Am nascut intr-o frumoasa zi de toamna. Sarcina frumoasa, activa si plina de fericire, pana in luna a 7 a cand la un control de rutina am aflat ca bebe avea restrictie de crestere intrauterina. Facusem hipertensiune de sarcina. Au urmat 3 luni de repaus la pat si izolare in casa, monitorizari si TNS-uri peste TNS-uri. Am nascut la 39 de saptamani, prin cezariana cu un medic minunat care a avut rabdare sa astepte pana cand organismal meu dadea primele semen ca ar fi pregatit. Copilul a fost mai mare decat ne asteptam, avand un pic peste 2600 de grame.

Greseala numarul 1 – neglijarea instinctului si increderea oarba in sistem

Stiam tot ce trebuie sa stie o mamica informata despre alaptare. Imi facusem temele cu responsabilitate. Am ales o clinica privata unde se incuraja alaptarea, am vorbit cu consultantul de alaptare din clinica inainte de nastere pentru a-I spune ca voi naste un copil dismatur si implicit cu risc din punct de vedere al alaptarii, am participat la cursul de alaptare (cu riscul de a incalca indicatiile medicului si de a ma da jos din pat), am citit povesti despre relactare, alaptare, cursuri de alaptare, probleme ce pot aparea in alaptare insa peste tot se tratatu probleme generale si nimic nu m-a pregatit pentru ceea ce avea sa urmeze. M -am bazat foarte mult pe personalul clinicii la care urma sa nasc, eram incurajata de ceea ce ni se repeta la curs: “orice femeie poate alapta”. A fost greseala numarul 1, aceea de a ma increde prea mult in sistem si prea putin in mine.

Greseala numarul 2 – bebe nu e pus la san imediat dupa nastere

Am nascut, fericire mare, copil sanatos, scor APGAR 10. Copilul mi-a fost adus la san la 30 de minute de la iesirea din operatie. Stiam de ora magica, as fi vrut sa o aplicam imediat dupa nastere, pe masa de operatie, dar neonatologilor din Romania inca le e frica de asa ceva. Ei bine, stiu lactatia se declanseaza si fara bebe pus la pieptul mamei imediat dupa nastere si sunt o gramada de femei care isi vad copilul la o zi dupa nastere si totusi au reusit sa alapteze, dar pentru mine fiind intr-o situatie de risc cu alaptarea ar fi fost probabil esential. Un studiu despre importanta contactului skin to skin imediat dupa nastere in initierea si mentinerea lactatiei, publicat in International Breastfeeding Journal.

Greseala numarul 3 – despartirea de copil

Am ascultat sfatul asistentelor si peste noapte lasam copilul pe sectie iar eu ma odihneam tocmai pentru a prinde puteri si a nu imi fi afectata alaptarea din cauza…oboselii. Eram oricum ametita dupa operatie, nu imi simteam picioarele, tensiunea arterial abia mi se reglase. Ziua il luam in salon si abia daca aveam curaj sa il tin  in brate. Cand era treaz, in loc sa il pun la san, il tineam in brate si faceam poze cu el. A fost greseala numarul 2 – ar fi trebuit sa stau nedespartita de copil, ar fi trebuit sa fac eforturi mai mari in acest sens si mai ales ar fi trebuit sa il tin la san non stop.

Greseala numarul 3 – suplimentarea cu biberon

Copilul a primit by default lapte praf cu biberonul, eu nici macar n-am intrebat de ce, eram fericita ca e sanatos si am presupus ca asa se face tinand cont si de greutatea mica la nastere. Nu mi-am imaginat ca va afecta atat de mult alaptarea deoarece vazusem la o prietena cum copilul ei nascut cu greutate normala primise “traditionala” completare cu lapte praf intr-o clincia privata concurenta. Copilul meu primea lapte praf dupa fiecare alaptat, dupa lapte praf dormea 3-4 ore, dupa care imi era din nou adus la san.  Intr-o noapte nici macar nu mi l-au adus la san, am prins pe tura o asistenta care cu zambetul pe buze m-a facut sa inteleg ca se chinuie sa il hraneasca din biberon daramite sa mi-l mai aduca la san. Inca o data m-am bazam pe personalul clinicii, doar sprijina alaptarea, cu siguranta stiu mai bine decat mine. Greseala numarul 3 a fost legata de suplimentarea cu biberonul.
Sunt situatii in care nou nascutii au nevoie reala de suplimentare (Standardele OMS spun ca aceasta suplimentare sa se faca cu laptele muls  al mamei, daca nu exista sa se apeleze la o banca de lapte – n-avem asa ceva in Romania si abia in ultima instanta sa se apeleze la lapte praf). Nimeni din clinica n-a mentionat nimic de utilizarea unei pompe sau de stimularea lactatiei manual. Asta desi The Academy of Breastfeeding Medicine recomanda stimularea lactatiei prin pompare sau manevre manuale pentru fiecare masa suplimentata, inca din primele 24 de ore post-partum.

De asemenea, indifferent de tipul de lapte ales pentru suplimentare, ideal ar fi sa se evite biberonul. O postare detaliata a dr.Jack Newman despre suplimentarea la san versus, riscurile biberonului, gasiti aici
Sunt atatea modalitati de suplimentare in primele zile de viata, cand copilul bea atat de putin. Biberonul are “avantajul” de a compromite incet dar sigur alaptarea afectand atat instalarea lactatiei cat si mentinerea acesteia, deoarece copilul se obisnuieste cu un flux de lapte mai rapid decat cel de la san ajungand in timp sa nu mai stie sa suga eficient si chiar sa refuze sanul. Pe buna dreptate dr. Ana Culcer considera oferirea biberonului in primele zile de viata, drept “crima cu premeditare”

Greseala numarul 4 – utilizarea mameloanelor din silicon

Sanii mei au devenit angorjati, durerosi si fierbinti la scurt timp de la iesirea din operatie. Copilul insa nu se putea atasa la san, imi facea ragade. Mi s-a spus ca e din cauza mameloanelor plate si mi s-au dat mameloane de silicon, marimea M, cam cu o marime mai mari decat afarcurile din dotare.
A fost greseala numarul 4. E capcana in care au cazut multe femei ce nu au mai reusit sa alapteze. Mameloanele de silicon ii genereaza nou nascutului confuzie (in definitv se ataseaza de acelasi material din care sunt facute si tetinele de biberon) si impiedica stimularea corecta a sanului, cu repercusiuni evidente asupra instalarii si mentinerii lactatiei. In cazul meu, mamelonul artificial fiind atat de mare, copilul abia se atasa de bucata de plastic, nemaiajungand sa stimuleze propriu zis sfarcul.
Mameloanele plate sunt o problema reala legata de conformatia sanului, insa  in multe cazuri apar ca urmare a edemelor. Multe femei au sanul edematos dupa travaliu sau cezariana ca urmare a administrarii de lichide intravenos (anestezice, analgezice, oxitocina, etc). Pentru a readuce sfarcul la o forma compatibila cu suptul se maseaza inspre interior. In plus, exista mini-pompe special pentru formarea sfarcului sau la nevoie se poate improviza cu ajutorul unei seringi.

Greseala numarul 5 – nu am folosit pompa de san desi bebe nu sugea

Copilul adormea la san, adormea si hranit cu biberonul. Mi s-a spus ca e din cauza ca e prea mic. Asistentele mi-al aduceau la san, aveau rabdare sa stea cu mine pana mima cat de cat suptul, ne chinuiam sa il trezim din somn (cu zgomotul unei sticle de plastic, cu ciupituri de urechi), copilul inghitea foarte rar. Simplul fapt ca un nou nascut sta  la san  fara sa suga eficient nu e suficient pentru instalarea si mentinerea unei lactatii corespunzatoare. Nou nascutii cu greutate mica nu au puterea sa suga. Citind ulterior protocoale de neonatologie de la spitale din SUA mi-am dat seama ca ar fi trebuit sa ma pompez dupa fiecare supt sau sa extrag laptele cu mana si sa continuu cu asta si acasa pana cand copilul ar fi ajuns la greutatea care i-ar fi permis sa suga effcient. Nimeni nu mi-a spus de asa ceva dar ma asigurau in schimb ca voi putea alapta exclusiv. O singura data mi-au adus pompa atunci cand consultantul in alaptare a vazut o urma de colostru intarit pe mamelonul artificial, semn ca aveam probabil un canal infundat.

Greseala numarul 6 – absenta sfaturilor privind continuarea alaptarii acasa

Am fost externata cu lactatia instalata (sanii nu imi curgeau in lipsa stimularii eficiente nu am “beneficiat” de furia laptelui, chiar daca lactatia mi s-a declansat hormonal). Am ajuns acasa epuizata, in ultima zi copilul imi fusese pus foarte des la san, culmea la interventia medicului anestezist care a facut tot posibilul sa ma ajute si sa il faca pe bebe sa suga, medic care m-a ajutat enorm sa continuu cu alaptatul. Evident copilul abia sugea si imi facea rani si pe sub mamelonul artificial (atat de proasta era atatsarea lui la san). Deoarece in maternitate intrebam in stanga si in drepata daca voi putea alapta (instinctul meu imi spunea ca ceva e in neregula in relatia noastra de alaptare) eram asiugrata ca isi va da drumul odata ajunsa acasa. Mi s-a spus ca voi putea alapta cu success daca il pun cat mai des la san si la cerere si ca odata ajunsa acasa pot renunta la completarile de lapte praf date in maternitate. Practic am fost externata cu un copil care nu sugea fara a primi vreun sfat legat de mentinerea / cresterea lactatiei. Prin urmare eram optimista ca lucrurile vor merge bine.

Ce a urmat? Bebe statea la san 20 de ore din 24, scenariu pentru care eram pregatita. La orice curs despre alaptare inveti ca in prima faza, pentru a stimula lactatia nou nascutul suge foarte des, iar alaptarea trebuie sa se faca la cererea sugarului. Singura diferenta era ca al meu prunc nu sugea aproape deloc (la momentul respectiv nu stiam sa indetific suptul correct al unui nou nascut si consideram ca orice miscare a gurii inseamna supt nutritiv. In maternitate ma invatasera sa identific miscarea de inghitire dupa zgomotul produs de gurita lui bebe si nu dupa pauza facuta in miscarea barbiei. Total eronat). Din cele 20 de ore petrecute la san, in majoritatea timpului bebe adormea si trebuia sa ne chinuim si eu si sotul meu sa il trezim asa cum invatasem in maternitate prin diverse tertipuri care acum mi se par traumatizante pentru copil si enorm de epuizante pentru mine. Am incercat sa il pun la san fara mamelonul din silicon, bietul de el se atasa cu gingiile.

Bebe murdarea scutecele in rimtul in care invatasem la curs, deci nu era deshidratat. Totusi plangea ca si cum ar fi avut colici, ceea ce mi se parea ciudat pentru un copil de doar o saptamana. Instinctul mi-a spus din nou ca e o problema in alaptare asa ca am sunat consultantul in alaptare. Ghinion, nu era disponibil timp de o saptamana. Am apelat asadar la doctor unde am constatat ca la o saptamana si jumatate de la nastere, luase in greutate doar 80 de grame si nici nu dadea semn ca isi va recupera greutatea de la nastere. Copilul plangea de fapt de foame. Se impunea asadar suplimentarea cu lapte praf, altfel risca sa ajunga la prefuzii. Pe moment am crezut ca e o binecuvantare: urma sa scap de ragade, de durerile infernale de sani si urma sa ma odihnesc.

Am intrat insa in cercul vicios al alimentatiei mixte, mult mai obositoare decat alaptarea exclusiva sau decat alimentarea exclusiv artificiala. Practic le combinam pe amandoua cu o investitie dubla de timp. In cazul alimentatiei mixte alaptarea dureaza cel mult 3 luni de zile asta daca ai noroc, iar eu vroiam sa alaptez pana la 6 luni.

Doream in continuare sa alaptez exclusiv si mi-era teama ca odata ce va primi lapte praf din biberon copilul va renunta la san. Stiam de nipple confusion dintr-un curs de alaptare al Anei Culcer pe care il gasisem la liber pe internet. Medicul, fara a evalua suptul lui bebe, m-a asigurat insa ca bebe nu va face confuzie de mamelon, daca este mai intai pus la san si apoi I se da biberonul. Acum rad cu lacrimi cand imi aduc aminte ca am crezut asa ceva, dar la vremea respective am luat-o de buna ceea ce fost greseala capitala. Pus la san bebelusul nu sugea deloc (imi dau seama de asta abia acum cand vad ce inseamna un supt nutritiv), adormea imediat. Am ajuns astfel sa ii dau lapte praf, practice el doar asta manca, doar pentru a lua in greutate.
La un moment dat aproape ca mi-am pierdut lactatia, bebe primise doar lapte praf timp de 2 saptamani, m-am chinuitu o amarata de pompa manuala sa o mentin, pompa care mi-a dislocat la propriu doua degete de la mana stanga, atat de mare era disperarea mea.

Au urmat multe lacrimi de disperare, o mama care in loc sa faca bonding cu copilul se chinuia sa tina la distanta depresia postpartum, epuizare cronica, momente in care imi puneam intrebarea: ce e mai important: sa am o relatie sanatoasa cu copilul meu sau sa alaptez? Eram singura acasa fara niciun ajutor, cu un copil pe care il puneam cate o ora la san si nu sugea si caruia trebuia sa ii prepar lapte praf si sa sterilizez biberoane si alte ustensile. Nu aveam niciun moment de respiro, imi aduc aminte ca erau zile intregi in care nu aveam timp nici sa mananc. Cum bebe adormea la san, in momentul in care terminam o masa , trebuia pracic sa trecem la urmatoarea.
In toata nebunia mi-am facut timp sa caut pe net despre situatia mea. Am aflat de existenta unui sistem de nutritie suplimentara, mi l-am achizitionat continuand sa il alimentez pe bebe prin SNS si ocazional cu biberonul. Cand a implinit o luna de zile si greutatea de 3100 g, am decis sa ma comport ca si cum ar avea un puseu de crestere si sa il pun mai des la san. Lactatia si-a revenit spectaculos, insa la un moment dat bebe incepuse sa refuze sa mai suga si sa traga plangand de mamelon.

Am apelat la consultantul in alaptare din clinica de doua ori, de fiecare data nu a fost disponibil. In disperare de cauza mi-am cautat propriile resurse pe Internet. De pe site-ul Asociatiei Alapateaza, Timisoara!  Am ajuns pe site-ul dr. Jack Newman,  i-am trimis un mail cu problema mea si m-a luminat: copilul facuse confuzie de mamelon din cauza biberonului si refuza sanul. Exact scenariul de care ma temeam cel mai mult.

De la 3 luni alaptez exclusiv, am reusit practic sa reduc aportul de formula de la 90% la 0%. Copilul are si fern lingual scurt (lip tie si tongue tie), pe care l-a compensat abia la 3 luni si care ramane sursa problemelor noastre de alaptare. De la 4 luni nu ii mai dau completare prin SNS si am ajuns sa congelez laptele pompat dupa fiecare supt al lui bebe (asa ma asigur ca imi mentin lactatia). Bebe e fericit, rade dupa ce il alaptez si adorame cu capul pe sanul meu. Alteori, problemele vechi reapar si am impresia ca s-a dezlantuit iadul, dar important e ca am reusit sa alaptez exclusiv. In urma cu cateva luni nu as fi crezut ca voi ajunge aici. Experienta a fost dura dar am invatat atat de multe despre alaptare incat simt nevoia sa ajut orice mama aflata in dificultate. Probabil caa trebuit sa trec printr-o astfel de experienta dura, altfel nu as fi invatat cat de natural e sa iti porti copilul, sa dormi cu el si sa ii raspunzi orcarei nevoi.