care se accentua ideea ca dupa varsta de 6 luni un copil nu ar mai trebui sa se trezeasca foarte des pentru alaptare noaptea, supturile din timpul noptii fiind doar de confort, nu si nutritive. Se mai prezenta ideea ca sleep trainingul este oportun din acest moment.  Stau si ma intreb ce s-ar fi intamplat cu o mama aflata in proces de sleep training in situatia de mai sus! Influentata fiind de ideea ca trebuie sa isi invete copilul sa adoarma singur atunci cand se trezeste si sa nu dea inapoi de la regulile impuse, si-ar fi dat oare seama ca plansul copilului semnaliza de fapt nevoia de hrana si nu nevoia de confort sau “manipularea” de care vorbesc obsesiv promotorii trainingului de somn la copii?

Alte motive pentru care copiii se trezesc noaptea, in afara de hrana

Copiii alaptati se mai pot trezi frecvent noaptea si din alte motive ce nu tin de hrana: copilul vrea sa isi simta mama aproape si sa petreaca mai mult timp cu ea reconectandu-se prin intermediul alaptarii, eruptia dentara ii poate face pe unii copii sa resimta nevoia de a suge mai des si pe timp de noapte, momentele de dezvoltare cognitiva pe care le parcurge copilul (atunci cand copiii invata sa se tarasca, sa mearga, sa vorbeasca multe mame au sesizat cresterea frecventei trezirilor).Trainingurile de somn sunt promovate pe ideea ca mama trebuie sa se asigure inainte de a aplica tehnicile de somn, ca al ei copil nu se trezeste de fapt de foame. Dar stau si ma intreb: la modul practic, cum isi da o mama seama, in toiul noptii, ca bebelusul alaptat  pana atunci la cerere, se trezeste de foame sau din cauza disconfortului provocat de eruptia dentara, spre exemplu?  Ceea ce pentru un copil hranit artificial e evident (mama stie cati mililitri de lapte praf a mancat copilul ei pe timp de zi) la unul alaptat la cerere e imposibil de estimat. Pe de alta parte o mama care alapteaza de ceva vreme simte la nivel subiectiv daca copilul suge nutritiv sau suzeteaza ( e suficient sa se uite la miscarile barbiei, amplitudinea si frecventa lor sugerand la un copil atasat corect daca acesta suge nutritiv sau doar suzeteaza).

Insa nu e obositor si nefiresc ca in toiul noptii mama sa se trezeasca, sa aprinda lumina si sa evalueze suptul copilului doar din dorinta de a se asigura ca nu suge de foame si ca are astfel unda verde sa il lase sa planga pana invata sa adoarma singur? Trainingurile de somn aplicate sugarilor se vand cu promisiunea ca imbunatatesc somnul familiei. Insa in scenariul descris mai sus eu nu vad unde apare imbunatatirea.

Problemele de sanatate pot fi o cauza a trezirilor frecvente

Cred ca e important ca un parinte sa inteleaga faptul ca trezirile frecvente ale nou nascutului sau toddlerului alaptat nu sunt patologice in sine, daca ne raportam la aspectele prezentate mai susu. Sunt insa situatii in care somnul copilului este perturbat la modul real de probleme. Pot fi probleme in alaptare (spre exemplu copilul nu primeste suficient lapte si plange de foame sau sufera de reflux din cauza unei atasari gresite sau a frenului lingual scurt). Da, mi s-a intamplat mie la o saptamana de viata. Din cauza frenului lingual scurt copilul meu era incapabil sa extraga suficient lapte din sani. Tot din cauza acestei problem avea gaze foarte puternice pe timp de noapte chiar si in perioada scurta de timp in care l-am hranit (spre nestiinta mea, dar la sfatul medicilor) cu biberonul cu lapte praf.
Semnul ca ceva e in neregula e cand copilul se trezeste plangand, foarte des si nimic nu il consoleaza, nereusind sa adoarma repede.  Pentru mamele care alapteaza si isi adorm la loc copiii cu sanul, e mai simplu sa isi dea seama ca ceva e in neregula: copilul se trezeste plangand, nu reuseste sa se linisteasca si sa adoarma la loc nici dupa ce suge.
Legat de acest aspect mi s-a parut extrem de util sfatul din postarea linkuita: daca suspectam problemele de sanatate ca si cauza a trezirilor frecvente, iar medicul ne spune ca trebuie sa ne invatam copilul sa doarma singur aplicandu-i diverse tehnici de sleep training, mai bine schimbam medicul ! Trezirile frecvente ale unui copil alaptat pot fi ori normale (asa cum e in majoritatea cazurilor), ori in cazuri rare pot avea cauze medicale (pe care insa doctorul trebuie sa le descopere).

 Nevoia de a suge pentru confort este la fel de importanta ca cea de supt nutritiv

Un alt lucru pe care l-am inteles ca mama care alapteaza este ca necesitatea copilului de a suge pentru confort e la fel de reala si importanta ca suptul pentru hrana. Nu e nimic in neregula sa iti alaptezi copilul pentru confort. Si da, un copil alaptat la cerere care are acces nerestrictionat si nelimitat la san va asocia sanul cu ideea de somn. Acest mecanism a functionat in cazul familiei mele, in favoarea noastra, nu inseamna ca asa stau lucrurile pentru toate familiile sau ca acest “aranjament” se va dovedi util pentru noi, la nesfarsit Cert e ca pana acum mi-a fost mult mai simplu ca la trezirile copilului pe timp de noapte sa ii ofer sanul, fara ca eu sa ma ridic din pat, iar el sa adoarma in cateva minute la loc fara sa planga si sa il trezeasca si pe sotul meu.
Alternativa ar fi fost sa il las sa planga pana adoarmea singur (fie prin cry it out, fie priin plansul tinut in brate promovat de Aletha Solter) sau sa incerc sa il dezvat de adormitul la san prin leganat, plimbat prin casa sau alte stratageme blande care nu fac decat sa inlocuiasca asocierea san-somn cu o asociere de tip leganat-somn. Desi aceasta a doua metoda e incomparabil mai blanda decat sa las copilul sa planga ea are marele dezavantaj (cel putin pentru mine si pentru alte mame) de a fi pentru moment foarte obositoare si consumatoare de timp, facand dificila readormirea pentru mama.

 Copiii nu se nasc cu abilitatea de a adormi singuri

Copiii nu se nasc cu abilitatea de a adormi singuri sau de a se autolinisti, acestea reprezinta un prag de dezvoltare in sine (la fel ca mersul, vorbitul, etc.) Toti copiii vor reusi la un moment dat sa invete sa adoarma singuri si sa isi devzolte mecanismele de autolinistire.Desi nu avem teorii ferme in aceasta directie, ci doar studii ce ating tangential problema, intuitia si ceea ce stim despre dezvoltarea creierului unui copil, imi spun ca un copil lasat sa se autointarce (sa decida el momentul in care opreste alaptarea prin opozitie cu decizia de a interupe brusc alaptarea luata de mama atunci cand copilul nu e pregatit) o va face in momentul in care are deja formate mecanismele de autoreglare. In practica, cunosc multe cazuri de copii bed shar-uiti si intarcati atunci cand au fost si ei pregatiti, care dupa intarcare s-au mutat din patul parintilor in camera lor.

Din orice punct am privi problema e o certitudine ca un copil nu va suge la sanul mamei la nesfarsit si nici nu va dormi o viata in patul parintilor, atata timp cat parintii nu isi doresc sa intretina in mod patologic genul acesta de relatie si sa o prelungeasca la varste la care apropierea fizica, constanta dintre parinte si copil nu mai are un rol central in dezvoltarea copilului.

Intarcarea nu rezolva “problemele” de somn ale copiilor

Alaptarea este o relatie la care participa copilul dar si mama. Ca mame avem obiective diferite in relatia de alaptare, iar acest lucru nu trebuie judecat. Exista modalitati de a pune limite in mod bland si cu respect in relatia de alaptare a copilului mai mare. Exista tehnici blande de intarcarepe timpul noptii. Nu stiu in acest moment daca voi apela la ele, dar daca o voi face voi tine cont si de ceea ce am scris mai sus, legat de nevoia de hrana si de confort a copilului si ma voi asigura ca si copilul intelege ceea ce i se intampla. E important din punctul meu de vedere ca un copil sa inteleaga ce i se intampla atunci cand mama decide sa puna limite in relatia de alaptare. In absenta acestei intelegeri din partea copilului, relatia de alaptare nu mai este reciproca, iar tehnicile de sleep training (indiferent ca vorbim de CIO sau de metode mai blande) sunt periculoase si nu au efectul scontat.
Constiinta de sine apare in jurul varstei de 18 luni, un copil se percepe pe sine ca individ unic si distinct de ceilalti abia in jurul varstei de 3-4 ani. Ca atare, daca voi dori sa pun limite blande in relatia de alaptare voi tine cont de aceste repere de dezvoltare. Tehnica “imi las copilul sa planga pentru a-l invata sa adoarma singur atunci cand se trezeste, dar il tin in brate pentru ca el sa stie ca sunt langa el si il inteleg” nu are cum sa fie blanda pentru un copil care nu are constiinta de sine. Cu atat mai mult nu il ajuta sa isi descarce frustrarea sau tensiunile, in maniera in care plansul poate avea rol de descarcare in cazul adultilor.
Din experienta altor mame, am inteles ca tehnicile de intarcare de noapte sau fixarea anumitor limite in relatia de alaptare s-ar putea sa nu functioneze atata timp cat copilul nu este pregatit pentru ele. Daca copilul e frustrat de ele sau comportamentul sau e opus asteptarilor noastre, e clar ca nu este pregatit pentru ele. Plansul si / sau suptul compulsive in astfel de situatii nu sunt semne ca vrea sa ne “santajeze”, ci mai degraba indica faptul ca schimbarea intiata de mama se face prea brusc.
Cunosc nenumarati copii care au fost intarcati la 1 an pentru ca mamele incepeau munca si se temeau ca nu vor face fata alaptarii pe timpul noptii. Copiii in cauza au continuat sa se trezeasca noaptea de mai multe ori, pentru a bea apa, impactand in mod evident nevoia de odihna a parintilor.
Concluzie:
De fiecare data cand cineva va spune ca un copil alaptat ar trebui sa doarma neintrerupt noaptea, tineti cont ca, in absenta unor probleme de sanatate sau de alaptare identificate ca atare,  trezirile frecvente ale sugarului reflecta o norma biologica. Pornind de la aceasta afirmatie, e decizia noastra ca parinti, ce modalitate de abordare alegem si cum privim nevoile noastre in raport cu cele ale copilului. Ca orice decizie pe care o luam in viata ea trebuie asumata (asta inseamna ca tinem cont si de consecintele actiunilor noastre pe termen lung).De mult ori mamele care alapteaza nu sunt deranjate de frecventa trezirilor copilului, dar devin anxioase atunci cand se confrunta cu presiunea sociala de a avea un sugar ce doarme neinterupt. Daca alaptati, vi se recomanda sleep training si nu va simtiti confortabil cu ideea, cereti sfatul unui IBCLC sau a unui consultant La Leche League (impartasesc o viziune comuna, ce respecta nevoile mamei dar si ale copilului, viziune bazata in acelasi timp pe dovezi stiintifice) sau al unui specialist in alaptare ce impartaseste viziunea IBCLC sau La Leche League asupra somnului copilului alaptat.

 

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

libris.ro

Implica-te in discutie, lasa un comentariu

24 Comentarii la "De ce se trezesc copiii alaptati, pe timp de noapte?"

avatar
Ana

Bebelusa mea de 6 luni adoarme numai la san (pot sa numat la degetele de la o mana de cate ori a adormit fara san). Doarme cu mine in pat de la nastere si sincer….sunt la fel de odihnita dimineata (in majoritatea cazurilor :)) ca inainte de o avea pe ea. Nici nu stiu uneori de cate ori se trezeste….ca sunt 2-3 ori 10. Uneori suge 1 min si se intoarce pe partea cealalta,uneori suge cu patos 10 min (se vede ca e foamea mare :))
Primul copil a dormit doar in patut pana la 1 an. O alaptam noaptea in fund 30 min apoi 30 plimbata. Era groaznic. In concluzie …. Dupa ce a inceput sa ne iasa alaptarea la orizontala (1 luna a bebelusei) noaptea a redevenit dulce chiar de e mereu de la 10-11 la 6-7.
Felicitari pt articol

In brate la mami

Iti multumesc pentru comentariu si pentru aprecieri. Ce spui tu e de fapt si ceea ce spun studiile: mamele care alapteaza si fac bed sharing dorm in general, cel mai bine dintre toate mamele. Si noi am experimentat aceleasi diferente. Evident ca nu am intotdeauna somnul perfect, acum T. traverseaza o "furtuna", e intr-un salt cognitiv, iar asta se resimte si in pivinta somnului nostru. Dar din orice unghi as privi problema, faptul ca dormim in acelasi pat si continuu sa il alaptez peste noapte ne face noua viata ma usoara. Nu incerc sa promovez o extrema, sunt chiar curioasa sa aflu experiente pozitive ale mamicilor care au gasit alte solutii care le ofera odihna, dar respecta in acelasi timp nevoile copilului

Monica BRINZEI
Monica BRINZEI

Am citit cu foarte multa placere acest articol si m-am simtit reconfortata in toate deciziile pe care le-am luat pina acum. C are 7 luni, se trezeste de citeva ori pe noapte, eu ma simt foarte odihnita si am in general un tonus foarte bun. Locuiesc in Franta unde concediul de maternitate est de 3 luni si resimt ca o presiune sociala faptul ca C. nu doarme toata noaptea. Toata lumea care ma intreaba face ochii mari si imi sugereaza ca e timpul sa iau masuri si ca nu se poate sa mai tolerez acest ritm. Sincer chiar incepusem sa cred ca si eu si copilul avem o problema si ca suntem in afara normalitatii.

Aefa
Aefa

Sunt total de acord cu ceea ce expui aici.
Fetira mea are 9 luni si jumatate. La 9 luni avea 10.3 kg (ca un copil de 1 an, dupa cate mi-a spus medicul pediatru!! …ceea ce l-a facut sa sugereze ca noaptea sa trecem pe apa in loc de laptic de 3 ori pe noapte). Dupa cateva zile de plansete noaptea, azi- noapte a fost prima noapte in care a dormit toata noaptea.
Mananca bine solide si laptic. A pus in greutate f bine, tinand cont ca s-a nascut prematura. Acum mi-e frica numai:
– sa nu devina prea grasuta, sa aiba probleme cu mersul. Nu se prea taraste…fie ca e prea durdulie, fie ca e prematura. Deci nu prea are cum sa consume caloriile deocamdata
-mi s-a atras atentia ca poate face carii daca adoarme cu lapticul in gura, noaptea..o data cu venirea dintilor ….iar ea tot timpul adiatme cu lapticul in gura, noi fiind la orizontala.

Ce parere ai? Cum pot continua s-o alaptez noaptea si sa evit cele 2 probleme (supra ingrasare si carii?)

Alina
Alina
Mamele care alapteaza au un sugar care se comporta pe aceasta planeta cum a fost el setat natural , somnul nostru ca si adulti este setat tot natural , numai societatea si regulile impuse de ea s-au schimbat. De aceea nu trebuie sa ascultam ce zic ceilalalti ci sa ne ascultam instictul de mame , pentru ca unui bebe nu o sa ii pese ca mama trebuie sa munceasca 8-10 ore pe zi , ca ea o sa fie stresata a doua zi la munca etc. Bebelusul din anul 2015 va fi la fel ca bebelusul din anul 3000 si la fel ca cel de acum 3000 de ani ,doar ca intamplarea face ca bebelusul sa se fi nascut in secolul vitezei , intr-o societate unde se pune mai mult baza pe profit, unde mamicile muncesc cot la cot cu barbatii si multe isi pun cariera in fata datoriei de mamica de bebelusi si copii mici ,intr-o societate in care poate unele mamici isi doresc sa stea acasa cat mai mult cu cel mic si sunt nevoite sa plece sa munceasca .In aceste conditii este "normal" ca seful te vrea odihnita a doua zi , este "normal " ca si… Vezi mai mult »
Denise
Denise

Bravo! M-a uns la suflet!

Siomna
Siomna
Buna ziua! Sunt o proaspata mamica (26 de zile) si ma confrunt cu probleme in alaptare: senzatia ca am putin lapte. Totul a fost perfect pt primele doua saptamani, a venit puseul de crestere, ne-am panicat ca nu mai este laptic, l-am depasit, a fost totul bine pt doua zile, dupa care bebe a inceput sa inghita foarte putin timp laptic -1,2 min. Fluxul este lent si el adoarme. Mentionez ca inainte de puseu, bebe sugea pret de7-8 min si era multumit. Acum adoarme pret de cateva minute, se trezeste, mai suzeteaza sau suge tot 1 min si se enerveaza, devine agitat. De ieri am inceput sa iau pastile cu schinduf si sa beau ceai de fenicul.Productia de lapte a crescut considerabil, sau cel putin fluxul laptelui, e perfect. Bebe suge ca inainte, laptic curge suficient, este linistit si nu mai adoarme in timpul sesiunii de supt, fiindca e ocupat cu inghititul. Intrebarea mea este daca se poate intampla ca odata ce organismul se obisnuieste cu cantitatile de fenicul si schinduf, laptele sa curga la fel de greu ca dupa puseu. De la inceputul alaptarii am luat nutrinatal si ceaiuri de chimen, anason, fenicul, care am considerat ca au stimulat… Vezi mai mult »
Ana

Sper ca nu ai urmat sfatul medicului, cariile nu sunt cauzate de suptul la san ci de biberon iar laptele de mama nu poate ingrasa excesiv bebelusul, pentru ca spre deosebire de biberon (lapte praf) fetita ta nu bea insomn, se opreste cand stie ca este satula. Baietelul meu are 2 ani si 4 luni si suge ziua si noaptea

Scutecele refolosibile

Atat de adevarat! Mamele ar trebui sa aiba mai multa incredere in ele, in instinctele lor materne si sa asculte mai putin (sau deloc) de gura lumii. Din pacate nici medicii, de multe ori, nu dau sfaturi mai bune… deci nu trebuie sa va simtiti obligate sa le urmati.
Frumos articol. Multumim!

Veronica Grigore

Apreciez mult articolul si ma bucur ca am gasit ceva sa ma odihneasca mai ales ca de la 11 luni bebe a inceput sa se trezeasca si la juma de ora. Inainte era bine cu 3-4 ori pe noapte De supt. Acum are 1 an si se trezeste exagerat. Problema e ca sunt in criza de lapte iar sanii ma dor datorita unei sarcini care a aparut acun 2 luni. Ce sfaturi imi dai? Vrea san incontinuu noaptea. Nu prea am la ce medic sa ma adresez pt ca ei recomanda intarcarea de urgenta. Dar imi e mila sa-l intarc. Multumesc

Veronica Grigore

Apreciez mult articolul si ma bucur ca am gasit ceva sa ma odihneasca mai ales ca de la 11 luni bebe a inceput sa se trezeasca si la juma de ora. Inainte era bine cu 3-4 ori pe noapte De supt. Acum are 1 an si se trezeste exagerat. Problema e ca sunt in criza de lapte iar sanii ma dor datorita unei sarcini care a aparut acun 2 luni. Ce sfaturi imi dai? Vrea san incontinuu noaptea. Nu prea am la ce medic sa ma adresez pt ca ei recomanda intarcarea de urgenta. Dar imi e mila sa-l intarc. Multumesc

Marina
Marina

Draga Andreea,

Iti scriu acest comment in timp ce imi alaptez bebelusul de 8 l si 3 s a 7-a oara in numai 4 ore. Am ajuns la acest articol dintr-o căutate organica in google si in cautarea unei explicații referitoare la aceste treziri frecvente. Matei se trezeste si mai des exact de la 6 luni de cand am inceput diversificarea si tot de atunci am ajuns, brusc parca, sa nici nu mai pot contoriza trezirile lui peste noapte. Cert este ca, prin acest articol de specialist dar mai ales de mama, acum am inteles mult mai bine comportamentul lui dar si reactiile mele, naturale ambele, si iti multumesc sincer! Si realitatea este ca, intr-adevar, ma simt mai odihnita atunci cand facem co-sleeping (chiar din primele zile de viata) si am sesizat clar ca el este si mai fericit!

kiss_loly
kiss_loly

Felicitari pt articol, si pt blog in general, cred ca readuci linistea pt multe mamici. Prin aceleasi etape am trecut si noi, bebe alaptat exclusiv, dormim impreuna, de la 6 luni diversificat si au inceput tezirile mai dese. De vreo 2 luni, o data la cateva nopti se si trezeste noaptea pt o repriza de joaca de vreo 2 h, dupa care i se face somn, ii ofer sanul si adoarme.
M-ai linistit si pe mine cu acest articol, incepusem si eu sa cred ca poate nu e chiar atat de normal sa se trezeasca la 8 luni de 3-4ori pe nnoapte, ii ofer sanul si in 5-10 min adoarme la loc.
Dar ma cam speriasem ca dezveti un bebe destul de greu de obisnuita asta de a se calma/adormi la san.
Am cunostinta de mai multe persoane si doctori care au apelat si chiar recomandat metoda plansului controlat, care sincer mi se pare barbara, ca sa inveti bebelusul sa doarma singut, la el in camera sau sa renunti la mesele de peste noapte. Observ comportamentul de genul acesta la pediatri in varsta…
Multumim de sfaturi

Mirona
15l are a mea. Impartim patul si suge pentru confort si ca sa readoarma. Mie mi se pare normal. Muncesc full time, ea merge la cesa ziua, deci o inteleg ca vrea sa ma simta cat mai aproape. The No Cry Sleep Solution nu e o solutie in adevaratul sens al cuvantului, ci mai mult o explicatie si o suita de intrebari care sa te ajute sa schimbi ceva in rutina de somn. Pe noi ne-a ajutat sa reducem un pic numarul de treziri (in noptile bune inca se trezeste de vreo 3-4 ori) si sa avem o ora stabila de culcare. Cel mai greu moment pentru mine a fost pe la 6 luni cand parca toti cei din jurul meu se coalizasera sa-mi explice ca bebelusa avea o problema cu somnul si musai sa facem ceva (intarcat, mutat in camera ei, lasat sa planga). Dupa vreo saptamana ajunsesem si eu sa cred ca om avea o problema. Pana intr-o dimineata cand “m-am sculat si pe multi am popit” :D. Adica am cautat toate articolele legate de psihologia copilului citite, mai ales pe cele apropo de somn, am diagnosticat un caz de reverse cycling care mi se pare de inteles… Vezi mai mult »
Irina

Minunat articol, la fel ca si commenturile :). Si eu am un bb de 1an si 4 luni, dorm cu el din prima zi si il alaptez (la oferta, mai mult decat la cerere, in sensul ca il oferetez de mai multe ori pe zi intrucat el nu suge de confort, doar nutritiv). Si bb al meu se trezeste noaptea, uneori se foieste doar, alte ori suge. De ceva vreme a inceput sa se foiasca pe la 4 dimineata si nu mai intra in somn profund. Pana la 7 cand se trezeste de tot are cateva episoade de supt. Nu pot spune ca ma deranjeaza, dar mi-as dori sa doarma mai adanc :). Ce parere aveti de asta? Mai sunt alte mamici in situatia mea?

Elena
Elena

Noi avem 1 an si 5 luni. La fel papam si ziua si noaptea la nevoie, dar as vrea cel putin sa o invat sa doarma fara aperitive. La virsta noastra cea mica nu vrea nici apa, nici suc , nici lapte, nici un fel de lichid suplimentar alaptarii, stau si ma rog cu lingurita citeodata sa pape ceva lichid . Incerc sa gasesc undeva vreo explicatie dar nu prea dau de raspunsuri , in cele mai bune cazuri pentru virsta ei asa obiceiuri mi se explica ca sunt rare dar acceptabile , dar fara ajutor de ale schimba. Astept sa se schimbe situatia de la sine !

ANCA
ANCA

Buna. Mi-a placut mult articolul. Ma regasesc in el. Alaptez fetita de 11 luni si doarme la noi in pat. Eu acum am o problema ca mi-e teama sa las singurica in pat sa doarma intre 9 cand se culca ea si 12 cand ma culc eu. nu stiu cum sa fac. Lucrez de cand avea 7 luni si ma trezeste de cateva ori noaptea, de obicei incepe si suge mult spre dimineata 4-5 pana pe ls 7 cand se trezesete de tot.

Dana
Dana

Foarte interesanta abordarea și ca la multe mămici, după cum bine am citit în comentări, articolul a picat la țan5c. Eram puțin nedumerita de frecventa trezirii micuței mele, însă acum sunt ceva mai linistita, totul datorita argumentelor solide prezentate în articol.

Ami

Exact asa e si la noi
Bebe de 11 luni, alaptat la cerere, purtat toata ziua si co-sleeping… are perioade cand “se trezeste” o data pe noapte si perioade cand “se trezeste” de 5 ori. Se trezeste e mult spus, si pentru el si pentru mine (nu sunt niciodata sigura daca s-a trezit sau nu). Acum suntem intr-o perioada mai “tzitziloasa” si este fix cum zici tu, paradoxal, dupa o noapte cu mai multe treziri, dimineata, in prima faza ma simt obosita ocazional dar dupa ce ma ridic din pat sunt plina de energie si activa.
Sunt momente, cum e acum, cand ma mai simt nesigura in abordarea mea si atunci pica LA FIX articolele de genul asta 🙂
Ideea e ca functioneaza foarte bine toata treaba si chiar sunt o persoana foarte needy la capitolul somn, plus ca sunt foarte activa fizic pe timpul zilei: fac yoga, mult sport si umblu doar pe jos cu bebe in ssc. Cum spui tu, probabil nu pentru toata lumea functioneaza abordarea asta dar noi, toti 4 (mami, tati, bebe si cainele) suntem foarte fericiti si odihniti 🙂
Diferenta majora intre “aranjamentul” nostru si al vostru este ca noi facem co-sleeping si cu cainele :))

trackback

[…] când reușește să doarmă mai multe ore legate pe timp de noapte, pentru ca la scurt timp să reînceapă să se trezească mai des. Ca și cum ar face un pas înainte, doi înapoi. Veți sesiza că motivele pentru care se […]

trackback

[…] vorbește așadar despre cum să ne antrenăm copiii să doarmă toată noaptea (la vârste la care trezirile pe timp de noapte au un rol biologic și protejează de fapt copilul și mama), despre cum să îi învățăm cu un […]

wpDiscuz